Aţi trăit vreodată un stil de viaţă care să nu vă dezamăgească?

Eu, da! Am trăit acel stil de viaţă nu un an, ci ani de zile şi m-a făcut să mă întreb de multe ori  de ce este o aşa mare diferenţă de trai acolo şi aici. Despre victimizarea noastră ca români,  sunt multe de spus. Românului îi stă în fire să se victimizeze, aşa cum americanului îi stă în fire să fie cu cinci sute de ani înaintea noastră. Cică dacă ajungi în America, nu poţi să nu te podidească plânsul la diferenţa de mentalitate de acolo faţă de cea de aici… O prietenă îmi spunea că după ce  s- a întors din America a plâns… probabil că a plâns de amarul  cu care ne primeşte ţara asta, ori de câte ori ne întoarcem în ea.

Italia este cu mult deosebită de România, cu toate comentariile haterilor asupra celor care se întorc de acolo şi înfundă spitalele cu boli nervoase. Da’ tu ai fost acolo?! ai bătut  la pas toată Italia şi ai văzut că sunt cu o sută de ani înaintea noastră? ai gustat din mâncarea lor de o fineţe ireproşabilă şi ai trăit în casele lor unde luxul este sută la sută roman, amintindu-mi de fiecare dată cât de scârbos este individul român, aruncând vrute şi nevrute celor ce lucrează în Italia?  ai bătut la pas catedralele lor, aşa încât ţi s- a schimbat percepţia despre tine ca om, ca fiinţă care este aparţinătoare unui spaţiu vast, mult mai vast decât ţara ta? „Ţoapele alea” care au muncit ani de zile în Italia, au susţinut economia unor zone defavorizate şi   banii pe care i-au făcut, i-au cheltuit tot în România, pe asta o ştii?? Şi care acum se confruntă în mass media cu multe alte injurii nemeritate.

italia, portofino

Mie uneia  viaţa din Italia mi-a priit la nivel pragmatic şi personal  şi recunosc că a fost prima mea iubire. Am vizitat Italia în lung şi în lat şi mi- a plăcut tot ce am văzut!  Nu poţi să îţi dai cu părerea despre  un stil de viaţă până nu îl trăieşti pe pielea ta, având în vedere  că  orice fapt trăit este ca o a doua natură!  Păi acolo şi soarele este mai strălucitor şi casele sunt atât de mari şi încăpătoare, încât tu nu poţi trăi  primitiv în aşa lume! Într-o lume în care stilul  roman  este împământenit încă de pe vremea împăratului Cezar, cu apelativul de rigoare Ave Cezar!♣♣♣

Nu poţi plânge şi nu te poţi victimiza în Italia, pentru că viaţa de acolo nu îţi permite. Pur şi simplu nu ai timp de aşa ceva, ai timp doar să trăieşti în ritmul lor -il dolce di fare niente. Apoi  să ai relaţii omeneşti de o demnitate maximă şi să trăieşti senzaţia că eşti într-o vacanţă continuă, care nu se mai termină niciodată. Cel puţin aşa am trăit eu! Şi faptul că te mai  afli înconjurat  şi de plaje cu mări albastre, nesfârşite, este cea mai mare dovadă a faptului că eşti într-o ţară unică.

Paste-Arrabiata

Mai ai timp apoi să lucrezi ca o persoană care face parte din familia lor. Şi să te bucuri  nimicurile  de zi cu zi, în care acest popor este expert.

Eu care sunt o persoană ce îmi dedic mult timp mie insumi şi  plăcându-mi atât singurătatea, dar şi  călătoriile, am găsit acolo multe variante de a trăi pe pielea mea şi pe gustul meu. Dar asta a cerut o capacitate uriaşă de adaptare la toate schimbările prin care am trecut şi care nu au fost puţine. De asemenea plăcerea de a întâlni necunoscutul şi o mare doză de umor, m-au ajutat întotdeauna. Neuitând totuşi nici o clipă că de câţiva ani m-am mutat în Bucureşti şi visul care mi-a acaparat tinereţea s-a terminat, totuşi rămânând cu zicala  cât a fost, a fost frumos. Mă aşteaptă poate alte aventuri, alte destinaţii, spiritul meu ludic şi explorator încă îmi dă bineţe în dimineţile în care mă trezesc cu faţa la cearceaf.

