siropoase poezii…

Ieri s- a împlinit un an de când a văzut lumina zilei, prima mea carte de poezii.  Cartea mea de poezii  este un sufism de gânduri suave, gingașe și personale, ce ia alte conotații  în mâinile celor ce mă citesc. Am auzit reacții de genul – Vai, dar nu înțelegem, este prea grea, ni se întorc gândurile în cap! este frumoasă, este inspirațională, te reprezintă ca femeie și reprezintă tot ce ești tu mai bun pe lume! Poza este frumoasă, arăți ca la Hollywood și sigur zâmbetul este fotoshopat!

Stilul tău seamănă cu al cuiva, dar nu îmi amintesc cu cine..

Ai două poezii demențiale!- care mie nu mi se par deloc așa, dar ceea ce contează este părerea cititorului până la urmă…-

deal-v1328023880

Și stilul meu   aduce  puțin cu stilul uneia  din surorile Bronte la capitolul dramă personală, din care rezultă aceste neprețuite „perle rare pe câmpia literaturii”, în lumea aceasta atât de plină de tâmpenii.

Practic o carte nu este  țțțț cu degetul la gură sau un mdaaa, nici fir-ar! Ci este un zbor flew -flew, un viitor best- seller,  poate un draci-laci. Cum doriți să vedeți situația…

 

În cartea mea de poezii m-am întâlnit cu Alinele din anii ăia în care eram conțopista de serviciu, boema cu păreri închipuite, sau docila fată romantico- dostoievskiană lovită de timpurile noastre acide. Nu mai târziu, dintr-o carte se naște o poveste, în care Alinele erau mai nesigure, mai mici, mai ahtiate după iubire ca niciodată și pe care le-am strâns la pieptul meu generos (ca fostul al Simonei Halep  și sunt conștientă  că atrage  atenția mai mult decât fața…. ) Și eu săraca victima propriei imaginații, precum și a imaginației din capul sexului opus, în final m-am împăcat cu ideea fiind obișnuită cu chestii abrupte și răscolitoare în viața mea. Bașca am învățat să nu fac o melodramă din propria-mi existență, pentru că nu iese așa cum vreau eu ( deși am alt scenariu în cap) și să  mă dau lovită în circumstanțe „atenuante”.

sufletdrag

Apoi le-am spus Alinelor din trecut: putem să murim și mâine, pentru că ne trăim clipele perfecte acum!

Dacă iubiți ceea ce faceți, pe parcursul drumului vi se vor adăuga oameni, prieteni și locuri. Oamenii vor sări în ajutor cu efort fizic, cu donații, timp și iubire. Iar locurile pe unde ai trecut vor fi povești nemuritoare, chiar dacă tu ai fost în viața ta, o  nebăgată în seamă, așa ca o pasăre colibri care slujește un scop și nu un  mare imperiu.

Cafenelele din sufletul meu sunt locurile unde am scris poezii, semnate cu doruri, letargii, iertări și iubiri care sunt pierdute. Dragostea nu are sfârșit și nu suportă scrijelituri pe suflet, iar în final ea devine o poveste.  În prezent naște poezie, se răzvrătește că nu se consumă și varsă cuvinte, doruri și poteci. Apoi când se liniștește îți dă starea de bine și un dor nelămurit de plutire în eter. Stai suspendată între doi timpi și mai aștepți momentul de veșnicie ce îți aduce neliniștea inspirației, respirația îngerului trădării, muza  fiind aripile lui ce-ți clocotesc în suflet cu pasiunea ta înflăcărată. Te-ai  aprins ca un rug dintr -o vâlvătaie și arzi de ani buni, fără ca focul  tău să se consume vreodată.  Practic ai devenit o absentă, fosta din vieți trecute, care a urcat la nivelul următor.


Și atunci îmi zic:

-te iubesc  pentru că el, pentru că voi, pentru că ei...

