Am dat-o de gol pe Lilith

 

Semnele erau cat se poate de destabilizatoare. Pana la urma faptul de a oferi cheia Imparatiei Cerurilor unui intrus, este ca si cum ai deschide usa casei tale, tuturor trecatorilor de pe drum. Faptul in sine era acum o certitudine. Sibila, zeita perseverentei, a perspicacitatii si a calculelor matematice, nu era catusi de putin in urma cu planurile Ludmilei. De fapt planurile ei se bateau cap in cap cu planurile universale, sau cu ce ar fi trebuit sa faca conform etapelor de parcurs si mai ales conform psihanalizei Jungiene, care spunea ca nu este principiu care sa nu fie mancat de un gand anterior, sau de un sub-gand. Adicatelea gandul prim care este precedat de celelalte ganduri, ramane intact, numai daca se aplica principiul masculin. Este si normal, caci intai a fost creat Adam si apoi, Eva. De fapt a fost mai intai  Lilith, cea care a fost razbunatoare, plina de initiative si de o viata asa mai rebela. Genul cum este astazi femeia moderna, care este spiritul aventuros si mai exacerbat. Ca daca tot suntem la capitolul definitii si vrem sa definim teoria masculinului si a femininului, Lilith a fost cea care a facut copii cu ingerii din cer.

Revenind la Ludmila, multi au fost cei ce au profitat de pe urma atat a esecurilor ei, cat si a reusitelor ei, care au fost pe cat de transparente, pe atat de invizibile. Stiti ca unii oameni isi traiesc viata ca niste fantome invizibile, in anonimat, dar unii orice ar face nu pot scapa de urmarile unor succese din tineretea lor.  Asta era si cazul Ludmilei, pentru ca se inrolase intr-o manastire si desi ea plecase de mult timp de acolo, ea marcase deja pentru totdeauna cunostintele, prietenii, rudele si toata protipendada de apropiati care stiau ce facuse ea si practic toti se hraneau din asta. Desi se terminase de mult timp, faptul ca facuse ceea ce pentru orasul ei de cunoscuti era o gandire prea abstracta, prea revelatoare, dar de care s-au folosit prea multi, de multe ori in detrimentul ei. Practic ea deschisese cu cheia usa unei camere in care se aflau multe binecuvantari, unor persoane ingrate, care nu s-au jenat sa profite de aceasta binecuvantare, mai mult, chiar au ajuns sa o insulte si sa-i aduca injurii, cum ca era o perfida, o fiinta diluata, laconica, plina de goluri in cunostinte si in general in tot ce tinea de educatie, viata, arta, traire, misticism, credinta, reusite profesionale si personale. Practic era o inversare macabra si satanica, a ceea ce reprezenta fiinta ei, a ceea ce construise cu sudoare si cu lacrimi. Acesti intrusi care circulau prin viata ei facand alegerea de a o condamna la o viata marginita, fara satisfactii si fara reusite, erau de fapt profitorii care dupa ce furasera cheia Pandorei, au inceput sa distruga universul ei fragil, dar plin de certitudini si circumspectii.

Povestea este ca dupa ce se intorsese de la manastie, acolo unde cazuse un blestem greu asupra ei, acela de a nu reusi sa faca ceea ce isi propune si acela de a culege doar faramiturile ce cad de la masa stapanului. In acest caz stapanul fiind oricine care avea o oarecare cunoastere. Asta blestem, asta fiind o asa zisa temperatura a iadului, luata sub nivelul marii. Ei ca si zeii din Egiptul antic care ii urmareau pe muritori sa ii pedepseasca, ar fi urmarit-o toata viata, ceea ce au si facut. Cu perfiditate au profitat de universul pe care ea, Ludmila l-a deschis, universul acela paralel care ii este interzis omului de rand. Chiar vecinii ei, oameni asemeni unor sacali care urmaresc prada ca sa o sfasie, chiar cei care conduc aceasta lume, chiar ei, au profitat spargand in capul ei oalele mizeriei umane, gunoiul lumii pe care i l-au pus in cap, spunand ca este gunoiul ei.

