Rugăciunea și dorurile nespuse decât lui Dumnezeu

sf_isaac_sirul_7

Mulți dintre noi se roagă la bunul Dumnezeu zilnic, iar alții doar duminica. Eu am văzut efectele rugăciunii de multe ori, având în vedere că sunt cercetători care spun nu numai că rugăciunile cresc vibrațiile și energia corpului și a sufletului se schimbă, dar se schimbă și structura sângelui și a biocâmpului.

Mie mi s-a întâmplat ca rugându-ma să reușesc în primul rând să obțin liniște și pace sufletească, ceea ce mi se pare cel mai important pentru un om. În lumea noastră, în care totul costă- să mănânci, să dormi, să stai cu chirie, să pleci în vacanțe și chiar și sănătatea costă bani grei, rugăciunea este un panaceu gratuit, un dar pe care Dumnezeu ni l-a lăsat ca să ne folosim de el. Mi s-a întâmplat ca într-o zi totul să fie dat peste cap, iar a doua zi, după ce m-am rugat, situația să ia o întorsătură favorabilă și să se rezolve de la sine.

Nu mai zic că sunt mulți oameni care suferă sufletește, de așa zisa depresie, care este o boală a sufletului. Să nu uităm că atunci când degetul nostru arată spre aproapele nostru, un deget este îndreptat spre el, iar celelalte trei sunt îndreptate spre sine. Deci oricum ai da-o, omul nu este făcut să arate cu degetul, aceasta generând o altă forță din univers și anume legea compensației.

kindeness

În Japonia, există un doctor care a vindecat un întreg spital printr-o tehnică atât de simplă. Le-a dat respondenților să repete zilnic  expresia – iartă-mă, te iert, te iubesc. Și rezultatele s-au văzut clar, aceștia vindecându- se de depresie. Deci miracolele se întâmplă și la nivel colectiv, dacă avem credință. Și mai ales acolo, deoarece vibrațiile rugăciunilor colective, sunt foarte înalte și rugăciunile sunt mai ascultate. Rugăciunea ne ridică stima de sine și ne face să ne respectăm mai mult pe noi înșine.

Îmi amintesc de profesorul meu de fizică din generală, Bilă, care ne-a învățat că lumea se învârte după principiile fizicii, după niște legi foarte bine stabilite de univers, de la care nu se poate abate nimeni.

images

Bilă era profesorul dur, în fața căruia tremuram toți, pentru că dacă nu învățai la el, nu treceai clasa. Practic, orice elev, cât de prost ar fi fost, ieșea din anul de școală cu niște cunoștințe de fizică minime, pentru că altfel nu trecea clasa.

Rugăciunea ne dă acea vibrație care ne ridică din cădere, așezându-ne  într-o bună stare și nu mai suntem deznădăjduiți, ci suntem mai luminați și avem pace sufletească. Și înțelegem că prin rugăciunile noastre, se produc miracolele zilnic. Dumnezeu este mai aproape de sufletul nostru, decât am putea fi noi față de  el. Și separarea față de Dumnezeu vine  din faptul că nu ne rugăm Lui.

rug[ciune

Mi s-a mai întâmplat să simt că am nevoie de rugăciune și așezându-mă să mă rog, am găsit răspunsuri, pe care nu le-aș fi găsit dacă nu mă rugam. Într-un cuvânt, numai beneficii ai din această activitate!

Cred că oamenii care nu se roagă mai des, au de pierdut multe, pentru că trăim într-un carusel  de ispite și încercări și avem nevoie să vorbim cu Dumnezeu, ca acesta să nu ne uite. Lucrurile cu adevărat importante nu costă bani, spunea o  zicală de pe Facebook. Deci dacă Dumnezeu îți redă sănătatea, liniștea, prietenii, te ajută să îți realizezi planurile, îți dă un copil, sau mai mulți, îți dă un serviciu, atunci știi că ți-a ascultat rugăciunea și trebuie să îi mulțumești. Dumnezeu este principiul suprem al iubirii, de aceea pentru El nimic nu este imposibil dacă îi cerem, pentru că el este Slavă, Abundență și Universalitate.

Să nu uităm asta niciodată.

Autor: ialinascrie

All of me loves all of you ... with words and pepperment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.