Revenind la dulcea Italie şi la faptul că am vrut să scriu pe blogul meu despre viaţa pe care am trăit-o acolo, am vrut să vă împărtăşesc şi vouă, prietenilor mei, câteva din trăirile  care m-au marcat.

Iar pentru ca să te victimizezi,  trebuie să vii în România. În Italia trăieşti totul aşa cum vine,   viaţa italienilor în general, nu poate fi decât bună-  ca să citez din înţelepciunea poporului italian. Nu zic că nu am întâlnit şi multe cazuri grave, doamne care aveau nevoie de ajutor ca de aer, destine triste, aşa cum sunt şi în România. Totuşi ceva m-a ţinut de-asupra disperării şi norilor negri din drumul meu. Pe de altă parte, ca nivel de trai şi de bogăţie nelimitată, Italia este o ţară foarte populară şi datorită climei meridionale. Ţara măslinelor şi a plajelor nesfârşite , dar şi ţara în care am întâlnit foarte multe cazuri de Alzheimer, cu care am lucrat şi care m-au marcat. Până la urmă fiecare în drumul lui are trăiri şi întâmplări unice şi pun pariu că dacă s-ar duce unii din cititorii articolelor mele acolo, ar trăi cu totul altceva.  Ăsta se cheamă destin şi mai ales şansă.

 

 

 

 

 

‘Sofia’- Rugaciuni din iubire

24131bddcbe0db38b34178898783e925

Dilutii si profiluri de tempera stau sa cada de pe peretii goi, in inimile imbogatite de perspective. Daca cumva ti-ai pierdut perspectiva, adio viata, adio bine, adio, adio! Nu poti sa-ti pierzi reperele, perspectiva si tot ce reprezinti, fara consecinte, fara sa te lovesti cu capul de pragul de sus. In caz ca esti cu capul in nori, nu ai pierdut mare lucru, ca orbul nu stie ca este orb, dar stie sa bajbaie prin viata celorlalti si sa-l minta frumos pe calalalt, ca ii vrea tot binele din lume, ca daca va fi cu el va avea tot ce si-a dorit vreodata sufletul lui, ca marea si sarea sunt nimic pe langa importanta cantitate de iubire ce o va primi. Ca de calitate stiti ca nu pomeneste nimeni…

O fi chestie hormonala sau vorbeste poetul din el? te intrebi. Pana una alta nu te imbata cu apa rece, caci in tine este bine sa incapi atât tu, cât si  Dumnezeu. Trecutul este trecut, lasa-l acolo si iarta-te cat poti de mult. Auzim  teorii in stanga si in dreapta, mergem la workshopuri, citim Best-sellere, vizionam filme, vedem actori si celebritati, care ne spun cum trebuie sa vedem  persoana ideala. Cum trebuie sa o primim în suflet si sa indepartam temerile pentru a fi capabili de a darui iubire si  de a primi asa cum am daruit. Cred ca daca punem mana pe o carte de Mircea Eliade, o sa vedem  ca el  nu s-a eschivat sa vorbeasca despre iubire si sa o traiasca, pana la cele mai adanci radacini si minuni- ( „Cât am fugit de tine, până te-am întâlnit!”- zice Mircea Eliade).

4 reguli pentru a fi mai fericit:

  • Atunci cand disperi, sa te ascunzi in locul cel mai linistit al inimii tale;
  • oamenii care te-au facut sa suferi, sunt oamenii carora nu trebuie sa le dai importanta;
  • răzbunarea cea mai bună, este atunci când te-ai pus pe picioare și reușitele tale vorbesc mai mult decât glasul celui ce ti-a vrut raul.
  • Si faptul ca in loc de istericale, poti alege sa citesti o carte, sa traiesti vietile personajelor inălțându-te in spirit și coborând în abis o data cu ele.

Oricat de trist ai fi, gandeste-te ca ai avut si timpuri in  care te-ai simtit plin de fericire. Ei, tot tu ai fost si atunci, asa încât corabia nu trebuie sa se scufunde pentru simplul fapt ca azi, ți-ai pierdut reperele.

