Colind în sufletele voastre- Crăciunul este aproape

Se apropie cu pași repezi sărbătoarea Crăciunului. Vedem pe sticlă reclame cu reni, moși Crăciuni, crăciunițe pe on line, bannere cu cele mai bune oferte la cadourile de Crăciun. Voi v-ați hotărât ce le luați celor dragi? La paralela 45 dintre soare și iarnă, mi-ar plăcea să petrec un Crăciun sub o pătură de lână pufoasă, cu o cană de ceramică de ceai de mentă cu steluțe iernivore, și cu colindele tradiționale pe fundalul iernii.  Dacă stau să mă gândesc mai bine, elfii și spiritul Crăciunului se simte încă de pe acum. Peste tot sunt brazi la vânzare, aducându-ne aminte că vânzările și comerțul au devenit un spirit pragmatic al lunii decembrie.

Mulți dintre noi își petrec Crăciunul în supermarketuri, în căutarea a nu știu ce și nu știu câte produse happy, care au pe ele cel puțin o fundiță roșie și cel puțin o reclamă cu câte un moș Crăciun în roșu.

carti-sub-brad

În perioada asta, simțim că ni se suie sufletul în piept și în loc de inimă de piatră, avem o inimă bună de dăruit și celorlalți. Cu generozitate, zâmbete și beteală, Crăciunul își face apariția pe nesimțite, aducând miros de portocale în case și  tradiționalele bucate, căci nu există Crăciun fără cozonaci, colaci și piftie. La ușa casei vom oficia Ajunul Crăciunului, sub vâscul verde, simbolul  iubirii și al abundenței. Noi femeile, în goana după cumpărături, trebuie să ne ocupăm și de noi înșine, căci darurile cel mai bune pe care le putem primi,  sunt  iubirea și prețuirea celor dragi.

O carte, poate fi un dar potrivit pentru cei care iubesc să citească și să cocheteze cu diverși autori contemporani. Eu de exemplu mi-am cumpărat în ultima perioadă câteva cărți, care așteaptă cuminți să le citesc.  Orice femeie are câte un moft sau un panaceu universal pentru zilele melancolice, sau mai turtite de griji… Al meu sunt cărțile. Câteva cărți pe care urmează să le citesc și pe care mi le-am achiziționat, sunt:

Terapia cu îngeri de Doreen Virtue, o carte pe care mi-o doresc de foarte mult timp, Fugara de  Alice Munro, Nouă fețe ale lui Hristos de Eugene Whiteorth,  Învierea de Lev Tolstoi, Mitra de Doris Lessing- care a luat și premiul Nobel, Iluzii și realități evreiești de N. Steindhart și Em. Neuman.

poze carti 601poze carti 603 Nu prea am timp în perioada asta, dar am un sentiment de liniște sufletească atunci când le văd pe cele copertate frumos și mai ales pe cele de premiul Nobel, în biblioteca mea.

De Crăciun trebuie să ne luăm și atitudinea de gazdă, care trebuie completată cu amintiri dragi de pe vremea când bradul era un colos de daruri și sărbătoarea avea aerul rustic și tradițional, al oamenilor ce ne călcau pragul casei.

În momentul de vârf al Crăciunului, să  nu uităm de sufletele noastre. În tradiția familiei mele,  de Crăciun mergem și pe la biserică, unde putem simți cu adevărat sărbătoarea Crăciunului în splendoarea ei. Crăciunul va sosi cu grabă, dar fără grabă trebuie să ne fie bucuria, albul zăpezii și gândurile să ne fie ca o carte de amintiri. Și jurnalul sărbătorii să aibă notat neapărat și bucuriile de la masa de Crăciun.

