Confortul şi evadarea în lumea largă

Despre evadarea din lumea sigură şi confortul tău, sunt multe de spus. A pleca în necunoscut cu o valiză şi a’ţi lua lumea în cap, lăsând în urmă obişnuitul şi  viaţa gri, în care cuvintele dor şi doare sunt în vocabularul tău uzual, este frumos.

53b9362fb967183f8cd89d7b0cd93d0a--kitchen-lamps-kitchen-craft

Este cât se poate de adevărat că îţi trebuie curaj o tonă, trebuie să ai resurse interioare nebănuite de aventurier şi de curaj, ca să îţi dovedeşti ţie însuţi că eşti în stare să pleci într’o aventură nebunească. Sunt oameni pentru care asta sună ca un film SF, sună ca o chestie cel puţin ciudată şi unele persoane preferă să spună că îţi lipseşte o doagă, sau că eşti atât de limitat, încât preferi să brambureşti prin viaţă de colo, colo, fără să ai vreo direcţie. Iar eu zic că nu îi poţi cere unei găini să fie cocostârc sau pasăre călătoare, este foarte adevărat.

Dacă nu înţelegi ce înseamnă adrenalina de a călători regulat în alte ţări, sau pe alte continente, pentru că nu te poţi desprinde de mediul tău de confort şi de viaţa ta ciclică în care se întâmplă tot timpul  aceleaşi chestii, eu nu pot să îţi dovedesc contrariul. travel

Am avut o prietenă în altă ţară, care avea în jur de 50 de ani şi care pleca cu soţul în weekend, în Monte Carloşi în late locuri, unde îşi lua sandviciuri la pachet şi cafea la termos, că acolo costa o avere şi au văzut în acest fel multe ţări. Cu un rezervor de benzină au văzut tot ce s’a putut vedea… până la vârsta de 50 de ani, au vizitat vreo zece ţări, ei însuşi stând într’o ţară străină.

Deci despre asta vorbesc, despre faptul că trebuie să ai nebunia necunoscutului în tine, să nu te simţi condiţionat de faptul că eşti în corpul ăsta şi oh my God, îţi este frică să nu îţi scape ceva important din locul în care trăieşti în fiecare zi. Cel mult poate să îţi scape un film la Pro Tv cu spioni, dar câştigi în schimb aventura vieţii tale trăită pe propria’ţi piele.

Aşa că aventurile în jurul lumii, City brakurile, emigrarea în altă ţară, traiul minimalist redus la o chirie în care mai stai şi cu alţi români, relaţiile pe care ţi le faci peste tot unde mergi, locurile sublime văzute din autocarul cu care ai mers 2500 Km, senzaţia că eşti în aventura supremă a vieţii tale, nu se pot contoriza şi nu se pot evalua de cei care nu au ieşit pe un perimetru mai mare de 200 de Km de casa lor.

calatorii

Fără janturi la maşină şi fără carburant , doar cu carburantul avionului care te duce în fiecare an la altă destinaţie, care pe cuvânt că merită biletul la reducere pe care l’ai cumpărat fără să te gândeşti de două ori înainte. Şi cum zicea cineva, mă simt binecuvântată, dar simt că am ales eu această binecuvântare şi nu mi’a căzut din cer. Au folosit toate ingredientele enumerate mai sus şi mai ales a fost alegerea mea de a’mi trăi viaţa în acest mod, care fie vorba între noi, dă dependenţă.

♥♥♥See you, Ialina 

Cum arată fericirea?

Cum arată fericirea? Un bol de cereale și o ciocolată caldă de dimineață, un croissant și o cafea cu  milk shake, care să îți dea barometrul peste cap. 40 de grade în aer și deșertul Egiptului, destul de mult timp încât să te simți binecuvântată că exiști. 20 de perechi de pantofi cu toc, aceeași măsură, dar de culori diferite și rochii minimaliste, bazate pe principiul sunt  eu, doar eu.

free

30 de ani în voaiaje în jurul lumii, orașe vizitate între timpul dintre un avion și un altul. Două geamantane cu suveniruri și tot atâtea aplauze de bun venit în țări cu frecvența redusă la studii. Farfurii liliputane de paste și mâncăruri excentrice și câte o poză făcută în fuga trenului dintr-o țară nebănuit de frumoasă. Targeturi atinse la limita dintre turist și plonjeur, oameni mulți care te văd, dar nu te deranjează. Civilizație și suprema armonie că exiști, că ești, fără filozofie, teme de făcut, fără serviciu de toată jena, oameni corupți sau teama pentru ziua de mâine. Ruptura de orașul de unde ai plecat, pierderea amintirilor negative, oameni pozitivi și fucsia. Vindecare prin respirația unei noi lumi, plămâni de oțel ai unei ființe care nu are trecut, ci doar prezent. Servitute anulată, zboruri de vreo douăzeci de ani care nu se mai termină și nu se vor termina vreodată. Vizite la catedrale care arată ca o galaxie de întrebări și răspunsuri venite de nicăieri.

