Rumi, poetul inimilor

Rumi a fost un poet persan, sufi mistic ce a trăit în secolul 13. Rumi a avut o filozofie a iubirii pe care a transformat-o în iubire mistică și a crezut puternic faptul că îl poate găsi pe Dumnezeu prin poezie, muzică și dans.

Poeziile lui Rumi au puterea de a pune inimile în legătură cu intimitatea noastră care este iubirea, de a trezi conștiințe și de a deschide inimi. Cred că dacă mi-aș dori să fi cunoscut o mare personalitate din istorie  în viața mea, mi-ar fi plăcut să îl cunosc pe misticul Rumi.

El a trăit în Persia și mai târziu în Turcia. Tatăl său a fost un renumit teolog, jurist și mistic, Rumi provenind dintr-o familie înstărită. În perioada invaziilor tătare, Rumi a fost nevoit să plece cu familia sa în mai multe orașe, unde a intrat în contact cu alte culturi și civilizații.

La vârsta de 18 ani l-a întâlnit pe marele poet sufit Atar, care i-a oferit o carte numită Asrarnama, în care se vorbea despre cum omul își pune piedici spre cunoașterea lui Dumnezeu și se leagă pe sine de lumea materială.  În Turcia, a fost un lider religios și a învățat de la mari maeștri să se roage ( se retrăgea în rugăciune și meditații 40 de zile, ținând și post). Se spune că mergea în Allepo și Damasc ca să primească cunoaștere de la cei mai înalți maeștri. În zece ani Rumi ajunge renumit jurist, teolog și predicator.

Rumi s-a  dedicat practicilor mistice, abandonând căutarea intelectuală și a început să dicteze  poeme mistice, pe care prietenul lui Husamedin Chelebi i-a promis să i le recite. Se spune că după întâlnirea cu  Shams el a atins pragul de  Maestru perfect și că vizita teritorii inaccesibile muritorilor de rând, de aici având inspirația divină, care i-a permis să scrie aceste poeme mistice.

„Nu a pus niciodata mana pe un stilou, in timpul compunerii volumului Mathnawi. Oriunde se afla cand il prindea inspiratia, fie ca era la scoala, la bai, la terme, sau in vie, eu scriam tot ceea ce el recita. De multe ori, abia puteam tine pasul cu el, pentru ca dura zile si nopti, la rand. Alteori, nu compunea cu lunile, iar altadata, nu a compus nimic timp de 2 ani. La terminarea fiecarei carti, ii citeam inca o data ceea ce am scris, pentru ca el sa corecteze ceea ce am scris.”

În 1273 la moartea sa, se spune  că au venit oameni de toate religiile ca să își ia rămas bun. Vestea despre darul său și despre lumina sa, ajunsese departe. Astfel oamenii au înțeles autenticitatea și universalitatea mesajului său.

Poemele lui Rumi astăzi sunt la fel de puternice și de vii, ca acum 800 de ani și sunt traduse în toate limbile lumii. Dealtfel mesajul său este un mesaj universal al iubirii de Dumnezeu, care ne îndeamnă a – L  trăi pe Dumnezeu și a-l căuta neîncetat pe Cel iubit.

Nu pot decât să spun că Rumi  ne privește de dincolo și fiecare om care îi citește poemele ajunge la un extaz mistic, astfel încât poemele lui nu sunt din această lume, ci vin din inspirația divină pe care a avut-o din plin.

Daca Ma Iubesc, de fapt Te Iubesc! Daca Te Iubesc, de fapt Ma Iubesc”

„O viata fara Iubire este lipsita de sens! Iubirea este Apa Vietii. Soarbe-o cu inima-ti si sufletul!”

„Iubirea vine din infinit si ramane o eternitate. Cel ce cauta dragostea scapa de lanturile nasterii si mortii.”

“Ieri am fost inteligent asa ca am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt intelept, asa ca ma schimb pe mine insumi.”

„Doar cu inima poti sa atingi cerul.”

„Doar prin Iubire se poate intelege Iubirea si Indragostitii”

„Iubim : de aceea viata este plina de atatea daruri minunate”.

