Muza

 

Inca se mai aud tropaituri de sine metalice atunci cand se apropie cu viteza metroul si pe muza mea de la metrou, pe care o caut cu ochii in multime, o gasesc fabuloasa. Este versiunea mea mai tanara, una donna cu ochi limpezi, verzi, patrunzatori, care nu spun tot ce ar vrea sa spuna. In licariri vad niste profunzimi de sentimente greu de ghicit. Caracterizarea mea la prima vedere este: maleabila, super educata, transanta -doar cu ea – si super fata de treaba. Pe la metrou este asa cum este in Bucuresti: full de tineri independenti butonand smartphonurile si zic: fiecare este cat se poate de preocupat de nuantele mistice din smartphone. Ce or gasi ei acolo? (s-ar intreba un spirit care rataceste prin locuri publice) ce sa gaseasca? arta de a face bani, arta de a cuceri si de a fi super cool. Este interesant ca prin oaza de idei care circula prin metrou, se gaseste o idee a unei fete cu ochi verzi, mulatra, matura de 30 de ani, venita din tari lacunare intr-o tara la fel de lacunara, dar cu mai mult sketching.

Fara scheletul din dulap si fara toane de matrapita, matusa Idila era o tipa excentrica; la 40 de ani, sculptata intr-un bronz al pielii, legata cu multe aere de diva, dar in acelasi timp timida foc. O fiinta solara, asa cum zic italienii, cu expandari de personalitate, cand prea fierbinte, cand foate potolita, de fapt un melanj de contraste pe care cu greu si le stapanea. Dra  Idila avea farmecul contrastelor, al vorbelor masurate si gesturilor calculate pana cand obosita se abandona unor stari relaxate si binefacatoare.

Ceea ce l-a contrariat de o viata pe Marius, este ca nu-i putea da  o definitie. Ochi verzi, nas carn, urechi mici si cam atat. Magnetism si forta, precum si replici alese pe spranceana  erau nelipsite din agenda ei. Cu ce se ocupa? cu mai multe: plimbari, IT, lecturi, sfaturi de consiliera in copii, consultatii „soretale”, fayshion, cosmetice si alte cele. Nu era o tipa implantata in realitatea imediata, usor aeriana, difuza, cu un caracter dificil, dar bine stapanit. Defecte? – nule, sau foarte bine ascunse, ca si capacitati extrasenzoriale care daca ar fi avut cine sa le puna in valoare, ar fi facut o buna afacere din capacitatile femeii asteia misterioase- gandea Marius. Ea oricum credea dintr-o superstitie strafulgeratoare, ca lucrurile astea nu trebuiau spuse, ca sa nu se piarda darul si cu adevarat, nu o putea nimeni convinge ca nu e asa.

Da, avea feelingul, statura si calibrul de extrasenzoriala. Multe isi rezolvasera cei din familie prin ea, probleme grele, confuzii greu de deslusit si de vazut cu ochiul liber, paradoxuri care pentru ea erau ca o cana cu apa rece bauta pe stomacul gol.

Idila nu era un lucru: nu era top model, desi toata tineretea ei fusese narcisista, obsedata de imaginea care se proiecta in afara. La 30 si… deja era cu un pas inaintea sortii, pregatita de ce e mai rau, de furtuni ca si de curcubee. Lucra la o agentie de vanzari, avand pe langa capacitati  de clarvedere si capacitati de negociere. Asa ca de multe ori imi spunea: „Draga, cand Dumnezeu a facut-o pe Eva si i-a dat-o lui Adam, prima capacitate pe care i- a daruit-o, a fost aceea de a negocia”. Si Idila credea sincer acest lucru.

Mai tarziu, mi-am dat seama ca era o fiinta fenomenala: ascunsa, dar in acelasi timp deschisa, ca o floare care se deschide doar in conditii climaterice favorabile. Pana la urma Idila nu avea sa petreaca prea mult timp pe aici, fiind de multe ori atat inspirata cat si atat de patrunzatoare, incat insasi viata ei era o varianta de serviciu: practic ajuta cu capacitati si resurse nebanuite pe toata lumea. Defectul ei? nu stia sa se exteriorizeze si sa faca ceva pe plan material, cu acest dar al ei. Stiind ca avea o slabiciune pentru oamenii sensibili, se lasa de fiecare data furata de sentimentul de duiosie si cand practica extrasenzorialul, cadea pur si simplu in extaz. Intra in omul de alaturi si era tata de fascinata de sufeltul lui, incat puteai spune ca nu ar lucra in vanzari, ci ca in acel moment, ar fi picat din luna. Si desi slabiciunea ei  i se intorcea impotriva, era genul acela boem, care nu-i pasa daca ploua , ninge sau de multe ori, faptul ca nu stia in ce data suntem, o dadea de gol ca totul se intampla pe un plan secund, undeva unde subconstientul prefera visul si nu realitatea.

Autor: ialinascrie

All of me loves all of you ... with words and pepperment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.