Vulnerabilitatea – tăria în slăbiciune sau „Dor şi doare”

 

Să fii vulnerabilă este o trăire ce vine natural şi blajin, cu stângăcii nenumărate. Din stângăcii îţi construieşti podul către ceilalţi prin viaţă. Persoanele vulnerabile sunt acele fiinţe fermecătoare, care deşi dau cu dreptul în stângul, au mai multe calităţi decât îţi poţi imagina. În primul rând prin excluderea negativităţii din viaţa lor, merită un buchet de flori şi nişte zâmbete largi. Cu siguranţă vulnerabilul este o persoană care are grijă de fiecare amănunt, fiind o fiinţă simplă în lumea asta nebună, nebună…

Deşi este extrem de important să ne cunoaştem şi să ne înţelegem pe noi înşine, există un aspect infinit mai important pentru a duce o viaţă din toată inima: să ne iubim pe noi înşine -Brene Browen.

Femeia vulnerabilă este de un şarm irezistibil, femeia cochetă şi deloc individualistă, pe care o simţi de cum dai ochii cu ea. Am întâlnit persoane vulnerabile şi vreau să vă spun că au o fineţe a observaţiei foarte ascuţită şi mai ales sunt persoane care au ajuns la un grad ridicat de cunoaştere de sine şi de şlefuire a propriului caracter, până la un nivel apropiat de perfecţiune. Un om vulnerabil ştie că nu există perfecţiune nici în persoanele din jur, cu atât mai mult în propria persoană şi fiecare situaţie  din viaţa lor, o poţi numi arta de a trăi frumos.

Acasă nu este locul de unde vii, este locul unde găseşti lumină când totul în jur este întuneric -Pierce Browen.

Astfel după ce m-am despărţit de o persoană vulnerabilă, m-am întrebat de fiecare dată dacă a fost o coincidenţă a întâmplărilor fericite, sau doar un deget pus de Dumnezeu pe rană.  Minunate sunt căile Domnului ori de câte ori găseşti în celălalt răspunsuri doar privindu-l şi îţi găseşti menirea pe pământ, doar întâlnind astfel de persoane empatice.

Ştiţi genul fetei din musicalul Sunetul muzicii, Maria, jucată de actriţa  Julie Andrews, care trăia pe deplin şi cu atâta intensitate viaţa ca guvernantă la cei 10 copii*? Şi ea care plecase dintr-o mânăstire, ajunse să se îndrăgostească de tatăl copiilor- Căpitan von Trapp , jucat de actorul Christopher Plummer, care era foarte bogat, dar în acelaşi timp foarte dur. Pe Maria o văd ca pe o femeie vulnerabilă, dar în acelaşi timp puternică.

Aerul de vulnerabilitate îl avem fiecare dintre noi, dar uneori am întâlnit persoane care aveau această calitate ca pe  a doua natură. Şi erau atât de frumoşi, clari, teribil de simpli, carismatici şi îţi găseau numai calităţi, nepunându-ţi niciodată, dar niciodată în vedere defectele. Nici măcar schiţând dezgustul sau teribila  judecare şi arătare cu degetul, pe care ceilalţi oameni o fac de obicei.

57838

Oameni care prin slăbiciune emană iubirea şi îi dau voie să se manifeste liber de obişnuita lehamite şi dezgustul pe care îl au ceilalţi în prezenţa ta. S-au făcut studii şi s- a constatat că cea mai mare traumă umană este umilinţa şi ooo, cât de mult ştim să lovim în ceilalţi cu dreptatea şi să îi umilim ca pe ultimii oameni. Cât de nobili suntem apoi că ne considerăm drepţi şi de sine stătători!

carte

Vulnerabilitatea este o calitate şi a scriitorilor, aceşti mari timizi ai omenirii, care ţin echilibrul lumii prin scrierile lor. Anahoreţii cuvintelor au vulnerabilitatea în sânge şi credeţi-mă că am o singură dorinţă- să trăiesc minunile pe care le trăiesc aceşti oameni vulnerabili în fiecare minut al vieţii lor. Ei nu îşi doresc să parvină, să se îmbogăţească, ci doar să empatizeze cu lumea şi să ia asupra lor problemele ei.

Până la urmă vulnerabili suntem toţi în anumite momente de viaţă, atunci când ni se dezvăluie sufletul gol, cel care are nevoie să fie hrănit, adăpat cu apă şi primenit de ceilalţi semeni. Nu suntem niciodată mai vulnerabili decât în faţa sinelui, în faţa nepreţuitului cer şi a naturii care  îţi răspunde cu un ecou, la gândurile din mintea ta. Şi casa bunicilor, prispa veche de demult, nucul din curte, satul unde ai fost acasă toată copilăria, pricesnele cântate de mama la Paştele Blajinilor şi forfota din casă în sărbători. Cruda deziluzie că nu mai eşti copil şi clopotele care anunţă de fiecare dată alte trăiri, alte nemuriri, alte suflete mântuite.

