Bacalaureatul care a fost și o să mai fie

Totul a plecat din timpul liceului, de la orele în care mă simțeam în elementul meu cel puțin când venea vorba de discuții libere, logice și mai ales  de cultură generală. Nu mi-a fost niciodată greu să fac conexiuni între idei, situații, logica momentului de acum cu logica poveștilor din cărți, pentru mine cărțile fiind o complexitate de idei c are mi se așezau ca un puzzle în cap. Și eu până la urmă îl rezolvam. Și am mai fost și o elevă mediocră, care  la dezbaterile și creațiile literare, poezii, comentarii, literatură, excelam în mod deosebit. Cam atât.

Și apoi a urmat bacalaureatul. A fost simplu, complex, pe gustul meu. Practic la ce știam am luat note mari cu așteptări mici, dar cu rezultate fabuloase- filozofie oral- 9.50 (bașca  nu mi-a plăcut niciodată să spun lucrurilor pe nume și asta de când am citit Eliade,  Cioran și Dostoievski).  Română oral -9. La celelalte obiecte, note mediocre. După ce am citit Agonie și extaz de Irving Stone, m-am apucat de pictat și am dat și la Arte. Așa din senin. Nu am fost niciodată o frustrată și am visat cât de mult cu ochii deschiși. Michelangelo a fost idolul meu pentru câțiva ani și l-am divinizat. Cartea m-a marcat pentru totdeauna și a fost o pledoarie pentru o viață pe care nu am putut-o trăi niciodată.

Este frumos să ai un ideal, un model, un concept care să te definească sau o filozofie de viață după care să trăiești. Și asta am considerat eu  că este bacalaureatul – un examen de maturitate care te propulsează în viață.

Acum este altfel

Elevii nu mai iau bacalaureatul din prima, pentru că nu sunt capabili și pentru că nu au învățat, iar un alt adevăr este că bacalaureatul este foarte greu. Îți trebuie memorie bună la purtător și denotă faptul de a fi învățat zi de zi patru ani de școală. Nu pe principiul lasă că merge și așa, cu atâtea ispite tehnologice, cu o lume care vine spre un copil și care îl invadează, sufocându-i viața, liniștea și bruma de minte pe care o are.

Și aici Nu vorbesc de vârfuri, de acei copii atât de responsabili și de serioși, care au un drum atât de clar în viață- Și asta până intervine destinul, care poate coti brusc spre o altă destinație.

Lucian Blaga spunea – Eu nu ucid corola de minuni a lumii/ Și nu ucid cu mintea minunile din calea mea... atât de profund și de banal, încât cred că în versul ăsta se află toată esența unei vieți de Om.

Unii copii nu sunt destul de buni în ziua de azi ca să absolve bacalaureatul. Nu au materialul genetic, nu au stima de sine și nu au memoria ca să învețe materia stufoasă din cei patru ani de școală. Mai intervine și norocul.

Nu  toți copiii  iau examenul de bacalaureat,  ceea ce nu este banal și se încadrează foarte bine în știrile media. Și în statistici anul ăsta au absolvit examenul de bacalaureat 65% dintre elevi. Și încă o dată o zic – eu mi-am găsit drumul greu și uneori foarte greu, chiar după ce am luat bacalaureatul. Am luptat pentru mine, ceea ce cu siguranță o să învețe și ei să lupte pentru ei. Poate se vor orienta spre străinătate, spre lumea largă, spre joburi care nu cer calificare, ci doar îndemânare.

Credeți-mă că generațiile bunicilor noștri, nu au avut nici 10% din comoditatea pe care o au tinerii din ziua de azi.  Și totuși au muncit pământul și erau mult mai ambițioși să îl aibă, să îl posede și să aibă pământ în locul în care  Dumnezeu i-a pus. Ceea ce nouă din zilele de azi  ne lipsește cu desăvârșire. Așa că îl cedăm alături de ce avem mai bun în lumea asta- sufletul nostru. Ei au  fost ambițioși nu cu școlile pe care astăzi tinerii se  luptă să le absolve. Bunicii noștri nu au avut știri, dar au avut liniște. Nu au avut școli de medicină, dar au avut simplitatea și clar- vederea de a fierbe ierburile și de a culege mirodenii pentru a le pune în hrană. Nu au avut chimicale în fructe și în hrană, dar au avut produse bio care nu erau decât truda lor de la 5 dimineața până la asfințitul serii. Faptul că am aruncat la gunoi  în treizeci de ani tot ce am fost noi și bunicii noștri, nu mă miră deloc. Ne face ceea ce suntem astăzi – ființe mai mici la suflet și tot mai mari în nevoi, în consum și în aur.

