Parfumurile de lux si capricii valoroase

Idila pleca inspre mall cu sufletul strans in pumni. Avea o multime de lucruri de rezolvat, dar pe drumul spre lumina, trebuie sa treci prin multe incercari- isi spuse.Mallu era locul unde isi rezolva cele mai multe ganduri, acolo unde oamenii cosmopoliti se plimbau in nestire, dar fiecare cu scopul precis de a-si achizitiona ceva valoros. Idila era genul care tinuse cont de multe lucruri in viata ei, dar de un singur lucru ii pasa cu adevarat. De triunghiul unei relatii care nu se mai termina si care era alcatuita dupa prima investigatie a ei, dintr- un sarmant Don Juan , Victor si ea. Cercul era perfect in itinerariul spre realizarea ei ca femeie. Trecusera multe luni de cand nu se mai vazuse cu Victor, acesta fiind plecat pe undeva prin Franta, desi acum nici un loc din Franta nu mai era in siguranta, datorita atacurilor teroriste. Tineau legatura prin telefon si isi trimiteau mesaje pe I-phone, mai reci, sau mai calde. Idilei nu ii mai pasa. Devenise acea femeie care vedea totul exact asa cum este.

Intre timp, Alina, prietena surorii ei din Spania sosi in viata celor doua surori, ca un cadou. Alina, o pestoaica mignona, cu ochi verzi deschisi, transparenti ca ai unei libelule, statea acum si se uita in ochii Idilei, care avea ochii de un verde inchis. – Ma bucur ca etsi aici! Ce mai face miliardarul tau, ciqua?

  • Este bolnav de cancer si a imbatranit foarte mult in scurt timp. Il regret pentru ca l-am iubit si puteam sa am un copil cu el, dar n-a fost sa fie. Alina era o fiinta foarte puternica. Lucra intr-un aeroport din Spania, la un magazin de parfumuri de lux. Ii adusese Virginiei sora Idilei, cat si Idilei, doua parfumuri „per celebrer la vie du fammes”… ele le foloseau ca „agent provocateur” si ca blestem razbunator intr-o lume a lui  „noir”. Caci asta era Virginia- scorpion – si stim foarte bine ca intepatura lui este fatala. Alta data ii povestise cum colega ei de camera din Bucovina, s-a sinucis din dragoste. La inmormantare nu fusese decat familia fetei si ea. Idila nu vazuse ochi mai frumosi si mai inlacrimati, in acel moment, cand Alina povesti de intamplarea tragica din viata colegei ei. – Ochii astia frumosi sunt mirifici! ii spuse Idila , Alinei. – Ne-ai lipsit mult, gagico!

Cosmeticele frantuzesti si parfumurile, se aflau in cutia scumpa si sofisticata, gata- gata sa ia cu asalt lumea fragila a celor doua iubitoare de lux.

-Imi plac lucrurile valoroase, spuse Virginia, dar nu recunosc niciodata cu voce tare. Virginia care avea apartament in Bucuresti, era super incantata de orice cadou fin si scump. -Eu stiu  ca sunt binecuvantata cu lucruri  valoroase. Nu mai departe, Virginia primise cadou de la niste copii, cu care lucrase la scoala, alte parfumuri tot de lux, care ii intregise colectia frumoasa. Incepand de la Guerlane, Christian Dior, Samsara si Nina Ricci, femeia asta le avea pe toate, dar nu recunostea ca are priza la lux.

-Eu trebuie sa fiu atenta cu Karma mea, spuse Idila. Nici nu mai stiu de cand nu m-am mai relaxat cu adevarat. Cred ca trebuie sa ma iert pe mine , ca sa merg mai departe. Idila avea in schimb priza la sexul opus. Citise in astrograma natala, ca in alte vieti dezvoltase un magnetism deosebit, de care acum avea parte din plin. In prezenta ei, se simtea acea aura de atractie pe care numai barbatii o puteau simti. In schimb Virginia, sora ei, avea o aura benefica extinsa atat pentru femei cat si pentru rude si prieteni. Felul impersonal de a vorbi, era uneori atat de enervant penru Idila, incat o apucau toti nemtii. Nu se pricepea cum sa o ia pe sora ei, care era o femeie dominatoare din multe puncte de vedere, dar stia un lucru:  nici macar nu  merita sa incerce. Practic orice incercare de a o scoate pe sora ei din impersonal, era sortita esecului, ca si cum o mana din astral o tinea pe Virginia intr-un nor de vise abstracte din care ii era interzis sa iasa.

