Cum să îți atingi targeturile în noul an

Scrisul planurilor este o metodă bună ca ele să  se împlininească


Pentru a-ți atinge visurile și scopurile în anul ce va veni, trebuie să iei o foaie de hârtie și să îți notezi planurile și gândurile, vis-a vis de acestea. Cu carioci, marker și cu multă concentrare, cu categorii și subcategorii. Astfel, planul pe care îl ai în minte, devine un plan scris pe care l-ai verbalizat și care are o formă bine definită. Acesta deja a luat forma unei scrisori, care îți va aminti de targeturile tale. 

Concentrarea și vizualizarea

Mai departe, planul pe care l-ai scris pe foaie, trebuie vizualizat ceea ce îi va da o aură de bunătate și compasiune în jurul lui. Vizualizarea te ajută să crezi în planul tău și să îl urmezi, indiferent de obstacolele pe care le întâlnești. Deși avem multe forme de a ne realiza dorințele  (pe care și eu le-am încercat și am văzut că unele din ele funcționează), important este să crezi în acest plan. Alte metode de încărcare pozitivă, sunt Feng- shuiul– arta de a -ți așeza locuința în funcție de energiile din casă. Această metodă chiar o recomand, ea aducând doar beneficii. Eu personal, m-am lovit de multe ori de Feng- shui și de  folosirea proastă a mobilierului, a așezării opuse a patului unde dormi și am descoperit daunele pe care mi le-a adus acest lucru. În Feng -shui, contează și  așezărea oglinzilor din casă, care precum știți, sunt porți către alte dimensiuni. De aceea este foarte important unde așezăm oglinzile și faptul că în dormitor este aproape interzis să așezăm oglinda. Deoarece visele noastre pot intercala și se pot materializa într-un mod negativ, cu lumile din oglindă. 

 De asemenea Feng- shui sunt și plantele din casă. Unele  ne dau energie ca să putem răzbate și chiar ne ghidează gândurile, făcându-le mai bune și mai liniștite. Nu vorbesc de studii științifice, pentru că acestea nu sunt pe aceeași linie cu Feng -shuiul. 

De asemenea un mod de calmare și de echilibrare a energiilor din casă, este împăturirea hainelor și curățenia de primăvară, de toamnă sau din sezonul acesta, de iarnă. Că tot vine cu pași repezi Crăciunul,   pe lângă șmotruitul cu lavetele și cu produsele care fac minuni (  care sunt de cea mai bună calitate, fie vorba între noi), cuprinde și curățenia energetică a locuinței. Dacă vrei să aduci abundență în casa ta, dăruiește toate lucrurile care sunt în plus și care stau pe rafturi, răftulețe, etajere și în dulapuri, făcându-le cadou prietenilor sau altor persoane din viața ta.

Eu am descoperit ca o metodă bună de a păstra energia pozitivă în casă, ordinea din șifonierul de haine. Poți să îți faci un dressing improvizat și să îți pui hainele pe cât mai multe umerașe, sau să folosești metoda japoneză de împachetare, care îți va pune ordine și în viața de zi cu zi. Mai multe despre metoda japoneză de împachetare a hainelor, găsiți aici. Important este să aplici ceea ce ai învățat. 

 O altă metodă de curățare energetică, este stropirea casei cu apă sfințită, rugăciunea pe care o faci în spațiul personal, meditațiile și aprinderea lumânărilor la icoanele din casă. Metoda spirituală, pe care o practicăm cu toții și care funcționează de fiecare dată. 

Debarasarea de gândurile negative, se poate face prin spovedanie. De asemenea mai putem încerca să scriem un jurnal, în care să povestim traumele pe care le-am avut de-a lungul vieții. Acel jurnal intim, este un panaceu la depresia pe care o poți depăși, dacă ai mai multă grijă de gândurile tale, deci e musai să îți faci o igienă emoțională. 

Locul trecutului în viața ta, trebuie să rămână în trecut. Nu îl poți schimba cu ceva. Nu trebuie să îți pară rău de eșecuri, pentru că persoana care ai fost ieri, te-a făcut persoana minunată care ești astăzi. Nu ne ajută cu nimic să ne reamintim traumele sau eșecurile personale, indiferent câte au fost acestea. 