Cum zicea un mare filozof: lasa-te pe tine cel disperat acolo, si pleaca in cautarea celuilalt „eu”,  a acelei părți din tine care așteaptă  linistită să treacă ispita și ceasul rău. Acea parte din tine care este copilul ce se hrănește cu iubire și compasiune și care așteaptă un semn de la tine. Se spune ca noi nu  folosim decât 10% din mintea noastră, cealaltă de 90% rămâne neexploatată. Dar faptul că suntem o minune nu știrbește cu nimic posiblitățile de care ne putem folosi pentru a descoperi cine suntem cu adevărat și câte putem face cu două mâîni și cu mintea pe care o avem.

Nu fă eroarea să te identifici cu demonii tai si sa crezi tot ceea ce îți dictează ei. Mai bine fă- ți prieteni… peste tot. Vorbește cu ei, socializează față în față și vei vedea câte minuni se întâmplă!

Scoate din tine puterea ascunsa ce zace in adancurile tale, ca intr-un ocean  adanc si atunci vei vedea cât de multă încredere poți să ai în tine.  Daca esti femeie, lasa-te sedusa, cucerită și vezi minunile care se întâmplă în jurul tău.

Iti amintesc ca oricât de mult ai vrea să numeri stelele, ele nu pot fi numarate și în cel mai bun caz, o sa adormi numarandu-le. Deci nu îți pretinde ție insuți imposibilul, pe care ceilalți ti-l insufla, așa încât tu vei uita de tine și vei fi atentă la cerințele celorlalți. Cuvantul „trebuie” si „e musai”,  este o sintagma care ne-a fost indusa toata viata, in scoli si in familie si care poate fi inlocuita cu  cuvantul „ma accept asa cum sunt’, „sunt minunat” si „iert pe toti si pe toate”. Cu siguranta intr-o zi vei adormi cautand cuvantul care te va salva, vei adormi numarand oile si stelele, iar alteori vei face calcule cautand o lume care sa fie trasata cu echerul.

 a judeca:

a judeca este cel mai trist lucru care ni se poate intampla, noua oamenilor. Noi care suntem pierduti in altii pe care ii judecam si care suntem fapturi atat de minunate, caci daca am incepe sa visam la o lume mai buna, aceasta s-ar si realiza poate imediat. Noi cei care am uitat cat de minunati suntem, cat de ridicoli suntem cand judecam si cum ne pierdem timpul cu universurile altora, poate mult mai sarace decat ale noastre. Cum nu onoram Dumnezeul din noi, atunci cand ii vedem pe altii cu ochiul bolnav al celui care vrea ce este al altuia.

Daca ii vei judeca pe ceilalti, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

 atunci cand ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute:

trecand peste toate minunatiile care sunt in lume, peste poeti, peste iubire si peste semne si minuni, noi ne permitem sa cadem in deznadejde si sa aruncam cu noroi in ceilalti. Atunci cand nu mai avem nici glas sa strigam, cand groaza ne tine prizonieri si ne are ca amanti, atunci uneori, ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute si acei dumnezei chiar ne ajuta.

Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea„- Haruki Murakami.

un gand de incheiere:

vreau sa te incurajez sa nu disperi si sa iesi din intunericul in care cel rau te-a bagat. Poate destinul sau fiinta ta atat de minunata. Noi fiind mici dumnezei, avem si posibilitatea  sa ajungem si in iad cu sufletul, dar si in rai. Fiind creatori, avem posibilitatea sa cream ganduri, stari, palate, gradini, sa sadim flori si seminte, sa construim piramide si blocuri care ajung pana la cer si sa cream oameni noi. Sa cream o lume mai buna, mai iubitoare, dar aceasta trebuie sa plece de la mine si de la tine, suflet drag. Legile au fost create pentru a avea un punct de reper, intr-o lume debusolata de minciuna si de intuneric.

ps: iubirea este raspunsul la toate intrebarile…

  • Cea mai puternica amprenta care este in tine si  in inima ta, este iubirea. Acesta este raspunsul la intrebarile tale,  la faptul ca uneori zile intregi te chinui intr-un iad creat de tine. Esti creator, asa ca poti sa-ti creezi din nou iubire, sa te pui intr-o pozitie avantajoasa si sa crezi in tine; sa te ierti, sa te iubesti pe tine, sa iti iubesti trecutul si prezentul, neputintele si foamea de Dumnezeu. Asadar  binecuvinteaza pe cei pe care ii intalnesti si chiar creaza-ti lumea ta binecuvantata, in care sa incapi  Dumnezeu si cu tine. Si apoi, vor incapea in sufletul tau, toti si toate.