Fiecare casă tradițională are câte un dar pentru colindători, fetele ieșind în poartă cu colaci, în costumul popular și cele care iubesc să fie iubite, acum au bucuria de a dărui din munca lor de gospodine, cozonaci, colaci și mere. Ai mei sunt biscuiții și dragostea pentru spiritul alb al Crăciunului. Tradițiile mi se par mult mai curate și mai primenite pentru o așa mare sărbătoare, acolo unde Maica Precista naște pe Iisus, în casele boierești sau rustice, de la țară. Acolo unde tradiția nu va dispărea și panorama iernii va fi descântată de bunicile ce scot cozonacii din cuptor, de fetele în ii ce țin cetele de colindeți și de colindătorii ce tulbură văzduhul cu primenirea Crăciunului.

Pavilionul Mariei

pavilionul mariei

Dor, gând. Pulberea roz prăfuită a viselor ce se nasc în fiecare secundă. Gândul ce a creat o lagună albastră, plină cu idealuri și parfumuri de tuberoze. Plaiuri mioritice îmbălsămate cu roua incoloră, atât de așteptate de cei ce au trecut prin cărțile naturii. Viziunile văzute cu ochii de copil, sunt și azi acolo…nu au murit. Praf alb de vanilie ce cade din sita de de-asupra farfuriei cu prăjituri roz. Și apoi nimic … Doar Cer. Doar liniște și dulcea povară a ființei ce se odihnește cu ochii în farfuria celebrată în Ajun de Crăciun. Pe cealaltă masă, tipsia cu prune și portocale îi fac cu ochiul Mariei.  Stare de bine și desuet.

Peste câțiva ani, Maria este o tânără cu zulufi, cu picioare lungi și cu săpun Procter&Gamble în buzunar. Câțiva lei, câteva firimituri de lavandă în poșetă și amintirile cu bunici în egoul adolescentin, nu fac decât să umple această lume fragilă de adolescentă. Capul, ca un măr ce trebuie mușcat, cu perfecțiunea unui suflet reavăn și proaspăt, numai bun ca să fie o oază de frumusețe. Minuni se întâmplă, pentru că Maria vrea să se întâmple minuni. Și apoi, gândul din spatele gândului. Starea de bine a explodat la prima privire castanie. Exuberanța și călătoriile i-au dat infinit mai mult decât putea spera. A vizitat locuri, temple, a ars lumânări, tămâie și s-a întâlnit cu oameni. A discutat cu ei ca și cum ea era o creatoare a ființei lor. Și chiar era. Maria spunea povești. Triste, deplasate și uneori plictisitoare, dar erau create de ea. Era ca un pas drept, înaintea celui stâng. Și apoi iar un pas drept și tot așa. În geantă, acum avea carnețelul cu oximoroane din liceu, o diplomă de infirmieră și puțin  praf de nicotină. Versuri și un ruj roșu aprins. Cheile de la mașină și de la apartamentul închiriat și în suflet ca și în geamantan, o țară plină de furori. Italia. Făcuse furori țara asta în sufletul ei. Îi făcuse multe daruri și îi dăruise multe momente de grație. Ceea ce nimeni nu știa. Plecase cu un dor de acasă și s- a întors cu zeci de amintiri și prăvălii de lucruri mici pe care le dobândise în dar. În colivia de aur, rămaseră doar poveștile. Și ce povești… ce istorii de azi și de ieri, prea coapte ca să rămână nepovestite. Poveștile Șeherezadei, Arabia și deșertul Sahara, îi erau cei mai buni prieteni. Dar nimeni nu știa. Doar ea știa că tot ce visa se împlinea, peste noapte. Mai rămânea să facă pace cu trecutul. Acolo nu avea voie să revină, pentru că oasele trecutului trebuiau să fie îngropate. Lăsate să se odihnească și trebuia să își facă curaj pentru prezent. Prezentul, cea mai nevolnică realitate, era atât de dur încât de multe ori evita să îl întâlnească. Lăcrima de multe ori când se vedea aici, în prezent. Poate nu crede nimeni, dar Maria chiar visa la prezent. Era furată de camera ei și de micile tabieturi. Împlinise 30 de ani. Era ca o coală imaculată de hârtie albă, ca și cum nu trebuia să se întâmple nimic altceva în viața ei. Doar niște chestii, niște infime schimbări, neimportante bineînțeles. Și cum se vede viața la 30 de ani! Unii îți zic că ești matură, alții chiar nu te mai bagă în seamă, iar alții te tratează ca un adult.

