Reprezentativ

#Darurilespirituale cu care am venit pe pământ

tea

Atunci când ne naștem, toți venim cu #darurispirituale, pe care le avem cu toții și pe care le folosim mai mult sau mai puțin.

 Acestea sunt:

  • Intuiția– vocea din surdină care ne spune ce să facem, atunci când ne este mai greu. Toți o avem și trebuie doar să ascultăm de ea. Deși uneori este acoperită de alte voci care ne spun ce să facem.
  • Zâmbetul- toți avem zâmbetul, forța care ne apropie și ne ajută să ne facem plăcuți. Citisem undeva că în viața  aceasta nimeni nu este dator să ne iubească, nimeni nu ne este dator cu nimic. Iubirea celorlalți trebuie să ne- o câștigăm prin propriile puteri.
  • Inspirația– inspirația ne ajută să fim mai prezenți în viața noastră și să ne manifestăm personalitatea și misiunea cu care am venit pe pământ. Putem să fim o inspirație pentru ceilalți atunci când nici nu conștientizăm, dar și să fim inspirați de ceilalți.
  • Puterea de a merge mai departe– toți avem puterea de a merge mai departe, adică voință și de multe ori când ne este greu, facem noi o jonglerie și ne victimizăm, uitând de ea. Dar de fapt, ea este acolo și nu trebuie să facem nimic altceva decât să o scoatem din adâncurile noastre și să o folosim.
  • Îngerul păzitor– fiecare din noi avem un înger păzitor, care ne transmite de-a lungul vieții ce e bine să facem și ne trimite semne, mesaje și simboluri, care ne ghidează în drumul nostru. Eu una recunosc că dintr-un orgoliu prostesc am ignorat mult timp simbolurile, dar după o perioadă de timp, mi-am dat seama că este un instrument  pe care Universul îl folosește, ca să vedem drumul drept.
  • Familia– toți ne-am născut într-o familie iubitoare și fiecare am pășit pe pământ sub îndrumarea părinților. Iubirea lor necondiționată, a fost și este toată viața ca un far pentru fiecare dintre noi. Nu vom mai fi iubiți niciodată, așa cum ne-au iubit părinții când eram copii.
  • Darul de a procrea– Femeia are darul de a procrea și de aceea eu cred că este foarte valoroasă ca entitate. Dacă este atât de ușor să procreezi, este pentru că te-ai născut în corp de femeie și cu un destin de femeie.
  • Compasiunea și recunoștința– A fi recunoscător este a avea un dar în plus față de ceilalți, pentru că aceste valori nu mai au căutare în lumea noastră. Deși asta nu înseamnă că nu au valoarea de a aduce binele în viața noastră.
  • Iertarea– a greși este omenește, a ierta este dumnezeiește, spune o vorbă mare.  Iertarea este starea omului împăcat cu sine și cu Dumnezeu, care trăiește în armonie cu sine însuși și cu Dumnezeu. Acest om  se va vindeca singur atât trupește cât și sufletește, deoarece el Își este doctorul și în același timp este și maestrul, care a înțeles sensul cel mai profund al existenței pe pământ.
  • Puterea de a dărui- a dărui este atât de banal și  de firesc, încât acest gest îl poți face fără prea mari eforturi. Trebuie doar să vrei.

Acestea sunt numai câteva dintre #darurilespirituale cu care am venit pe pământ și pe care eu le-am punctat, și care cred că sunt mult mai multe. Pe celelalte vă las pe voi să le descoperiți și să meditați la ele.

 

 

 

 

Reprezentativ

‘Sofia’- Rugaciuni din iubire

24131bddcbe0db38b34178898783e925

Dilutii si profiluri de tempera stau sa cada de pe peretii goi, in inimile imbogatite de perspective. Daca cumva ti-ai pierdut perspectiva, adio viata, adio bine, adio, adio! Nu poti sa-ti pierzi reperele, perspectiva si tot ce reprezinti, fara consecinte, fara sa te lovesti cu capul de pragul de sus. In caz ca esti cu capul in nori, nu ai pierdut mare lucru, ca orbul nu stie ca este orb, dar stie sa bajbaie prin viata celorlalti si sa-l minta frumos pe calalalt, ca ii vrea tot binele din lume, ca daca va fi cu el va avea tot ce si-a dorit vreodata sufletul lui, ca marea si sarea sunt nimic pe langa importanta cantitate de iubire ce o va primi. Ca de calitate stiti ca nu pomeneste nimeni…