  • E periculos sa fii sincera, daca nu esti proasta, zise Alina. Eu una nu sunt sincera decat cu voi si este normal sa va spun ca ati evoluat foarte mult de cand va aflati in Bucuresti. Eu nu am deschidere in Spania, decat la cateva chestii. Ultima data cand mi s-a rupt lumea in doua, a trebuit sa invat sa ma iert. Luigi ma parasise pentru ca eu ramasesem insarcinata si el nu vroia copilul.
  • Cam extravagant pentru un milionar, nu-i asa? zise Idila si se intalni cu nuanta magnetica a ochilor Alinei. Pana la urma , Alina, ti-ai luat apartament in tara si stii si tu ca nu ai nevoie de miliardar sa te intretina. Da-l naibii! Te-a facut sa suferi prea mult.

Ciocolata cu lapte fierbea in ibric pe aragaz si ochii verzi a celor doua, posibil sa fi fost ochii unor vrajitoare din alte vieti care au fost arse pe rug. – Noi suntem foste vrajitoare arse de Inchizitie, nu-i asa Alina? Asa se explica succesul nostru la miliardari, care iubesc femeile cu ochii verzi.

  • cred ca ni se trage din alta viata, spuse Alina.

Si cele trei prietene plecara la piscina  de langa Bucuresti, unde nimereau de obicei. Locul era  perfect pentru lumea in care se invarteau si in care apele termale, salinele si mallurile erau prefacute in aur si in lux doar pentru cele trei prietene de o viata.

Va urma…

Sa fii femeie intr-o lume a barbatilor

cbf793c3d16b568bda64b43407a3b171

Viata este ciudata isi spuse Idila- numai parfumul de orhidee, luat de la mallul din colt ii ridica moralul facand-o sa transpire prin parfum, doar vesti bune si cum era  optimista incurabila, era normal sa fie asa. Desi  era clar ca nimeni nu era de partea ei, ea avusese un ‘deja-vu’ cand il intalni pe ‘dl x’, ce avea de a face cu ceva mijlociri din tineretea ei. Basca noaptea visa ca un procuror a venit la ea acasa si ca o ameninta sa se declare vinovata, fortandu-i usa de la intrare. Asta era deja o avertizare…

Iesind la cumparaturi, Idila se opri la Sensey, Kinvalo si Pulenbear si isi lua cateva tricouri la reducere, un parfum de la Reserved, un pachet de tigari  si o pereche de ochelari retro. Avea ca orice femeie mania hainelor si nu isi inchipuia cum pot trece patru zile si sa nu isi ia o bluza sau o rochie. Era o refulare, de cand ajunsese in Bucuresti, era clar ca vroia sa se trateze de lichele, prin shopping. Cei carora ea li se deschise sufleteste si care profitasera de cand se stia de niste situatii in dezavantajul ei, (adica aveau un atu datorita faptului ca erau niste ticalosi), acum le ura acum sa isi linga sangele din propriile rani si nu avea de gand sa mai sucombe in fata ticalosiei ce se prezentase sub forma de putrefactie morala- mirosea a principii morale, dar Idila intotdeauna a avut niste principii de la care nu s- a abatut.  Acesta era ultimul lucru la care se gandea acum… mai erau niste lucruri de pus la punct in legatura cu calatoria in Spania: cateva rochii vaporoase tot trebuiau cumparate, pentru a se simti femeie in lumea barbatilor. Desi povestea cu pantalonii tinea strict de alegere personala, existau si acum cunostinte care ii subliniau faptul ca are picioare frumoase si ca orice femeie trebuie sa poarte fusta, mai ales vara. Idila era de acord, pana intr-un punct: cand era la volanul masinii, nu se simtea cool decat cu pantaloni, eventual militari daca se putea. Destinul ii harazise multe calatorii si avea notat pe agenda o intreaga esplanada de calatorii pentru tot anul: urma Spania, Venetia, Milano, Paris si cu putin noroc, Oslo. Cand era singura cu ea, in una din aceste metropole, se oprea in piata cea mai mare si la una din mesele cele mai vizibile isi comanda o cafea americana cu biscuiti, facandu-si o prima impresie despre locuitorii orasului cosmopolit, sau observand gesturile si toata culoarea excentrica a locului, ce ii aparea dinainte. Idila stia sa fie feminina cand iesea in astfel de locuri publice, un gen de frison strain ii strabatea tot corpul, stiindu-se admirata din mai multe parti, ea care era ca o prada, avand profilul unei femei singure in mijlocul barbatilor. Desi vedea clar cum sta treaba, nu avu niciodata impresia ca nu este admirata, dimpotriva de fiecare data ii multumi cerului ca este femeie si ca are ochii albastri si cu oacazia asta se bucura de fiecare privilegiu pe care ti-l da faptul ca esti femeie si inca una draguta.  De fiecare data cand  intamplator se intalnea cu un barbat, avea deja o sumedenie de informatii despre el si anume intuitia era cea care nu o insela. Limbajul corpului, pozitia capului, vocea, privirea si vestimentatia, precum si forma corpului si genul de personalitate, ii dadeau indicii pretioase pentru a-si face o imagine vie si veridica despre cel care era in fata ei. De cateva ori intalnise in viata ei, cativa barbati care stiau sa citeasca la fel de bine ca si ea, o femeie  pe care o inalneau pentru prima data,  si a avut si ea de invatat de la acestia multe lucruri pretioase. Desi barbatii intuitivi, isi foloseau intuitia pentru a ajunge in patul ei, lucru putin probabil pentru ea. Cand isi lua valiza de calatorii, organizandu-si fiecare raftulet, dupa rafturile din creierul ei (una era cartea pe care o citea in romana si de care nu se putea desprinde emotional; alta erau adidasii care ar fi scapat-o de la multe belele in cazul unor drumetii montane, imprevizibile, sau chiar plimbari lungi cu bicicleta prin Piata Spaniei din Milano; iar nu in cele din urma, rochita alba, vaporoasa, prilej de a iesi cu o eventuala cucerire la o cina romantica sau eventual la o plimbare de neuitat pe faleza oceanului). Toate astea sub privirile militaresti ale Idilei, care isi lua pozitia de militar ori de cate ori trebuia sa plece la drum lung, unde o puteau  pandi diferite pericole: erau multi psihopati in lumea asta larga si stia foarte bine sa se apere in calatoriile ei, de acesti indivizi: pur si simplu ii mirosea de la distanta. Intr-o lume a barbatilor, Idila era o supravietuitoare, femeia divortata care isi stia drumul , scopul si durata vizitei. Stia mai ales ca urma sa faca si un pelerinaj de regasire, avand ca titlu de coperta: regasirea mea dupa varsta de 40 de ani. Ca orice femeie stia sa faca bilantul ce ii aducea implinirea sufleteasca. Nu putea spune insa, daca ar fi facut pelerinajul pentru ea sau pentru Dumnezeu: asta ramanea de vazut.

