Pendulul magic și vizita la o doctoriță

Mă duc la doctoriță. Dau binețe și după ce aștept frumos vreo trei ore, sunt invitată înăuntru, după ce în prealabil a intrat o favorită a doctoriței, care a fost strigată pe nume, Dana. Mai aștept, nu e nici o problemă, la doctor trebuie să vii încărcat cu multă răbdare, îmi zic. Între timp realizez că mai sunt vreo trei paciente care așteaptă.

Într-un final, după vreo trei ore, intru. Repet, am venit ca să mi se citească niște analize. Doctorița este prost dispusă, foarte în vervă cu unii, mai puțin cu alții. Îmi dau seama că a avut o zi proastă. Într-un final îmi citește analizele. Prolactina este mare, zice. Trebuie să vă duceți de urgență la endocrinologie. Dar ce înseamnă asta? întreb. Înseamnă că aveți o tumoare la glanda pineală. Mie pe loc îmi cade fisa că este ceva putred la mijloc. De altfel umblată de o viață prin sistemul medical românesc, am ajuns să știu cum să mă feresc de diagnostice puse dintr-o privire pe niște analize, care nu au nici o legătură cu realitatea. Și îmi dau seama că diagnosticul doctoriței nu are nici o legătură cu mine, prin niște legături pe care le fac în câteva secunde. Hello, nu pot să uit nici o secundă că trăim în România și că trebuie să te ferești de doctori în primul rând – vorbesc din experiență- dacă ai puțină luciditate și ții la confortul tău personal, adică dacă te iubești puțin mai mult decât ceapa digerată pe care o dă un doctor pe tine.

Încerci să fii politicoasă de fiecare dată, dar îți amintești din nou, că există o caracatiță care trebuie hrănită și care este foarte înfometată, în sistemul de sănătate din România. .. În final, îmi dau seama că nu a fost deloc o idee bună să vin la o doctoriță de acest gen, combinația de proasta dispoziție, analize și cunoștințe lacunare, poate duce la nervi vărsați pe o pacientă căreia puțin îi pasă de sistemul putred de sănătate de la noi. Îmi spun că atât timp cât Dumnezeu are grijă de mine  și mă ține sănătoasă, sunt o norocoasă*. (Totul se plătește până la un punct)♠♠♠. Fiți transparenți cu viața, pentru că ea însăși este transparentă prin însăși structura ei și ăsta este un mare atu pe care poți să îl ai, sau poți să nu îl ai. Transparența duce la energie investită în tine și șterge bagaje emoționale greu de dus și de apreciat. O glumă bună poate face mai mult decât poate să facă oricine care are nevoie de tine ca evaluator, sau ca om cu luciditate, în această lume tristă și pe alocuri pierdută.

Zâmbește, Dumnezeu te iubește…

Sănătatea în schimb nu se poate plăti, ori o ai, ori nu o ai. De aceea vă sfătuiesc să râdeți mai mult, să faceți haz de  voi și de ceilalți și să îi zâmbiți destinului că sunteți sănătoși. Până la urmă, mai bine tratați-vă băbește, luați-o cu numerologia și cu plantele, cu ceaiuri și cataplasme binefăcătoare, orice dar nu vă lăsați pe mâna științei „atotștiutoare”. Sunt destule lucruri pe lumea asta care să vă dea valoarea adevărată pe care o aveți și care eventual să vă încarce bateriile pentru noile provocări cu care vă puteți confrunta în școala aceasta, numită viață. Nu cedați așa ușor unor atacuri energetice care oricum sunt nule, dacă gândurile dumneavoastră sunt bune și corecte.

Recurgeți la masaje și împăturit al hainelor, ca să vă tratați de eventualele disconforturi care vă apar. Iubiți-vă mai mult decât vă poate denigra un doctor, calculați-vă valoarea reală și nu cea pe care v-o acordă societatea. Citiți o carte, trageți pisica de coadă, abordați viața din perspectiva #Feng- shuiului și vă rog, nu luați în serios tot ce spun medicii. Valorați cu mult mai mult decât sunteți tratat prin spitale. Dați-vă valoare prin micile lucruri care vă încântă.

Eu personal după această întâmplare hilară pe alocuri, voi merge la niște #workshopuri de spiritualitate, ca să îmi amintesc încă o dată cât de valoroasă sunt ca spirit și  ca ființă. Vă recomand Body Mind & Spirit, care se începe undeva în jurul datei de 8 Februarie și unde puteți întâlni persoane foarte interesante și cu idei pașnice despre om și despre viață.

♥♥♥Să aveți căldură în suflete!

Autor: ialinascrie

All of me loves all of you ... with words and pepperment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.