O fi chestie hormonala sau vorbeste poetul din el? te intrebi. Pana una alta nu te imbata cu apa rece, caci in tine este bine sa incapi atât tu, cât si  Dumnezeu. Trecutul este trecut, lasa-l acolo si iarta-te cat poti de mult. Auzim  teorii in stanga si in dreapta, mergem la workshopuri, citim Best-sellere, vizionam filme, vedem actori si celebritati, care ne spun cum trebuie sa vedem  persoana ideala. Cum trebuie sa o primim în suflet si sa indepartam temerile pentru a fi capabili de a darui iubire si  de a primi asa cum am daruit. Cred ca daca punem mana pe o carte de Mircea Eliade, o sa vedem  ca el  nu s-a eschivat sa vorbeasca despre iubire si sa o traiasca, pana la cele mai adanci radacini si minuni- ( „Cât am fugit de tine, până te-am întâlnit!”- zice Mircea Eliade).

4 reguli pentru a fi mai fericit:

  • Atunci cand disperi, sa te ascunzi in locul cel mai linistit al inimii tale;
  • oamenii care te-au facut sa suferi, sunt oamenii carora nu trebuie sa le dai importanta;
  • răzbunarea cea mai bună, este atunci când te-ai pus pe picioare și reușitele tale vorbesc mai mult decât glasul celui ce ti-a vrut raul.
  • Si faptul ca in loc de istericale, poti alege sa citesti o carte, sa traiesti vietile personajelor inălțându-te in spirit și coborând în abis o data cu ele.

Oricat de trist ai fi, gandeste-te ca ai avut si timpuri in  care te-ai simtit plin de fericire. Ei, tot tu ai fost si atunci, asa încât corabia nu trebuie sa se scufunde pentru simplul fapt ca azi, ți-ai pierdut reperele.

Cum zicea un mare filozof: lasa-te pe tine cel disperat acolo, si pleaca in cautarea celuilalt „eu”,  a acelei părți din tine care așteaptă  linistită să treacă ispita și ceasul rău. Acea parte din tine care este copilul ce se hrănește cu iubire și compasiune și care așteaptă un semn de la tine. Se spune ca noi nu  folosim decât 10% din mintea noastră, cealaltă de 90% rămâne neexploatată. Dar faptul că suntem o minune nu știrbește cu nimic posiblitățile de care ne putem folosi pentru a descoperi cine suntem cu adevărat și câte putem face cu două mâîni și cu mintea pe care o avem.

Nu fă eroarea să te identifici cu demonii tai si sa crezi tot ceea ce îți dictează ei. Mai bine fă- ți prieteni… peste tot. Vorbește cu ei, socializează față în față și vei vedea câte minuni se întâmplă!

Scoate din tine puterea ascunsa ce zace in adancurile tale, ca intr-un ocean  adanc si atunci vei vedea cât de multă încredere poți să ai în tine.  Daca esti femeie, lasa-te sedusa, cucerită și vezi minunile care se întâmplă în jurul tău.

Iti amintesc ca oricât de mult ai vrea să numeri stelele, ele nu pot fi numarate și în cel mai bun caz, o sa adormi numarandu-le. Deci nu îți pretinde ție insuți imposibilul, pe care ceilalți ti-l insufla, așa încât tu vei uita de tine și vei fi atentă la cerințele celorlalți. Cuvantul „trebuie” si „e musai”,  este o sintagma care ne-a fost indusa toata viata, in scoli si in familie si care poate fi inlocuita cu  cuvantul „ma accept asa cum sunt’, „sunt minunat” si „iert pe toti si pe toate”. Cu siguranta intr-o zi vei adormi cautand cuvantul care te va salva, vei adormi numarand oile si stelele, iar alteori vei face calcule cautand o lume care sa fie trasata cu echerul.

 a judeca:

a judeca este cel mai trist lucru care ni se poate intampla, noua oamenilor. Noi care suntem pierduti in altii pe care ii judecam si care suntem fapturi atat de minunate, caci daca am incepe sa visam la o lume mai buna, aceasta s-ar si realiza poate imediat. Noi cei care am uitat cat de minunati suntem, cat de ridicoli suntem cand judecam si cum ne pierdem timpul cu universurile altora, poate mult mai sarace decat ale noastre. Cum nu onoram Dumnezeul din noi, atunci cand ii vedem pe altii cu ochiul bolnav al celui care vrea ce este al altuia.