Și iată și un poem al lui Rumi:

rumi poetul

 


„Toata ziua ma gandesc la asta, apoi noaptea, intreb:

De unde vin si ce trebuie sa fac aici?

Nu am nicio idee.

Sufletul meu este de altundeva. Sunt sigur de asta.

Si vreau sa sfarsesc acolo.

Aceasta betie a inceput in alt loc.

Cand voi ajunge din nou acolo, voi fi complet treaz.

Intre timp…Sunt ca o pasare de pe alt continent,

Stand in aceasta crescatorie de pasari.

Dar va veni ziua in care imi voi lua zborul.

Dar, stai, cine este acum in urechea mea?

Cine aude vocea mea? Cine spune cuvinte cu gura mea?

Cine vede cu ochii mei? Ce este sufletul?

Nu ma pot opri din a pune intrebari.

Daca as putea gusta macar o picatura din raspunsul la aceste intrebari,

As putea sa evadez din aceasta inchisoare pentru cei beti.

Nu am venit aici din propria mea voie

Si nu pot pleca din voia mea.

Oricine ar fi Cel care m-a adus aici,

Tot El va trebui sa ma ia inapoi.

Aceasta poezie…Niciodata nu stiu ce urmeaza sa spun..

Nu o planific.

Cand sunt in afara ei, devin foarte tacut….Si rareori vorbesc.”

 

“Cine m-a adus aici” Rumi


 

 

Reverie de iunie

După amiază de iunie. Stăteam în casă și ferestrele erau toate deschise. Îngerii ațipesc și apoi se trezesc și în dimensiunea lor și  nu mai știi când este noapte sau când e zi. Pianul meu imaginar, este undeva la malul unei mări, alături de niște candelabre vechi de alamă. Scopul scuză mijloacele, spunea un mare explorator. Mă gândeam la mare și la șansa în iubirea pe care ai avut-o și  încă o ai. Dar toate trec, așa cum vin. Îngerii ațipesc și apoi se trezesc. La un moment dat în spatele meu, am auzit o aripă de înger rănit. Stătea și se tânguia de cine știe ce durere care nu se mai termină. Dacă îi pasă că nu are trup? Nu cred… cred că îi place că este mai simplu ca mine și lui îi place să se îngâne cu realitatea mea. Așa cum bunica îngâna un cântec de seară. Noi suntem prieteni, ne cunoaștem de o viață.

1601287_625182924202040_2144469982_n

Suntem prieteni, am ieșit la mall împreună, la suc, la cafea, la duș, la mare, la munte, la înmormântări și la botezuri. Sclifosita de mine nu are idee cât de mult mă asezonează îngerul meu, cu diverse daruri substanțiale -ieșiri din depresii, ieșiri din spitale cu iscălitură de înger, buchete de flori pe Facebook, idei care se aștern pe hârtie, poezii venite de nicăieri. Dar lui nu-i pasă…

-Ba îmi pasă, îmi strigă.

-Lasă-mă te rog, să îmi păstrez părerea, îi zic. Lasă-mă să am și eu părerea mea acum că sunt femeie.  Știu că nu mă înțelegi și că sunt absurdă, dar mi-ar plăcea să îți scriu ceva în sanscrită, sau în chineză. Un haiku din trei versuri . Ceva de genul:

Haikuul celei învinse

Sunt teribil de înțeleaptă, 

sunt un oracol de hârtie

și totuși nu înving niciodată. 

 

sau

Un haiku cu parfum de cireși în floare

Romantic stau să înflorească cireșii

Pe cerul albastru al ochilor tăi 

În care explozii de veri și de fluturi

Cad învinse de romanticul cer alabastru. 

Ala Bala portocala, goliciunea din mine

 iubește nudul unei figuri divine. 

 

Fata bună și nebună de bună

Ar fi drăguț. Aș vrea să mă așez pe pat și să mă unduiesc în cântecul îngerilor și să fiu uitată în   lumea asta. Nu îmi pasă de lume și nu mi-a păsat vreodată. Nu e vina mea că viața  este de r.. și că viața mea e în contrast cu a ei. Îți este imposibil să înțelegi cum pot fi eu atât de mulțumită cu puțin… și ea având totul și mulțumindu-se  cu nimic.  Ce o mai fi și asta?… o mare minciună, o aparență fără miez.

