Rostul lucrurilor

Doar cei ce s-au ajutat singuri ştiu cum să-i ajute pe alţii – George Bernard Show

Poarta speranței -Arhivă personală - biserica Sfântul Nicolae din Mira Lichiei
Poarta speranței -Arhivă personală – biserica Sfântul Nicolae din Mira Lichiei

În proporția Universului suntem cei de pe pământ, sufletele ce se zbat să trăiască frumos. Mai evoluați decât necuvântătoarele, dar mai puțin evoluați decât locuitorii din Ceruri. Fiecare la zenitul veacurilor, cu mâinile curate și sufletul ca o mătase incoloră, va veni la așezarea meselor Dumnezeului din Ceruri. La o agapă la care i se va cerne sufletul și rostul său din lume.

Dacă umblăm ca orbii în mijlocul unei lagune care fierbe ca un vulcan, totuși îmi place să îmi închipui că în starea primordială a omului, se află ființa primară, cea dinainte de Adam și Eva, cea care a fost Lilith și care a fugit din Paradis în căutarea aventurii. Acolo se află o lagună liniștită, unde stihiile și fantomele care nu ne dau pace, nu ne mai găsesc. Acolo ne regăsim într-o uniune primordială cu Cerul, ființe plăpânde care au în centrul vieții ceea ce trebuie să aibă- dumnezeirea.

În punctul nostru cel mai vulnerabil, suntem loviți uneori cu lovituri dure ale realității, reci ca o lamă albă și neascuțită, frustrați de puterea necunoscutului și de puterea pe care o are fiecare om pe care îl întâlnim, asupra noastră. Fiind măsurați la trup și la suflet  aparent în ochii celorlalți, de multe ori având măsura pe care ne-o dăm noi înșine. Fiindu-ne măsura unui metal prețios, a unei zi de încercări, sau a unui codru de pâine pe care l-am dăruit semenului nostru. Cu rost, sau fără de rost.

43645003775_4617f94b5f_z

Fie că ne place sau nu, aparținem celorlalți – nu suntem liberi, așa cum nimeni nu e liber pe pământ, deși libertatea ți-o creezi singur în arta vieții tale, tabloul perfect îți aparține ție. Și îți trebuie o doză mare de autoironie și umor, trebuie să te naști un spirit aparte ca să poți duce în spate această libertate:

                   Presupunând că lumea este doar una din glumele lui Dumnezeu, te-ai strădui mai puţin să o transformi într-o glumă bună în locul uneia proaste? ( George Bernard Show)

Atât de mult ne trăim de azi pe mâine, încât nu mai avem grijă să ne cadă zăvoarele și opreliștile în fața celorlalți, fiind pasibili să  cădem în propriile deziluzii iar și iar.

Lucrurile care nu se văd, le simțim în adâncul sufletului ca într-o cochilie de scoică, care primește deziluzii, mortar să facă o casă uneori din fantome, alteori din predispoziții spre căderi nenumărate. Căci integru se poate numi numai omul care naște în fiecare clipă scântei divine într-o altă ființă omenească, deși obosit de sine, totuși vesel că i-a hărăzit ceasul împlinirea.

În restul rostul în viață este al fiecăruia. Viața este un borcan cu deziluzii și speranțe deșarte, care dacă s-ar organiza de către o mână pricepută în tertipuri geometrice, ar lua forma perfecțiunii. Sau măcar în partituri cântate la un pian alb din acel  apartament cu ferestre albe, uriașe. Și totuși ea să nu cânte prea mult la pian, căci  Muzica este foarte frumoasă, dar o femeie care cântă la pian toată ziua este un blestem.  (George Bernard Show).

Viața e despre  nefericirea de a înțelege că ducem o luptă continuă cu timpul, semenii și destinul care arată de multe ori ca o plajă urâtă, năpădită de tristeți, neuitări și ne -iertări. Rostul ni-l putem face noi. O insulă pustie în care căutăm un sens cu disperare.  Unele urme de ne- iertare se șterg ca după o aluviune ce spală răul,  altele rămân cioplite  în aval de munte spălat de calcar, alb și totuși cu cicatrici adânci crestate în stâncă vie, aducându-ne aminte de rostul lucrurilor nevăzute de care toți avem parte. Rostul nostru este vechi ca al unui an ce a trecut  și nu se mai întoarce.

♥♥♥Cu dragoste, Ialina

Cum să îți atingi targeturile în noul an

Scrisul planurilor este o metodă bună ca ele să  se împlininească


Pentru a-ți atinge visurile și scopurile în anul ce va veni, trebuie să iei o foaie de hârtie și să îți notezi planurile și gândurile, vis-a vis de acestea. Cu carioci, marker și cu multă concentrare, cu categorii și subcategorii. Astfel, planul pe care îl ai în minte, devine un plan scris pe care l-ai verbalizat și care are o formă bine definită. Acesta deja a luat forma unei scrisori, care îți va aminti de targeturile tale. 