Daca ii vei judeca pe ceilalti, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

 atunci cand ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute:

trecand peste toate minunatiile care sunt in lume, peste poeti, peste iubire si peste semne si minuni, noi ne permitem sa cadem in deznadejde si sa aruncam cu noroi in ceilalti. Atunci cand nu mai avem nici glas sa strigam, cand groaza ne tine prizonieri si ne are ca amanti, atunci uneori, ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute si acei dumnezei chiar ne ajuta.

Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea„- Haruki Murakami.

un gand de incheiere:

vreau sa te incurajez sa nu disperi si sa iesi din intunericul in care cel rau te-a bagat. Poate destinul sau fiinta ta atat de minunata. Noi fiind mici dumnezei, avem si posibilitatea  sa ajungem si in iad cu sufletul, dar si in rai. Fiind creatori, avem posibilitatea sa cream ganduri, stari, palate, gradini, sa sadim flori si seminte, sa construim piramide si blocuri care ajung pana la cer si sa cream oameni noi. Sa cream o lume mai buna, mai iubitoare, dar aceasta trebuie sa plece de la mine si de la tine, suflet drag. Legile au fost create pentru a avea un punct de reper, intr-o lume debusolata de minciuna si de intuneric.

ps: iubirea este raspunsul la toate intrebarile…

  • Cea mai puternica amprenta care este in tine si  in inima ta, este iubirea. Acesta este raspunsul la intrebarile tale,  la faptul ca uneori zile intregi te chinui intr-un iad creat de tine. Esti creator, asa ca poti sa-ti creezi din nou iubire, sa te pui intr-o pozitie avantajoasa si sa crezi in tine; sa te ierti, sa te iubesti pe tine, sa iti iubesti trecutul si prezentul, neputintele si foamea de Dumnezeu. Asadar  binecuvinteaza pe cei pe care ii intalnesti si chiar creaza-ti lumea ta binecuvantata, in care sa incapi  Dumnezeu si cu tine. Si apoi, vor incapea in sufletul tau, toti si toate.

 Asa este si asa va fi.

Reprezentativ

Maratonul de la Brasov

 

Nu am fost niciodata o sportiva de performanta, dar sportul l-am practicat de cand ma stiu. Ce sport imi prieste? ca nu pot sa zic de un sport pe care l-as face numai asa de dragul lui. Dealtfel sunt multi care incearca sa faca un sport care poate fi nepotrivit pentru ei si rezultatul este ca la un moment dat abandoneaza, pentru ca nu li se potriveste. Eu de exemplu nu as putea sa fac ping pong sau zumba, pentru ca nu este genul meu. Mi-ar fi placut tenisul, ca marja de eroare insa mi-am luat varsta la care am inceput sa il practic ca si copil. Pai nu toata lumea poate fi Simona Halep, nu?  asa ca organizandu-mi viata in care sa se includa si miscarea, desi nu sunt adepta salilor de gym, imi place sa alerg in timpul liber prin parcurile din Bucuresti si sa merg cu bicicleta. Faza cu alergatul o am de cand ma stiu – stiti voi, dupa replica celebra a celui ce a atins succesul alergand in ciuda tuturor obstacolelor din viata lui si care culmea l-au adus pe culmile succesului- „run Forest, run!”. Ca sa vezi ce poate sa faca sportul din viata unui om! Motivatiile mele ca sa fac un sport sunt instinctuale, tribale si fiziologice, in asa fel incat  atunci cand ma apuc de sport, daca simt ca transpir si ca picioarele ma tin vreo 5 km, atunci va zic ca nu se compara nimic cu senzatia aia: adica sa tragi de tine cand nu mai poti, sa respiri ca un chiwawua in calduri si sa iti depasesti limitele fara sa ai pe cineva care sa te cronometreze (Asa si satisfactia este mai mare). Chit ca nu slabesti asa cum ai vrut, dar esti fericita ca dupa o pauza de cateva luni, ai inceput iar sa alergi si dupa o ora de alergat zici ca ai dat 5 kg jos, desi nu ai dat decat cateva sute de grame, dar asta te face #happy!