Darul vieţii ascuns în pântecele mamei, proscrişii care au plecat la război din legendele din străbunici, amintirile cu cuptorul de cozonaci ai mamei în Joia Mare şi apoi bucuria Învierii şi a întâlnirii cu oamenii dragi. Pământul din spatele casei, via, fântâna, copacii, numirea fiecărui sentiment care îţi aduce uimirea de a fi. Până la urmă atunci când ni-e dor, suntem vulnerabili. Când dor şi doare…

A scris Ialina♥♥♥

 

Aţi trăit vreodată un stil de viaţă care să nu vă dezamăgească?

Eu, da! Am trăit acel stil de viaţă nu un an, ci ani de zile şi m-a făcut să mă întreb de multe ori  de ce este o aşa mare diferenţă de trai acolo şi aici. Despre victimizarea noastră ca români,  sunt multe de spus. Românului îi stă în fire să se victimizeze, aşa cum americanului îi stă în fire să fie cu cinci sute de ani înaintea noastră. Cică dacă ajungi în America, nu poţi să nu te podidească plânsul la diferenţa de mentalitate de acolo faţă de cea de aici… O prietenă îmi spunea că după ce  s- a întors din America a plâns… probabil că a plâns de amarul  cu care ne primeşte ţara asta, ori de câte ori ne întoarcem în ea.

Italia este cu mult deosebită de România, cu toate comentariile haterilor asupra celor care se întorc de acolo şi înfundă spitalele cu boli nervoase. Da’ tu ai fost acolo?! ai bătut  la pas toată Italia şi ai văzut că sunt cu o sută de ani înaintea noastră? ai gustat din mâncarea lor de o fineţe ireproşabilă şi ai trăit în casele lor unde luxul este sută la sută roman, amintindu-mi de fiecare dată cât de scârbos este individul român, aruncând vrute şi nevrute celor ce lucrează în Italia?  ai bătut la pas catedralele lor, aşa încât ţi s- a schimbat percepţia despre tine ca om, ca fiinţă care este aparţinătoare unui spaţiu vast, mult mai vast decât ţara ta? „Ţoapele alea” care au muncit ani de zile în Italia, au susţinut economia unor zone defavorizate şi   banii pe care i-au făcut, i-au cheltuit tot în România, pe asta o ştii?? Şi care acum se confruntă în mass media cu multe alte injurii nemeritate.

italia, portofino

Mie uneia  viaţa din Italia mi-a priit la nivel pragmatic şi personal  şi recunosc că a fost prima mea iubire. Am vizitat Italia în lung şi în lat şi mi- a plăcut tot ce am văzut!  Nu poţi să îţi dai cu părerea despre  un stil de viaţă până nu îl trăieşti pe pielea ta, având în vedere  că  orice fapt trăit este ca o a doua natură!  Păi acolo şi soarele este mai strălucitor şi casele sunt atât de mari şi încăpătoare, încât tu nu poţi trăi  primitiv în aşa lume! Într-o lume în care stilul  roman  este împământenit încă de pe vremea împăratului Cezar, cu apelativul de rigoare Ave Cezar!♣♣♣

Nu poţi plânge şi nu te poţi victimiza în Italia, pentru că viaţa de acolo nu îţi permite. Pur şi simplu nu ai timp de aşa ceva, ai timp doar să trăieşti în ritmul lor -il dolce di fare niente. Apoi  să ai relaţii omeneşti de o demnitate maximă şi să trăieşti senzaţia că eşti într-o vacanţă continuă, care nu se mai termină niciodată. Cel puţin aşa am trăit eu! Şi faptul că te mai  afli înconjurat  şi de plaje cu mări albastre, nesfârşite, este cea mai mare dovadă a faptului că eşti într-o ţară unică.

Paste-Arrabiata

Mai ai timp apoi să lucrezi ca o persoană care face parte din familia lor. Şi să te bucuri  nimicurile  de zi cu zi, în care acest popor este expert.

