Bacalaureatul care a fost și o să mai fie

Totul a plecat din timpul liceului, de la orele în care mă simțeam în elementul meu cel puțin când venea vorba de discuții libere, logice și mai ales  de cultură generală. Nu mi-a fost niciodată greu să fac conexiuni între idei, situații, logica momentului de acum cu logica poveștilor din cărți, pentru mine cărțile fiind o complexitate de idei c are mi se așezau ca un puzzle în cap. Și eu până la urmă îl rezolvam. Și am mai fost și o elevă mediocră, care  la dezbaterile și creațiile literare, poezii, comentarii, literatură, excelam în mod deosebit. Cam atât.

Și apoi a urmat bacalaureatul. A fost simplu, complex, pe gustul meu. Practic la ce știam am luat note mari cu așteptări mici, dar cu rezultate fabuloase- filozofie oral- 9.50 (bașca  nu mi-a plăcut niciodată să spun lucrurilor pe nume și asta de când am citit Eliade,  Cioran și Dostoievski).  Română oral -9. La celelalte obiecte, note mediocre. După ce am citit Agonie și extaz de Irving Stone, m-am apucat de pictat și am dat și la Arte. Așa din senin. Nu am fost niciodată o frustrată și am visat cât de mult cu ochii deschiși. Michelangelo a fost idolul meu pentru câțiva ani și l-am divinizat. Cartea m-a marcat pentru totdeauna și a fost o pledoarie pentru o viață pe care nu am putut-o trăi niciodată.

Este frumos să ai un ideal, un model, un concept care să te definească sau o filozofie de viață după care să trăiești. Și asta am considerat eu  că este bacalaureatul – un examen de maturitate care te propulsează în viață.

Acum este altfel

Elevii nu mai iau bacalaureatul din prima, pentru că nu sunt capabili și pentru că nu au învățat, iar un alt adevăr este că bacalaureatul este foarte greu. Îți trebuie memorie bună la purtător și denotă faptul de a fi învățat zi de zi patru ani de școală. Nu pe principiul lasă că merge și așa, cu atâtea ispite tehnologice, cu o lume care vine spre un copil și care îl invadează, sufocându-i viața, liniștea și bruma de minte pe care o are.

Și aici Nu vorbesc de vârfuri, de acei copii atât de responsabili și de serioși, care au un drum atât de clar în viață- Și asta până intervine destinul, care poate coti brusc spre o altă destinație.

Lucian Blaga spunea – Eu nu ucid corola de minuni a lumii/ Și nu ucid cu mintea minunile din calea mea... atât de profund și de banal, încât cred că în versul ăsta se află toată esența unei vieți de Om.

Unii copii nu sunt destul de buni în ziua de azi ca să absolve bacalaureatul. Nu au materialul genetic, nu au stima de sine și nu au memoria ca să învețe materia stufoasă din cei patru ani de școală. Mai intervine și norocul.

Nu  toți copiii  iau examenul de bacalaureat,  ceea ce nu este banal și se încadrează foarte bine în știrile media. Și în statistici anul ăsta au absolvit examenul de bacalaureat 65% dintre elevi. Și încă o dată o zic – eu mi-am găsit drumul greu și uneori foarte greu, chiar după ce am luat bacalaureatul. Am luptat pentru mine, ceea ce cu siguranță o să învețe și ei să lupte pentru ei. Poate se vor orienta spre străinătate, spre lumea largă, spre joburi care nu cer calificare, ci doar îndemânare.

Credeți-mă că generațiile bunicilor noștri, nu au avut nici 10% din comoditatea pe care o au tinerii din ziua de azi.  Și totuși au muncit pământul și erau mult mai ambițioși să îl aibă, să îl posede și să aibă pământ în locul în care  Dumnezeu i-a pus. Ceea ce nouă din zilele de azi  ne lipsește cu desăvârșire. Așa că îl cedăm alături de ce avem mai bun în lumea asta- sufletul nostru. Ei au  fost ambițioși nu cu școlile pe care astăzi tinerii se  luptă să le absolve. Bunicii noștri nu au avut știri, dar au avut liniște. Nu au avut școli de medicină, dar au avut simplitatea și clar- vederea de a fierbe ierburile și de a culege mirodenii pentru a le pune în hrană. Nu au avut chimicale în fructe și în hrană, dar au avut produse bio care nu erau decât truda lor de la 5 dimineața până la asfințitul serii. Faptul că am aruncat la gunoi  în treizeci de ani tot ce am fost noi și bunicii noștri, nu mă miră deloc. Ne face ceea ce suntem astăzi – ființe mai mici la suflet și tot mai mari în nevoi, în consum și în aur.

Copiii care nu iau bacalaureatul sunt așa cum am fost și noi. Mie însă mi-a promis mama  că pot să fac facultatea la Iași și asta mi-a fost de ajuns să mă ridice și  din morți ca  să trag tare și  să iau bacul. Pe copiii din ziua de azi probabil că altceva îi ridică din letargia lor, un lucru pe care numai ei îl știu. Iar  la asta contribuie viața care le stă în față.

Autor: ialinascrie

All of me loves all of you ... with words and pepperment.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.