Motivatia ca nu stai in casa sa mananci si sa stai ca un beduin in fata leptopului, cu punga de chipsuri in fata, consolandu-te de viata de „sh…” pe care o ai si ca in schimb iesi sa alergi, este ca si cum ai renunta la o parte din tine, partea aia  egocentrista si limitata, care te tine legata de maini si de picioare.

Desi eu sunt o fire vulcanica si mi-ar fi placut sa performez un sport de performanta, gen box feminin sau  tenis , chiar daca nu am avut poasibilitatea asta, totusi imi place sa alerg regulat. Motivatia este chimia care reiese in creierasul meu atunci cand practic alergatul,  adrenalina cat si faptul ca ma simt motivata sa nu renunt, sa imi depasesc limitele si sa trag de mine. O alta   motivatie este aceea de a ma mentine in forma si de a avea un stil de viata sanatos. Plus ca iubesc hobbyurile- o mai veche pasiune din copilarie- si imi place sa le practic in timpul liber, astfel incat sa imi valorizez timpul intr-un mod constructiv si pozitiv. Nu e o noutate ca imi place  sa am o sumedenie de hobbyuri, in care sa nu lipseasca bineinteles sportul.

Nu mai spun ca persoanele care fac sport sunt mai funny, mai haioase, au privirea aia de om care i s-au asezat rotitele la locul lor, sunt persoane cu un tonus de invidiat, mai optimiste decat majoritatea si in forma si nu in ultimul rand, au  succese si rezultate mult mai bune atat la facultate cat si la job.

In privinta asta, este acum o campanie pentru  iubitorii de mișcare, Maratonul Internațional Brașov powered by Telekom Sport, care a ajuns  la cea de-a patra ediție. Organizatorii mizează pe mai mult de 3.000 de pasionați de sport care  pot participa pe 19 și 20 mai la Maratonul Internațional Brașov.

MIBv-poze-carusel-1-1-2

Maratonul Internațional Brașov ce se desfasoara  pe 19 și 20 mai, în care participanții se vor bucura din plin de atmosfera și surprizele unui eveniment la standardele AIMS, cel mai important for international din domeniu, fiind o cursa de maratoane. Cursele au doar limita inferioară de vârstă, de șase ani, și o varietate de probe care satisfac orice nivel de pregătire.

Printre acestea se numără cursa de maraton (42 km), cea de semimaraton (21 km), cursa simplă (10,7 km), cursa populară (5,7 km, caritabilă, necompetițională și necronometrată), cursa team run (4×10,7 km) și cursa copiilor între 6 și 14 ani. Anul acesta vor exista și două curse în premieră: cea de 2,5 km, necompetițională și necronometrată și Crosul Universității Transilvania, de 2,5 km. Nu uitati ca pentru a va inscrie la maraton, data limita pentru a o face, este #15mai!

Nu v-ar bate gandul sa incercati? daca vreti sa participati si aveti motivatie si vointa, Maratonul International Brasov este o buna oportunitate de a atinge un tasking atat in viata personala, ca si  o realizare uriasa ca persoana care iubeste miscarea si sportul.

 

Iluminarea şi misterele din cărţile Agathei Christie

Tente roz, liliachii, sidefii, cu vinişoare roşii, se aflau pe masa de marmură a unei încăperi abstracte. Luminile vitraliilor din înaltul cladirii de vis ‘a’vis, erau roşiatice, şi se reflectau fără discernământ în podeaua bisericii.

flori si cheie

Lara aştepta un semn providenţial, o pană de înger, un curcubeu ieşit din soare, un nor sub formă de potcoavă, sau o persoană care ar fi intrat chiar în acest moment pe culoarul casei sale. Tristeţea ei se asemăna cu aripile plăpânde ale unui sisif, sau ale unei făpturi vii, atât de vii, încât te întrebai dacă ea este cea plină de cicatrici, care bâjbâia prin întuneric.

Uneori vroia să devină un copac, cu frunze verzi, un copac care să tacă mereu şi care să se scuture de anotimpuri doar atunci când se schimbă vremurile, ploile şi poate frunzele.  Era o ciudăţenie a naturii să vezi atâta experienţă de om şi să nu realizezi nimic despre el, pentru că este ca o carte închisă. Ce trăieşte? care îi este primul gând dimineaţa? femeia era o primola, o Agatha Christie, o cercetătoare în domeniul ciudăţeniilor naturii, o clarvăzătoare ipohondră, cu uşoare obsesii, pe care le venera din plictisul unei dupa amiezi lungi de vară.

