Dacă ai o zi urâtă, fă curat in suflet şi în dulap

o zi urata

Fără capricii am putea fi mai buni. Într-o singură zi putem ajunge în Rai sau în iadul nostru interior, în locurile unde şi iarba se usucă şi unde fiecare om a căzut luptând cu sabia în mână. Nu se pune problema că suntem destul de puternici sau destul de vioi ca să trecem peste probleme aşa zâmbind, deşi toţi cei care sunt evoluaţi spiritual, ne spun să zâmbim şi să fim detaşaţi şi mai ales să fim atenţi la sincronicităţi , semne şi la posibilităţi noi. Cum credeţi că a reuşit Bill Gates? sau orice actor român care a ajuns la Hollywood? Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace, a scris multe despre zâmbet, ca mesaj de pace şi de iubire adresat lumii. Putem spune  că zâmbetul  este  o armă împotriva depresiei şi a stărilor de capricii, mofturi, nemulţumiri, regrete care nu se mai termină, prejudecăţi care ne otrăvesc mai mult decât orice otravă, sclifoseli şi grimase care ne fac din oameni normali, nişte oameni pierduţi.

Societatea noastră nu ne oferă decât rodajul, lumea fiind atât de săracă încât este greu să îti mai găseşti reperele. Până la urmă si apa se întoarce în matcă şi râurile se revarsă în mări. Să avem grijă de noi cu cea mai mare simplitate, pentru că noi suntem fiinţe atât de complexe, dar şi piramidale, care putem construi din noi un ‘ceva’, sau putem dărâma ‘un altceva’.

citat audrey hapburn

Fiecare om este propriul său duşman sau propriul său prieten, pentru că nu toţi avem posibilitatea să ne iubim pe noi înşine la fel de mult şi să ne valorificăm la adevărata noastră valoare. Dar peste liberul nostru arbitru nu poate trece nici Dumnezeu, de aceea aveţi grijă cum vă organizaţi gândurile şi cum vă împăcaţi cu voi, atunci când noaptea este cel mai bun sfetnic. După mine cea mai bună metodă este metoda simplităţii, dar mai ales metoda de organizare militărească o oricăror probleme interioare.

Când eşti tristă, pune-ti muzică şi fă curat în casă. Fă curat in dulap şi aruncă lucrurile care sunt în plus, din casă şi din suflet. Să aveţi grijă de voi!

motiva'ional

 

Prima carte pe noul an

 

images

 

Atunci cand esti femeie trezita, vindecata de otrava nelinistii si a curiozitatii, care te misca pana in laturile necunoscutului si ale febrilitatii vietii, stii sa te vindeci prin actiune. Dragostea noastra traieste pentru ca eu traiesc- spune Anais Nin. Ca scriitoare, faci insemnari despre tine, inregistrezi tot ce spui, scrii calm si lucid, in timp ce astepti o remunerare, sau  o eliberare spirituala. Uneori bucuria este nepalpabila si inspaimantatoare- te sperie, dar o simti cum se umfla inlauntrul tau, in timp  ce traversezi strazile mari ale orasului. Bigotism cu efecte secundare, sau pur si simplu faptul ca esti capabila sa creezi o stare, sau ca esti femeie cu putere de creatie, iti da o  stare care iti transpira prin pori, ca un torent sclipitor si care te face sa radiezi intr-o incredere noua. Din starea aceasta de extaz, in secunda urmatoare ajungi intr-un  hau unde in acel moment, iti moare constiinta. Muntii de cuvinte pe care i-ai pregatit indelung, de insemnari, de citate, sunt sfaramati de propria neincredere.  Planeaza un soi  de blestem asupra scrisului sau asupra camerei, care necesita multa multa iubire din partea ta, precum si multa inteligenta pentru a o invinge, desi tu te-ai  declarat invinsa. Prima impresie a celei care se considera sincera, este ca ii scapa tocmai sinceritatea si intr-o zi,  se va gasi cu siguranta cineva care sa-ti spulbere iluzia acestei mari sinceritati, facand un gest de marinimie pentru fata de tine.   Pana la urma, scrisoarea pe care ai scris-o si  care are o patina argintie, pe care scartaie penita de aur, nu va fi expediata niciodata catre masonul umbrelor tale, dar va fi un ritual de iesire din ou, de iubire si de atingere a stiloului cu degetele tale rasfirate, tocind penita intr-o zgaraietura a peretilor inimilor noastre. Intr-un sens anatomic, se petrece un fel de alchimie iesita din mintea ta, tu care ai fost nascuta  dintr-un bigotism proverbial, intr-o tara unde a spune proverbe si snoave este un mod de a trai atat de fantastic, cam  cat este de fantastica oaia care sare  de colo colo, pe campurile mioritice. Si atunci cand scoti de la naftalina atatea trairi care iti pot crea stari de panica sau de inghet, o sa stii ca singura solutie dupa ce citesti o carte, este sa te abandonezi cuvintelor si in final sa te abandonezi tie insati.