 

Cu fior și fascinație, Alina

Cu ce se mai preocupa Idila si prietena ei

Doua pastile erau bune ca sa opresti tavalugul evenimentelor din mizerabila viata a romanilor. Dar nu era vorba de chestii atat de patrioate si abstracte, caci Idila si Andreea erau preocupate de multe alte chestii fierbinti ale ordinei zilei.    Idila studiase indelung problema si cu toate astea, toate ii erau indiferente asa cum indiferenta era cu majuscula in viata ei. Plimbase caini, babe democrate, babe fasciste si stia ca guvernatoarea lui Petru nu se va arata decat la a doua venire a lui Iisus. Se lasa seara peste casa. Potarnichile de prin santuri, paduri si orase, se plimbau ca vai de ele in tumultul renascentist si aparent democrat al lumii. Nu era locatie de om unde sa nu fie potarnichi, coropisnite si paianjeni. Fie si asa, spuse Idila… stana de piatra sa fii ca tot iti vine sa plangi amarul celor de langa tine. Penitenta nu era o treaba usoara pentru nimeni, ci era o buna parte din viata unor cunoscuti, cu metode bune de disciplinare. Uneori metodele erau insotite de vizite la biserica, asa cum odata toata lumea facea astfel de vizite.

cofee

Reminescente catolice in viata unora au fost si au sa mai fie. Cand viata cu acestia a fost presarata cu vizite la prietene, la Bingo si multe mese la restaurante, nu poti sa spui nimic despre ei. Nu uitati ca Idila a trait ani de zile pe pamant catolic si  a gustat plenitudinea Mesei catredralelor somptuoase. Stia cum suna in sufletul ei rugaciunile in imensitatea unei astfel de catedrale -era ca sunetul unui clopot urias, al carui dangat se lovise de sufletul ei, trezind-o din morti. Explica-i unui ortodox cum este sa fii purtat pe aripile diminetii de niste fiinte structurate ca un cristal multifatetat si slefuit din nascare, care are multe laturi ascutite si stralucitoare ca si diamantul.  Si asta fara sa fie templieri care cauta Sfantul Graal in fiecare colt de carte, desi lucrase si ea cu manuscrise si stia orientativ valoarea manuscriselor, fie ele si  crestine. Dar catolicii cei care urmarisera  diferite relicve de-a lungul istoriei, chiar pana la Ierusalim si care aveau multe juraminte de castitate dar si razboaie, aveau totusi o mare limita in a propovadui credinta. Pentru Idila ceva nu era pe deplin credibil, mai ales avand in vedere puterea politica si sociala pe care acestia o aveau in lume.

Nu zic spuse Idila -ca ei nu au probleme, dar de cate ori i-am auzit mi s-a parut ca aud trambita apostolului, sau mai bine zis vocea lui Dumnezeu in inima mea. Idila  slefuise multe vase la viata ei, dar vasul cel mai de pret era insasi sinele ei, mai ales ca prietena ei Andreea era psiholog. Vorbea cu ea de multe ori si se ascultau asa cum un glas isi asculta ecoul. Pretendentii in  viata ei au fost multi, desi au ramas multe semne de intrebare…

Practic numara zilele de maine cat numara binecuvantarile si fortele ei se inmulteau odata cu multele discutii despre viata, pe care le purta cu Andreea. Acestea toate ii intregeau partea de minte blocata in trecutul maiestuos. Cine stie ce ar fi fost astazi, daca atunci ar fi zis „da”? Mai mult decat atat, ea se plimbase atata prin tara unde toate erau posibile in anii aceia tembeli si frumosi, incat nu semanase cu nimic din viata ei, nici de inainte nici de apoi.  Lasase urme in drumul ei? da, foarte multe si asta o bucura si o satisfacea la maxim. Practic era bucuroasa ca pe unde trecuse nimic nu a mai fost la fel. Si asta o umplea si era ca o binecuvantare pe care ea o cautase si o  gasise.