Trăia pentru conversaţii, pentru enigme, pentru a clarifica misterul din capul cunoştinţelor care nu vedeau bine în ce ape se scaldă. Aceasta era o parte din distracţia pe care o avea în cazurile rezolvate, o altă parte  fiind transpiraţie şi poate iluminare divină. Cu iluminarea nu puteai să te joci, ea având prieteni care erau mai abitir la capitolul iluminare. De exemplu, domnul Nelu din Italia, era un astfel de fenomen. Omul iţi spunea ce o să fie, cum o să fie, deci predispunea, dar tu erai cel care dispune de situaţie. Aşa că uneori se împlineau previziunile, alteori nu se împlineau, în ciuda corectitudinii viziunilor dl’ui Nelu.

Lara era mai rezervată, foarte dură cu sine,  vedea lumea printr-o  pereche de ochelari arătoşi şi îşi spunea de câte ori îi venea gândul că trebuie să îşi facă cunoscută menirea, că nu are rost, că nu este important ceea ce spune. Aşa că prefera să trăiască ca şi până atunci. Conversaţiile ei, când prindea pe cineva erau de genul- aţi văzut ultimul episod din Sherlock Holmes? ascunzând de fapt, întâmplarea că se vedea pe sine în rolul lui Sherlock Holmes şi chiar se ocupa de multe ori cu puzzeluri ale minţii, foarte întortocheate, grele de parcurs şi pentru un om cu studii. Mai dăunezi luă o carte despre îngeri şi ierarhia îngerească şi îşi bătu capul cu ea, o citi şi o răstălmăci, până când ajunse la concluzia că dacă îngerii există, nu se poate ca ea să nu-i vadă.

Şi într-o zi, chiar aşa se şi întâmplă. I se arătase un cer cu îngeri, cu fiinţe celeste ce cântau o muzică divină. Nu era decât un episod celest care ţi se întâmplă o dată în viaţă. Amintirea fu atât de puternică, pentru că de fiecare dată când i se întâmpla aşa ceva, ea se desprindea de lume. Intra în transa celui care vede cele nevăzute, deşi era o îmbinare de suferinţă cu descoperire divină. Citise prea multe din aceste descoperiri şi probabil că Dumnezeu îi dăduse aceste viziuni în dar, ceea ce poate doar unui copil îi poate dărui.

Era ora trei. Pe masa de sticlă din cameră se aflau o carte, o portocală şi un pahar cu apă. La cinci trebuia să vină Sergiu, soţul ei, de la muncă. Până la cinci avea timp să spună două rugăciuni şi să posteze ceva pe internet. Practic nimic nu se schimbase în viaţa ei de femeie (deşi nu mai avea douăzeci de ani♣♥♥♥)decât faptul că se măritase. Iar  uneori avea obsesii care veneau de te miri unde… de la o vreme, probabil că îi venise ideea că viaţa ei îi era în pericol, deşi îşi punea clar problema că trăim pe timp de pace.

Nu se ştie de unde îi venise aceste idei, dar cu siguranţă Lara nu se lăsa până nu afla adevărul din existenţa sa şi poate şi din alte existenţe. Era foarte important să ştie unde hălăduise şi de ce viaţa ei de acum avea atâtea abstracţiuni şi atâtea spaime. Până la urmă îşi spuse că totul se datora unui fenomen colectiv. Şi un lucru era clar: colectivul era o realitate şi ea făcea parte din memoria lumii.

A scris cu drag, Ialina♥♥♥

De ce nu poţi să faci un copil?!

Mie ideea cu copilul nu mi-a fost prea clară niciodată. Pe la 27 de ani vroiam să fac un copil, dar să nu mă căsătoresc, să fie un copil doar al meu, deşi cred că eram influenţată foarte mult de curentul feminist din acea perioadă. Apoi mi- a trecut repede ideea,  aşa cum a venit.

Pe lângă faptul că sunt întrebată mereu de ce nu fac un copil, ca şi cum identitatea mea ca femeie nu este deplină decât în momentul în care eu o să procreez, am văzut multe femei care au făcut un copil şi le vine extrem de greu să îl crească. Başca este o responsabilitate enormă, asta înţeleg, dar sunt femei care nu au ce să le ofere copilului, în afară de dragostea maternă.

