Nu noi suntem pentru lume, lumea este pentru noi

Unii nisipdintre noi au nevoie de o exorcizare. Exorcizarea poate fi făcută cu o carte bună, în care cuvintele să îți alunge repulsia de a trăi curat și echilibrat. Eu una practic exorcizările cu ceai de mentă, ciocolată și pandișpan pufos. Realitatea este că devenim pufoase o dată cu trecerea timpului, mai iubitoare și mai tolerante după caz. Sunt și persoane acide, care au nasul ca o protuberanță vișinie din cauza gerului de afară, care miros în mod acut ocaziile de a -l reduce pe celălalt la o fișă sau la un act care nu spune nimic unui om normal. Apropos, dacă țineți regim de acte fiscale, nu puteți ține regim și de iscălituri pe care vi le cere orice funcționar pe la ghișee și care uneori îți dau buzna și în casă. Hello? Fascim? nO, just wanted to say that the politics is a sh… well, I’m not preoccupied.

Exorcizările se mai fac și prin cultură, prin artă, artcraft, sau handmade, depinde ce îți place. Uneori, unii dintre noi mai scriem câte o carte, mai rătăcim câteva vorbe într-o scrisoare expediind-o unei vechi prietene din liceu, punând-o în cutia poștală în cinstea vremurilor trecute.

Eu  azi m-am lăsat exorcizată de Maica Tereza. Este un model de cumpănire a vieții, care a trăit prin iubire și pentru iubire și care a înțeles în mod profund că viața nu este o cursă cu obstacole, ci este o cale de a trăi frumos, ajutându-ne aproapele.

maica tereza

Nu există cheia fericirii. Ușa este întotdeauna deschisă.

Cu cât mai multă iubire, înțelepciune, frumusețe, bunătate descoperi în tine, cu atât mai mult le observi în lumea din jurul tău.

Nu avem nevoie de arme și bombe. Pentru a cuceri răul, avem nevoie de iubire și de compasiune. Toate eforturile iubirii sunt lucrări pentru binele lumii.

Cea mai grea boală este aceea de a nu reprezenta nimic, pentru nimeni.”

Când condamnați oamenii, nu aveți timp să îi iubiți.

citate maica tereza

♥♥♥ Cu drag, Ialina

Autor: ialinascrie

All of me loves all of you ... with words and pepperment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.