Copiii care nu iau bacalaureatul sunt așa cum am fost și noi. Mie însă mi-a promis mama  că pot să fac facultatea la Iași și asta mi-a fost de ajuns să mă ridice și  din morți ca  să trag tare și  să iau bacul. Pe copiii din ziua de azi probabil că altceva îi ridică din letargia lor, un lucru pe care numai ei îl știu. Iar  la asta contribuie viața care le stă în față.

Paraschiva si bicicleta

mireasa

In viata mea am intalnit multe Paraschive, dar nici una ca ea. Ea e unica.

Paraschiva mea ar merita o masina cu flori si pensie pentru mama ei, data de iubitul cu statut in societate, plus douazeci de mii de coronite cu diamante. Reglare in conturi si covor rosu la ucarea in avion- de ce nu? Paraschiva despre care va vorbesc, este o Paraschiva universala, femeia moderna, dar traditionalista, care calca, spala, gateste, merge la biserica, isi face constructii de unghii, ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat pe lumea asta. Cand o intrebi in ce data suntem, nu stie sa-ti raspunda, pentru ca nu are simtul timpului, realitatea fiind circumspect de apoasa pentru ea, dar stie sa sofeze ca Shumacher in jungla de pe strazile patriei. Isi tine echilibrul perfect pe bicicleta, merge la muzee si citeste articole despre extraterestri, istorie si despre fostii Papi si poarta tocuri ori de cate ori este nevoie, chiar daca o dor picioarele. Este asa ca o curgere de rau linistit care nu seaca niciodata si te duci la ea ca la un izvor de inspiratie, plin cu apa cristalina, binefacatoare si vindecatoare, gasind la ea in casa, deasemenea: flori nemuritoare, art- craft, hand-made, atelier de textile cu tot cu masina de cusut (din aia Singer, mostenire de la bunica), expozitie de fotografii, agentie de voiaj, birou de informatii asupra solutiilor oricarei probleme. Dar sa nu o intrebi niciodata cand cade Pastele, Craciunul si nici cand are examenul de sofat, sau cand e data de plecat in vacanta. Efectiv, esti ridicola sa o intrebi asa ceva. Ea traieste intr-o epoca a lui Rembrandt, combinata cu i-techul zilelor noastre, cu gadgeturi si mult cappucino si frappucino cu gheata, costume de baie minuscule si cu piscine cu apa albastra. La capitolul sertarase cu amintiri, se pozitioneaza extrem de bine: are de unde scoate pentru batranete! povestile la gura sobei sunt peace of cake pentru ea.  A jucat in atatea roluri in viata, incat o poti intreba despre orice, mai putin despre studii, ca nu prea o intereseaza. Dar ea este femeia- absorbant, pe care o intereseaza tot in afara de politica. In rest absoarbe tot ce prinde, mintea ei fiind un laborator de stiri, texte, cuvinte si intalniri cu personaje de ieri si de azi si chiar de maine, programandu-si agenda pe calendar, ca apoi sa uite in secunda urmatoare despre asta. Si iti face si un desen ca sa intelegi ce se intampla in viata ta, daca vrei. Clienta cafenelelor din Piata Savona, pe undeva prin Italia, adaptata perfect la viata lor, ca o femeie care a inghitit marul discordiei dintre doua civilizatii si l-a transformat in mar de aur. Apropos, metoda nu este pentru oricine, ca sa stim cu totii ca Alchimia prefacerii lucrurilor in aur, este o stiinta numai pentru avizati, asa cum spunea Coelho(.)

