Cu ce se mai preocupa Idila si prietena ei

Doua pastile erau bune ca sa opresti tavalugul evenimentelor din mizerabila viata a romanilor. Dar nu era vorba de chestii atat de patrioate si abstracte, caci Idila si Andreea erau preocupate de multe alte chestii fierbinti ale ordinei zilei.    Idila studiase indelung problema si cu toate astea, toate ii erau indiferente asa cum indiferenta era cu majuscula in viata ei. Plimbase caini, babe democrate, babe fasciste si stia ca guvernatoarea lui Petru nu se va arata decat la a doua venire a lui Iisus. Se lasa seara peste casa. Potarnichile de prin santuri, paduri si orase, se plimbau ca vai de ele in tumultul renascentist si aparent democrat al lumii. Nu era locatie de om unde sa nu fie potarnichi, coropisnite si paianjeni. Fie si asa, spuse Idila… stana de piatra sa fii ca tot iti vine sa plangi amarul celor de langa tine. Penitenta nu era o treaba usoara pentru nimeni, ci era o buna parte din viata unor cunoscuti, cu metode bune de disciplinare. Uneori metodele erau insotite de vizite la biserica, asa cum odata toata lumea facea astfel de vizite.

cofee

Reminescente catolice in viata unora au fost si au sa mai fie. Cand viata cu acestia a fost presarata cu vizite la prietene, la Bingo si multe mese la restaurante, nu poti sa spui nimic despre ei. Nu uitati ca Idila a trait ani de zile pe pamant catolic si  a gustat plenitudinea Mesei catredralelor somptuoase. Stia cum suna in sufletul ei rugaciunile in imensitatea unei astfel de catedrale -era ca sunetul unui clopot urias, al carui dangat se lovise de sufletul ei, trezind-o din morti. Explica-i unui ortodox cum este sa fii purtat pe aripile diminetii de niste fiinte structurate ca un cristal multifatetat si slefuit din nascare, care are multe laturi ascutite si stralucitoare ca si diamantul.  Si asta fara sa fie templieri care cauta Sfantul Graal in fiecare colt de carte, desi lucrase si ea cu manuscrise si stia orientativ valoarea manuscriselor, fie ele si  crestine. Dar catolicii cei care urmarisera  diferite relicve de-a lungul istoriei, chiar pana la Ierusalim si care aveau multe juraminte de castitate dar si razboaie, aveau totusi o mare limita in a propovadui credinta. Pentru Idila ceva nu era pe deplin credibil, mai ales avand in vedere puterea politica si sociala pe care acestia o aveau in lume.

Nu zic spuse Idila -ca ei nu au probleme, dar de cate ori i-am auzit mi s-a parut ca aud trambita apostolului, sau mai bine zis vocea lui Dumnezeu in inima mea. Idila  slefuise multe vase la viata ei, dar vasul cel mai de pret era insasi sinele ei, mai ales ca prietena ei Andreea era psiholog. Vorbea cu ea de multe ori si se ascultau asa cum un glas isi asculta ecoul. Pretendentii in  viata ei au fost multi, desi au ramas multe semne de intrebare…

Practic numara zilele de maine cat numara binecuvantarile si fortele ei se inmulteau odata cu multele discutii despre viata, pe care le purta cu Andreea. Acestea toate ii intregeau partea de minte blocata in trecutul maiestuos. Cine stie ce ar fi fost astazi, daca atunci ar fi zis „da”? Mai mult decat atat, ea se plimbase atata prin tara unde toate erau posibile in anii aceia tembeli si frumosi, incat nu semanase cu nimic din viata ei, nici de inainte nici de apoi.  Lasase urme in drumul ei? da, foarte multe si asta o bucura si o satisfacea la maxim. Practic era bucuroasa ca pe unde trecuse nimic nu a mai fost la fel. Si asta o umplea si era ca o binecuvantare pe care ea o cautase si o  gasise.

Se poate sa iti creasca vitalitatea din discutii? sa arunci noroiul pe care il ai ca bagaj in neant, fara sa stii ca tu ai hotarat sa te debarasezi de el printr-un simplu act de vointa? asta facea ea cu Andreea. Erau doua terapeute nedescoperite, una deja psiholog, cealalta sfatuitoare ocazionala. Doua femei pline de personalitate si in acelasi timp de paradoxuri. Paradoxul principal era ca nimic nu era atat de clar pe lumea asta, decat faptul ca ele  desfaceau cu detasare, panza de paianjen a efectelor secundare din cauzalitatea nelogica a vietii. Efecte secundare sunt multe: nopti pierdute, dimineti in care te trezesti odata cu rasaritul si te miri ca mai traiesti.