Mai apoi Ludmila era cea care nu putea sa faca pace cu normalitatea infecta, cea care accepta ca totul sa fie linear, asa cum este o teava care transporta apa, dar nu are nimic poetic in ea. Pacatul Ludmilei asta era: si misticul si frumosul sa le cauti in lumea asta, deja era prea mult. Ludmila isi aminti in momentul acela de toate studiile ei de psihologie, de jumatatea ei de scoala neterminata, de functiile pe care le-au avut toti din jurul ei, cand ea era jos, de cursele lungi pe care le-a facut in Italia, tara catolica, care i-a dat multe raspunsuri. Faptul ca certitudinile erau atat de evidente, faptul ca nu mai ramanea nimic de zis, ca raspunsurile ei nu  se aflau inr-o tara ca Rusia, ci intr-o tara catolica, cum era Italia, era atat de evident, incat era destul de deranjant. Toate acestea in final, puteau fi raspunsul la marele eveniment care pe ea o facea fericita si pe care toti o manipulau sa nu il indeplineasca: jobul vietii ei, structura ei mulata pe acea cariera care i-ar fi inchis gura la toti. Practic locul ei in lume si scopul vietii ei, care acum era inlocuit de acte medicale, de oameni care ii dictau zilnic ce sa spuna ca sa le fie lor bine, de societate care ar fi facut parte cu drag din ea, daca ar fi putut sa isi faca loc. Practic in final, vroia sa sparga blestemul orelor petrecute in meditatii, in rugaciuni, luptelor cu demonii interiori, cu demonul mut si surd, cu cei care nu erau lamuriti niciodata ce face ea, sau daca face vreodata ceva, sau ce rost  are, avand in vedere ca fata asta nu cumpara aur, nu face tranzactii cu bani, nu joaca la Loto si nu iese din casa decat foarte rar. Aici isi facu loc psihanaliza lui Freud, fara acele socuri electrice care ar fi trebuit sa ii fie aplicate daca ar fi trait cu o suta de ani in urma, asta fiind certitudinea ca nu se intreaba omul ce face, penru ca nu stie ce sa-ti raspunda. Mai bine intrebati-i pe evrei ce trebuie sa-i raspunzi omului la aceasta intrebare- ii zise Ludmila lui Ianis. Eu ca sa fiu sincera, nu traiesc decat pentru a avea certitudini, restul este pentru mine, un chin. Asa cum Bethoven s-a chinuit al dracului de mult ca sa faca partiturile alea  si pictorul ala care si-a taiat urechea, presupun ca era un psihopat chinuit de propria existenta. Atunci ma intreb; mai traiesc eu penru mine, cand de fapt traiesc numai penru o certitudine? Cand o cersesc si stiu ca ea este raspunsul la orice framantare?