Ca viata ei a fost o insiruire de metode fine de a se implica in viata celorlalti mai putin norocosi, practic fiind un fel de asistenta medicala, atat mental cat si practic (ca doar stie sa faca si injectii- a facut-o de atatea ori), desi nu este ambasador Crucea Rosie. Stim cu totii ca orice bine facut, ti se intoarce inzecit inapoi. Ea mai este un fel de invatatoare  – adica  nu numai ca ii place sa isi transmita pretioasele cunostinte, culese din cartile pe care le-a citit, dar are cunostinte despre manuscrisele de la Marea Moarta, despre Vatican si templieri, cat si despre obiceiurile culinare din Lombardia. Practic a batut Lombardia in lung si in lat, ironia sortii fiind ca nu a reusit sa vada Monaco, care era situat la 15 km de unde ea a locuit o perioada. Paraschiva noastra mai are si alte calitati nenumarate, dar o sa va las pe voi sa le descoperiti, caci s-a innorat afara si fug sa strang rufele  de pe balcon… acuma va puteti inchipui o scena din filmul ala cu Malena, care traia undeva in apropiere de  Napoli, unde  fiecare barbat tanjea dupa ea (ca dupa femeia unica si irepetabila din villagia, pe care au  mirosit-o practic ca era o prada, asa cum sunt toate femeile singure si frumoase pe de-asupra, mai ales ca ea era plina de calitati.  Practic doar unul dintre ei, o iubea cu adevarat, dar Malena cum era o femeie fatala si vaduva pe de-asupra, facea cam tot ce vroia, impotriva tuturor prejudecatilor si traditiei conservatoare a acelor timpuri… Alta data o sa va povestesc si despre latura asta a Paraschivei, care intamplator e pasionata si de shopping, pentru ca stim toate ca  dulapul cere intotdeauna o achizitie noua. Practic cand ea se  ridica in capul oaselor dimineata si vede ca dulapul este pe jumatate gol, se simte anesteziata  si ca orice Paraschiva, ar vrea sa se smulga din flagelul ‘am de toate, dar nu am cu ce sa ma imbrac‘, dar nu poate.

Va urma…

 

 

 

Ultima secunda din viata unui om

a869d0c3590d471ffab3477e3cb32ac8

Se spune ca in viata unui om importanta este ultima clipa. Atunci intreaga viata iti trece prin fata. Te-ai gandit vreodata la lucrurile care iti pot trece prin fata in ultima secunda?

Perna din copilarie, rudele bogate care zambeau, calutul rosu din plastic cu roti galbene, mentiunea luata la scoala, nucul din spatele casei bunicilor, tractorul din curtea vecinilor, vacile care scoteau aburi pe nari, iarna; cerceii din aur, Pegasul portocaliu, genunchii juliti, sacul cu cadouri de Craciun, familia adunata in jurul bradului, prietenii din copilarie, mamaliga cu urs de pe  tolul  bunicii, alunele de pamant, motorul de masina din cartea de fizica, sapca uitata in banca, canalul de irigatii, capotul inflorat, miezul din samburele de caise,  valiza de vacanta, actorul din filmul  romanesc…

Prima victorie la ora de sport, cerul din ochii surorii, cerul din ochii lui, fusta rosie in volane, plopii din spatele scolii, cartile cu povesti rusesti, scena pe care recitam poezii, cele peste 2000 de pagini din Biblie, treptele scarilor din orasul urias, cearceaful si eu dupa perfuzie, emotiile gatuite de pe scarile spitalului, camera cu chirie, masina,  coperta verde a unui manuscris, cimitirul, frunzele moarte…

Primul profesor care m-a inteles, obeliscul de la Costinesti, ploaia de vara dansand in ea, pisica birmaneza cu ochi albastri, Cazinoul din Constanta, curcanul, tigara din foi, buchetul miresei,  cota 1400 din Sinaia, turele de sambata, prima injectie, crucifixul, ultima afacere reusita, corijenta luata la fizica, cerul din ochii lui, parul blond, Michelangelo…