Mie părinţii nu mi-au oferit decât posibilitatea de a studia la facultate- mai bine zis mama, visul de a mă realiza mi-a aparţinut în totalitate mie, de aceea nu am ce să îmi reproşez. Aş avea de reproşat poate sistemului defect în care trăim.   Şi după aia, m-am zbătut aşa cum se zbate orice tânăr care nu are părinţi cu funcţii, afacerişti, sau care să îţi lase un apartament, ţie  copilului lor.

Ce aş putea eu să îi ofer copilului meu***? O lume mai bună nu se poate, pentru că ne-am născut în această ţară de pseudo democraţie şi nu vedem nici noi încotro mergem. Nici nu putem să ne mutăm pe altă planetă. Dacă copilul meu va hotărî să facă o meserie de vocaţie, va fi fericit şi îl voi susţine, ca scriitor, profesor sau ca învăţător. Dar cu asta nu poţi face avere… şi pe bune, nu încapi nici în spitale la o consultaţie fără acea brumă de avere de care  toţi avem nevoie.

Practic eu două sferturi din viaţă le-am trăit în Italia şi nu am plecat cu gândul de a mă îmbogăţi, ci am plecat cu ideea de a uita de coşmarul pe care o comunitate, o societate şi o facultate mi le-a oferit drept cadou de început de drum. Nu am nimic cu sistemul în care trăim, pentru că fac abstracţie de el, cât pot de mult. Prefer să fiu o ciudată visătoare, care îşi vede de cărţile ei, decât să reiau iar şi iar, bucăţile de viaţă care mi-au dăruit foarte mult patos, într-o societate bolnavă. De altfel, mentalitatea pe care am întâlnit-o în altă ţară, mi-a arătat că se poate  şi altfel.

De ce să nu ai copil***? Ce îţi poate oferi el la bătrâneţe? Îţi poate oferi afecţiune, un umăr pe care să te sprijini, dar va trebui să îi trăieşti amarul pe care îl trăieşte şi el, va trebui uneori să îl vezi murind, pentru că nu poate lupta cineva cu viaţa fără să cadă în genunchi. Cu noi nu este nici începutul nici sfârşitul. În final, parcă văd grămezile de morţi din cimitirul din satul uitat, unde zac toţi cei dinainte. Acolo o să fie îngropaţi şi părinţii şi apoi copiii. Aşa că într-o zi se va termina totul aşa cum a început şi uneori când mă gândesc, mă simt  uşurată.

Dacă va creşte şi te va trage de mânecă pentru faptul că nu i-ai asigurat strictul necesar? O casă, o masă? De restul sunt sigură că se va ocupa el.

Procesul prin care treci ca femeie însărcinată, nu este pentru toate femeile

Procesul prin care treci ca mamă, pe mine m-a înspăimântat dintotdeauna. Nemaivorbind de complicaţiile medicale  din timpul sarcinii şi al naşterii. Unele suntem făcute să nu privim la buba care cauzează durerea, iar pe unele din noi, ne doare şi ideea de a fi mamă. Nu suntem construite toate la fel şi nu avem aceeaşi doză de serotonină în creier. De aceea pentru unele din noi subiectul cu copilul este un subiect tabu.

Viaţa se desfăşoară pe bune şi fără copil. Nu mă simt stingheră pentru că nu am un copil, deşi uneori am vrut să mă conving singură că aş vrea să îl am. Ştiu că viaţa ţi se schimbă radical şi că eşti o femeie împlinită. În afară de asta, pentru o femeie este o binecuvântare gândind în termeni arhaici. Asta o întregeşte, o face să îşi îndeplinească menirea cu care a venit pe pământ.

Citisem de o descântătoare bătrână, ce spunea că fiecare femeie este făcută să nască copii, dar adevărul este că nu toate femeile o fac. Pentru multe din ele este o alegere, iar pentru altele este o simplă necesitate al unui proces normal, fiziologic.