 Asa este si asa va fi.

Am dat-o de gol pe Lilith

 

Semnele erau cat se poate de destabilizatoare. Pana la urma faptul de a oferi cheia Imparatiei Cerurilor unui intrus, este ca si cum ai deschide usa casei tale, tuturor trecatorilor de pe drum. Faptul in sine era acum o certitudine. Sibila, zeita perseverentei, a perspicacitatii si a calculelor matematice, nu era catusi de putin in urma cu planurile Ludmilei. De fapt planurile ei se bateau cap in cap cu planurile universale, sau cu ce ar fi trebuit sa faca conform etapelor de parcurs si mai ales conform psihanalizei Jungiene, care spunea ca nu este principiu care sa nu fie mancat de un gand anterior, sau de un sub-gand. Adicatelea gandul prim care este precedat de celelalte ganduri, ramane intact, numai daca se aplica principiul masculin. Este si normal, caci intai a fost creat Adam si apoi, Eva. De fapt a fost mai intai  Lilith, cea care a fost razbunatoare, plina de initiative si de o viata asa mai rebela. Genul cum este astazi femeia moderna, care este spiritul aventuros si mai exacerbat. Ca daca tot suntem la capitolul definitii si vrem sa definim teoria masculinului si a femininului, Lilith a fost cea care a facut copii cu ingerii din cer.

Revenind la Ludmila, multi au fost cei ce au profitat de pe urma atat a esecurilor ei, cat si a reusitelor ei, care au fost pe cat de transparente, pe atat de invizibile. Stiti ca unii oameni isi traiesc viata ca niste fantome invizibile, in anonimat, dar unii orice ar face nu pot scapa de urmarile unor succese din tineretea lor.  Asta era si cazul Ludmilei, pentru ca se inrolase intr-o manastire si desi ea plecase de mult timp de acolo, ea marcase deja pentru totdeauna cunostintele, prietenii, rudele si toata protipendada de apropiati care stiau ce facuse ea si practic toti se hraneau din asta. Desi se terminase de mult timp, faptul ca facuse ceea ce pentru orasul ei de cunoscuti era o gandire prea abstracta, prea revelatoare, dar de care s-au folosit prea multi, de multe ori in detrimentul ei. Practic ea deschisese cu cheia usa unei camere in care se aflau multe binecuvantari, unor persoane ingrate, care nu s-au jenat sa profite de aceasta binecuvantare, mai mult, chiar au ajuns sa o insulte si sa-i aduca injurii, cum ca era o perfida, o fiinta diluata, laconica, plina de goluri in cunostinte si in general in tot ce tinea de educatie, viata, arta, traire, misticism, credinta, reusite profesionale si personale. Practic era o inversare macabra si satanica, a ceea ce reprezenta fiinta ei, a ceea ce construise cu sudoare si cu lacrimi. Acesti intrusi care circulau prin viata ei facand alegerea de a o condamna la o viata marginita, fara satisfactii si fara reusite, erau de fapt profitorii care dupa ce furasera cheia Pandorei, au inceput sa distruga universul ei fragil, dar plin de certitudini si circumspectii.

Povestea este ca dupa ce se intorsese de la manastie, acolo unde cazuse un blestem greu asupra ei, acela de a nu reusi sa faca ceea ce isi propune si acela de a culege doar faramiturile ce cad de la masa stapanului. In acest caz stapanul fiind oricine care avea o oarecare cunoastere. Asta blestem, asta fiind o asa zisa temperatura a iadului, luata sub nivelul marii. Ei ca si zeii din Egiptul antic care ii urmareau pe muritori sa ii pedepseasca, ar fi urmarit-o toata viata, ceea ce au si facut. Cu perfiditate au profitat de universul pe care ea, Ludmila l-a deschis, universul acela paralel care ii este interzis omului de rand. Chiar vecinii ei, oameni asemeni unor sacali care urmaresc prada ca sa o sfasie, chiar cei care conduc aceasta lume, chiar ei, au profitat spargand in capul ei oalele mizeriei umane, gunoiul lumii pe care i l-au pus in cap, spunand ca este gunoiul ei.