-Ai ramas tot filozoafa, ii spuse Ianis. Ce faci e putin, dar e atat de important, incat probabil daca o rotita ar lipsi din aceste nimicuri ale tale, nu ar mai functiona universul. Si stiu ca esti pasionata de Kafka, Yung, Einstein, Dostoievschi, Borges, Shakespeare, Tolstoi si de astronomie, dar crede-ma nu esti de prin secolul asta. Fa-ti o cariera si baga-ti picioarele in ei de filozofi, ca o viata ai! Esti penibila cu gandirea asta  Solomonita, chit ca uneori imi dai impresia ca nu stii ce vrei. Iti cer atat de mult? iti cer atat de mult sa te concentrezi pe lumea asta, pe fiinta ta si pe viata ta? Esti de-a dreptul stangace sa-mi spui ca nu conteaza una si alta, cand te  stiu atat de bine si stiu ca esti redusa in capacitatea ta de a te iubi. Ia un mar si mananca. Tot ce iti cer este sa nu cazi in capcana! pentru ca stiu ca esti mai puternica decat arati si preselectia naturala este tulbure, dar ea are loc in fiecare clipa. Scrie niste scrisori, baga-te cu capul intr-un personaj Dysnayland din parcul de distractii, da-te in calutii galbeni din caruselul din parcul de distractii, ridica un zmeu si imbraca rochia alba cu volane! Ce poti sa iti doresti de la viata mai mult? Nu mai filozofa si culca-te dupa o partida de s…Ca l-ai trait pe Eliade asa cum nu o poti face nici daca te-ai duce intr-un ashram budist, pe viu? Dar ce legatura are domnisoara de ieri, cu doamna de azi? singura legatura sunt cateva riduri in plus, cateva amintiri mai naive si cateva selfiuri facute de plictiseala de pe telefonul Samsung nou, nout.  Incapabila esti de a te prezenta in fata societatii, dovedeste lucrul ca esti o geniala scriitoare, si faptul ca inadaptatii nu cer nimic de la nimeni, ii scoate din sarite pe majoritatea. Si mai este varianta aia, in care unii incearca sa para ca nu ii scoti din sarite, incearca sa para ca au tot ce ai tu, nestiind sa se accepte in sinea lor, nestiind sa isi vada de viata lor de c…    AA, deci refuzul pe care l-am primit eu este unul diferit… spuse Ianis. Admir aceasta ….cum sa-i spun? disciplina sau incapatanare a ta! Si stii ca daca inr-o zi vei scoate cartea aia, ceilalti isi vor trada importanta falsa si isi vor arata mizeria spoita care se ascunde sub discutiile atat de goale, care se termina cu o singura concluzie: esti vai de capul tau! esti defecta- cum spune cantecul, mai rau- esti o analfabeta si oricat de multe idealuri ai fi avut in viata ta, oricat de multe carti ai fi citit, singura certitudine este ca tu nu esti ca ei. Tu nu vrei sa pari , nu vrei sa atingi nivelul in care sa te bati cu mana in piept si sa spui: asta sunt Eu. Asta este marele tau pacat. Deci prin urmare, iti spunem noi, ca esti o intrusa in propria ta viata, asa cum noi suntem intrusii care suntem bineveniti oriunde mergem. Pentru ca stim ca in ziua in care aratam cu degetul la ceilalti, in ziua aceea noi suntem cei care stim ce vrem si ne spalam lasitatea  aratand cu degetul spre ceilalti. Nu are nimic de a face cu societatea, ci doar cu tribul. Practic exista si varianta ca eu sa stau peste gard si sa te pazesc ca pe un dusman, dandu-ma ca sunt un vecin bun. Asta se invata, stii? Asa cum unii invata cate sapte limbi, ticalosia este cea mai ieftina forma de existenta umana, dar este la mare cautare, pentru ca da rezultate in favoarea celui ce o practica. Si se mai bate si cu pumnul in piept ca el este parte din societate, asta de fapt dovedind ca l-ai iertat pe prost la infinit, de prea multe ori ca sa mai scoti ceva uman din el. El este acea specie de om care sta la panda sa  culeaga ceea ce tu ai muncit cu sudoare (se pun si meditatiile  in stilul tibetan, gen Elizabeth Gibert?)

 

Ludmila isi lua pantofii cu toc si umbla desculta pe asfaltul gol. Era tarziu si se lasa intunericul. Bezna lumii nu era departe, dar metafora ca ei i-ar fi stat bine ca asistenta sau de ce nu ca bibliotecara, o facea sa zambeasca. Din inaltul cerului, o pasare -colibri canta in surdina. Greierii erau musafirii unei nopti pline de transe si nimeni nu isi putea explica ce era aceasta femeie. Era ‘femeia- lup’ care traia in trib, sau era pur si simplu, femeia- salbatica pe care trebuia sa o lasi in #arealul ei ca sa traiasca  si sa continue sa existe? Era totusi un ‘eveniment’: era femeie si desi fiecare zi constituia o lupta de selectie naturala, evenimentul  care se intampla era ca totusi femeia ar fi supravietuit. -Daca nu ea, atunci copilul ei. Teama statea dupa colt si certitudinea era o dificila [problema] de rezolvat.

