Bilant si meditatii

images (52)

Voi incepe cu inceputul, desi ar fi mai bine invers, asa ca o sa incep cu inceputul. Fiecare om are cate o noada de vise, sperante, lumi, paralele sau nu. Ingeri, unul sau mai multi, transe in care greseste, desi nu isi poate explica de ce a facut acea eroare, momente de pierdere de sine si momente de har. Incarcari cu energii benefice, intr-o manastire in fata unei icoane cu Precista, sau incarcari cu sfintenie la Liturghii sau sfintire cu  lacrimi. Momente de respiro cand urca traseele din munti si ajunge undeva pe la Babele, cu naduf si dupa efort mare, dupa patru ore de mers in amonte, dar isi spune ca a meritat. Fiecare femeie se rasfata dincolo de stereotipuri, cratite, ceaiuri si valize, atunci cand a avut o perioada in viata cand totul se desfasura intre aeroporturi, trenuri si autogari. Spirit nomad, excentric, labartat, in care a exorcizat si a stors buba de puroi, pana ce nu a mai fost nimic  – asta este femeia, poate eu, poate tu. Neimpacata cu feminismul si cu masura de la talie, cu grasimile si cu statisticile, avand in vedere ca tot ce te face fericita pe lumea asta, ori ingrasa, ori este o minune ce dureaza 3 zile si atat. Casnicia, viata, bilantul, spitalul si infertilitatea. Si multi bagatori in seama- doctori, specialisti si chirurgi, incat preferi compania animalutelor, ca ele trateaza mai bine ranile sufletesti. Cu sistemul nici macar nu esti pe lungime de unda, desi ai dreptul la exprimare, dreptul de a te exprima  pe blog si te simti de fiecare data cand scrii un articol, ca in ziua de Ignat, cand se taie porcul. Macar ai satisfactia ca te indestulezi, nu ca te masturbezi cu cuvintele ci doar  te indestulezi de carne de cuvinte… nu multi sunt asa bogati, unii nu au porc de taiat, iti spui. Pentru ca viata iti da lamai si tu faci  limonada…

01d8d143e3e446567bef97c1d88997e4

Spiritul turistei din tine nu a murit, desi nu ai ajuns la varsta pensionarii…te legi la sireturi, iti iei sticla cu apa si pa! pleci in munti! urmatoarea destinatie este cu noroc, asa cum ii sta bine unei femei nomade, chiar daca nu e tiganca. Ea se poate adapta la orice: poti sa o faci si curva, atunci cand apare unul care zice ca strugurii is acrii, dar nu exista padure fara uscaturi, dupa cum bine stiti, ca eu prefer partea verde, restul este exterior fiintei feminine. Cum rezista? se intreaba unii… pastile, tigari si multa ignoranta- reteta Holocaustului din sistemul nostru, practic traiul in propriul marsupiu, in ala in care stau si bunicii ca sfintii, scaldand lacrimile atunci cand esti mai aproape de ei ca niciodata. Chiar daca ei nu mai sunt vii, sunt dincolo si sunt si aici, atunci cand ai cea mai mare nevoie de ei. Cand nu mai poti, mai poti un pic. Si atunci se impleteste totul atat de firesc, ilogic, dar firesc. Nu cunosc poame mai acre decat cele pe care ti le da societatea, blasfemii mai mari decat cele care ti le dau cei ce nu au reusit ce tu ai reusit. Ramai in Mine… zice Iisus, esti mireasa mea… soapte de rugaciune, mucenici pe peretii de biserici, sau pur si simplu femei la ciclu sau femei care nasc. Dureri insuportabile de sfinti, morti premature si ireale in accidente. Un infern coborat provizoriu pe pamant, dar in conditii de civilizatie usor de evitat- la distanta de butonul de climatizare sau de un click.  Cineva imi spunea: domnisoara, aici e Raiul, aici e iadul. Stupefactie amestecata cu doliu. Moarte. Si apoi cartile: fara  de timp, fara sa mai gandesti, doar sa le traiesti cu emotii ca o inecata.  Din ele ai inteles ca esti fragila si ti-ai invatat lectia ca exista fragilitate, emotii, acum si atat.

 

Inspiratie la feminin

bloglovin'-Warszawa

Ceasul biologic si multe cauze si efecte

Imi amintesc cand mi-ai zambit prima data. Eram intr-o gara prapadita si peste tot erau banci si oameni ponositi. Am vrut sa spun ca  ai ras  larg, ca si cum faptul ca ne-am intalnit a fost providential. Ca este mult mai usor cu tine, am inteles de la inceput.  In orice caz, scriu despre multe lucruri pentru ca nu vreau sa imi pierd identitatea. O persoana fara trecut, este o persoana fara identitate si scrisul imi da identitatea inapoi.

