Picatura de speranta

 

citat motivational cu munti

 

Azi e sambata tacerilor pentru mine sau cum ii mai spun eu, timpul de meditatie si de regasire a sinelui. Prea mult ne abtinem sa nu spunem binele si prea mult il tagaduim, dintr-un orgoliu prostesc, amestecat cu amareala si insatisfactii  repetate ale vietii noastre, punandu-ne eu-l in prim plan. Ajungem pana la urma sa uitam care este acel bine si care este scopul lui.  Si cand spun asta spun ca trebuie sa ne regasim drumul, dar nu vorbesc de yoga, meditatii transcedentale sau  de cine stie ce tehnici futuriste. Vorbesc de acea elice care pune in miscare avionul, la bordul caruia tu esti pilotul. Vorbesc de caii putere care se afla sub capota masinii in rezervor, sau mai bine zis de  vestitorii ingeresti care falfaie prin gandurile mele si pe care ii simt atat de apropiati uneori. Dar stiti ca drumul spre virtute este pavat cu renuntari, sacrificii, de multe ori cu intamplari pe care nu le putem controla si nici nu ar trebui.   Asa ca uite ce mi-a venit in cap sa va intreb : Cum il scriem pe Iisus cu diminutiv? vedeti ca nu se poate? Iisus nu poate fi trecut la diminutiv pentru ca este mult prea dulce pentru asta. Ar trebui mancat ca sa iti dai seama cum este.

O sa va povestesc o poveste frumoasa a unei fete de 20 de ani, care era studenta  si alerga pe la o biblioteca din Iasi pentru a-si procura carti. La un moment dat, i-au cazut in mana niste carti ale unor sfinte catolice, pentru ca nimic nu este intamplator pe aceasta lume si fata s-a indragostit de aceste sfinte… desi diferenta dintre catolici si ortodocsi este destul de mare si nu vreau sa pun in evidenta acest lucru, aici.  Poate ati auzit cu totii de controversatele vieti ale unor sfinti catolici care se biciuiau sau aveau stigmate pe corp, ceea ce pentru noi ortodocsii este o mare curiozitate, dar pentru religia catolica este o realitate. Pana sa va dumiriti despre ce vreau sa vorbesc in articolul asta, vreau sa va spun ca am invatat si din cartile  cu sfinti catolici, ceea ce mi-a completat ca o gura de aer proaspat, cunostintele despre sfintii ortodocsi… Lunga perindare prin tara catolica nu a facut decat sa-mi formeze o imagine pitoreasca si clara despre o religie atat de raspandita. Pe mine m-au marcat profund aceste carti si biografiile povestite acolo, in timp ce ma rugam sa intalnesc oameni care sa ma lumineze in anumite aspecte sensibile, uite ca asa cum se spune viata bate filmul, dar mai mult, nu reusesti de multe ori sa iti spui de ce ti s- a intamplat un anumit lucru bun, desi poate au fost putine lucruri bune in viata ta (dar asta mi-a intarit convingerea ca Dumnezeu stie ce face si   trebuie sa privesti in perspectiva).

  • Coincidenta este modul lui Dumnezeu de a-si face simtita prezenta.

Si ideea suna cam asa: viata Sfintei Tereza di Avilla m-a marcat profund. De ce? o sa ma intrebati si o sa va spun cateva motive:

  •  viata in austeritate pe care a dus-o, faptul ca nici gandurile ei nu erau impure ci ii erau dedicate in totalitate lui Iisus, faptul ca i s-a aratat Iisus in nenumarate viziuni, alaturi de Sfanta Treime, Iisus numind-o „mireasa lui adevarata”. Faptul ca fiind calugarita si stareta  a avut de a face cu multe personalitati din timpurile ei, incepand de la oameni politici, episcopi, inalti prelati, dar si faptul ca a infiintat manastiri de calugarite. Ea a dus o lupta pentru dobandirea sfinteniei ani de zile, mult timp luptandu-se cu ispita de a dori sa fie in totalitate a lui Dumnezeu, dar nu reusea sa-i dea timpul si afectiunea sa.

Incercata de suferinte fizice, ea isi revine in mod miraculos de fiecare data si la varsta de 39 de ani cand citeste  Confesiunile Sfantului Augustin, isi schimba viata total, mai ales cand i se arata Iisus pe cand era intr-o stare suferinda, acest lucru dandu-i lovitura de gratie.  Pentru ea incepe o perioada de extraordinara lumina, de viziuni si iluminari  de care ea ramane  perplexa.

Am tinut sa scriu un articol despre aceasta sfanta catolica, deoarece am vrut sa subliniez ca nu este intamplatoare trairea in religia in care suntem, ca chemarea sufletului de catre Iisus nu este de lepadat si ca multi sfinti care au trait in interiorul bisericii, in efortul de a duce o viata de perfectiune si de sfintenie, au avut iluminari si revelatii sau viziuni, astfel ajungand la multa lumina sufleteasca. Si daca ma gandesc bine, ce este mai placut si mai dulce decat sa stai de vorba cu Iisus si sa te perfectionezi in trairile tale, chiar atunci cand nu primesti raspuns? Darmite atunci cand primesti raspunsuri si haruri duhovnicesti?

In lumea de azi este o smintire sa vorbesti despre aceste lucruri, dar cu siguranta, pana la urma totul se petrece intre mine si Dumnezeu. Asa a fost dintotdeauna si asa va fi pana la sfarsit.