Entitățile care ne vampirizează mintea și spiritul

Fiecare dintre noi suntem agresați mai mult sau mai puțin de entități negative, de energia colectivă, sau chiar de energia unui anumit gen de persoane. Nu-i nimic! Conștientizează că te afli în fiecare clipă în fața Divinității și că totul este între tine și Dumnezeu. Ceilalți sunt cei  pe care îi poți iubi, sau îi poți povățui dacă au nevoie, sau poți să ai grijă de ei. Iar cu cei care te vampirizează, nu poți lupta decât pe calea nobilă, a spiritualității. Recomand rugăciunile și cultivarea optimismului și a stării de bine. Iertarea și nejudecarea sunt de asemenea metode care te ridică spiritual. 

Neamul meu, bunicii și obiceiurile lor

Dor, bucium, ie de românaș, doină, prispă de țară și lacrimi de bucurie. Case de oameni ca niște turte dulci în zi de Crăciun, mâini ce dăruiesc mere și colaci. Se aud colinde și clopoței ce răsună în liniștea satului. Fumul iese pe hornurile caselor primenite a sărbătoare și Crăciunul vine încă o dată să vestească Nașterea Mântuitorului din Preacurata Sa Maică. Sfială și tăcere și uneori, glasuri vesele de copii ce se dau cu săniuța pe ulița din sat. Fân reavăn în curte, ce așteaptă să fie patul vacilor ce răspândesc aburi din nările imense și înghețate. Cocenii sunt pe câmp, adunați în glugi și sunt acoperiți cu zăpada căzută din cerurile mari. Început de lume și suflete de oameni adunați în jurul mesei de amiază. În casă se află soba de lut. În sobă trosnește focul și căldura sufletului ostoiește dorul, durerea și nevoile vieții. Aici e bine și oricine este binevenit. Noi nu suntem noi, fără ceilalți. Oricine poate intra în casă să se odihnească și să  ospăteze la masa noastră.

Vorniceștii sunt un neam demn de numele lor. Fiecare etapă din viața acestui neam a fost presărată cu jertfă și cu  sacrificii. Bunica a fost mamă eroină, care și-a crescut copiii cu frică de Dumnezeu și cu demnitate. Bunii noștri  au luptat pentru pământ și au fost eroi în războaie.

Mâinile bătătorite nu au prețul averilor celor ce s-au îmbogățit peste noapte, ci au miros de demnitate. Ca pâinea caldă scoasă din cuptorul de piatră. Ca cozonacii aburinzi, scoși de  bunica în zi de Crăciun, atunci când umblau colindătorii prin sat. Un întreg sat de lângă Iași, este format din neamul meu. Se numește Jigoreni. Acolo au mai rămas bătrânii, țărani care au avut dintotdeauna pământ și și-au dus traiul simplist și demn.

Străbunicul, Vasile Vornicu, a fost erou în război. A participat la războiul din 1918 și s-a îmbolnăvit apoi de Parkinson. A stat la pat 12 ani după ce a venit din război și după 12 ani a murit. Bunicul meu Ghiță Vornicu, împreună cu fratele său, Vasile Vornicu, au fost eroi în războiul din 1944. Au luptat pe front în Rusia. Vasile Vornicu a fost lovit de un glonț la picior și apoi i- au tăiat piciorul.

Bunicul Ghiță Vornicu a fost proprietar de pământuri și pomicultor. A plantat un intreg sat, a plantat mii de copaci. Livezi întregi de meri și peri. A construit și trei case și a avut 12 copii. Dintre care patru au murit la naștere. Bunica, Ecaterina Vornicu a fot mamă eroină și a fost premiată pentru acest lucru, în ziarul vremii. Bunica a fost o femeie de sacrificiu, care creștea copiii, în timp ce bunicul era plecat la câmp. Făcea toată ziua mâncare și uita de ea într-atât, încât traiul era redus la multă muncă, începând cu zorii dimineții, devreme, când soarele mijea pe cer. Și ziua se încheia noaptea târziu, când bunica nu mai prididea cu treburile prin curte și la câmp. Aveau și multe animale, de care se îngrijeau și datorită cărora trăiau bine.