Maria își luă cana cu reni roșii și turnă cacao în ea. Cea mai bună variantă era să bea cacao și să scrie acelui magnat care avea mulți bani. Și să îl convingă într-un fel că ea vrea să ajute copiii din Africa. Că vrea să îi salveze, chiar dacă nu cu banii ei, atunci cu banii lui. Mai avea și o verișoară care avea nevoie de lucruri minime pentru viața grea din ziua de azi. Maria trăia la limita dintre decență și suferință. Suferea pentru ceilalți și cum ar fi putut să facă rost de bani, acum când se apropia Crăciunul?  Vroia atât de mult să îi ajute, încât un gest era prea puțin pentru niște ființe care nu aveau nici nevoile primare asigurate. Se gândi iar la magnat. Dar ca să ia legătura cu el, îi trimise un e-mail. În e-mail îi scrise că îl admiră pentru felul în care face bani. Pentru slăvita lui prestanță, cât și pentru afacerea de succes pe care o avea de câțiva ani. Dar bineînțeles, nu primi nici un răspuns. Tăcerea era un evident refuz la gândul ei că ar putea rezolva ceva. Apoi  încă o ceașcă de cacao și intră în dormitor.

Deschise televizorul și acolo rula un film clasic, cu Fred Astaire și cu o actriță care nu își mai amintea cum se numea. Ce talie, ce rochii de seară, ce siluetă avea acea actriță și totul pe un fond alb -negru. Până la urmă femeile erau mult mai frumoase în anii 50, își spuse. Acum sunt ceva mai corpolente și mult prea consumatoriste, în special  de cosmetice și de gadgeturi tehnice. Plus pantofii cumpărați cu zecile de femeile mondene și mașinile atât de voluminoase din peisajul capitalei. Până și corporațiile din ziua de azi, sunt niște triste filiale de calculatoare și creiere arse de oboseală și de extra ore în plus de muncă. Practic o religie făcută din calculatoare și din supuși subterani.

Oricum ar fi, Maria vedea lumea ca pe un mare pension, în care fiecare avea nevoie să fie ajutat și iubit. Era demodată, dar și tristă de multe ori de faptul că acest vis era o utopie, dar cu toate astea, refuza realitatea. Pe pat lângă ea, era un dicționar de limba germană pentru începători. Vroia să învețe limba germană și să vadă totul într-o limbă tăioasă ca lama unui cuțit. Cu o istorie în care găsești și  scheletul din Danemarca și mai aspră ca un fierăstrău. Oricum, asta era ideea. Poate trebuia totuși să se facă asistentă medicală. Acolo era pavilionul perfect în care ea își putea manifesta dragostea față de  ceilalți. Și tot visând așa, închise ochii și apoi adormi…

Ingerii nu au stea in frunte

arta feminitatii

‘Ce poti face azi, nu lasa pe maine”- Cunoasteti sintagma? Nu ca nu ar fi de actualitate, dar ma gandesc la faptul ca nu suntem ce vrem sa fim, la criza de personalitate pe care o avem de multe ori si la faptul ca lumea vrem nu vrem, se invarte in jurul nostru.

Imi spunea cineva  ca leii sunt niste norocosi. Really? Pot duce multe dar crede-ma ca au si caderi si lupte interioare mari. Pana la urma a fi „Om mic” sau a fi „Om mare”, nu tine de o zodie, ci de ceea ce iti este dat sa fii. Sunt sigura de acest lucru si nu am nimic a-mi reprosa. Referitor la zodia leului, de ce va spuneam ca multi tresalta cand aud de aceasta zodie, dar nu stiu faptul ca astfel de oameni duc povara perfectiunii, a singurului om pe care il poti intalni in viata, a sansei unice dupa care alergi riscand tot si jucand totul pe o singura carte.