-Si la varsta noastra, te miri ca suntem asa de  ciufute, dar si relaxate in acelasi timp? Ce vrei Andreea? sa ne miram ca suntem atat de lucide? ma mir ca nu am facut Psihologia si daca as fi facut-o as fi fost mai dezamagita decat atat.

-Ei de asta cred eu ca e bine sa-ti vezi de ale tale! Te-as fi crezut sincer ca ai facut Psihologia, chiar de nu mi-ai fi spus. Dar ca femeie exprimi o idee ce are nevoie de un mesager.

-Da si eu sunt mesagerul de serviciu, care stie ce sa livreze celor ce au nevoie de mesaje clare.

  • Hai, ca la asta nu ai esuat!
  • – Pai nici nu aveam cum sa esuez, ca omul nu stie cu ce misiune a venit pe pamant. De aia are atata treaba zilnic, cat nu incape in 24 de ore de iubit si de iertat si de facut o mie si una de lucruri.

Mesagerul era Idila, care tinea steagul sus in lungul si in latul lumii, oriunde umblase. Intalnise in drumul ei multe femei care traiau fara sa isi cunoasca misiunea, dar din aproape in aproape isi cunosteau interesele. Isi cunosteau si prioritatile si faptul ca lumea vrand nevrand era o mare scoala de evolutie. Si ea era mandra de faptul ca le ajutase, pe fiecare dintre ele.

Idila si Andreea se indreptau spre piata… lumea era o mica piata financiara, un loc unde puteai obtine bani din diverse chestii, care se puteau dovedi mai mult sau mai putin folositoare. Practic toate care se cumparau erau folositoare, pentru ca demulte avem nevoie de-a lungul vietii.  Lumea se invartea in jurul lor si vrand nevrand erau sub puterea vorbelor, a psihologiei si a catolicismului. Idila avea pe fata un zambet timid, care iti spunea ca totul este doar o parere trecatoare si nu un act definitiv de vointa. Si acest zambet era ca o amprenta si o binemeritata multumire de sine, dupa lungi ani si clipe de toleranta, in care acceptarea este doar o minune.

 

 va continua…

Flori de iubire

 

femeie cu plasa

Coloana desenată de mâna ta emblemă,

Jucându-se cu linia obscenă,

Pune pe foaia albă imaculată

Morala efemeră.

 

Şi lăcrimez în mine  ca într- o peşteră nocturnă

Ce are hău şi picturi rupestre.

În mine sunt piei roşii ce frig cărnuri

Şi se hrănesc cu câte o poveste.

 

Nu mai ajunge carnea spre mâncare.

 Cu gura mea s-o muşc aş vrea,

Căci de ar fi nuferii de mâncare

Aş roade iubirea din florile de stea.

 

Şi rodul lor, un fruct nemuritor,

Născut în lume ca într-un cocon,

Din ruga universului în zbor

Şi din lumina de la sori.

 

Mi-e foame de iubire ca  de aer

 Să o respir şi să o înghit aş vrea

Să-mi crească-n trup aripi bizare,

 Să se răstoarne-n mine tot ce este stea.

 

Mai mitologic decât cerul

Şi decât poveştile cu zei şi sfinţi,

Să ardă iubirea rănile subtile

Din bube, flori şi din părinţi.

 

Şi de voi fi fugară-n lume,

Precum Cain cel odios,

Din mitologic mă vor chema pe nume

Cei ce fac troc cu simplitatea lor.

alb si negru

 

Din volumul de versuri Flori de lotus.

a scris Ialina 

 

 

 

 

 

feminismul sau femeia în nuanţe pastelate

Speriată? teatrală sau  falsă? un fenomen  în picioare lungi! o femeie este desuetă, demodată, incisivă, iubitoare, abstractă până la punctul decisiv în care scoate din sărite pe oricine, isterică, obsedată de diplome,  telurică, pseudo intelectuală, poetă ocazional,  perfecţionistă, pedantă uneori, dăruitoare de plăcere, aeriană, poliglotă, reflexivă- foarte reflexivă… până la acele cercuri concentrice şi spirale de viaţă care reîntregesc feminismul pierdut din femeia de ieri şi de azi.

negresa cu flori

Feministă până în măduva oaselor, aliată cu cele care sunt împotriva tuturor misoginilor din lume şi adepta tuturor ideilor feministe şi regaliste- cum că femeia trebuie să se dăruiască, trebuie să facă acte de caritate, şi trebuie pe de altă parte să fie cel puţin o scriitoare şi să fi scos o carte. O femeie valoroasă are duşmani, pentru că astfel i se confirmă valoarea, lucru care nu este deloc greu.

