Abilitatile ascunse ale Idilei si viza catre America

doi iubiti

Idila avea de gand sa mearga la ambasada, sa-si ia viza si sa plece in America. Pana acolo, nu mai era decat un pas. In momentul in care se gandi ca logica ei nu mai era atat de perfecta, ca mai avea de trecut prin niste tuneluri interioare, care ar fi dus-o in final la raspunsul pe care il cauta, isi mai linisti putin gandurile. Ziua cu pricina, era o zi noroasa, in care Idila se simtea blocata. Nu stia incotro sa o ia. Pana la fericire, trebuie sa induri multe si poate cand ai ajuns la pahar, sa iti dai seama ca nu este decat un moment si acela este momentul perfect. Totusi simtea ca in momentul ala, ceva ii scapa… pierduse un ceva si nu isi dadea seama ce! „- Cate n-oi fi pierdut eu in viata mea si nu am realizat poate nici acum!!! m-a ferit Dumnezeu dragutul, Doamne fer!”- desi stia ce a pierdut, pentru ca flashurile nu o inselau: pierduse atentia de a vedea in perspectiva in  viata ei  si asta era o crima pentru ea. Daca existau crime pe lumea asta facuta  din bine si din rau, asta putea fi una gogomana (avand in vedere gravitatea urmarilor asupra propriului suflet); dincolo de tigarile pe care le fuma, pacatul capital la  care Idila nu putea sa renunte. Totusi ea credea in puterea de a indrepta lucrurile si anume ca Iisus ar fi ajutat-o sa mearga mai departe -si era aproape fanatica in crezul asta.

Nu mai scrisese in jurnal demult si avea senzatia ca cineva care trebuia sa ii stea alaturi, o tradase, asa cum se intampla  de obicei in viata. Idila se trezi  si pleca nervoasa la prietena ei, Maria, care lua somnifere ca sa doarma, dar Maria avea mereu un efect atat de tonic asupra ei, ca prietena, incat la fiecare problema existentiala o suna. Acum pleca sa o viziteze acasa, acolo unde statea in gazda la o batrana italianca. Cand ajunse, de vorba cu Maria statea Giovanni, nepotul batranei, care incerca sa intre in gratiile Mariei. Idila o citi dintr-o privire ca nu avea chef de nimic, ca era satula de vizitele lui Giovanni si ca omul asta care nu stia ce sa mai indruge, nu avea nici un habar de ceea ce era dincolo de ambalajul Mariei, care trebuie sa spun ca era destul de aratos. Cand sosi Idila, Maria o trase de mana si plecara amandoua in dormitorul ei, unde puteau sa aiba un moment de liniste.

-Cine ar fi spus ca Giovanni o sa vina si azi? Eu nu am disponibilitate sa vorbesc tot timpul despre vreme, despre „cucina” si despre uleiul de masline. Crevetii sunt tot acolo unde i-a lasat batrana: adica in paste. Spune-mi mai bine, cand vine  Luca de la Milano? si cat ai de gand sa mai bolesti dupa el, ca si cum ai fi vreo maica Tereza…cu ‘nspe mii de lacrimi in pumni…

-Luca nu stie nimic despre ce fac eu acum- spuse absenta Idila. „M-am nascut bogata si draguta!” este funny daca ti-o mai spun inca o data, desi stim amandoua ca ne-am nascut sarace si dragute, dar la gluma asta nu o sa renuntam niciodata – si rasera cu pofta amandoua. Pana la urma, afacerea cu America s-ar putea sa stea in picioare, atata timp cat mai am un gram de minte in cap. Vreau sa fug de Luca si de toti cei care imi bantuie mintile si mi le fac terci, doar pentru faptul ca exist.

-Si pentru ca existi, trebuie sa o lasi mai moale… singura metoda dintre toate, la care nu te-ai gandit ca se poate apela, este cea ultima, aceea care nici prin cap nu ti-a trecut… eee, aia e solutia la framantarile tale. Maria ii dadu inca o data, pentru a mia oara, solutia la „pisaceala” ei si o obliga sa recunoasca faptul ca ii trecuse  prea repede dragostea pentru Luca. Faptul  ca se gandea enorm la lucrul asta, nu facea decat sa fie o obsedata obedienta, care nu isi mai gasea fundul sacului la problemele pe care si le crea singura.

La un moment dat, telefonul suna. Era Luca: Ciao, bimba! Pe aici toarna ca in Vestul salbatic. Milano e pe jumatate inecat in aluviuni. Tu ce faci, amore?

-vad stele verzi de cand ai plecat… poate ar fi trebuit sa nu ma mai uit pe retelele sociale pana  vii tu…

-Vezi ca stiu ce vrei sa faci cu biletele alea si daca vrei sa inlocuiesti un barbat cu America, sa stii ca nu vei fi fericita acolo. Pana revin, te rog sa-ti bagi mintile in cap.

Idila in urmatoarele zile, zacu in pat, pentru ca facu o gripa colosala, cu febra 40 si cu o stare proasta de dispozitie, ca si cum ar fi luat povara intregii lumi in  spatele ei. Nu era vorba de oamenii care ii trecusera de-a lungul timpului prin viata, asa cum va spuneam mai devreme, ca o bantuiau. Era vorba de temerile ei, de faptul de a nu ajunge singura, desi era  o persoana singuratica. Se temea sa nu dea gres in misiunea personala, asta fiind cea mai mare temere a ei. Si daca misiunea o astepta ca pe o binevenita binecuvantare? daca ea, misiunea era acolo si o astepta sa ajunga la ea, desi asta i-ar fi luat un an, doi sau poate zece? Idila isi cunostea sufletul si secretul ei cel mai mare era ca boala ei ii venise din faptul ca nu avea rabdare. Nu avea rabdare cu nimeni, absolut, nici macar cu ea. Venise pe lume ca sa sufere din lipsa de rabdare, ceea ce tragea dupa ea, alte multe neajunsuri. Dar Luca era profund si stia cum sa o ia. Avea nevoie de cineva care sa o pacaleasca, asa cum pacalesti o femeie ca este femeie, si atunci ea uita de toate nevoile ei. Dar pentru asta, Idila trebuia sa renunte la ea insasi, si la egoul ei, la tot ce gandea, ceea ce era foarte dureros si sa incerce sa se lupte cu ea in maniera unei femei care isi domina instinctele. Nu trecusera multi ani de cand incercase sa fie o terapeuta la o clinica medicala, in care avea de a face cu masajul si acolo descoperi cat de nobila putea fi aceasta meserie in care  mainile  aveau forta de a vindeca, ceea ce ceilalti nici nu banuiau. Dar lumea era prea profana pentru asa ceva, iar Idila mergea pe drumul ei. Ce ar fi putut sa faca mai bine, decat sa mearga mai departe? asa ca se apuca de masaje terapeutice, combinatii de medicina alternativa, cu bioenergie si cu rugaciuni speciale de curatire a ambalajului pacientului. In toate astea, Idila ramase detasata. Avea in fata ani de zile in care avea timp sa desfaca fiecare caz in parte in bucati si sa faca algoritmi in mintea ei si sa trimita lumina la  fiecare persoana pe care a atinsese. Pana la urma, nu numarul celor carora le-a facut masaj au contat  vreodata in viata ei, ci  faptul ca Idila nu era o fata „niznaiu”;  era  prea implicata ca sa mai dea explicatii si explicatiile astea, ce rost ar fi avut?

Va urma.

Autor: ialinascrie

All of me loves all of you ... with words and pepperment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.