Te cunosc dupa nume

 

decizii

Pe langa faptul ca exista o groaza de semnificatii ale unor nume care sunt date copiilor la nastere si ca Nostradamus se afla si el undeva pe aici prin ecuatia asta, este normal sa te intrebi daca numele anumitor vedete este direct proportional cu statutul lor. Mie mi se pare ca da si atunci Nostradamus avea dreptate, fara sa fi trisat in gandirea lui atat de conceptuala si profetica. Ma gandesc ca a te chema Magdalena este logic legat de Maria Magdalena din Biblie- deci ai asadar niste trasaturi care te arunca acolo si cred ca si destinul iti este trasat cam pe o anumita linie. Apoi sa te numesti Ioana si sa te alinte cei dragi Mihaela, cred ca iti schimba destinul la 180 de grade, ca nu mai stie lumea cum te cheama, sau de unde sa te ia. Eu in viata mea, de exemplu, am intalnit multe femei cu numele Mihaela care au ajuns unde vroiau si prin asta vreau sa spun ca este un nume predestinat succesului. Da ce te faci daca te numesti Alina si esti intr-o tara corporatista, in care sistemul este atat de minimalist incat iti vine sa iei primul avion si sa pleci in lume? Numele tau poate avea mai mult succes in tarile europene, acolo unde destinul tau se poate implini fara doar si poate in societatea de acolo.

De exemplu chestia cu numele este legata foarte mult de sfinti si va zic inca una: la catolici sfintii sunt atat de titrati, incat am observat ca numele lor coincid cu destinele celor pe care le poarta. O coincidenta fericita sau nu, oamenii astia din strainatate au un isntinct de conservare extraordinar care m-a uimit dintotdeauna si culmea ca sunt si atat de normali si de uniti in ganduri si in simtiri, incat ma intreb daca  va exista si la noi vreodata acest tipar de gandire. Practic sunt oameni care merg pe acelasi drum, fara sa se planga de probleme si neajunsuri. Cum e asta ca sa nu te plangi de neajunsuri si sa nu te vaicaresti toata ziua buna ziua?  Cred ca asta este lucrul pe care l-am admirat cel mai mult la oamenii astia, utilizand cuvinte simple, dar daca as utiliza altfel de cuvinte, cred ca le-as ridica o statuie la fiecare in parte, atat mi se par de meritorii oamenii astia.

Cu putina istorie si cu mult talent, s-au construit imperii si s-au ridicat cetati care mai apoi au dat nastere la cetateni care  traiau in cetate si  astfel se supuneau regulilor si legilor cetatii. Ca tot sunt eu pasionata de istoria antica a Romei si nu numai, din care noi am putea sa invatam multe si vorbind  de filozofii din acea perioada si  de strategii militari, asa cum a fost Alexandru cel Mare, care  a devenit artizanul unui imperiu ce  se intindea din Albania pana in Pakistan. Trist este ca el a murit la varsta de 32 de ani, fiind otravit.

