Jurnal cu oxigen

Protestul meu, viza-vi de toate si de toti, se intampla in mintea mea. Dintotdeauna mi-a placut sa fiu o rebela a ideilor. Despre asta voi vorbi si in pagina mea  de blog, de azi. Am ramas cu niste pareri pozitive despre cunoscuta carte „ Secretul„, care mi-a dezvaluit niste secrete de viata, pe care oricum le stiam, dar era bine sa am un update la ideile astea fantastice, ca improspatare a memoriei. Cum spunea un lifecoach,  trebuie doar sa ne amintim cine am fost intr-o viata anterioara si  sa ne amintim ce ne-am propus atunci, sa facem in viata asta. Si asta pentru ca stim foarte multe lucruri, dar odata cu venirea noastra, aici pe Pamant, le-am uitat. Multe lucruri pe care le facem acum, au fost constientizate odata, dar acum, uitate.  Acum, cartea „ Secretul„, sta cuminte pe un raft, frumos copertata si apropos!-e in limba italiana! am citit-o in italiana, ca asta am gasit, cand eram plimbacioasa prin Italia! Apoi, un leptop negru, nou- nout, sta pe birou si imi face cu ochiul, amintindu-mi de tehnologia pe care o vedeam in copilarie, in  Star Treck si ma imbie sa scriu ceva interesant, cel putin.

Trai de  femeie de treizeci si’, care stie multe despre viata, care a iubit si iubeste viata , ecologia, pacea si natura, copiii, mama, copacii, literatura, ceaiurile, cafeaua, meditatiile, rugaciunea, filmele de pe HBO, tarile calde, marea, soarele, oamenii, scrisul, bijuteriile de argint, limba engleza, cartile bune, religia, arta si plimbarile cu bicicleta, universul, rocile si oglinzile. Sunt o femeie cu un trecut auster, ca in cartile sfintelor catolice, care mai aveau si stigmate pe maini, printre alte calabalicuri spartane. Apoi,  sunt o femeie care s-a razbunat pe viata si pe oameni, prin iertare, iubire si prin arderea Karmei.   In alta ordine de idei, nu va asteptati sa fiu o nationalista si sa imi fac jurnalul prin prisma a tot ce se intampla pe aceste meleaguri – si aici ma refer inclusiv la viata unor oameni ai bisericii-  caci sunt si ma simt o fiinta universala, prea larga de multe ori, in gandire- cum imi spun unii prieteni- dar cu certitudine, universala! Mintea mea se simte in largul  ei, cand ia contact cu o alta civilizatie, alta limba , alta tara, alta cultura– pur si simplu mi  se aprind niste beculete si ma simt ca intr-o campanie de cercetasi, plecati in aventura vietii lor, care vor descoperi dragoni si rauri roz, cu fluturi uriasi si albine uriase- in cazul meu, al femeii plecate in aventura, descoperirile mele sunt: o cultura noua, oameni noi, socializare venita din strafundurile genelor mele si uite asa, ma simt si eu, putin nemtoaica, putin islandeza, putina americanca!- macar iluzoriu, visand cu ochii deschisi, caci intotdeauna e mult mai bine sa visezi, decat sa fii un patrat cu colturi ascutite, care nu vede decat inchisoarea in care sta si cam atat!

Ca om, am tacut, pentru ca mi-a placut sa tac. Desi poate aveam in anumite circumstante, o parare  valoroasa, dar care nu putea fi valorificata de oameni indiferenti si de oameni care nu intelegeau despre ce vorbeam. Si in ultimii ani , am vorbit foarte putin cu oamenii, despre ce vroiam cu adevarat sa vorbesc. De fapt, ma refer aici, la ce vorbesc eu de obicei, cu oricine: schimb informatii meteorologice, planuri de viitor- numai cu cei apropiati-, noutati despre rude si prieteni si cam asta e tot! la asta s-au redus scolile !-la informatii schimbate  printre picaturi, ca nici timp nu este! Voi fi vesnic recunoscatoare ca am blogul asta, pe care ma pot manifesta  si imi pot expune ideile si autenticitatea, in mod pasnic si placut si imi rade inima stiind  ca cineva ma va citi si va schita un zambet milimetric si ca in spatele acelui suras binefacator, se ascunde un  intreg univers de om! Deci, se mai intampla si alte lucruri dincolo de tacere si ma bucur ca dincolo de tacere, intotdeauna se vorbeste si vorbele aduc idei bune si multa voie buna-   de asta ne numim oameni, nu?

Reteta perfecta: april si tablouri celebre!