Mai apoi Ludmila era cea care nu putea sa faca pace cu normalitatea infecta, cea care accepta ca totul sa fie linear, asa cum este o teava care transporta apa, dar nu are nimic poetic in ea. Pacatul Ludmilei asta era: si misticul si frumosul sa le cauti in lumea asta, deja era prea mult. Ludmila isi aminti in momentul acela de toate studiile ei de psihologie, de jumatatea ei de scoala neterminata, de functiile pe care le-au avut toti din jurul ei, cand ea era jos, de cursele lungi pe care le-a facut in Italia, tara catolica, care i-a dat multe raspunsuri. Faptul ca certitudinile erau atat de evidente, faptul ca nu mai ramanea nimic de zis, ca raspunsurile ei nu  se aflau inr-o tara ca Rusia, ci intr-o tara catolica, cum era Italia, era atat de evident, incat era destul de deranjant. Toate acestea in final, puteau fi raspunsul la marele eveniment care pe ea o facea fericita si pe care toti o manipulau sa nu il indeplineasca: jobul vietii ei, structura ei mulata pe acea cariera care i-ar fi inchis gura la toti. Practic locul ei in lume si scopul vietii ei, care acum era inlocuit de acte medicale, de oameni care ii dictau zilnic ce sa spuna ca sa le fie lor bine, de societate care ar fi facut parte cu drag din ea, daca ar fi putut sa isi faca loc. Practic in final, vroia sa sparga blestemul orelor petrecute in meditatii, in rugaciuni, luptelor cu demonii interiori, cu demonul mut si surd, cu cei care nu erau lamuriti niciodata ce face ea, sau daca face vreodata ceva, sau ce rost  are, avand in vedere ca fata asta nu cumpara aur, nu face tranzactii cu bani, nu joaca la Loto si nu iese din casa decat foarte rar. Aici isi facu loc psihanaliza lui Freud, fara acele socuri electrice care ar fi trebuit sa ii fie aplicate daca ar fi trait cu o suta de ani in urma, asta fiind certitudinea ca nu se intreaba omul ce face, penru ca nu stie ce sa-ti raspunda. Mai bine intrebati-i pe evrei ce trebuie sa-i raspunzi omului la aceasta intrebare- ii zise Ludmila lui Ianis. Eu ca sa fiu sincera, nu traiesc decat pentru a avea certitudini, restul este pentru mine, un chin. Asa cum Bethoven s-a chinuit al dracului de mult ca sa faca partiturile alea  si pictorul ala care si-a taiat urechea, presupun ca era un psihopat chinuit de propria existenta. Atunci ma intreb; mai traiesc eu penru mine, cand de fapt traiesc numai penru o certitudine? Cand o cersesc si stiu ca ea este raspunsul la orice framantare?