Plățile care se fac cu banii cash sunt mai utile și te despovărează de erori, de oameni negativi care nu înțeleg  cine ești și de ce circuli ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic cu tine de când te știi și că oricum este neimportant. Cântece de oameni care se bucură cu adevărat de existența lor, trecut uitat, legi apărate prin protecție divină.

Și apoi, iar sala de așteptări a unui aeroport, servicii duty -free, parfumuri scumpe și multă energie investită în tine. Până la zi, ajungi la bordul unui avion, într-o altă țară pe care o simți ca pe o limonadă fresh și care ești conștientă că nu este pentru toată lumea. Da, serviciile divinității sunt scumpe la duty- free. Trebuie să ai pile puternice la Cel de sus, ca să poți să sari peste o masă și să nu simți chestia asta, să poți să te bucuri de tine ca și cum te-ai născut ieri. Asta nu este pentru oricine…majoritatea oamenilor sunt închiși în case, ducându-și viața între casă și rutina unui serviciu care este sordid și plin de insatisfacții. Sunt și oameni care nu trăiesc ca majoritatea și sunt sigură că nu sunt mulți. Sunt puțini cei ca conștientizează că au o singură viață și că ea trebuie trăită la maxim.

♥♥♥Cu prietenie, Ialina

 

Checkin Orientul, checkin Turcia

Buna dragi prieteni! Vă salut după o vacanță de neuitat în Turcia, acolo unde se află o lume mult diferită de a noastră. Dacă mi s-a părut cool? Da, mi s-a părut cool și am abandonat orice prejudecată privind lumea din Orient. Singurul gând este că vreau să mă întorc acolo.

Ce am văzut

Marea Mediterană este de o limpezime clară, întinzându-se între munții Taurus. Se văd pietricelele și scoicile, chiar și acum în anotimpul rece. Acolo sunt cam 20 de  grade la ora asta. Am văzut insulițe, și peninsule mici, într-un peisaj cum rar mi-a fost dat să văd. Munții stâncoși ce străjuiesc marea, sunt fenomenali. Culorile sunt atât de vii, dar mai ales m-a încântat faptul că aici se găsesc munți de calcar și de marmură.

Am fost cazați în mai multe hoteluri, pentru că am călătorit în circuit cu autocarul, tot sudul Turciei. Aici începe Orientul, sau Asia Mică. Pe marginile drumului, străjuiau livezi de portocali, măslini și lămâi. Am văzut și bananieri, în forma cea mai sălbatică și vie.

Am plecat cu autocarul din regiunea Antalya și timp de 7 zile am ajuns prin Mira Lichiei, Licia, Efes, Pamukkale, Hierapolis și din nou Antalya, unde am vizitat orașul pestriț și cascada Karpuzkaldiran.

Ghidul nostru care  a fost un turc simpatic, care vorbea destul de bine românește, ne-a povestit câte în lună și în stele despre istoria acestor locuri și despre stilul de viață al turcilor.

Deci ca să ne înțelegem, turcii trăiesc din turism , agricultură și negoț. Este țara în care procentul cel mai mare de venit, vine din turism. Aici vin anual peste două milioane de turiști, în special ruși. Și au și de ce. Credeti-mă că serviciile lor la hotelurile de 5 stele sunt ireproșabile. Peisajele sunt unice. Nu am mai văzut în nici o țară de până acum atâta exotism, munți atât de spectaculoși, deci relief atât de frumos. Plus că locurile pe care le-am vizitat au avut mare legătură cu creștinismul.

Am vizitat biserica Sfântului Nicolae din Mira Lichiei, la care eu am o mare evlavie. Sfântul Nicolae, s-a născut aici, la 50 de km de Mira Lichiei și a slujit în această biserică, ca și episcop. Chiar și pentru ei, sfântul Nicolae este un mare om, pentru că a slujit foarte mult oamenii. De asemenea la Efes am vizitat Casa Maicii Domnului din Efes. Acolo mi s-a părut a fi un har deosebit, locul având o mare încărcătură energetică. Ca fapt inedit, afară era un zid cu mii de bilețele cu rugăciuni către Maica Domnului. Deci sunt foarte mulți creștini care vin în pelerinaj aici.

La Efes am vizitat unul din cele mai mari situri arheologice din lume, megalopolisul Efes. Adică ce a mai rămas din el.  Aici am văzut Agora- piața publică, templul Domițian, Nimphaeum – sanctuarul construit în cinseta nimfelor acvatice. Apoi am văzut imensul teatru care cuprinde 2500 de locuri și care este printre cele mai mari teatre din Asia Mică. Și am văzut și biblioteca Celsus, a treia ca importanță din lume, pe acea vreme. Nu vă mai zic că ploua cu găleata când am ajuns noi, dar a fost atât de interesant, încât chiar nu ne-a păsat.

Cel mai inedit loc, a fost cu siguranță Pamukkale. Aici se află  terase de munți cu calcar, deci terasele sunt albe ca zăpada, dar nu sunt zăpadă. Terasele au luat naștere din depozitele de apă termală care curge spre aval. Ne-am făcut și aici o mie de poze și turiștii aveau voie să calce pe aceste terase, dar numai desculți, pentru că legea nu permite altfel.