Cum arata de fapt Alexandru cel Mare? Mai departe o sa va descriu in cateva cuvinte ca el era  un tînăr nu prea înalt (1,55 m), slab, cu o bărbie mai pronunţată şi cu un nas acvilin  (ca al tatălui său), lăsa vîntul să-i ridice părul lung, arămiu. Ochii negri şi puţin bulbucaţi străluceau de dorinţe încă neîmplinite: vroia Troia, vroia Asia, Persia, India, vroia LUMEA! Îmbrăcat într-o armură făcută din plăci metalice, strălucitoare, îmbinate cu cureluşe din piele, pe piept avînd capul înfiorător al unei divinităţi uitate, scruta zarea, în timp ce preoţii jertfeau un bou negru al cărui sînge îl aruncau în mare, pentru îmbunarea zeilor. Ajungînd la ţărmul Asiei, el va sări primul din corabie, punînd piciorul pe acest pămînt, ca un stăpîn. O sa va redau cateva detalii despre viata lui Alexandru cel Mare, a carui destin este fascinantam fost fascinant si chiar cred ca oamenii marisi ma refer la cei ce au murit tineri (asa ca si Alexandru cel Mare), au construit in scurta lor viata mai mult decat  au construit predecesorii sai in o suta de ani.

Cei care au complotat impotriva lui in final, au fost cei din jurul lui. Dar alte relatãri ne vorbesc despre altceva. Astfel, Alexandru devine febril chiar în timpul banchetului, mai exact dupã ce bea o cupã de vin, dupã care îşi fac loc şi alte simptome precum dureri insuportabile, convulsii şi delir. Nu este menţionatã însã febra. O durere mare dupã consumul de vin ar sugera otrãvirea, dar Plutarh o neagã cu desãvârşire.

Cine sã-l fi otrãvit? Filmul lui Stone nu dã un rãspuns, priviri dubioase schimbându-se între companionii lui, dar nicio clarificare a identitãţii fãptaşului. Mulţi autori greci şi romani îi aratã cu degetul pe Antipater, pe care Alexandru îl lasã pe tronul Macedoniei, şi pe fiii sãi, Cassander şi Iollas. Antipater avea într-adevãr motive sã se descotoroseascã de rege, pentru cã tocmai fusese chemat în Babilon şi nu cu gânduri paşnice. Autorii povesteau ca Antipater şi-a trimis fiul la curtea regelui cu o cantitate de apã colectatã din legendarul râu Styx, despre care se credea cã ar curge puţin şi în nordul  Peloponezului;apã transportatã într-o copitã de mãgar, singura pe care nu o eroda. În Babilon ”cupa” ajunge la fratele sãu Iollas, ”paharnicul” lui Alexandru. Elementele de bazã sunt aceleaşi în relatãrile antice, diferã doar detaliile. Uneori Aristotel apare şi el în complot, alteori Medius. Evident cã pânã de curând istoricii au clasificat relatarea drept fantezie, probabil o tentativã de a-l submina pe Antipater. Chiar şi ideea cã apa de râu ar putea fi toxicã pãrea absurdã.

În 1913 clasicistul J.G. Frazer declarã cã apele râului Mavroneri, identificat cu legendarul Styx, sunt curate. Dar în 2010, la o conferinţã în Barcelona, istoricul Adrienne Mayor şi toxicologul Antoinette Hayes susţin cã pe lângã Mavroneri calcarul ar fi putut cu uşurinţã întreţine o bacterie letalã numitã calicheamicinã, care ar fi putut provoca o moarte similarã celei descrise pentru Alexandru cel Mare. Cassander cãlãtoreşte din Europa în Asia cu câteva sãptãmâni înainte de declansarea simptomelor regelui, plus cã el ordonã execuţia mamei, soţiei şi fiului lui Alexandru. Totodata şi spânzul intrã în discuţie, plantã folositã foarte des de medicii greci, dar letalã în doze mari. Chiar şi aceştia se poate sã-l fi omorât încercând sã-l vindece…Oricum, este dificil de realizat o analizã toxicologicã la 2300 de ani dupã eveniment.

