În visul meu

Nu știu când m-am trezit că fac algoritmi cu viața și cu perfecțiunea mea păguboasă.  Avuția mea sunt eu, cea care sunt. Sedimente de nisipuri și de oase de fildeș exorbitant de scumpe și foarte rare, am văzut că unii le au ca și când li se cuvin și chiar li se cuvin toate astea.

Mie de ce nu mi se cuvin? m-am întrebat… pentru că mă trezesc din visul meu  ca să intru în visul altcuiva. În visul meu nu mai este loc de mine, ci ea și el se trezesc  în același vis, și asta de când  ei se trezesc în visul lor. Și ei separat în visurile altora, umblând cu călcâiele tăbăcite de suspinuri.

Cine nu are superstitii?

 

antidote

Artistii, creatorii de moda, cosmeticienii si scriitorii, toti le au. Ale mele sunt cateva, dar sunt acolo.

Superstitiile mele se impart in doua categorii: cele bune  si cele mai putin bune. De cand am fost copil, nu mi s-a intamplat sa cred in superstitii, decat doar  in cele pe care nu le-am putut explica. Una din superstiile universale este numarul 13. Pentru mine, numarul 13 este de bun augur, intamplandumi-se exact pe dos decat ceea ce semnifica, adica noroc. Povestea zilei de 13 in viata mea este legata de trecerea a mai multor examene la facultate, de noroc la bani si de evenimente fericite care mi s-au intamplat in ziua de 13. Asa ca stiu ca daca ceva important cade in aceasta zi- un interviu, un examen sau o analiza medicala, stiu sigur ca iese bine.

In legatura cu superstitiile, pot sa spun ca m-am ferit toata viata de ele, desi la tara unde mi-am petrecut copilaria, erau superstitii la tot pasul: ceva de genul- pisica a trecut prin fata ta, e de rau! a trecut preotul, e semn rau si asa mai departe… Nu zic  anume ca in alte state cum e America, superstitiile sunt mult mai raspandite, cred eu datorita stilului de viata haotic. Dar in Romania fiind vorba de vremurile grele care nu au ocolit acest popor, fiind vorba de multa ignoranta si lipsa de educatie, superstitiile au fost mereu la ele acasa. Nu mai zic ca aceste superstitii au fost intretinute de situatia sociala, care era formata din tarani si boieri, sau cum s-or fi numit pe atunci.  Daca este sa cautam la radacina, cum de am sau nu am asa multe superstitii, cred ca tine de familia din care te tragi. Familia mea se trage din vornici care au fost asa cum se aude, vornici la ai mari( pe vremea lor) si intotdeauna  bunicii au fost oameni deschisi la minte, care nu au crezut orbeste in superstitii.

 

Acuma sa nu ma iau si de superstitiile alea cu gravidele si cu viata sexuala, ca daca nu e luni, e marti si daca o fi duminica este nociv pentru copil. Unele superstitii zic eu, ca au atata vechime in aura acestui popor, incat au devenit ca o amprenta si chiar se intampla ceea ce se preconizeaza, in functie mai ales de karma, dar mai ales datorita mecanismului declansat de ele (Ca este ca si cu drobul de sare…).

Eu am ca superstitie  unele chestii pe care le au majoritatea: de exemplu cred in Karma si acest lucru este datorat unor carti pe care le-am citit (gen Lazarev). Cred in astrologie si in mersul planetelor pe perioade de timp, ceea ce mie imi suna perfect logic, desi altora li se poate parea cea mai mare prostie. Obiceiurile traditionale legate de nunti, inmormantari la romani ( horror!), botez si toate chestiile de magie, mi se par stupide si jenante pana la lacrimi! Nu stiu de ce ar trebui cineva sa suporte asemenea inertii si aberatii, doar pentru ca asa este traditia propasita din bunici in fii. Mi se pare horror si de multe ori as vrea sa ma mut intr-o tara scandinava, unde sa nu mai intalnesc chestiile oribile legate de obiceiuri din popor ( ma refer mai ales la traditiile de la evenimentele principale din viata). Ca sa legi cantecele de bocete si de saracie si apoi sa zici ca asa e frumos, mi se pare groaznic pentru evolutia sufletului fie el si de crestin, dar mai ales pentru sanatatea emotionala si viata normala a unei persoane, care cauta normalitatea si de ce nu, fericirea?

O alta superstitie pe care oamenii au adus-o in planul Facebook, este aia cu mesajele din Power Point,  de care este intoxicat tot Facebookul- asa incat poate aveti si voi superstitiosi care au chestii din astea cu mesaje subliminale.  Nu mai zic de fimultele motivationale, care dupa parerea mea sunt superstitii duse la un alt nivel. Ca a-i implanta omului in cap ca e capabil sa faca tot ce spun aia acolo, mie mi se pare o superstitie.

Mie mi se par superstitiile un mod babesc de evolutie, dar totusi un mod de evolutie. Oamenii cand nu au cum sa se exprime, sau nu sunt lasati de ceilalti sa se exprime, gasesc cate o superstitie cu care se incadreaza perfect in satul sau comunitatea din care fac parte. Este destul de convenabil, nu credeti? fara efort prea mare si fara a iesi in evidenta cu responsabilitati  diferite. Nu mai zic de faptul ca cei care ii vor prosti, sunt extrem de multumiti de acest nivel primitiv de a gandi.  Cineva destupat la minte ar spune: Viata este o evolutie continua.