Bunicul Ghiță, bunica Catinca cu copiii și străbunicii mei

Bunica era o femeie mică de statură, dar iute și harnică din cale afară. Foarte jertfelnică și isteață, deși avea doar patru clase, se pricepea la matematică. Bunicul era gospodar de frunte în sat, brigadier și pomicultor, cu multe pământuri. Era înalt, cu o statură impunătoare și cu spatele țeapăn, având o alură de actor francez. Ceva de genul lui Alain Delon. Avea ochii de un bleu intens și era blond, foarte frumos la față. Da,  mi-l amintesc pe bunicul cu drag și datorită faptului că nu am întâlnit om mai vertical și cu o disciplină mai dură, ca bunicul Ghiță- badea Ghiță cum îi spunea lumea. La el veneau să cumpere sătenii, țuică, mere și pere. Toamna avea sute de kilograme de mere și de pere în beciurile vaste ale casei. Avea și stupi de miere, nutri, cu care mă jucam când eram copilă. Avea multe animale, vaci, porci, cai, practic o întreagă fermă , cum nu se mai află în ziua de azi pe la oameni.

Bunicul muncea toată ziua, până când se lăsa întunericul și toți eram antrenați la muncile câmpului și ale vastei sale  gospodării. Practic, în vacanțele la bunicul, noi ne eschivam de la muncă. Dar bunicul, cu o disciplină de fier, ne certa până  nu mai puteam să vociferăm. De voie sau nevoie, mai mult de rușine, ne duceam la treabă. Era un om  de un mare caracter, vrednic, foarte gospodar, corect și milităros. De aceea tot satul îl iubea și îl aprecia, ca pe un gospodar de seamă. A lăsat în urmă o moștenire morală deosebită și mi-l amintesc cu mare drag, ca pe un model de viață. Ca în zicala Omul sfințește locul, bunicul a sfințit locul în care a trăit și a fost un român adevărat pe plaiurile acestei țări.

Nepoții au urcat pe scara studiilor și în proporție de 90%, toți sunt cu studii superioare. Profesori, farmaciști, filologi, ingineri, o chimistă, economiști, învățători, educatori, un artist cu Facultate de Arte și o monahie, cu studii superioare. Fiecare a adus ceva în plus acestui neam, cu rădăcini sănătoase de la talpa țării, din lumea trainică și veșnică a satului românesc.

Așa că nu pot să zic altceva decât că neamul acesta nu s-a pierdut, ci a fost binecuvântat de Dumnezeu, pentru sacrificiul și viața grea a bunicilor și a strămoșilor noștri. Care s-au jertfit pentru binele copiilor și al neamului lor. Mă gândeam amuzată că suntem mulți  și sunt mulți din neamul nostru, care își trăiesc viața bună sau cu greutăți, așa cum le-a lăsat-o Dumnezeu, cu mult simț al umorului. Asta nu ne-a lipsit niciodată și cred că asta ne-a salvat în timpurile grele. Este de asemenea un semn de inteligență și de sănătate interioară.  Dar cu demnitate și cu discreție, așa cum suntem toți din spița Vorniceștilor. Cel mai de seamă, este Tudor Vornicu, celebrul realizator de la TV din timpul lui Ceaușescu, care a lucrat cu toți artiștii din România.

Dumnezeu iubește omul care sfințește locul și a iubit smerenia și cumpătarea acestui neam de Vornicești. Deși nu au fost oameni de neam mare, au fost modele de români neaoși și cuminți, oameni cum numai această țară poate da.

Toți au iubit să aibă pământ și case și au fost niște oameni mândri de munca lor. Mândri au fost și ca oameni, și plini de sănătate spirituală. Chiar de multe ori glumeam cu mama, că omul trebuie să fie stăpân în curtea sa și șef la locul de muncă. Practic, mamei mele, ca și întregului meu neam, nu le-a plăcut să fie slugi și să li se dea ordine. Au fost oameni mândri din fire și pe bună dreptate. Au muncit și au îndurat o viață, pentru a-și păstra verticalitatea. Verticalitatea îți dă această statură, de a ține oriunde capul sus…Când conștiința ți-e curată și statura ți-e dreaptă. Ușa casei lor era tot timpul deschisă, ca să primească oaspeți, așa cum poruncește și Sfânta Scriptură. Toți aveau loc în casa lor. Cu o vorbă bună, un pahar de vin, sau un dumicat de pâine.  Bunicul avea o vorbă – cu oamenii aștia trăiești, așa că ușa casei trebuie să fie tot timpul deschisă. De aceea au fost dintotdeauna țărani împroprietăriți. Și pentru asta, au făcut tot posibilul să își depășească condiția și să fie oameni vrednici în societate. Nu au fost oameni bisericoși, pentru că munceau din greu din zori până în seară, dar au fost oameni cu mare evlavie în suflet și își păstrau în suflet credința lor. Legea lor era bunătatea, munca și ospitalitatea. De la mic la mare, toată lumea trebuia să muncească.Bunica avea o evlavie deosebită la Maica Domnului și avea o icoană la care se ruga în genunchi, în fiecare seară. Iar bunicul avea o bibliotecă mare de cărți și în fiecare seară citea câte ceva. Având o curiozitate înnăscută și un spirit viu și sănătos de om care vrea să știe multe. Se interesa în special de pomicultură și agricultură, căutând metode noi de a îngriji pomii, via și legumele. Avea o minte foarte lucidă și sănătoasă spiritual, și cu obiceiuri sănătoase și trainice de viață.