 

Un alt motiv este că se și aluneca foarte tare. Tot acolo am găsit stațiunea Pamukale, unde turiștii făceau baie în apele termale de afară, la o temperatură de 15 grade în aer. Dar din apă ieșeau aburi fierbinți, deci cred că apa avea  vreo 27 de grade. Și aici curățenie desăvârșită , lux și autenticitate. Deci o lată lume, Orientul.

Ca fapt inedit, ne-am cazat la un hotel pe un munte, la înălțimea de 6000 de metri, urcând cu autocarul pe niște serpentine. De sus, peisajul se vedea mirific și mi s-a părut foarte periculos. Practic se vedea hăul muntelui, de pe marginea serpentinelor. Apoi am vizitat ruinele magnificului oraș Hierapolis, în vecinătatea teraselor Pamukkale. Am văzut temeliile templului lui Appolo din secolul 2 d. Hr. Apoi impunătorul Teatru Roman cu cele 50 de trepte de travertin.

Și uite așa, ne-am întors după 6 zile, în Antalya. Antalya este un oraș foarte pestriț, cu turci musulmani. Aici se află un centru vechi, cum este la noi Centrul Vechi de la Unirii și un bazar. Din bazar ne-am cumpărat mirodenii și rahatul turcesc, care nu m-a încântat prea mult. Câteva soiuri de rahat au fistic, rodii și alte nebunii, acestea fiind cele mai bune. În restul, ca pe la noi are gustul. În Antalya am mâncat la un restaurant din centru, un kebab la 5 euro, destul de mică, dar care nu avea sosuri ca la noi la mall.

Mi s-a părut mâncarea mult mai bună la restaurantul din Mira Lichiei, unde am savurat o pizza cu mirodenii, pe care era aplicată o omletă și brânză din belșug. Soțul meu și-a comandat un kebab turcesc, care a spus că avea un gust diferit față de cel românesc. Foarte bun. Nu mai zic că ni s-au adus salate, sosuri și un sos foarte picant de ardei iute, pe care eu îl ador. Smântână ca beșamela și multă ospitalitate din partea turcilor. La urmă, practic după un obicei oriental, ni s-a adus apă parfumată și un șervet și ne-am scăldat mâinile cu acea apă tonică , ca un gest suprem de ospitalitate. Nu știu dacă așa este tradiția turcă, sau aceasta este tradiția restaurantului unde am poposit. Aici am plătit vreo 35 de lire turcești, adică 15 euro.

Tips pentru călătoria în Turcia

Chiar dacă nu suportați prea mult turcii, mai ales vorbind de istoria pe care am avut-o ca popor cu acești oameni, să știți că o sa îi îndrăgiți imediat, pentru spiritul lor ospitalier. Eu i-am mai îndrăgit și pentru că poți să negociezi cu ei absolut orice. De la iconițe scumpe de argint, până la pielărie și aur. La ei asta este un must have. Din asta trăiesc și cu asta se ocupă. Și cei care au de câștigat sunt tot ei, pentru că merg pe principiul mai bine o liră decât nimic. Au o artă desăvârșită de a negocia și te trezești că ai cumpărat marfa, înainte ca să te hotărăști să o cumperi. Ce vreți? Mentalitate de Orient, cu totul diferită față de Europa. În orice caz ei au găsit formula de a vinde și de a face bani din marfa pe care o prezintă clientului.

Antalya, un oraș oriental

Se spune despre Antalya că este cel mai frumos oraș din lume, dar nu este adevărat. Peisajele de pe lângă Antalya și din regiune, da! cred că sunt divine. Dar orașul este o zonă normală, cu lume musulmană. Aici am văzut femei îmbrăcate ca în Arabia Saudită și cu fața acoperită văzându-se numai ochii, cum am văzut și femei moderne, îmbrăcate normal, în stil european.

Dacă vreți să mergeți în Turcia, nu schimbați banii în lire turcești, deoarece sunt foarte devalorizați. Noi i-am schimbat și am fost dezavantajați, deoarece peste tot se cer Euro. Trebuia când cumpăram ca turcii să socotească din euro în lire și după aceea  să plătim.

Un alt pont pe care vi-l dau- Dacă mergeți în circuit, vă sfătuiesc să nu luați circuit mai mare de 5 zile – maxim! Pentru că este foarte obositor să mergi 7 zile cu autocarul și să faci 4 ore de la o destinație la alta. Apoi să ajungi frânt seara în hotel, să mănânci și practic a doua zi să o iei de la capăt. În orice caz,  trebuie să vă înarmați cu răbdare de fier, într-un astfel de circuit.

Una peste alta, se merită efortul și totuși locurile văzute ne-au lăsat impresii foarte puternice și plăcute. Recomand cu căldură o vacanță în Turcia, pentru că este altceva decât Europa. Este o altă lume, alte peisaje…și practic noi am trăit sapte zile de întoarcere în istoria pe care am citit-o din cărți și am ajuns să o vedem acum,  pe viu.