Pe cand un superstitios ar spune: Daca nu pui sare la geam, viata ta va fi plina de probleme. Deci asta este forta superstitiei, o forta de manipulare care circula de la om la om si care este foarte productiva, asa ca virusii de gripa care se transmit de la o persoana la alta.

slider_bookfest_1312x444_BucM_2018-1080x365

Intre  30 mai și 3 iunie în noul pavilion B2 de la Romexpo, are loc Salonul Internațional de Carte Bookfest care a ajuns la cea de-a treisprezecea ediție. Intrarea este liberă, iar expozanții – cele mai importante edituri din România – îi așteaptă pe vizitatori cu cele mai bune cărți la cele mai bune prețuri, o mulțime de lansări și evenimente interactive.

Invitatul de onoare din acest an este reprezentat de Statele Unite ale Americii, un spațiu unde superstiția legată de numărul 13 se regăsește într-o mulțime de povești, multe dintre ele subiecte de romane și filme.

Dar daca sunteti niste superstitiosi autentici, atunci mergeti la Salonul International de Carte Bookfest, ca sa faceti din superstitiile voastre, un drum catre noile aparitii editoriale si unde puteti sa va transformati superstitiile in cultura si lectura constructiva. Este frumos sa fii superstitios  cand acea superstitie este legatura dintre tine si evolutia ta, nu credeti?

Ziua in care Sylvia dansa

 

images (57)

 

Sylvia urca scarile in fuga, imbracata in rochia neagra, ce ii sublinia talia de viespe, stil anii ’50. Nu era o femeie inalta, dar avea acel chelque- chose, al femeilor mijlocii si cu ochi caprui mari. Purta o palarie neagra, enorma, cu boruri princiare, care ii dadeau aerul unei actrite din filme. In jur mirosea a ciocolata statuta, probabil de la fabrica de ciocolata din apropiere. Multi erau de parere ca aerul era foarte imbacsit si cu toate astea, era singurul oras unde se afla fabrica cu renumita ciocolata „Ferrero”. Sylvia se aseza pe marginea ferestrei uriase, a masivei biserici vechi, de unde clopotul batea zilnic, cu un dangat asurzitor, anuntand ora exacta. Ceasul urias de pe catedrala, provenea din secolul 8 si era personalizat cu litere romane, fiind de culoarea chihlimbarului putred.

Marcello se grabea spre ea pe scari si ii striga ca dintr-o alta lume: Asteapta-ma , ca vin! De ce fugi in halul asta? Urcatul pe scari imi mentine greutatea – striga Sylvia, jucaus si cu o voce nedefinita.

Atmosfera era de dupa amiaza de august, caniculara si imponderala. Anii aceia erau prezenti ca o pata de culoare in mijlocul oceanelor de holde din  campii. Totul statea in nemiscare datorita caniculei si nimeni nu iesea din casa, in afara de Sylvia si Marcello. Apoi luara masina de epoca si se oprira aprinsi de pasiune, la Fontana di Trevi din centrul Romei. Sylvia isi alungi degetele in apa si ridica mainile in aer, stropindu-se cu apa din belsug. Nu facu decat sa intre in Fontana di Trevi, pentru ca nu era nimeni imprejur si acum se scalda ca o copila care nu are aer daca nu se balaceste in fata iubitului.  – Nu sunt o proasta! ii striga. Poate nu stii ca in seara asta nu am unde sa ma duc, pentru ca sotul meu este destul de beat si  nu am nici chef sa ajung acasa. – Madonna, ce minunata e fantana asta! La care Marcello ii striga: -Ce faci Sylvia? esti nebuna? Doamne, femeile astea nu le pot intelege oricat as incerca…

Apoi, Sylvia incepu sa rada cu lacrimi. Era uda din cap pana in picioare si incepu sa alerge prin piata, ca o vaduva plina de bani, dupa care alerga Marcello?? desi nu era vaduva, se comporta ca una din aia vesela.

-Doamne  ce  nebune suntei voi femeile! Cine sa va inteleaga? La care Sylvia canta si dansa, intr-o veselie pe care numai ea putea sa o afiseze, la varsta ei. Sunt nebuna!! sunt nebuna de fericire! Cred ca fara nici un motiv anume, Sylvia radea si dantuia si era nebuna de fericire pentru ca evadase din casa cu rufe intinse  pe o sfoara oarecare.

-Sotul meu nu stie unde sunt, dar in orice caz, in seara asta nu am vrut sa ma duc acasa! Daca ar sti pe unde sunt acum, m-ar face sa plang la cate cuvinte grele mi-ar spune!

Erau anii in care femeile stateau inchise in casa si Italia arata ca un anotimp de toamna , in care petrecerile aveau loc cu betii si parfumuri, cu palarii negre si ochi migdalati de neveste, care erau batute in caz ca nu ascultau de barbat.

Marcello insa era din alta lume – traise in Londra si stia sa se poarte cu o femeie, stia sa o faca sa se simta bine, cu o masina de epoca si un rezervor de benzina. Fara multe cuvinte si fara sentimentalisme, era barbatul care o cucerise pe Sylvia prin tactul lui. Un Gentleman in lumea ponosita a Italiei, era tot ce lipsea din peisaj si oricum Sylvia nu cerea mult si nu era femeia care sa fie greu de cucerit! Pe Sylvia o faceai usor fericita. Era modelul de femeie fatala, care invartea la taitei si dansa cu picioarele goale, prin piata. Era genul care nu prea o interesa ce se intampla cu viata ei, atat timp cat putea sa ii smulga cateva clipe de fericire absoluta.

Hai Sylvia, te duc acasa! dar sa stii ca data viitoare cand o sa te vizitez, nu mai vreau sa te vad fara jobul ala de actrita, care ti se potriveste foarte bine!  sa stii ca eu am multe de facut ! – si tu ai si mai multe!