Rumi, poetul inimilor

Rumi a fost un poet persan, sufi mistic ce a trăit în secolul 13. Rumi a avut o filozofie a iubirii pe care a transformat-o în iubire mistică și a crezut puternic faptul că îl poate găsi pe Dumnezeu prin poezie, muzică și dans.

Poeziile lui Rumi au puterea de a pune inimile în legătură cu intimitatea noastră care este iubirea, de a trezi conștiințe și de a deschide inimi. Cred că dacă mi-aș dori să fi cunoscut o mare personalitate din istorie  în viața mea, mi-ar fi plăcut să îl cunosc pe misticul Rumi.

El a trăit în Persia și mai târziu în Turcia. Tatăl său a fost un renumit teolog, jurist și mistic, Rumi provenind dintr-o familie înstărită. În perioada invaziilor tătare, Rumi a fost nevoit să plece cu familia sa în mai multe orașe, unde a intrat în contact cu alte culturi și civilizații.

La vârsta de 18 ani l-a întâlnit pe marele poet sufit Atar, care i-a oferit o carte numită Asrarnama, în care se vorbea despre cum omul își pune piedici spre cunoașterea lui Dumnezeu și se leagă pe sine de lumea materială.  În Turcia, a fost un lider religios și a învățat de la mari maeștri să se roage ( se retrăgea în rugăciune și meditații 40 de zile, ținând și post). Se spune că mergea în Allepo și Damasc ca să primească cunoaștere de la cei mai înalți maeștri. În zece ani Rumi ajunge renumit jurist, teolog și predicator.

Rumi s-a  dedicat practicilor mistice, abandonând căutarea intelectuală și a început să dicteze  poeme mistice, pe care prietenul lui Husamedin Chelebi i-a promis să i le recite. Se spune că după întâlnirea cu  Shams el a atins pragul de  Maestru perfect și că vizita teritorii inaccesibile muritorilor de rând, de aici având inspirația divină, care i-a permis să scrie aceste poeme mistice.

„Nu a pus niciodata mana pe un stilou, in timpul compunerii volumului Mathnawi. Oriunde se afla cand il prindea inspiratia, fie ca era la scoala, la bai, la terme, sau in vie, eu scriam tot ceea ce el recita. De multe ori, abia puteam tine pasul cu el, pentru ca dura zile si nopti, la rand. Alteori, nu compunea cu lunile, iar altadata, nu a compus nimic timp de 2 ani. La terminarea fiecarei carti, ii citeam inca o data ceea ce am scris, pentru ca el sa corecteze ceea ce am scris.”

În 1273 la moartea sa, se spune  că au venit oameni de toate religiile ca să își ia rămas bun. Vestea despre darul său și despre lumina sa, ajunsese departe. Astfel oamenii au înțeles autenticitatea și universalitatea mesajului său.

Poemele lui Rumi astăzi sunt la fel de puternice și de vii, ca acum 800 de ani și sunt traduse în toate limbile lumii. Dealtfel mesajul său este un mesaj universal al iubirii de Dumnezeu, care ne îndeamnă a – L  trăi pe Dumnezeu și a-l căuta neîncetat pe Cel iubit.

Nu pot decât să spun că Rumi  ne privește de dincolo și fiecare om care îi citește poemele ajunge la un extaz mistic, astfel încât poemele lui nu sunt din această lume, ci vin din inspirația divină pe care a avut-o din plin.

Daca Ma Iubesc, de fapt Te Iubesc! Daca Te Iubesc, de fapt Ma Iubesc”

„O viata fara Iubire este lipsita de sens! Iubirea este Apa Vietii. Soarbe-o cu inima-ti si sufletul!”

„Iubirea vine din infinit si ramane o eternitate. Cel ce cauta dragostea scapa de lanturile nasterii si mortii.”

“Ieri am fost inteligent asa ca am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt intelept, asa ca ma schimb pe mine insumi.”

„Doar cu inima poti sa atingi cerul.”

„Doar prin Iubire se poate intelege Iubirea si Indragostitii”

„Iubim : de aceea viata este plina de atatea daruri minunate”.

Și iată și un poem al lui Rumi:

rumi poetul

 


„Toata ziua ma gandesc la asta, apoi noaptea, intreb:

De unde vin si ce trebuie sa fac aici?

Nu am nicio idee.

Sufletul meu este de altundeva. Sunt sigur de asta.

Si vreau sa sfarsesc acolo.

Aceasta betie a inceput in alt loc.

Cand voi ajunge din nou acolo, voi fi complet treaz.

Intre timp…Sunt ca o pasare de pe alt continent,

Stand in aceasta crescatorie de pasari.

Dar va veni ziua in care imi voi lua zborul.

Dar, stai, cine este acum in urechea mea?

Cine aude vocea mea? Cine spune cuvinte cu gura mea?

Cine vede cu ochii mei? Ce este sufletul?

Nu ma pot opri din a pune intrebari.

Daca as putea gusta macar o picatura din raspunsul la aceste intrebari,

As putea sa evadez din aceasta inchisoare pentru cei beti.

Nu am venit aici din propria mea voie

Si nu pot pleca din voia mea.

Oricine ar fi Cel care m-a adus aici,

Tot El va trebui sa ma ia inapoi.

Aceasta poezie…Niciodata nu stiu ce urmeaza sa spun..

Nu o planific.

Cand sunt in afara ei, devin foarte tacut….Si rareori vorbesc.”