 

 

O lume fără mica publicitate, sau dilema lipsei de anunţuri

Încă de când m-am mutat în Bucureşti, am avut nevoie să aflu cele mai proaspete anunţuri de mică publicitate, de la o sursă foarte bine documentată, aşa cum este Anunţul Telefonic.

anuntul-300x300

Dar cum ar arăta lumea noastră de azi, fără anunţuri de mică publicitate! Cum ne- am arăta interesul faţă de tot ce mişcă şi cum ar supravieţui lumea de azi fără atât de necesarele anunţuri, care sunt de o acurateţe şi de o sinceritate demnă de marii jurnalişti, aşa cum spunea  şi Thomas Jefferson?

Iată cum arată  în viziunea mea, o zi fără anunţurile de mică publicitate şi fără ceea ce ne oferă ele.

-Hey, Luiza, am ajuns în Bucureşti! sunt terminată de pe drum, dar sincer de două zile de când am ajuns, nu am găsit nimic satisfăcător în prezent. Aş vea să găsesc jobul ăla care să mă scoată din sărăcia din provincie, că ştii şi tu cum e viaţa pe la noi…

-Eşti fenomenală Laura…

-La vârsta noastră de treizeci şi un pic, este greu fără anunţuri de mică publicitate. De fapt nu găsesc nici o sursă care să mă ajute să nu fac acele drumuri nesfârşite la interviul pentru job, apoi la apartamentul pe care vreau să îl închiriez, şi asta numai ca să văd zona. Ce bine era dacă aveam o sursă sigură de mică publicitate.

images

-Că bine zici Laura, şi eu care credeam că rolul meu de om cu scaun la cap, este doar o poţiune magică ce face lucrurile să meargă mai bine.

-Da, fetiţă. Dăunezi mi- a zis şi fratemio că lumea nu se învârte decât în jurul telefoanelor şi a autobuzelor care îl duc de la căminul studenţesc, la şcoală. Şi că acolo la ei la cămin află din gură în gură ce se întâmplă prin zonă. Pe când eu care am venit în Bucureşti ca o floare de martie, nu găsesc mici informaţii de care aş fi avut nevoie.

abc-ul-pielii
abc-ul-pielii

-Stai liniştită, că nu e dracul atât de negru. Dar crede-mă că trebuie să faci multe drumuri ca să te rezolvi şi pentru asta îţi pun la dispoziţie maşina mea. Întâi trebuie să mergi la apartament să îl vezi, şi să îi plăteşti proprietarului suma aferentă. Apoi trebuie să îţi găseşti un job. Pentru asta, nu ar fi stricat să avem o mică publicitate, dar asta e viaţa, trăim vremuri grele pentru cei ce vor să afle mai multe şi nu au de unde.

-Da bine Luiza dragă, mă gândesc că şi pe vremea lui Caragiale existau anunţuri de mică publicitate, gazetari şi jurnalişti care să anunţe toată suflarea ce se întâmplă în ţara  numită Republica România!

-Lasă că prea suntem rupţi de drumuri , da şi de şcoli! eu după mine, nu făceam nici o şcoală dacă ar fi existat un ziar care să zicem că s-ar chema  Anunţul Telefonic şi care mi-ar oferi totul de-a gata: jobul mult visat, chiria şi locul unde o găsesc, mobila pe care vreau să mi-o cumpăr, maşina care îmi place şi pot continua în felul ăsta  la nesfârşit…

-Sincer Laura, îţi trebuie o lume în care să existe anunţuri de mică publicitate şi asta deocamdată este o utopie, cum că ar putea exista aşa ceva.

-Ok, Luiza, atunci mi-aş dori ca noi două să inventăm lumea asta. Să fim două jurnaliste din perioada interbelică, cu zulufi, pălării retro şi rochii elegante neapărat ivoar, care să înfiinţeze un ziar de mică publicitate. Că tot ai terminat tu Jurnalismul…

-Greşit. Eu şi cu tine vom face ca lumea să arate mai bine şi să fie mai informată. Şi pentru asta, mica publicitate va arăta aşa cum arătau noutăţile modei, clasice şi nonşalante ale lui Coco Chanel. Pentru asta, tu vei fi o nouă Coco Chanel, iar eu voi fi Diavolul care se îmbracă de la Prada…

Aktual24
Aktual24

-Asta e, cel puţin în lumea modei. Şi îţi mai lipseşte Cadillacul roz şi newspaperul lui Thomas Jefferson.

-Really, măcar ştim ce vrem…

Acest articol este scris pentru Spring superblog 2019