Ne reinnoim prin ceea ce ne bucura. Eu imi amintesc luminile din vitrinele colorate, cele care seamana foarte mult cu Matrioscele rusesti din facultate, colegele mele din facultate cu ochii mari  ce perinchipuiau spiritul rusesc venit in Moldova.  Ele vorbeau cand ti-era lumea mai draga, rusa  si recitau „gospadii pamilu” la fiecare sfarsit de acatist.

Cand vad vitrinele astea, imi joaca in memorie, vitraliile colorate pe care le-am vazut la catedralele din Italia si care nu au fost putine. Imi mai amintesc de culorile care spurcau foile albe, atunci cand le tranteam cu ciuda cu pensula pe suprafata lor si nu imi iesea mai nimic- doar reproduceri.  Si stiu  ca sunt o rafinata varianta a genezei feminine, cea care refuza multe lucruri doar pentru ca se simte in elementul ei si pentru ca o onoreaza pe prima Eva.

Pretextul de a fi tot timpul in examene

Pana la marea evaluare a examenului ala, pe care stii ca nu l-am trecut si pe care il dau in fiecare an cu indarjire si cu disperare desi raspunsul universului este de fiecare data „nu”, ma calmez ca sa pot invata mai bine. Cand o sa uit de examenul asta si cred ca deja am inceput sa o fac, o sa traiesc a doua viata. Stii si tu ca se cheama reinventare, univers paralel, intrare in tunel, self carry, hope si intr-un cuvant, „ma doare in cot de toate”.

Femeia asta , o sa ziceti, alta treaba nu are decat sa infrunte destinul in cautarea mirabolantului curcubeu, care vine si pleaca, vine si pleaca, ca stim si noi ca totul este un ciclu continuu, chiar daca ne amagim mereu ca suntem unici si ca ceea ce facem noi este atat de extraordinar si primit de divinitate, incat mai auzi o voce care iti spune: ‘si mie de ce nu mi-a spus nimeni?’

Obsesii sau cum este sa apesi obesiv pe butonul de la lift

Si ca vorbeam de culori, atunci cand te uiti in oglinda si iti vezi ranile care te macina si desi te crezi zeu in viata de zi cu zi, la sfarsitul zilei tot singur cu tine ramai. Asta este atat de penibil si atat de dureros, incat desi te uiti in oglinda si te vezi ca esti ca si ieri, esti mai viu acum ca esti celibatar. Te felicit pentru asta! si o spun pentru ca viata merita orice plata si orice banut dat la schimb, numai ca sa mergi inainte. Nu conteaza ca ii dai la schimb o pana, sau o ironie. Stii cum trebuie sa mergi inainte: pe branci, pe coate sau dand in colturi. Un tip destept care a plecat in America, si-a dat seama ca nu vrea decat sa stea in singuratate, cu o bere in mana si  sa scrie carti pe un laptop in camera cu fereastra ce da pe podul de langa lac. De fapt, am intrat in alt vis: era visul unei fete care visa ca este barbat si ca va migra in America si ca va fi celibatar ocazional si scriitor;

 

Iesi din mintea mea, iti poruncesc!

aaaa, despre cine vorbeam? despre un barbat sau despre o fata? sunt persoane pe lumea asta, care confunda grav sexul apartinatorului, sau propria perceptie despre orientarea sexuala este atat de distorisonata, incat ajjungi exact ca in momentul ala, cand conduci si ramai perplex cand intra unul cu masina in tine. Te intrebi ce o fi in cutia craniana a persoanei respective si ce treaba ai tu in ecuatia asta? Eu cred ca fiecare trebuie sa lase gunoiul vecinului acolo unde vecinul l-a pus, sau mai este o ipoteza: cand celalat iti scormoneste mintea ca tu sa il aprobi si vrea sa te domine pentru ca este prea las ca sa isi infrunte problemele, sa ii spui asa : iesi din mintea mea, ticalosule! Si eu fiind o tipa dezghetata, care are si niste notiuni de fiziologie de baza, am zis ca nu e treaba mea, dar am studiat cu curiozitate fenomenul, pastrand distanta ca sa nu se ia. Si am ajuns la concluzia ca mai bine stau inchisa in casa si citesc o carte si ma afund in cuvintele  inocente, incat vreau sa uit de problemele celorlalti care cred ca eu sunt panaceu la prostiile lor, dar care nu fac nimic sa si le vindece. Eu stiu ca atunci cand te doare o masea te duci la doctor nu? pai daca am ajuns la stadiul de animal zapacit si haituit, macar sa stim si noi.   La mine functioneaza foarte bine instinctul de autoconservare. Si chiar am citit azi un studiu pe Facebook, care zice ca cea mai inalta forma de inteligenta este intuitia si eu cred ca daca oamenii astia cu inclinatii subtile ar folosi-o, probabil am fi cu totii mai linistiti. Dar stiti cum e vorba: whatever! sunt destule domnisoare in lumea asta, care asteapta sa vina printul pe cal alb si bine fac.