Abilitatile ascunse ale Idilei si viza catre America

doi iubiti

Idila avea de gand sa mearga la ambasada, sa-si ia viza si sa plece in America. Pana acolo, nu mai era decat un pas. In momentul in care se gandi ca logica ei nu mai era atat de perfecta, ca mai avea de trecut prin niste tuneluri interioare, care ar fi dus-o in final la raspunsul pe care il cauta, isi mai linisti putin gandurile. Ziua cu pricina, era o zi noroasa, in care Idila se simtea blocata. Nu stia incotro sa o ia. Pana la fericire, trebuie sa induri multe si poate cand ai ajuns la pahar, sa iti dai seama ca nu este decat un moment si acela este momentul perfect. Totusi simtea ca in momentul ala, ceva ii scapa… pierduse un ceva si nu isi dadea seama ce! „- Cate n-oi fi pierdut eu in viata mea si nu am realizat poate nici acum!!! m-a ferit Dumnezeu dragutul, Doamne fer!”- desi stia ce a pierdut, pentru ca flashurile nu o inselau: pierduse atentia de a vedea in perspectiva in  viata ei  si asta era o crima pentru ea. Daca existau crime pe lumea asta facuta  din bine si din rau, asta putea fi una gogomana (avand in vedere gravitatea urmarilor asupra propriului suflet); dincolo de tigarile pe care le fuma, pacatul capital la  care Idila nu putea sa renunte. Totusi ea credea in puterea de a indrepta lucrurile si anume ca Iisus ar fi ajutat-o sa mearga mai departe -si era aproape fanatica in crezul asta.

Nu mai scrisese in jurnal demult si avea senzatia ca cineva care trebuia sa ii stea alaturi, o tradase, asa cum se intampla  de obicei in viata. Idila se trezi  si pleca nervoasa la prietena ei, Maria, care lua somnifere ca sa doarma, dar Maria avea mereu un efect atat de tonic asupra ei, ca prietena, incat la fiecare problema existentiala o suna. Acum pleca sa o viziteze acasa, acolo unde statea in gazda la o batrana italianca. Cand ajunse, de vorba cu Maria statea Giovanni, nepotul batranei, care incerca sa intre in gratiile Mariei. Idila o citi dintr-o privire ca nu avea chef de nimic, ca era satula de vizitele lui Giovanni si ca omul asta care nu stia ce sa mai indruge, nu avea nici un habar de ceea ce era dincolo de ambalajul Mariei, care trebuie sa spun ca era destul de aratos. Cand sosi Idila, Maria o trase de mana si plecara amandoua in dormitorul ei, unde puteau sa aiba un moment de liniste.