Dupa ce am inceput sa citesc cartea „Henry si June ” de Anais Nin, m-am vazut pe mine ca pe un ou spart, prin care se vedeau irizatii de speranta si de impetuozitate- ceea ce clar ma definesc- nemaiavand scuza ca nu as vrea sa cumpar cartea, sub pretextul ca nu am timp sau ca nu a venit momentul ca o citesc pe Anais Nin. Cu alte cuvinte, mi-a pus capac! Stilul foarte penetrant, liber, usturator de sincer cu emotiile personajelor pe care le banuiesti si pe care le anticipezi,  ma fac sa o situez pe Anais Nin printre scriitoarele mele preferate. Nu as spune ca imi place foarte mult stilul Jurnal, eu fiind adepta unor carti in care situatiile complexe sa fie la loc de cinste, dar am primit cu aceasta carte cu varf si indesat, ceea ce vroiam de la o scriitoare: relaxare complexa si iubire traita la nivelul mintii, asa cum zicea si Henry in carte, catre Anais: ‘tu iubesti cu mintea‘. Ce imi place in cartea asta, este ca nu te plictisesti, ba chiar incepi sa te descoperi, farama cu farama, ca femeie, si treci dincolo de punctele negre atat de discutabile din punct de vedere moral, dar care parca in cartea lui Anais Nin, debordeaza de imaginatie.  Pana unde o sa mearga cu atata sinceritate scriitoarea, ma intreb? Cartea mi se pare ca un val oceanic care vine peste tine, un tsunami care te ia si te duce in adancul fiintei feminine, a celei care traieste fiecare senzatie ca pe o sorbitura de otrava, otrava care nu vine din alta parte, decat din interiorul ei. Povestile de iubire ale  lui Anais, care in alte conditii ar fi cat se poate de amorale, aici sunt atat de pardonabile, si o ierti pentru fiecare macaz al  destinului, parandu-ti atat de normal tot ce i se intampla, doar pentru ca iluziile tale pot fi apropiate de ale ei, mai mult ca niciodata. Citind-o pe Anais Nin, capitulezi in fata curiozitatii tale neobosite, si te intalnesti pe tine, cea romantica, pe tine cea amorala, sau pe tine cea care cocheteaza cu notitele, insemnarile si  cu plutirea  de-asupra unei vieti care nu mai este  de mult banala.

Mi-a placut cartea  Henry si Jun♣♣e de Anais Nin!

Si eu in lumea mea raman nemuritor si rece

 

cer cu stea

Inca se zbate a iarna. Mai sunt in ceruri stele perfecte, ce cad moarte in vid, fara sa se sfarseasca vreodata. Ajungand cu gandul la  creatia universului, ma si mir cum de mai am intrebari atatea ce nu se mai  termina… pana la urma, nu cred ca se vor termina asa curand… atata timp cat mai curg stele pe cer si se transforma in praf trecut prin gauri negre, in  vid si in clepsidre singuratice ce viaza ca niste morti vii pe cer.

Pana la urma as intreba o stea  daca isi mai poate suporta singuratatea si as intreba-o in ziua cu pricina  daca destinul ei nu a fost prea nobil si  cinic, dar si dramatic poate. Steaua fiind prea rece ca sa fie luata de Dumnezeu in palmele lui atotputernice, tocmai ca sa o incalzeasca si sa o faca sa aiba suflet. Logic este ca steaua va dori nemurirea rece si regala,( caci nu-i asa,  totul are un pret in univers) iar  atunci nu va vrea sa aiba catusi de putin  suflet. Pana la urma si sa fii Stea este un destin maret, greu de dus, dar planuit sa fie asa de catre Insusi Atotputernicul.

Steaua se  bazeaza doar  pe solitudinea de a fi la milioane de kilometri distanta de cateva suflete calde, care i-ar putea oferi putin suflet si iubire.  E trist sa  nu ai suflet si voce sa vorbesti, ci doar sa stralucesti rece si singuratica, in raceala existentei unei roci care nu face decat sa influenteze alte planete si poate milioane de suflete din univers. Si pana la urma, pe tine Stea nemuritoare, cine te sarbatoreste?