Femeia jumătate feministă, jumătate creştină trebuie să confirme faptul că ea crede, cel puţin printr-un  mod de gândire dogmatic, dar şi prin faptul că practică o religie de preferat. Dacă nu practică e problema ei, ea nu este o fiinţă limitată de o religie, ea fiind cea care azi îmbracă pantaloni pană, iar mâine se îmbracă cu o rochiţă hippie. Femeia care nu practică religia, are o altă religie- dragostea de mamă, de soţ, de fiică, ea este  prin definiţie o religie. Toate cărţile lumii spun asta şi scriitorii  bărbaţi care iubesc natura umană, spun asta. Femeia care se dezbracă este la fel de pudică şi feministă prin gestul ei deşănţat, aşa cum este şi femeia care se înfofoleşte şi face o sută de cruci, în biserică sau oriunde.

Ea este religia  care se perindă prin catedrale, case, baruri, câmpuri, teatre, pe la Hollywood, aeroporturi, magazine de lux, hoteluri, ţări ex -comuniste, sau ţări vest- europene.

Ea este vedeta din viaţa ei, feminista care combate teatrul urât al vieţii, femeia pe care şi-o permite orice bărbat, sau cea care cunoaşte arta  conversaţiei şi face din asta o religie. Aşa că acel cod al bunelor maniere este o extensie a unei fuste scurte, pe care nu poţi să nu o adori, mai ales când ea face parte din  uniforma bleumarin de stewardeză. Şi da, comportamentul ei spune totul despre ea.  Azi este  femeia obişnuită, iar mâine poate fi cu mult succes, ambasador Unesco. Prima înjurătură care a dat startul civilizaţiei, a fost rostită de un bărbat, dar cea care a susţinut civilizaţia a fost tot femeia.

Oricum ai da-o, feminista din tine este cea care lucrează cu aparenţe, cu cărţi de bucate, cu cuvinte, cu aluzii, cu drame sau răsturnări de situaţii şi   în cazuri extreme cu pilule.    Într-o lume misogină în care  amintirile din liceu îţi mai aduc în memorie cât de naşpa era viaţa la 17 ani, te simţi perfect la 39. Nu ai ajuns la statutul de divă, nici la cel de soţie a lui Jheon Lenon, dar satutul tău de azi îţi spune că te cunoşti mai bine ca niciodată- compulsiv, verbal, ca dialog şi ca fapt în sine.  Nu eşti nici o babă comunistă, nici nu ai fraze pseudo politice în discurs, dar ‘pseudo’ este un cuvânt bun pentru a defini cam tot ce trece prin controlul calităţii din viaţa ta.

Şi sistemul tău de valori este invers proporţional cu obişnuitul lucrurilor- diplomele nu sunt făcute să te ridice, şcolile sunt plictisitoare la vârsta asta, copiii sunt un lux, până şi bărbatul pe care îl ai este un lux. Faptul că eşti indiferentă, este o filozofie pe care ţi-ai însuşit-o în   şcoli şi în multe relaţii sociale.

Feminista de azi poate fi combatanta   prostiei umane de pretutindeni. Iar în altă zi poate fi femeia care scrie jurnalul unui Adam rătăcit în lumea obscură a realităţii dure şi pline de neprevăzut.  În altă zi este doar femeia care luptă pentru copiii din Africa.  Aşa că realitatea este că  a fi feministă nu este o găselniţă uşor de digerat, ci uneori este o găselniţă ce face valuri şi este  incomodă.

Feminismul este un mod de viaţă pe care fie vorba între noi,  nu l-am inventat nici eu nici tu, ci alte femei practice, indecise şi perfecţioniste. Boala secolului nu este alta decât femeia care nu ştie ce să facă cu viaţa ei şi a altora, în lumea în care avioanele sunt scuturi de protecţie împotriva plictisului. Aşa că rutina este un duşman periculos, dar realitatea cu bune şi cu rele este cartea de identitate a vieţii, care schimbă destinul la orice pas.

A consemnat, Ialina♥♥♥