Concentrarea și vizualizarea

Mai departe, planul pe care l-ai scris pe foaie, trebuie vizualizat ceea ce îi va da o aură de bunătate și compasiune în jurul lui. Vizualizarea te ajută să crezi în planul tău și să îl urmezi, indiferent de obstacolele pe care le întâlnești. Deși avem multe forme de a ne realiza dorințele  (pe care și eu le-am încercat și am văzut că unele din ele funcționează), important este să crezi în acest plan. Alte metode de încărcare pozitivă, sunt Feng- shuiul– arta de a -ți așeza locuința în funcție de energiile din casă. Această metodă chiar o recomand, ea aducând doar beneficii. Eu personal, m-am lovit de multe ori de Feng- shui și de  folosirea proastă a mobilierului, a așezării opuse a patului unde dormi și am descoperit daunele pe care mi le-a adus acest lucru. În Feng -shui, contează și  așezărea oglinzilor din casă, care precum știți, sunt porți către alte dimensiuni. De aceea este foarte important unde așezăm oglinzile și faptul că în dormitor este aproape interzis să așezăm oglinda. Deoarece visele noastre pot intercala și se pot materializa într-un mod negativ, cu lumile din oglindă. 

 De asemenea Feng- shui sunt și plantele din casă. Unele  ne dau energie ca să putem răzbate și chiar ne ghidează gândurile, făcându-le mai bune și mai liniștite. Nu vorbesc de studii științifice, pentru că acestea nu sunt pe aceeași linie cu Feng -shuiul. 

De asemenea un mod de calmare și de echilibrare a energiilor din casă, este împăturirea hainelor și curățenia de primăvară, de toamnă sau din sezonul acesta, de iarnă. Că tot vine cu pași repezi Crăciunul,   pe lângă șmotruitul cu lavetele și cu produsele care fac minuni (  care sunt de cea mai bună calitate, fie vorba între noi), cuprinde și curățenia energetică a locuinței. Dacă vrei să aduci abundență în casa ta, dăruiește toate lucrurile care sunt în plus și care stau pe rafturi, răftulețe, etajere și în dulapuri, făcându-le cadou prietenilor sau altor persoane din viața ta.

Eu am descoperit ca o metodă bună de a păstra energia pozitivă în casă, ordinea din șifonierul de haine. Poți să îți faci un dressing improvizat și să îți pui hainele pe cât mai multe umerașe, sau să folosești metoda japoneză de împachetare, care îți va pune ordine și în viața de zi cu zi. Mai multe despre metoda japoneză de împachetare a hainelor, găsiți aici. Important este să aplici ceea ce ai învățat. 

 O altă metodă de curățare energetică, este stropirea casei cu apă sfințită, rugăciunea pe care o faci în spațiul personal, meditațiile și aprinderea lumânărilor la icoanele din casă. Metoda spirituală, pe care o practicăm cu toții și care funcționează de fiecare dată. 

Debarasarea de gândurile negative, se poate face prin spovedanie. De asemenea mai putem încerca să scriem un jurnal, în care să povestim traumele pe care le-am avut de-a lungul vieții. Acel jurnal intim, este un panaceu la depresia pe care o poți depăși, dacă ai mai multă grijă de gândurile tale, deci e musai să îți faci o igienă emoțională. 

Locul trecutului în viața ta, trebuie să rămână în trecut. Nu îl poți schimba cu ceva. Nu trebuie să îți pară rău de eșecuri, pentru că persoana care ai fost ieri, te-a făcut persoana minunată care ești astăzi. Nu ne ajută cu nimic să ne reamintim traumele sau eșecurile personale, indiferent câte au fost acestea. 

Entitățile care ne vampirizează mintea și spiritul

Fiecare dintre noi suntem agresați mai mult sau mai puțin de entități negative, de energia colectivă, sau chiar de energia unui anumit gen de persoane. Nu-i nimic! Conștientizează că te afli în fiecare clipă în fața Divinității și că totul este între tine și Dumnezeu. Ceilalți sunt cei  pe care îi poți iubi, sau îi poți povățui dacă au nevoie, sau poți să ai grijă de ei. Iar cu cei care te vampirizează, nu poți lupta decât pe calea nobilă, a spiritualității. Recomand rugăciunile și cultivarea optimismului și a stării de bine. Iertarea și nejudecarea sunt de asemenea metode care te ridică spiritual. 

