O lume fără mica publicitate, sau dilema lipsei de anunţuri

Încă de când m-am mutat în Bucureşti, am avut nevoie să aflu cele mai proaspete anunţuri de mică publicitate, de la o sursă foarte bine documentată, aşa cum este Anunţul Telefonic.

anuntul-300x300

Dar cum ar arăta lumea noastră de azi, fără anunţuri de mică publicitate! Cum ne- am arăta interesul faţă de tot ce mişcă şi cum ar supravieţui lumea de azi fără atât de necesarele anunţuri, care sunt de o acurateţe şi de o sinceritate demnă de marii jurnalişti, aşa cum spunea  şi Thomas Jefferson?

Iată cum arată  în viziunea mea, o zi fără anunţurile de mică publicitate şi fără ceea ce ne oferă ele.

-Hey, Luiza, am ajuns în Bucureşti! sunt terminată de pe drum, dar sincer de două zile de când am ajuns, nu am găsit nimic satisfăcător în prezent. Aş vea să găsesc jobul ăla care să mă scoată din sărăcia din provincie, că ştii şi tu cum e viaţa pe la noi…

-Eşti fenomenală Laura…

-La vârsta noastră de treizeci şi un pic, este greu fără anunţuri de mică publicitate. De fapt nu găsesc nici o sursă care să mă ajute să nu fac acele drumuri nesfârşite la interviul pentru job, apoi la apartamentul pe care vreau să îl închiriez, şi asta numai ca să văd zona. Ce bine era dacă aveam o sursă sigură de mică publicitate.

images

-Că bine zici Laura, şi eu care credeam că rolul meu de om cu scaun la cap, este doar o poţiune magică ce face lucrurile să meargă mai bine.

-Da, fetiţă. Dăunezi mi- a zis şi fratemio că lumea nu se învârte decât în jurul telefoanelor şi a autobuzelor care îl duc de la căminul studenţesc, la şcoală. Şi că acolo la ei la cămin află din gură în gură ce se întâmplă prin zonă. Pe când eu care am venit în Bucureşti ca o floare de martie, nu găsesc mici informaţii de care aş fi avut nevoie.

abc-ul-pielii
abc-ul-pielii

-Stai liniştită, că nu e dracul atât de negru. Dar crede-mă că trebuie să faci multe drumuri ca să te rezolvi şi pentru asta îţi pun la dispoziţie maşina mea. Întâi trebuie să mergi la apartament să îl vezi, şi să îi plăteşti proprietarului suma aferentă. Apoi trebuie să îţi găseşti un job. Pentru asta, nu ar fi stricat să avem o mică publicitate, dar asta e viaţa, trăim vremuri grele pentru cei ce vor să afle mai multe şi nu au de unde.

-Da bine Luiza dragă, mă gândesc că şi pe vremea lui Caragiale existau anunţuri de mică publicitate, gazetari şi jurnalişti care să anunţe toată suflarea ce se întâmplă în ţara  numită Republica România!

-Lasă că prea suntem rupţi de drumuri , da şi de şcoli! eu după mine, nu făceam nici o şcoală dacă ar fi existat un ziar care să zicem că s-ar chema  Anunţul Telefonic şi care mi-ar oferi totul de-a gata: jobul mult visat, chiria şi locul unde o găsesc, mobila pe care vreau să mi-o cumpăr, maşina care îmi place şi pot continua în felul ăsta  la nesfârşit…

-Sincer Laura, îţi trebuie o lume în care să existe anunţuri de mică publicitate şi asta deocamdată este o utopie, cum că ar putea exista aşa ceva.

-Ok, Luiza, atunci mi-aş dori ca noi două să inventăm lumea asta. Să fim două jurnaliste din perioada interbelică, cu zulufi, pălării retro şi rochii elegante neapărat ivoar, care să înfiinţeze un ziar de mică publicitate. Că tot ai terminat tu Jurnalismul…

-Greşit. Eu şi cu tine vom face ca lumea să arate mai bine şi să fie mai informată. Şi pentru asta, mica publicitate va arăta aşa cum arătau noutăţile modei, clasice şi nonşalante ale lui Coco Chanel. Pentru asta, tu vei fi o nouă Coco Chanel, iar eu voi fi Diavolul care se îmbracă de la Prada…

Aktual24
Aktual24

-Asta e, cel puţin în lumea modei. Şi îţi mai lipseşte Cadillacul roz şi newspaperul lui Thomas Jefferson.

-Really, măcar ştim ce vrem…

Acest articol este scris pentru Spring superblog 2019

Prima vacanţă şi amintirile de vis din însorita Italie

Prima vacanţă s-a întâmplat să fie în Italia. La 27 de ani am văzut răsăritul de pe malul Mării Adriatice, unde m-am întâlnit cu acea cultură rafinată a Italiei. Cum am ajuns acolo? Am descoperit spiritul aventurii peste noapte şi deşi nu mă duceam în ţara don Juanilor şi a curtezanelor, cu siguranţă călătoream spre Italia. M-am suit în avion pentru prima dată, cu senzaţia privilegiată că zbor şi că îmi este bine aşa. Şi oricât ar fi de nebunesc acest gând, totuşi atunci când stomacul mi-a ajuns în gât şi urechile mi-au pocnit de la presiune, am realizat că nu mai am cale de întoarcere.