Se poate sa iti creasca vitalitatea din discutii? sa arunci noroiul pe care il ai ca bagaj in neant, fara sa stii ca tu ai hotarat sa te debarasezi de el printr-un simplu act de vointa? asta facea ea cu Andreea. Erau doua terapeute nedescoperite, una deja psiholog, cealalta sfatuitoare ocazionala. Doua femei pline de personalitate si in acelasi timp de paradoxuri. Paradoxul principal era ca nimic nu era atat de clar pe lumea asta, decat faptul ca ele  desfaceau cu detasare, panza de paianjen a efectelor secundare din cauzalitatea nelogica a vietii. Efecte secundare sunt multe: nopti pierdute, dimineti in care te trezesti odata cu rasaritul si te miri ca mai traiesti.

-Si la varsta noastra, te miri ca suntem asa de  ciufute, dar si relaxate in acelasi timp? Ce vrei Andreea? sa ne miram ca suntem atat de lucide? ma mir ca nu am facut Psihologia si daca as fi facut-o as fi fost mai dezamagita decat atat.

-Ei de asta cred eu ca e bine sa-ti vezi de ale tale! Te-as fi crezut sincer ca ai facut Psihologia, chiar de nu mi-ai fi spus. Dar ca femeie exprimi o idee ce are nevoie de un mesager.

-Da si eu sunt mesagerul de serviciu, care stie ce sa livreze celor ce au nevoie de mesaje clare.

  • Hai, ca la asta nu ai esuat!
  • – Pai nici nu aveam cum sa esuez, ca omul nu stie cu ce misiune a venit pe pamant. De aia are atata treaba zilnic, cat nu incape in 24 de ore de iubit si de iertat si de facut o mie si una de lucruri.

Mesagerul era Idila, care tinea steagul sus in lungul si in latul lumii, oriunde umblase. Intalnise in drumul ei multe femei care traiau fara sa isi cunoasca misiunea, dar din aproape in aproape isi cunosteau interesele. Isi cunosteau si prioritatile si faptul ca lumea vrand nevrand era o mare scoala de evolutie. Si ea era mandra de faptul ca le ajutase, pe fiecare dintre ele.

Idila si Andreea se indreptau spre piata… lumea era o mica piata financiara, un loc unde puteai obtine bani din diverse chestii, care se puteau dovedi mai mult sau mai putin folositoare. Practic toate care se cumparau erau folositoare, pentru ca demulte avem nevoie de-a lungul vietii.  Lumea se invartea in jurul lor si vrand nevrand erau sub puterea vorbelor, a psihologiei si a catolicismului. Idila avea pe fata un zambet timid, care iti spunea ca totul este doar o parere trecatoare si nu un act definitiv de vointa. Si acest zambet era ca o amprenta si o binemeritata multumire de sine, dupa lungi ani si clipe de toleranta, in care acceptarea este doar o minune.

 

 va continua…

Flori de iubire

 

femeie cu plasa

Coloana desenată de mâna ta emblemă,

Jucându-se cu linia obscenă,

Pune pe foaia albă imaculată

Morala efemeră.

 

Şi lăcrimez în mine  ca într- o peşteră nocturnă

Ce are hău şi picturi rupestre.

În mine sunt piei roşii ce frig cărnuri

Şi se hrănesc cu câte o poveste.

 

Nu mai ajunge carnea spre mâncare.

 Cu gura mea s-o muşc aş vrea,

Căci de ar fi nuferii de mâncare

Aş roade iubirea din florile de stea.

 

Şi rodul lor, un fruct nemuritor,

Născut în lume ca într-un cocon,

Din ruga universului în zbor

Şi din lumina de la sori.

 

Mi-e foame de iubire ca  de aer

 Să o respir şi să o înghit aş vrea

Să-mi crească-n trup aripi bizare,

 Să se răstoarne-n mine tot ce este stea.

 

Mai mitologic decât cerul

Şi decât poveştile cu zei şi sfinţi,

Să ardă iubirea rănile subtile

Din bube, flori şi din părinţi.

 

Şi de voi fi fugară-n lume,

Precum Cain cel odios,

Din mitologic mă vor chema pe nume

Cei ce fac troc cu simplitatea lor.

alb si negru

 

Din volumul de versuri Flori de lotus.

a scris Ialina