Ce avea el de gând în Africa, Carthagina şi Coasta Mediteranã cerea puţin cam mult de la ofiţerii sãi. Cu toate acestea, autorul respinge ideea otrãvirii, pledând pentru boalã şi descurajãrile oamenilor sãi. Şi aşa continuã dezbaterile şi misterul se tot adânceşte, mai ales cã s-au înmulţit variantele şi nu mai persistã dihotomia de dinainte (otravã vs. boalã):boalã+otrãvire, otrãvire din greşealã, etc. Dacã s-ar gasi mumia cu totul altfel ar sta lucrurile, dar aceasta a dispãrut prin secolele III-IV. Între timp cercetãtorii vor continua investigaţia analizându-i pe Plutarh, Arrian, Diodor, Iustin sau Quintus Curtius.

Asa ca dragi prieteni, cu acest articol am atins un subiect destul de scortos pentru lumea feisbucista, dar  a vorbi despre Alexandru cel Mare aici pe blogul meu, pentru mine este  un mod cat se poate de transparent de a ma exprima pe blog.

Si ce spuneau cei din antichitate? ca filozofia si observatia sunt  cel mai inalt grad de constiinta al omului. Iar destinul nu ni-l facem noi, ci  ne este  dat de Dumnezeu.

 

 

 

Sfarsit de eclipsa

 

luna

 

Sub imperiul supremei ignorante de a trece cu vederea eclipsa de luna, care este un eveniment clar-obscur si atat de admirat de lume, incat si-ar dori sa o ia cu ea in pat si acolo sa faca un amor nebun, ma situez si eu undeva intr-o pozitie de semi-ignoranta, dar constientizata cel putin. Dupa ce eclipsa a disparut si  s-au mijit zorile teribile, ca luna cu eclipsa ei s-a subtilizat si a cazut intr-o grota din cer, departe de noi si de asternuturile noastre, inca fidela in apucaturi vreo doua saptamani de acum incolo- chiar si mai bine de atat. Apoi sa ne reluam rutina? cum am putea, cand se acopera luna care in noptile astea feerice a aratat ca o minge de aur, prea trista spre a fi aruncata in neant si prea sterila spre a face pui de aur?

Daca mi-am pus dorinte la eclipsa asta care e chiar in semnul meu zodiacal? pai da,,, dorintele mai trebuie sa aiba si spirit si suflu si sa fie si furate destinului- constientizate, visate, voite, trecute prin filtrul inimii si al ratiunii, impunse cu sageti de concentrare si rugi si chiar vizualizate, ca pana la urma sa ne regasim in ele, noi fiintele care ne cautam pe noi insine si  care nu putem avea decat ceea ce am avut si pana acum. Asa cum nu putem pierde decat ceea ce nu avem, noi care am venit aici sa ne reamintim ca am fost odata in aceleasi ipostaze, calatori si pelerini ai aceleiasi planete…

Si ca sa-i dam Cezarului ce-i al Cezarului si lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu, nu ar fi rau sa ne dorim sa ne apropiem de spiritualitate, intr-o asa vibratie puternica pe care ne-a dat-o aceasta eclipsa de luna. De exemplu v-ati gandit sa faceti un pelerinaj vreodata? daca nu sunteti destul de siguri pe treaba asta, eu zic sa il faceti pentru experientele pe care le veti trai acolo. Stiti voi pelerinajul gen „El camino de Santiago del Compostela”- pe jos, cu o carja si cu o pelerina de ploaie in spate- asa scrie si la Biblie, nu? nu degeaba toti care au parcurs drumul asta, s-au vindecat interior. Bine, ca poate fi si drumul Crucii pe Golgota, la fel de bine, voi alegeti, eu v-am aruncat pastila. Si apoi o sa mai vorbim despre experientele pe care le-ati avut… Daca voi fi si eu una din pelerinii aia, nu o sa-mi para rau catusi de putin, pentru ca stiu ca am multe de explorat si de utilizat : viata, credinta si aventura. Subit, m-am vindecat de mine povestindu-va lucrurile astea, ceea ce va doresc si voua!

 Va continua…♣♣♣