Eu care sunt o persoană ce îmi dedic mult timp mie insumi şi  plăcându-mi atât singurătatea, dar şi  călătoriile, am găsit acolo multe variante de a trăi pe pielea mea şi pe gustul meu. Dar asta a cerut o capacitate uriaşă de adaptare la toate schimbările prin care am trecut şi care nu au fost puţine. De asemenea plăcerea de a întâlni necunoscutul şi o mare doză de umor, m-au ajutat întotdeauna. Neuitând totuşi nici o clipă că de câţiva ani m-am mutat în Bucureşti şi visul care mi-a acaparat tinereţea s-a terminat, totuşi rămânând cu zicala  cât a fost, a fost frumos. Mă aşteaptă poate alte aventuri, alte destinaţii, spiritul meu ludic şi explorator încă îmi dă bineţe în dimineţile în care mă trezesc cu faţa la cearceaf.

Revenind la dulcea Italie şi la faptul că am vrut să scriu pe blogul meu despre viaţa pe care am trăit-o acolo, am vrut să vă împărtăşesc şi vouă, prietenilor mei, câteva din trăirile  care m-au marcat.

Iar pentru ca să te victimizezi,  trebuie să vii în România. În Italia trăieşti totul aşa cum vine,   viaţa italienilor în general, nu poate fi decât bună-  ca să citez din înţelepciunea poporului italian. Nu zic că nu am întâlnit şi multe cazuri grave, doamne care aveau nevoie de ajutor ca de aer, destine triste, aşa cum sunt şi în România. Totuşi ceva m-a ţinut de-asupra disperării şi norilor negri din drumul meu. Pe de altă parte, ca nivel de trai şi de bogăţie nelimitată, Italia este o ţară foarte populară şi datorită climei meridionale. Ţara măslinelor şi a plajelor nesfârşite , dar şi ţara în care am întâlnit foarte multe cazuri de Alzheimer, cu care am lucrat şi care m-au marcat. Până la urmă fiecare în drumul lui are trăiri şi întâmplări unice şi pun pariu că dacă s-ar duce unii din cititorii articolelor mele acolo, ar trăi cu totul altceva.  Ăsta se cheamă destin şi mai ales şansă.

 

 

 

 

 

‘Sofia’- Rugaciuni din iubire

24131bddcbe0db38b34178898783e925

Dilutii si profiluri de tempera stau sa cada de pe peretii goi, in inimile imbogatite de perspective. Daca cumva ti-ai pierdut perspectiva, adio viata, adio bine, adio, adio! Nu poti sa-ti pierzi reperele, perspectiva si tot ce reprezinti, fara consecinte, fara sa te lovesti cu capul de pragul de sus. In caz ca esti cu capul in nori, nu ai pierdut mare lucru, ca orbul nu stie ca este orb, dar stie sa bajbaie prin viata celorlalti si sa-l minta frumos pe calalalt, ca ii vrea tot binele din lume, ca daca va fi cu el va avea tot ce si-a dorit vreodata sufletul lui, ca marea si sarea sunt nimic pe langa importanta cantitate de iubire ce o va primi. Ca de calitate stiti ca nu pomeneste nimeni…

O fi chestie hormonala sau vorbeste poetul din el? te intrebi. Pana una alta nu te imbata cu apa rece, caci in tine este bine sa incapi atât tu, cât si  Dumnezeu. Trecutul este trecut, lasa-l acolo si iarta-te cat poti de mult. Auzim  teorii in stanga si in dreapta, mergem la workshopuri, citim Best-sellere, vizionam filme, vedem actori si celebritati, care ne spun cum trebuie sa vedem  persoana ideala. Cum trebuie sa o primim în suflet si sa indepartam temerile pentru a fi capabili de a darui iubire si  de a primi asa cum am daruit. Cred ca daca punem mana pe o carte de Mircea Eliade, o sa vedem  ca el  nu s-a eschivat sa vorbeasca despre iubire si sa o traiasca, pana la cele mai adanci radacini si minuni- ( „Cât am fugit de tine, până te-am întâlnit!”- zice Mircea Eliade).

4 reguli pentru a fi mai fericit:

  • Atunci cand disperi, sa te ascunzi in locul cel mai linistit al inimii tale;
  • oamenii care te-au facut sa suferi, sunt oamenii carora nu trebuie sa le dai importanta;
  • răzbunarea cea mai bună, este atunci când te-ai pus pe picioare și reușitele tale vorbesc mai mult decât glasul celui ce ti-a vrut raul.
  • Si faptul ca in loc de istericale, poti alege sa citesti o carte, sa traiesti vietile personajelor inălțându-te in spirit și coborând în abis o data cu ele.

Oricat de trist ai fi, gandeste-te ca ai avut si timpuri in  care te-ai simtit plin de fericire. Ei, tot tu ai fost si atunci, asa încât corabia nu trebuie sa se scufunde pentru simplul fapt ca azi, ți-ai pierdut reperele.