Cate sanse sunt statistic sa reusesti atunci cand ai de infruntat razboaie in care te lupti, apoi le pierzi, apoi iar le infrunti luand totul de la zero iar si iar(!!!)? Ca orice perfectionist, va spun ca a-ti dori sa iei totul de la capat iar si iar este  nu numai chinuitor, dar este o continua penitenta, ceea ce in lumea noastra in care traim este un lucru sucit. Pana sa nu te doboare vantul, sa nu cada cerul si lumea, sa nu vina Apocalipsa si sa nu treaca peste noi Revolutia celor ce azi sunt aici, lumea este mai mica si gandurile par atat de obscure.

Mi s-a intamplat sa masor lumea cu echerul, sa beau apa din izvorul viu al vietii si sa zic ca este doar intamplare. Mi s-a mai intamplat sa traiesc pentru cateva secunde senzatia ca totul va continua dupa ce se va termina. Ca nu faci purici daca esti intr-o lume masurata cu echerul, ca paradisul ti-l faci tu cand vrei si cum vrei. Ca demonii tai te ard cand vor ei si cum vor ei si ca trebuie sa accepti asta. Ca atunci cand te apropii de un om luminos, iti intalnesti intunericul si ca sunt legiuni de demoni care asteapta sa fie bagati in seama. Ca nu esti o fata obisnuita desi incerci sa ascunzi acest lucru, nu se stie pentru ce. Ca lumea masurata cu compasul este data celor ce le-a fost dat: si anume sa o masoare, sa tina in palmele lor oamenii si destinele lor. Unii dintre ei ucid ca sa poata ierta, altii rascumpara suflete ca sa le scape din intuneric. Altii alina prin prezenta, in timp  ce altii nu sunt bineveniti niciunde. Fiecare dintre ei  au un teritoriu in care se manifesta ca prezenta. Sunt unii care nu fac nici un efort sa fie bine vazuti, in timp ce altii se zbat pentru o bucatica de Rai aici pe pamant, ca si cum si-ar da sufletul. Nu esti uitat, nu esti lasat de izbeliste ci doar esti. Prezenta ta este de ajuns. Dar nu ucide corola de minuni a lumii, nu crea cu mintea ta bariere spoite de oameni care nu stiu cine sunt,  de unde vin si unde merg.  Nu stiu nici cine le este prieten, nici daca iubirea va ajunge vreodata la ei.

Unii vor vedea Apusul si Rasaritul, vor intalni mari personalitati si vor privi cu ochii lor lumea buna- rea, asa cum este ea. Si se vor intreba ce fac ei aici, caci se simt din alta lume. Nu sunt acasa si nu se pot simti bine. Nu isi gasesc locul, oricat l-ar cauta si nu se regasesc in corpul lor, nici in viata aceasta- cu atat mai putin. Sunt sensibili si empatici, saritori si buni ascultatori, dar de multe ori invizibili. Dar stiti ca si ingerii sunt invizibili, nu? Unii sunt chiar ingeri in trup, fideli unei cauze de care sunt constienti din alte vieti. Nu au nimic de facut altceva, decat sa aduca in viata celorlalti  ceea ce le-a fost dat: lumina, har si iubire. Acestia sunt ingerii in trup. Iar unii au vazut atat de multe, au trait cat in zece vieti, au disperat si au invatat din esecuri. A fost drum lung si desi nu cer nimic, Dumnezeu stie ce sa le dea.

Si asa cum imi place mie acest citat : „Este destula lumina pentru cei ce cauta lumina si destul intuneric pentru cei ce cauta intunericul”.