Neamul meu, bunicii și obiceiurile lor

Dor, bucium, ie de românaș, doină, prispă de țară și lacrimi de bucurie. Case de oameni ca niște turte dulci în zi de Crăciun, mâini ce dăruiesc mere și colaci. Se aud colinde și clopoței ce răsună în liniștea satului. Fumul iese pe hornurile caselor primenite a sărbătoare și Crăciunul vine încă o dată să vestească Nașterea Mântuitorului din Preacurata Sa Maică. Sfială și tăcere și uneori, glasuri vesele de copii ce se dau cu săniuța pe ulița din sat. Fân reavăn în curte, ce așteaptă să fie patul vacilor ce răspândesc aburi din nările imense și înghețate. Cocenii sunt pe câmp, adunați în glugi și sunt acoperiți cu zăpada căzută din cerurile mari. Început de lume și suflete de oameni adunați în jurul mesei de amiază. În casă se află soba de lut. În sobă trosnește focul și căldura sufletului ostoiește dorul, durerea și nevoile vieții. Aici e bine și oricine este binevenit. Noi nu suntem noi, fără ceilalți. Oricine poate intra în casă să se odihnească și să  ospăteze la masa noastră.

Vorniceștii sunt un neam demn de numele lor. Fiecare etapă din viața acestui neam a fost presărată cu jertfă și cu  sacrificii. Bunica a fost mamă eroină, care și-a crescut copiii cu frică de Dumnezeu și cu demnitate. Bunii noștri  au luptat pentru pământ și au fost eroi în războaie.

Mâinile bătătorite nu au prețul averilor celor ce s-au îmbogățit peste noapte, ci au miros de demnitate. Ca pâinea caldă scoasă din cuptorul de piatră. Ca cozonacii aburinzi, scoși de  bunica în zi de Crăciun, atunci când umblau colindătorii prin sat. Un întreg sat de lângă Iași, este format din neamul meu. Se numește Jigoreni. Acolo au mai rămas bătrânii, țărani care au avut dintotdeauna pământ și și-au dus traiul simplist și demn.

Străbunicul, Vasile Vornicu, a fost erou în război. A participat la războiul din 1918 și s-a îmbolnăvit apoi de Parkinson. A stat la pat 12 ani după ce a venit din război și după 12 ani a murit. Bunicul meu Ghiță Vornicu, împreună cu fratele său, Vasile Vornicu, au fost eroi în războiul din 1944. Au luptat pe front în Rusia. Vasile Vornicu a fost lovit de un glonț la picior și apoi i- au tăiat piciorul.

Bunicul Ghiță Vornicu a fost proprietar de pământuri și pomicultor. A plantat un intreg sat, a plantat mii de copaci. Livezi întregi de meri și peri. A construit și trei case și a avut 12 copii. Dintre care patru au murit la naștere. Bunica, Ecaterina Vornicu a fot mamă eroină și a fost premiată pentru acest lucru, în ziarul vremii. Bunica a fost o femeie de sacrificiu, care creștea copiii, în timp ce bunicul era plecat la câmp. Făcea toată ziua mâncare și uita de ea într-atât, încât traiul era redus la multă muncă, începând cu zorii dimineții, devreme, când soarele mijea pe cer. Și ziua se încheia noaptea târziu, când bunica nu mai prididea cu treburile prin curte și la câmp. Aveau și multe animale, de care se îngrijeau și datorită cărora trăiau bine.

Bunicul Ghiță, bunica Catinca cu copiii și străbunicii mei

Bunica era o femeie mică de statură, dar iute și harnică din cale afară. Foarte jertfelnică și isteață, deși avea doar patru clase, se pricepea la matematică. Bunicul era gospodar de frunte în sat, brigadier și pomicultor, cu multe pământuri. Era înalt, cu o statură impunătoare și cu spatele țeapăn, având o alură de actor francez. Ceva de genul lui Alain Delon. Avea ochii de un bleu intens și era blond, foarte frumos la față. Da,  mi-l amintesc pe bunicul cu drag și datorită faptului că nu am întâlnit om mai vertical și cu o disciplină mai dură, ca bunicul Ghiță- badea Ghiță cum îi spunea lumea. La el veneau să cumpere sătenii, țuică, mere și pere. Toamna avea sute de kilograme de mere și de pere în beciurile vaste ale casei. Avea și stupi de miere, nutri, cu care mă jucam când eram copilă. Avea multe animale, vaci, porci, cai, practic o întreagă fermă , cum nu se mai află în ziua de azi pe la oameni.