Cum zicea un mare filozof: lasa-te pe tine cel disperat acolo, si pleaca in cautarea celuilalt „eu”,  a acelei părți din tine care așteaptă  linistită să treacă ispita și ceasul rău. Acea parte din tine care este copilul ce se hrănește cu iubire și compasiune și care așteaptă un semn de la tine. Se spune ca noi nu  folosim decât 10% din mintea noastră, cealaltă de 90% rămâne neexploatată. Dar faptul că suntem o minune nu știrbește cu nimic posiblitățile de care ne putem folosi pentru a descoperi cine suntem cu adevărat și câte putem face cu două mâîni și cu mintea pe care o avem.

Nu fă eroarea să te identifici cu demonii tai si sa crezi tot ceea ce îți dictează ei. Mai bine fă- ți prieteni… peste tot. Vorbește cu ei, socializează față în față și vei vedea câte minuni se întâmplă!

Scoate din tine puterea ascunsa ce zace in adancurile tale, ca intr-un ocean  adanc si atunci vei vedea cât de multă încredere poți să ai în tine.  Daca esti femeie, lasa-te sedusa, cucerită și vezi minunile care se întâmplă în jurul tău.

Iti amintesc ca oricât de mult ai vrea să numeri stelele, ele nu pot fi numarate și în cel mai bun caz, o sa adormi numarandu-le. Deci nu îți pretinde ție insuți imposibilul, pe care ceilalți ti-l insufla, așa încât tu vei uita de tine și vei fi atentă la cerințele celorlalți. Cuvantul „trebuie” si „e musai”,  este o sintagma care ne-a fost indusa toata viata, in scoli si in familie si care poate fi inlocuita cu  cuvantul „ma accept asa cum sunt’, „sunt minunat” si „iert pe toti si pe toate”. Cu siguranta intr-o zi vei adormi cautand cuvantul care te va salva, vei adormi numarand oile si stelele, iar alteori vei face calcule cautand o lume care sa fie trasata cu echerul.

 a judeca:

a judeca este cel mai trist lucru care ni se poate intampla, noua oamenilor. Noi care suntem pierduti in altii pe care ii judecam si care suntem fapturi atat de minunate, caci daca am incepe sa visam la o lume mai buna, aceasta s-ar si realiza poate imediat. Noi cei care am uitat cat de minunati suntem, cat de ridicoli suntem cand judecam si cum ne pierdem timpul cu universurile altora, poate mult mai sarace decat ale noastre. Cum nu onoram Dumnezeul din noi, atunci cand ii vedem pe altii cu ochiul bolnav al celui care vrea ce este al altuia.

Daca ii vei judeca pe ceilalti, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

 atunci cand ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute:

trecand peste toate minunatiile care sunt in lume, peste poeti, peste iubire si peste semne si minuni, noi ne permitem sa cadem in deznadejde si sa aruncam cu noroi in ceilalti. Atunci cand nu mai avem nici glas sa strigam, cand groaza ne tine prizonieri si ne are ca amanti, atunci uneori, ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute si acei dumnezei chiar ne ajuta.

Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea„- Haruki Murakami.

un gand de incheiere:

vreau sa te incurajez sa nu disperi si sa iesi din intunericul in care cel rau te-a bagat. Poate destinul sau fiinta ta atat de minunata. Noi fiind mici dumnezei, avem si posibilitatea  sa ajungem si in iad cu sufletul, dar si in rai. Fiind creatori, avem posibilitatea sa cream ganduri, stari, palate, gradini, sa sadim flori si seminte, sa construim piramide si blocuri care ajung pana la cer si sa cream oameni noi. Sa cream o lume mai buna, mai iubitoare, dar aceasta trebuie sa plece de la mine si de la tine, suflet drag. Legile au fost create pentru a avea un punct de reper, intr-o lume debusolata de minciuna si de intuneric.

ps: iubirea este raspunsul la toate intrebarile…

  • Cea mai puternica amprenta care este in tine si  in inima ta, este iubirea. Acesta este raspunsul la intrebarile tale,  la faptul ca uneori zile intregi te chinui intr-un iad creat de tine. Esti creator, asa ca poti sa-ti creezi din nou iubire, sa te pui intr-o pozitie avantajoasa si sa crezi in tine; sa te ierti, sa te iubesti pe tine, sa iti iubesti trecutul si prezentul, neputintele si foamea de Dumnezeu. Asadar  binecuvinteaza pe cei pe care ii intalnesti si chiar creaza-ti lumea ta binecuvantata, in care sa incapi  Dumnezeu si cu tine. Si apoi, vor incapea in sufletul tau, toti si toate.

 Asa este si asa va fi.