Intentia pura si Ludmila

fata cu ochi frumosi

Mister si intentie pura- cheita spre o lume in care  Ludmila, veritabila rusoaica se dadea pe sine unor barbati care nu ar fi trebuit sa o aiba.  Asa cum rusoaicele erau blonde si aveau acea  atitudine de femeie trecuta prin toate, ca si cum lumea se incepea si se sfarsea cu ele, erau insa imbatabile cand venea vorba  de intentia pura. Practic nimic nu era in afara cadranelor sinceritatii si ajutorului dat la nevoie de o rusoiaca semenilor ei. Nu exista nimic mai sfant pe lumea asta, decat semenii. Si cand era vorba de barbati, era la fel. Atitudinea rusoicelor era definitorie pentru Ludmila. Se stie ca misterul rusoaicelor este o „mura-n gura”, ca el este exprimat prin multe surprize verbale, practic sufletul unei rusoaice este ca o carte deschisa recitita ori de cate ori rusoaica deschide gura. Ah!! si daca nu ar fi accentul ala demential de rusoaica iesita din cutie si mai bine zis, din cutia Moscovei, acolo unde totul este inchis in sine! Despre misterul Rusiei sunt multe de spus, dar despre Ludmila as scrie un roman intreg.

Ludmila nu era fericita de vreo zece ani. Avea o boala venerica pe care o capatase de la un rus cu care se culcase. In seara aceea era imbracata in rochia albastra si avea perechea de pantofi de balerina, singura pereche de pantofi buni pe care ii incalta numai atunci cand se intalnea cu vre-un pretendent. Desi nu i se implinise visul din adolescenta de a fi balerina, totusi silueta zvelta nu ar fi dat de banuit ca ea ar fi putut fi vreodata. Asa ca fata ei, Matia, care era identica cu ea, avea  ochi azurii- albastri, parul blond purtat intr-o coada impletita ce cadea pe spate, dupa moda maica-sii. Desi era divortata de cativa ani, nu devenise femeia amarata si  scortoasa de divortul prin care trecuse. Ramasese  din ea doar femeia care purta cu ea oriunde se ducea scheletul din dulap, care nu era cea mai buna varianta pentru viitorul ei. Oricum ai fi privit, ea era o femeie cu atitudine, provocata de sfintii rusi sa abdice de la viata si sa care cu ea ceea ce era imposibil de carat chiar si pentru semenii ei: povara unei femei frumoase, care avea totul, neavand nimic.

 

Asa cum si in cartile rusesti dramele nu se mai termina, viata Ludmilei era ca a unui personaj iesit din Tolstoi, o femeie  a carei viata era atat de dramatica, incat nu puteai sa o incadrezi intr-un tablou. Nu era nici Matriuska, da’ nici #Katiusa mult iubita de soldatii amanti rusi. Ea era femeia singura cu un copil, nebagand in seama ca fetita  ei de 12 ani ar avea probleme, asa  cum sunt parintii din ziua de azi, care  dau atata importanta propriului copil, incat  inventeaza un milion de motive pentru a-i observa comportamentul. Ludmila nu era asa. Era insa pe sistemul rusesc  vechi, ea avea fetita care crestea langa ea, pur si simplu fara nici o problema. Matia facea mancare, cara apa, dadea cu matura prin casa si stergea praful. Nu era nimic nefiresc pentru ca si Ludmila era o femeie dintr-o bucata. Cu ochii bleo  plini de irizatii slave, cu fata slava si puternica , ea nu stia sa vada decat ceea ce era de vazut. Restul era sinceritate si rugi in fata icoanei Slavoslovia a Preacuratei Fecioare, la care se ruga in genunchi in fiecare seara.

Puritatea intentiei  unei femei din suburbia unui oras obscur, era aceea ca Dumnezeu sa ii ierte pacatele, iar in zori de zi  sa o ia de la capat.. . De multe ori cand nu mai putea indura o pufnea un plans venit din inima, cu fata in pumni si cu sufletul facut tandari. Ea Ludmila, fosta balerina a carei visuri  se spulberasera din cauza mortii premature a tatalui ei, isi vazuse tineretea spulberata. Cat mai era pana la intalnirea cu tatal ei? de multe ori se intrebase. Pana atunci, amarul painii era mai amar cand isi amintea de vorbele tatalui ei, pe care i le spusese cand era o copila: „Sa nu fii dulce: te vor manca; sa nu fii amara: te vor scuipa afara”. Si parca toata viata Ludmilei nu fusese decat o bomboana dulce  si amara asa ca un grapefruit, pe care multi l-au scuipat.

Va urma…