Viața de cătănie…

-Aș vrea uneori să îți trimit toți îngerii pe care îi cunosc, dar tu ești unul din ei. Rănit, stors și plăpând. Frunzele sunt mici felii de viață pentru gurile noastre și pentru cei ce se hrănesc  din  jungla siberiană.  Noi suntem mici felii de iubire. Te-am mințit că sunt o contabilă care contabilizează totul. Dar eu  nu am avut niciodată registre, nici documente, nici semnături, pentru că eu cred că ele pot fi șterse oricând.  Nu mi-a păsat Niciodată de astfel de nimicuri. În schimb mi-a păsat de drumul meu, așa ca în povestea lui Hensel și Gretel. Cu suflet mare am primit momente unice,  flori de iubire care sunt nesfârșite,  flori nemuritoare.   Nu am judecat, doar am privit și am zis să fiu mai bună, dar se pare că zeii tăi m-au biruit. Au fost și alți zei, dintr-o țară îndepărtată care m-au lăsat în pace. Am trecut peste prăpăstii ca să ajung la tine. Peste tot au fost ochi care m-au privit, unii  curioși  cu mirare, cu gândul că poate trece și asta. Peste ani voi fi mai femeie ca acum. Voi fi ca o mică pravilă de rugăciuni, o tămâie aruncată pe tărâmul nopților și al zilelor atât de triste. Nu m-am gândit niciodată dacă merită viața  pentru că știu că sunt doar un musafir în casa mea și în casa planetei Pământ.

Așa e viața…nu ne rămâne decât să avem grijă unii de alții și să știi că eu nu îmi ies din fire, decât foarte rar și atunci pedagogic. Nu m-am născut să strălucesc, o știu, dar mi se pare atât de frumos răsăritul, când luna dispare în noapte și Șeherezada însăși se apucă să spună povești nemuritoare, prințului din deșertul îndepărtat al Arabiei. Căci numai așa poate să ajungă până în zorii dimineții.

Haikuuri

Weheartit.com

Cum alungam perplexitatea momentului mort din viata noastra? Cum trecem peste finalurile noastre sau ale altora? Eu am gasit raspunsul in haikuuri. Aceste poezii care te indeparteaza de tenebrele tale, de visele care sunt reminescentele unor frunze moarte. Uneori nu simtim cand a murit un sentiment in noi, o persoana, sau cand am inchis usa unei situatii. Si o purtam totusi cu noi ani de zile, ani in care ne mustra constiinta pentru acel moment, in care nu am trecut testul. Sau l-am amanat, sau am pus un sentiment in loc, care nu -si avea locul acolo. Pe straduta mea sunt multe astfel de sentimente, care nu-si mai au locul. Ideile atunci cand le scriu imi sunt clare ca lumina, dar le recunosc doar atunci cand le vad scrise. Ce economic ar fi sa stam  la un foc de tabara si sa ne povestim cate in luna si in stele. Ne-am spune tot ce am vrea sa rostim si nu putem rosti. Si  totusi viata nu asteapta… Ea vrea sa alerge si sa ne duca in punctul final. Dar pana atunci, mai este de trait. Cei care au acest dar, mai au de povestit, de vindecat, de uimit. Eu m-am uimit azi de poezia japoneza. Suna bine si atat de reconfortant. Intr-un cuvant, este tonica.

Ce sunt norii?

Decat un pretext pentru cer.

Ce este viata?

Decat o fuga de moarte.

 

Inainte de toate

trandafirul alb

in rasaritul toamnei.

Clopotul tace
florile in ecou
parfumeaza seara.
(Basho)

Nimic nu-mi apartine
Doar pacea inimii
si racoarea aerului.
( issa)

In fata fulgerului
sublim e acela
care nu stie nimic.
(Basho)

Tunet
Pe cer albastru
explozie de adevar in om.
(Shuson)