-Ai ramas tot filozoafa, ii spuse Ianis. Ce faci e putin, dar e atat de important, incat probabil daca o rotita ar lipsi din aceste nimicuri ale tale, nu ar mai functiona universul. Si stiu ca esti pasionata de Kafka, Yung, Einstein, Dostoievschi, Borges, Shakespeare, Tolstoi si de astronomie, dar crede-ma nu esti de prin secolul asta. Fa-ti o cariera si baga-ti picioarele in ei de filozofi, ca o viata ai! Esti penibila cu gandirea asta  Solomonita, chit ca uneori imi dai impresia ca nu stii ce vrei. Iti cer atat de mult? iti cer atat de mult sa te concentrezi pe lumea asta, pe fiinta ta si pe viata ta? Esti de-a dreptul stangace sa-mi spui ca nu conteaza una si alta, cand te  stiu atat de bine si stiu ca esti redusa in capacitatea ta de a te iubi. Ia un mar si mananca. Tot ce iti cer este sa nu cazi in capcana! pentru ca stiu ca esti mai puternica decat arati si preselectia naturala este tulbure, dar ea are loc in fiecare clipa. Scrie niste scrisori, baga-te cu capul intr-un personaj Dysnayland din parcul de distractii, da-te in calutii galbeni din caruselul din parcul de distractii, ridica un zmeu si imbraca rochia alba cu volane! Ce poti sa iti doresti de la viata mai mult? Nu mai filozofa si culca-te dupa o partida de s…Ca l-ai trait pe Eliade asa cum nu o poti face nici daca te-ai duce intr-un ashram budist, pe viu? Dar ce legatura are domnisoara de ieri, cu doamna de azi? singura legatura sunt cateva riduri in plus, cateva amintiri mai naive si cateva selfiuri facute de plictiseala de pe telefonul Samsung nou, nout.  Incapabila esti de a te prezenta in fata societatii, dovedeste lucrul ca esti o geniala scriitoare, si faptul ca inadaptatii nu cer nimic de la nimeni, ii scoate din sarite pe majoritatea. Si mai este varianta aia, in care unii incearca sa para ca nu ii scoti din sarite, incearca sa para ca au tot ce ai tu, nestiind sa se accepte in sinea lor, nestiind sa isi vada de viata lor de c…    AA, deci refuzul pe care l-am primit eu este unul diferit… spuse Ianis. Admir aceasta ….cum sa-i spun? disciplina sau incapatanare a ta! Si stii ca daca inr-o zi vei scoate cartea aia, ceilalti isi vor trada importanta falsa si isi vor arata mizeria spoita care se ascunde sub discutiile atat de goale, care se termina cu o singura concluzie: esti vai de capul tau! esti defecta- cum spune cantecul, mai rau- esti o analfabeta si oricat de multe idealuri ai fi avut in viata ta, oricat de multe carti ai fi citit, singura certitudine este ca tu nu esti ca ei. Tu nu vrei sa pari , nu vrei sa atingi nivelul in care sa te bati cu mana in piept si sa spui: asta sunt Eu. Asta este marele tau pacat. Deci prin urmare, iti spunem noi, ca esti o intrusa in propria ta viata, asa cum noi suntem intrusii care suntem bineveniti oriunde mergem. Pentru ca stim ca in ziua in care aratam cu degetul la ceilalti, in ziua aceea noi suntem cei care stim ce vrem si ne spalam lasitatea  aratand cu degetul spre ceilalti. Nu are nimic de a face cu societatea, ci doar cu tribul. Practic exista si varianta ca eu sa stau peste gard si sa te pazesc ca pe un dusman, dandu-ma ca sunt un vecin bun. Asta se invata, stii? Asa cum unii invata cate sapte limbi, ticalosia este cea mai ieftina forma de existenta umana, dar este la mare cautare, pentru ca da rezultate in favoarea celui ce o practica. Si se mai bate si cu pumnul in piept ca el este parte din societate, asta de fapt dovedind ca l-ai iertat pe prost la infinit, de prea multe ori ca sa mai scoti ceva uman din el. El este acea specie de om care sta la panda sa  culeaga ceea ce tu ai muncit cu sudoare (se pun si meditatiile  in stilul tibetan, gen Elizabeth Gibert?)

 

Ludmila isi lua pantofii cu toc si umbla desculta pe asfaltul gol. Era tarziu si se lasa intunericul. Bezna lumii nu era departe, dar metafora ca ei i-ar fi stat bine ca asistenta sau de ce nu ca bibliotecara, o facea sa zambeasca. Din inaltul cerului, o pasare -colibri canta in surdina. Greierii erau musafirii unei nopti pline de transe si nimeni nu isi putea explica ce era aceasta femeie. Era ‘femeia- lup’ care traia in trib, sau era pur si simplu, femeia- salbatica pe care trebuia sa o lasi in #arealul ei ca sa traiasca  si sa continue sa existe? Era totusi un ‘eveniment’: era femeie si desi fiecare zi constituia o lupta de selectie naturala, evenimentul  care se intampla era ca totusi femeia ar fi supravietuit. -Daca nu ea, atunci copilul ei. Teama statea dupa colt si certitudinea era o dificila [problema] de rezolvat.