Așa că eu îi am pe bunii și strămoșii mei ca model de viață. Ceva din ființa mea îmi spune că ei au suferit foarte mult, pentru ca eu astăzi să văd lucrurile într-o lumină senină și viața mea cred că este bună datorită lor. Astăzi de Ziua României, mă gândesc la ei ca la niște adevărați români, ca la modele de eroism și de viață sfințitoare. Gândul este mai curat, sufletul este mai cald. Și dorul este ca un munte de iubire, care se preschimbă într-un bulgăre de zăpadă, ce se rostogolește și din zi în zi, adună și mai multă iubire. Multă, multă, așa încât să încapă toată lumea în bulgărele de dor și de iubire.

Nevoia de simplitate

În viața zilelor noastre simțim nevoia din ce în ce mai mult, să ne reconectăm cu sinele nostru, cu divinul și cu Iisusul din noi. Și acesta este un drum pe care putem merge, indiferent de condițiile exterioare.

Totul este desăvârșit, dacă alegem să fie desăvârșit. Chiar noi suntem plini de lumină, dacă alegem să vedem lumina din noi  și să ne curățim oglinda sufletului. Reconectarea cu sinele superior o putem face conștient, prin metode mai mult sau mai puțin tradiționale. Putem să ne conectăm  cu divinitatea, prin controlul gândurilor, prin metoda spirituală ortodoxă. Rugăciunea și compasiunea, nu au speriat niciodată pe nimeni, vă asigur. Nici măcar Vestul nu a fost speriat de așa lucruri subtile. Dar pentru că trăim aici pe pământul acestei țărișoare balcanice, trebuie să apelăm la metodele de spiritualitate de aici, adică la Ortodoxie. Simte, pipăie, simte nemurirea din icoane, din lemn, din tine. Apoi fă-ți semnul crucii, iubește cu sufletul și cu gândul. Nu îți răsuci mintea pe bigudiuri, nu cobi. Este plină lumea de așa ceva. Sfințește apa pe care o bei cu o rugăciune. Sfințește- ți copilul cu o mângâiere. Râzi la oameni, la soare. Iubește. Iartă, Speră, apoi ia-o de la capăt. Priveghează să nu te pierzi. Participă la slujbe. Fii emoție. Fii pod de bucurie. Fii original în toate și totuși prezent în tradiții și în viața cetății. Iubește cu mâinile, cu buzele ce sărută icoanele. Fii un răsărit, o icoană . Icoana nu are nevoie de definiții. Viața nu are nevoie de definiții, Doar este. Acum, aici. Și numele ei  este acum, aici. Restul sunt culori ce crapă întunericul.

cunoastelumea.ro

Respingerea întunericului este în fiecare din noi. Oglinda este mai puternică decât opacul. Și credința mai vie decât definițiile. Atunci totul are un sens. Totul capătă contur, așa cum pe o foaie, lumina cade prin culori. Este simplu, atât de simplu, încât ne place să complicăm lucrurile prea mult. Dar nu te pierde. Și dacă te-ai pierdut, ai să te regăsești acolo, unde te-ai lăsat. În culoare și în oglinzi.

Prin diferite situații de viață, ne putem redescoperi, acceptând ceea ce nu știm că suntem. Există o infinitate de posibilități de a  autocunoaștere, și o pleiadă largă de motive ca să o facem. Cel mai bine, zic eu, ne putem cunoaște prin ceilalți și prin oglinda pe care o oglindim în viața celorlalți. Se spune că nu atragi nici o situație, fără ca ceva din tine să nu vibreze și să nu se asemene cu acea situație, sau rol pe care îl joci. Dacă întâlnim persoane furioase, ceva din  noi a creat în celălalt, sentimentele de furie, pe care le manifestă față de noi. De asemenea bucuria și toleranța, sunt cea mai bună metodă de a rupe acest șir karmic de necazuri.