Salutare  dragi prieteni! Azi am dat ceckin la Muzeul Colectiilor de Arta din Bucuresti, care se afla pe Calea Victoriei, nr.49-53. Acolo mi-am luat hrana pentru suflet si mi-am alinat dorul de pictura-eu am studiat cursuri de pictura si restaurare,la Facultatea de Teologie-si de arta. M-am prezentat la fata locului, impreuna cu sotul meu, Ciprian si am savurat arta vie, care este mesajul acelor pictori din perioada interbelica, pentru posteritate. Suna prea scortos, nu? Atunci o sa va spun , ca nu mi-am dat seama cat imi lipsea pictura si tablourile din viata mea, pana nu am vazut acele tablouri in original. Simfonia de culori,in trepte descrescatoare si crescatoare, ne-a adus un entuziasm amandurora si ne-am simtit ca la un vernisaj de arta, sau ca la un fel de sarbatoare daca vreti! Mi-l si inchipuiam pe Grigorescu cum se plimba printre tablouri si priveste cu un ochi critic si sfredelitor, intretinandu-se cu spectatorii sai. Si nu sunt vorbe goale, caci acolo m-am intalnit cu tablourile lui Grigorescu, Tonitza,Th. Aman, Ioan Andreescu, Ghe. Petrascu dar si cu tablouri de Th. Pallady, Al. Ciucurencu, Iosif Iser, care mi-au placut prin sobrietate si prin tehnica de pictura. Precum si tablouri de Camil Ressu, Francisc Sirato,Dimitrie Ghiata. Tablourile lui N. Grigorescu, m-au impresionat, ca de fiecare data cand le privesc si imi dau o stare de vaga liniste si candoare. Apoi, se afla la muzeu si colectii din perioada interbelica, anume colectiile lui Iosif N. Dona- care mi-au placut prin tehnica pe ulei, care a folosit-o in tablouri,Garabet Avakian si Beatrice si Hrandt Avakian– niste pictori de care nu am mai auzit, dar care m-au impresionat prin paleta de culori vie si tablourile vesele si pline de vivacitate si alegrie. Mai erau colectii de Barbu Slatineanu si Marcu Beza.

pallady-historia.ro

Am vazut pictura, grafica, sculptura si arta decorativa de provenienta occidentala si orientala- aici nu trec mai departe, pana nu va spun ca am vazut un dulap, cu sertarase,provenit din Japonia, care avea pictat pe el, berze ce zburau sau paseau, cu o eleganta fina. Mi-au placut foarte mult picturile lui Th Aman si ale lui Th. Pallady. Am tras concluzia ca sunt niste pictori veritabili si imi imaginam in timp ce vizualizam tablourile, cum stateau ei in fata sevaletului si isi purtau cu maiestrie pensula in vopsele si apoi, pe suprafata de carton, sau panza, pe care se concretiza arta frumosului:un tablou, de o tacere deplina, dar care avea mii de glasuri in tacerea-i! Caci ochii, care sunt poarta sufletului, nu se mai satura sa vada simfoniile de culori! Am privit tablourile indeaproape si oricum, pot sa va zic, ca nu am avut timp sa le  analizez indeajuns, dar, mi-a fost de ajuns sa imi deescatuseze inspiratia pentru mult timp, de acum incolo! Culori in ulei, imbinate, in mii de nuante, care s-au oglindit in retina  mea si apoi, au parcurs cel mai lung drum, pe care il poate parcurge un om: de la minte, la suflet, sau mai bine zis: de la cap, la inima!

Dragi bloggeri, chiar daca de multe ori, articolele mele nu sunt atat de interactive, de data asta, va invit sa imi dati replay si sa imi spuneti intr-un coment, ce pictori preferati si daca va doriti sa mergeti la Muzeul Colectiilor de Arta din Bucuresti? Eu va trimit o bezea si va poup pe suflet si pe artistul din voi!

Am devorat filmul cu Jim Carrey

Azi m-am trezit in triluliluri de pasarele. Cred ca se apropie un iz de primavara. Inima mi-a tresarit, din nu stiu bine ce renastere si restartare, de pe ‘off’, pe ‘on’. Am vazut aseara filmul ‘Dumnezeu pentru o zi’, cu Jim Carrey si m-am amuzat teribil, de fazele pe care le facea Carrey in atotputernicia lui. Si totusi, Dumnezeu are simtul umorului si  cred ca se amuza cel mai tare, de cate ori ne facem planuri de viata. Si da, El este si ironic si plin de verva, dar si <self- categorissing people>, exact ca in filmul cu pricina. Si niciodata nu incalca liberul arbitru, ca un nobil ce este, dar cred ca isi mai permite sa zambeasca, din cand in cand, la glumele noastre bune si sa ne trimita cate o bezea, sub forma de coincidenta, asa, ca sa nu ne incalcim in fapte, mai mult decat in ganduri.