Am intalnit oameni in perindarile mele prin Italia, care nu spuneau ca se impartasesc, ci ca „il mananca pe Iisus”, dar cat poate sa fie de mare legatura dintre un crestin care se impartaseste si dragostea lui Iisus?

Haideti sa privim si partea mistica a credintei si nu sa traim orbi in lumea consumatorista, in care alergam dupa multe lucruri, nestiind pana la urma dupa ce mai alergam. Cand ti se face ordine in cap, in minte si in inima, atunci vine Iisus si isi face loc in inima ta, de iti vine sa lasi toate in numele Lui si sa ii slujesti.

  • Întotdeauna la pornirea unui proiect pentru Dumnezeu, în urma unei bune inspiraţii, e necesar un efort mare şi depăşirea fricii. Dar odată luată decizia, trebuie insistat. Cu cât mai mare e piedica şi tulburarea interioară ce trebuie depăşită, cu atât mai mare e răsplata, chiar în viaţa aceasta.Sfanta Tereza di Avilla

Cosmaruri majestuoase

 

Ferma-levantica-Somerset-Anglia01

 

Pana cand te va urmari Katiusa sentimentul ala de culpa? pana cand o sa mai ai cosmaruri cu barca care cadea de la o inaltime considerabila si in cadere lovea fiecare piatra din muntele cascadei. Cu fiecare petala de lacrima care i se scurgea pe obraji, Katiusa se trezea din vis si  de fiecare data se simtea epuizata. Cand se trezea, norii de pe cer erau ca o perdea in sufletul ei si ca o presimtire ca ceva nu este in regula. Nestiind daca este trista sau era doar rutina  diminetilor, in care   lamaia era agatata in cantul canii cu ceai de iasomie si ea tarandu-si picioarele, se simtea ca un avatar care ii luase in stapanire trupul.

Pana la urma, in momentele astea, Katiusa nu-si mai amintea nici ca va rasari soarele si pe strada ei si nici de curcubeul care era binecuvantarea ei, inca de copila. Acum se simtea nesatisfacuta. Multe dimineti aveau culoarea cenusie si avea sentimentul ca pierduse o batalie, asa cum Lucifer pierduse batalia dintre bine si  rau si era  pierdut pentru vesnicie.

Atemporala s-a simtit de multe ori, dar ca acum niciodata. Daca ea, Katiusa nu va avea succes in ceea ce si-a propus cu copiii de la scoala, daca inca va mai lucra, daca nu se va pierde pe ea pentru totdeauna, asta apartinea de fatalitate si de faptul ca nu era sigura pe ea decat atunci cand era ea cu sine insasi. Atunci descifra multe semne care erau doar niste balene de ganduri, atat de mari, incat nu le putea ignora.

Ce importanta mai avea sa se expuna in societate, cand visul ei, al Katiusei, era sa goneasca pe strazile din campul de lavanda, totul fiind mov si tesut in iluziile ei ca intr-un filigran, ea potrivindu-se perfect cu odiseea de lavanda?  exact asa s-ar fi simtit cand ar fi sofat masina sport, pe care visa sa si-o achizitioneze! s-ar fi simtit importanta in masina aia pe care nu putea sa o cumpere, dar care ii bantuia constiinta, si i-ar fi dat sentimentul ca traieste o aventura aristocrata. Atunci s-ar fi simtit femeie libera. Desi era libera de toate principiile amorale, nu se simtea libera de limitarile unor sume de bani care i-ar fi dat ceea ce avea nevoie.

Katiusa nu avusese niciodata simtul proprietatii prea dezvoltat, dar acum ajunsa la varsta la care totul se concentra pe latura materiala, isi spuse siesi ca e timpul sa schimbe persepctiva. Deci masina, motorul si benzina, aveau sa ii cumpere libertatea- isi spuse Katiusa. Nu pt incapea  doi timpi in dorinta de a avea, ca odata gandit, stia ca universul va si materializa dorinta si asta tocmai  in momentul in care ea ar fi crezut ca totul e pierdut. Pana la urma a fi femeie salbatica e o optiune buna, dar sa conduci o masina sport, era mai mult decat putea sa spere.

Katiusa facu pace cu ea si cu natura si isi dadu seama ca entuziasmul ei era viu. Si totusi, ce putea fi mai amoral decat atat? stia ca atunci acest lucru nu va  fi decat ‘a sweet serrender”  dupa toate cate ii daruise viata. Katiusa gasise cheia semnelor din cosmarurile majestuoase si a noptilor albe pe care le stransese la sanul ei. Pana la urma copilul ei nu murise, era tot acolo vestindu-i numai de bine– si ca nu trebuie sa se schimbe, ci  doar ca ea trebuie sa mearga mai departe. Isi stranse camasa de culoarea untului la piept, acolo unde isi strangea si copilul mort in brate, ori de cate ori se gandea ca este singura. Dar acum isi dadu seama ca nu este singura, ca el, de pe lumea cealalta ii spunea sa mearga mai departe. Si se gandea ca trebuie sa mearga undeva departe, intr-un loc unde se putea intalni cu el, copilul ei. Acolo, in acel loc unde numai cu masina putea ajunge: in campurile cu flori de levantica mov,  unde o astepta copilul ei cu bratele deschise, gata sa o imbratiseze.