Simplitatea constă în acceptare, în frumusețea iertării, compasiunii și în gesturile frumoase prin care ne manifestăm rolul de salvatori ai acestei lumi, pe care toți îl avem. Citeam în niște cărți de Lazarev că noi ne supunem legilor universului. Și cum am călcat aceste legi, suntem sancționați prin necazuri, sau chiar prin moarte. Totuși eu nu sunt de acord în totalitate cu Lazarev, pentru că fiecare om are destinul său și are posibilitatea să își schimbe destinul în funcție de iertarea și faptele bune pe care le face. Deci să nu luăm totul atât de matematic. Viața este frumoasă, când noi ne-o facem frumoasă. Când alegem să bem un ceai, în loc să ne plângem de milă. Când alegem să acționăm , fie și cu ritmul unei broaște țestoase… Mai bine este un pas mic într-un an, decât deloc. Ideea este că suntem aici și asta este tot ce contează. Dincolo de matematică și de legi, prezența noastră este cea care contează și face diferența. Să fim buni, să iertăm, să cunoaștem , să fim minimaliști. Și să acceptăm că nu putem schimba ceea ce nu poate fi schimbat. Că nu putem lustrui o situație, dacă ea este dată în așa fel, ca să ne scape de alte rele mai mari, pe care poate nu le știm.

O perioadă din viața noastră, poate a fost plină de rutină, de blocaje, sau de diferite probleme. Totul ți se părea că stă pe loc. Că nu mișcă, indiferent cum acționai. Acea situație ți-a fost dată ca să speli niște greșeli, niște neajunsuri. Să lustruiești, să îți faci provizii la drum lung. Și să înveți să accepți, apoi să înveți că nu ești atotputernic. Că deși suntem lăsați de bunul Dumnezeu creatori pe pământ, că suntem unicele ființe de pe pământ care gândesc și își imaginează lucruri, totuși este un Dumnezeu de-asupra care le orânduiește pe toate. Ți-au mai fost date acele situații ca să înveți să apreciezi bucuriile și darurile atunci când o să le ai. Cum spunea scriitorul Haruki Murakami – Avem nevoie și de o cantitate de lucruri mici, imperfecte în viața noastră, pentru că altfel viața și-ar pierde până și imperfecțiunea din ea.

Apoi ți-au fost date situațiile ca să te trezești, să guști ceea ce nu ai gustat și să mergi la următorul nivel. Dacă stăm să ne gândim după ierarhiile îngerești, totul este pe pământ în ordine ierarhică- Precum în Cer, așa și pe pământ. Așa că trebuie să respectăm și ordinea ierarhică din lumea noastră. Întotdeauna ucenicul va învăța de la maestru, deși sunt situații, cum spunea Osho, în care maestrul devine învățăcelul ucenicului. Ucenicul ajunge să îl depășească pe maestru. Și asta pentru că forma se confundă cu fondul și ucenicul a învățat tot ce se putea învăța.

Iisus nu a scris nici o carte, dar a fost Învățătorul mulțimilor. Nu avea rang de preot, dar învăța cu cuvânt puternic, preoții de la templu. Făcea minuni cu putere pentru că era Mântuitorul, care avea puterea să ierte păcatele.

Nu sunt de acord cu acei care cred, dar ascund adevărul, deci sunt neutri. Ca să fii neutru, trebuie să îți permiți luxul ăsta. Este și ăsta un nivel de evoluție, pe care puțini care practică neutralitatea, îl au. Adică, ceea ce este în interior, vorbește pentru tine și se manifestă prin prezența ta, mai puternic decât dacă ai vorbi. Atât. Atunci, poți să fii neutru și numai atunci. În restul, jucați-vă rolurile pe care le aveți în viață, dar aveți grijă să le jucați bine, cu bucurie, cu dedicație și să fie bune pe cât este și Dumnezeu de bun. Nu lăsați să treacă o situație pe lângă voi, care v-ar putea salva de la rutină și de la plafonare. Și care v-ar putea schimba cu totul spectrul în care vedeți lumea, atât pe voi, cât și pe ceilalți.

Haideți, să fim bine!