Bunicul muncea toată ziua, până când se lăsa întunericul și toți eram antrenați la muncile câmpului și ale vastei sale  gospodării. Practic, în vacanțele la bunicul, noi ne eschivam de la muncă. Dar bunicul, cu o disciplină de fier, ne certa până  nu mai puteam să vociferăm. De voie sau nevoie, mai mult de rușine, ne duceam la treabă. Era un om  de un mare caracter, vrednic, foarte gospodar, corect și milităros. De aceea tot satul îl iubea și îl aprecia, ca pe un gospodar de seamă. A lăsat în urmă o moștenire morală deosebită și mi-l amintesc cu mare drag, ca pe un model de viață. Ca în zicala Omul sfințește locul, bunicul a sfințit locul în care a trăit și a fost un român adevărat pe plaiurile acestei țări.

Nepoții au urcat pe scara studiilor și în proporție de 90%, toți sunt cu studii superioare. Profesori, farmaciști, filologi, ingineri, o chimistă, economiști, învățători, educatori, un artist cu Facultate de Arte și o monahie, cu studii superioare. Fiecare a adus ceva în plus acestui neam, cu rădăcini sănătoase de la talpa țării, din lumea trainică și veșnică a satului românesc.

Așa că nu pot să zic altceva decât că neamul acesta nu s-a pierdut, ci a fost binecuvântat de Dumnezeu, pentru sacrificiul și viața grea a bunicilor și a strămoșilor noștri. Care s-au jertfit pentru binele copiilor și al neamului lor. Mă gândeam amuzată că suntem mulți  și sunt mulți din neamul nostru, care își trăiesc viața bună sau cu greutăți, așa cum le-a lăsat-o Dumnezeu, cu mult simț al umorului. Asta nu ne-a lipsit niciodată și cred că asta ne-a salvat în timpurile grele. Este de asemenea un semn de inteligență și de sănătate interioară.  Dar cu demnitate și cu discreție, așa cum suntem toți din spița Vorniceștilor. Cel mai de seamă, este Tudor Vornicu, celebrul realizator de la TV din timpul lui Ceaușescu, care a lucrat cu toți artiștii din România.

Dumnezeu iubește omul care sfințește locul și a iubit smerenia și cumpătarea acestui neam de Vornicești. Deși nu au fost oameni de neam mare, au fost modele de români neaoși și cuminți, oameni cum numai această țară poate da.

Toți au iubit să aibă pământ și case și au fost niște oameni mândri de munca lor. Mândri au fost și ca oameni, și plini de sănătate spirituală. Chiar de multe ori glumeam cu mama, că omul trebuie să fie stăpân în curtea sa și șef la locul de muncă. Practic, mamei mele, ca și întregului meu neam, nu le-a plăcut să fie slugi și să li se dea ordine. Au fost oameni mândri din fire și pe bună dreptate. Au muncit și au îndurat o viață, pentru a-și păstra verticalitatea. Verticalitatea îți dă această statură, de a ține oriunde capul sus…Când conștiința ți-e curată și statura ți-e dreaptă. Ușa casei lor era tot timpul deschisă, ca să primească oaspeți, așa cum poruncește și Sfânta Scriptură. Toți aveau loc în casa lor. Cu o vorbă bună, un pahar de vin, sau un dumicat de pâine.  Bunicul avea o vorbă – cu oamenii aștia trăiești, așa că ușa casei trebuie să fie tot timpul deschisă. De aceea au fost dintotdeauna țărani împroprietăriți. Și pentru asta, au făcut tot posibilul să își depășească condiția și să fie oameni vrednici în societate. Nu au fost oameni bisericoși, pentru că munceau din greu din zori până în seară, dar au fost oameni cu mare evlavie în suflet și își păstrau în suflet credința lor. Legea lor era bunătatea, munca și ospitalitatea. De la mic la mare, toată lumea trebuia să muncească.Bunica avea o evlavie deosebită la Maica Domnului și avea o icoană la care se ruga în genunchi, în fiecare seară. Iar bunicul avea o bibliotecă mare de cărți și în fiecare seară citea câte ceva. Având o curiozitate înnăscută și un spirit viu și sănătos de om care vrea să știe multe. Se interesa în special de pomicultură și agricultură, căutând metode noi de a îngriji pomii, via și legumele. Avea o minte foarte lucidă și sănătoasă spiritual, și cu obiceiuri sănătoase și trainice de viață.

Așa că eu îi am pe bunii și strămoșii mei ca model de viață. Ceva din ființa mea îmi spune că ei au suferit foarte mult, pentru ca eu astăzi să văd lucrurile într-o lumină senină și viața mea cred că este bună datorită lor. Astăzi de Ziua României, mă gândesc la ei ca la niște adevărați români, ca la modele de eroism și de viață sfințitoare. Gândul este mai curat, sufletul este mai cald. Și dorul este ca un munte de iubire, care se preschimbă într-un bulgăre de zăpadă, ce se rostogolește și din zi în zi, adună și mai multă iubire. Multă, multă, așa încât să încapă toată lumea în bulgărele de dor și de iubire.