-Cine ar fi spus ca Giovanni o sa vina si azi? Eu nu am disponibilitate sa vorbesc tot timpul despre vreme, despre „cucina” si despre uleiul de masline. Crevetii sunt tot acolo unde i-a lasat batrana: adica in paste. Spune-mi mai bine, cand vine  Luca de la Milano? si cat ai de gand sa mai bolesti dupa el, ca si cum ai fi vreo maica Tereza…cu ‘nspe mii de lacrimi in pumni…

-Luca nu stie nimic despre ce fac eu acum- spuse absenta Idila. „M-am nascut bogata si draguta!” este funny daca ti-o mai spun inca o data, desi stim amandoua ca ne-am nascut sarace si dragute, dar la gluma asta nu o sa renuntam niciodata – si rasera cu pofta amandoua. Pana la urma, afacerea cu America s-ar putea sa stea in picioare, atata timp cat mai am un gram de minte in cap. Vreau sa fug de Luca si de toti cei care imi bantuie mintile si mi le fac terci, doar pentru faptul ca exist.

-Si pentru ca existi, trebuie sa o lasi mai moale… singura metoda dintre toate, la care nu te-ai gandit ca se poate apela, este cea ultima, aceea care nici prin cap nu ti-a trecut… eee, aia e solutia la framantarile tale. Maria ii dadu inca o data, pentru a mia oara, solutia la „pisaceala” ei si o obliga sa recunoasca faptul ca ii trecuse  prea repede dragostea pentru Luca. Faptul  ca se gandea enorm la lucrul asta, nu facea decat sa fie o obsedata obedienta, care nu isi mai gasea fundul sacului la problemele pe care si le crea singura.

La un moment dat, telefonul suna. Era Luca: Ciao, bimba! Pe aici toarna ca in Vestul salbatic. Milano e pe jumatate inecat in aluviuni. Tu ce faci, amore?

-vad stele verzi de cand ai plecat… poate ar fi trebuit sa nu ma mai uit pe retelele sociale pana  vii tu…

-Vezi ca stiu ce vrei sa faci cu biletele alea si daca vrei sa inlocuiesti un barbat cu America, sa stii ca nu vei fi fericita acolo. Pana revin, te rog sa-ti bagi mintile in cap.

Idila in urmatoarele zile, zacu in pat, pentru ca facu o gripa colosala, cu febra 40 si cu o stare proasta de dispozitie, ca si cum ar fi luat povara intregii lumi in  spatele ei. Nu era vorba de oamenii care ii trecusera de-a lungul timpului prin viata, asa cum va spuneam mai devreme, ca o bantuiau. Era vorba de temerile ei, de faptul de a nu ajunge singura, desi era  o persoana singuratica. Se temea sa nu dea gres in misiunea personala, asta fiind cea mai mare temere a ei. Si daca misiunea o astepta ca pe o binevenita binecuvantare? daca ea, misiunea era acolo si o astepta sa ajunga la ea, desi asta i-ar fi luat un an, doi sau poate zece? Idila isi cunostea sufletul si secretul ei cel mai mare era ca boala ei ii venise din faptul ca nu avea rabdare. Nu avea rabdare cu nimeni, absolut, nici macar cu ea. Venise pe lume ca sa sufere din lipsa de rabdare, ceea ce tragea dupa ea, alte multe neajunsuri. Dar Luca era profund si stia cum sa o ia. Avea nevoie de cineva care sa o pacaleasca, asa cum pacalesti o femeie ca este femeie, si atunci ea uita de toate nevoile ei. Dar pentru asta, Idila trebuia sa renunte la ea insasi, si la egoul ei, la tot ce gandea, ceea ce era foarte dureros si sa incerce sa se lupte cu ea in maniera unei femei care isi domina instinctele. Nu trecusera multi ani de cand incercase sa fie o terapeuta la o clinica medicala, in care avea de a face cu masajul si acolo descoperi cat de nobila putea fi aceasta meserie in care  mainile  aveau forta de a vindeca, ceea ce ceilalti nici nu banuiau. Dar lumea era prea profana pentru asa ceva, iar Idila mergea pe drumul ei. Ce ar fi putut sa faca mai bine, decat sa mearga mai departe? asa ca se apuca de masaje terapeutice, combinatii de medicina alternativa, cu bioenergie si cu rugaciuni speciale de curatire a ambalajului pacientului. In toate astea, Idila ramase detasata. Avea in fata ani de zile in care avea timp sa desfaca fiecare caz in parte in bucati si sa faca algoritmi in mintea ei si sa trimita lumina la  fiecare persoana pe care a atinsese. Pana la urma, nu numarul celor carora le-a facut masaj au contat  vreodata in viata ei, ci  faptul ca Idila nu era o fata „niznaiu”;  era  prea implicata ca sa mai dea explicatii si explicatiile astea, ce rost ar fi avut?

Va urma.