Pe aeroportul din Cuneo, mă aştepta Daniele cu o decapotabilă,  un tip italian care era prieten cu vărul meu şi care era destul de bogat. Ce a urmat este  uşor de descris, pentru că peisajele Alpilor italieni dintr-un micuţ sat turistic, au fost cele care m-au făcut să exclam la fiecare pas, un mare wauuu! Alpii ştiţi şi voi că nu sunt Carpaţii, sunt mult mai stâncoşi, cu profiluri de coloşi megalitici şi dau aerul ăla foarte rarefiat. Sătucul Limone, nu avea nimic defect, adică vreau să spun că era ca o turtă dulce într-un cadru perfect. Nimerisem într-o lume măsurată cu echerul, în care casele erau plasate ca nişte croisante în inima munţilor şi însuşi numele staţiunii turistice, era previzibil pentru melanjul de trăiri pe care îl încercam în acele momente. Era chiar la graniţa cu Franţa şi chiar era totul ameţitor de nou şi atât de surprinzător, încât mi se părea că am ajuns în oaza Fetei Morgana.

Nu pot să uit vila aşezată la poalele munţilor Alpi, unde dacă ieşeai pe terasă în spatele casei îţi cădeau pietre în cap, de la peretele muntelui alpin. În faţa vilei se afla o altă minune, un râu care curgea în cascadă, care nu te lăsa să dormi noaptea de mugetul feeric al apei care venea în aval.

Uitasem cu totul de România, de oraşul ponosit de unde venisem şi mă bucuram ca un copil care vede lumea pentru prima dată, mirându-se că dincolo de casa lui mai există şi altceva.

CT-DreptulLaVacanta3-1

Apoi am făcut vacanţa la mare, pentru că era luna iunie. Acolo am simţit pentru prima dată nisipul grunjos pe pielea mea răsfăţată de soare, care în câteva zile s-a bronzat spectaculos. Ştiţi şi voi vorba aia că nu poţi să fii jumate italian, decât dacă eşti puţin bronzată!

Marea bleo a fost aroganţa mea maximă, pentru că mi se părea că totul este de o aroganţă înfiorătoare şi totuşi totul era atât de real şi de viu!

20140809_091832

Cum puteau oamenii aştia să trăiască la malul mării fără să dea o avere pe sejurul petrecut pe nisipurile fierbinţi ale Italiei? Cum puteau să îşi permită acea lejeritate maximă, acea fluenţă a vieţii care părea că este atât de trainică şi asezonată cu delicii culinare meridionale, încât singurul cuvânt care mi-a venit în cap, este că italienii erau solari. Au urmat poze, din care  nu am păstrat prea multe, pentru că am vrut să trăiesc cu fiecare fibră din mine ceea ce mi se întâmpla şi ceea ce mi se întâmpla era un cadou la vieţii.

Italienii sunt oamenii care nu se scuză, deci nici nu se acuză, ci pur şi simplu gustă viaţa ca pe o cutie de bomboane Roger Ferrero, pe care o savurează în fiecare moment. Eu tocmai începusem să învăţ să respir aerul unei lumi care se pare că îmi oferea mult mai mult decât mă aşteptasem. Diferenţa dinre mine şi această lume era că respirasem prea mult timp aerul sărac din România şi acum mă regăseam într-un peisaj care mi-am zis că îl meritam. Şi de aceea mi-am dat voie să fiu italiancă pentru mulţi ani de atunci încolo.

Soare, şansă, relaxare, il dolce di fare niente, pizza, marea fenomenală de pe plajele însorite? da, toate acestea şi mult mai mult, erau acolo în mine, în lumea desenată de o mână de artist mare al lumii. Şi unde puteau să fie artiştii lumii cei mai mari, decât în Italia cea  însorită şi solară?

Şi Christian Tour susține Dreptul la vacanță şi poţi  alege oricând  o destinaţie din vacanţa cu Christian Tour, care îţi poate oferi un  sejur de vis într-o ţară unde nu ai mai fost. Dreptul la vacanţă este al tău şi acest vis  este mai aproape de tine, decât te aşteptai.

 

Acest articol este scris pentru Superblog 2019.

Superblog -show must go on!

Cu ocazia venirii primăverii, îmi anunţ şi eu participarea la Concursul Spring Superblog 2019. Concursul Superblog mă motivează să concurez cu bloggeri minunaţi şi foarte talentaţi. Se  pare că parcursul bloggerilor va fi tot atât de captivant ca şi la ediţiile anterioare.  Le doresc mult succes participanţilor şi deşi nu scriu în acest concurs pentru a câştiga, totuşi am multe certitudini, plus ceva idei puse deoparte  pentru zile negre.

Şi e clar că merg pe ideea că  nu ştii niciodată ce poţi scoate din tine, decât numai atunci când intri în joc şi când te poţi bucura de finalul povestirii  pe care o scrii.