 

“Cine m-a adus aici” Rumi


 

 

Lorelei de Ionel Teodoreanu

Romanul Lorelei este un amalgam de sentimente şi de miros de flori de tei. Dacă o citeşti într-o zi ploioasă,  ai şansa de a trăi emoţii noi amestecate cu povestea de dragoste dintre doi scriitori : unul celebru şi iubit de public, celălalt având un singur cititor.

lorelei-ionel-teodoreanu

Deşi este scrisă în 1935, Lorelei  este  o carte a iubirii cu final trist, acea carte care nu îţi lasă un bagaj greu în suflet, ci doar suspinele unei iubiri ce se mistuie sub ochii cititorului. Aceasta nu cere, nu umileşte, ci se dăruieşte ca o mândrie a sufletului, o minunată poveste ce zăpăceşte cititorul prin simplitatea ei.

Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N- avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei. 
  Ionel Teodoreanu, Lorelei 

Povestea se începe într-un tren, unde Luli, o tânără ce urmează să dea bacalaureatul, îl întâlneşte pe tânărul scriitor Bogdan Catul. La bacalaureat, Bogdan scriitorul de succes, face parte din comisia de evaluare şi astfel între cei doi se înfiripă o dragoste reală. Cei doi se căsătoresc şi trăiesc o dragoste pur românească, acea iubire care nu are legătură cu romanele americane. Însă apare o fată care este îndrăgostită de Catul şi aceasta este Gabriela, prietena lui Luli.

Lorelei este cea care scrie în secret, neafişându-şi scrierile altora şi de aceea este eterna scriitoare  timidă şi anonimă. Triunghiul amoros este alcătuit la un moment dat, din cei doi şi Gabriela, care îi trimite scrisori de amor lui Bogdan. Semnându-se Lorelei, îl face  pe acesta să creadă că ea este autoarea şi intră în jocul periculos al chezăşiei pentru iubire dintre cei doi. Iar Bogdan este profesorul universitar şi  soţul iubitor, a cărui viaţă este marcată de un semn de întrebare continuu, simţindu-se de multe ori ademenit de situaţii misterioase şi chiar fiind depăşit de ele.

Savoarea cărţii este dată de drama , iubirea şi de farmecul personajelor principale: Lorelei este o floare gingaşă care iubeşte aşa cum  razele de soare iubesc  primăvara, pe când Gabriela este contrariul lui Lorelei. Ea contrastează printr-o fire ce ţese intrigi amoroase, ce îi aduc satisfacţia că este iubită indiferent de consecinţe.

Scriitorul Bogdan Catul şi soţul iubitor a lui Lorelei, trăieşte o dramă interioară prin faptul că intrând într-o altă etapă a vieţii, nu se mai ridică la nivelul celui care a fost. El se află la o răspântie decisivă între mirabolanta lui soţie, cariera de profesor universitar şi talentul de scriitor, care par să îl solicite toate.  Primind scrisorile de la Lorelei, se declanşează adevărata nelinişte în sufletul său. Bogdan cade uşor pradă când primeşte scrisorile încărcate de talent şi emoţie, neştiind că acestea sunt de fapt farsa soţiei sale prin intermediul Gabrielei, care lucrează ca profesor în Braşov.

În momentul în care Gabriela vine în vizită le cei doi soţi, Luli trăieşte o mare nelinişte, dându-şi seama că Lorelai, pseudonimul său literar se preschimbă în Gabriela, confundându-se în viaţa lui Bogdan, ca una şi aceeaşi.

Povestea de dragoste are un deznodământ trist, căci în ziua în care soseşte Gabriela, Luli în urma unui accident chirurgical, moare. Astfel Bogdan se căsătoreşte cu Gabriela, cu cea de la care primise scrisorile şi  femeia de care era  fascinat.

Bogdan însă avea un mare gol în inimă datorită morţii soţiei sale şi aflând cine este de fapt Lorelei, trăieşte o mare nefericire. Astfel începe să îşi scrie romanul vieţii sale.

Bogdan nu este decât acel suflet care s- a vrut iubit, dar căruia viaţa i-a dăruit două femei mult diferite. Luli care a sfârşit în mod tragic şi Gabriela care a furat sentimentele lui Bogdan, nefiind cea care a fost sinceră decât de la un anumit punct, când totul a devenit fatal.

Bogdan Catul ajunge să îşi pună capăt zilelor aruncându-se în râu la Galaţi şi astfel povestea de iubire se termină tragic.

Ca un observator al firului epic al cărţii, îţi dai seama că Ionel Teodoreanu care a excelat în  cărţile pentru copii, este de fapt acel spirit care face din fiecare carte a sa, un mit. Cu atât mai mult, cartea Lorelei este de fapt un mit al iubirii şi al neîmplinirii în iubire. De aceea am înţeles din acest roman, că nu contează cine eşti, căci mitul iubirii se lasă trăit de fiecare om în parte şi miezul incertitudinii din romanul Lorelei, este însăşi iubirea de care unii sunt răpuşi până la final…

Nu vom şti niciodată dacă Lorelei a fost acea Luli din scrisori, sau a fost într-o măsură mai mare fiinţa iubită de Bogdan, sau poate sufletul pereche al Gabrielei, care exprima ceea ce acesteia nu îi era dat să trăiască. Lorelei este în final un simbol al tainei vieţii, ce se desfăşoară şi se deschide în iubire, trăind până la final tragedia ei.

 a scris Ialina♥♥♥

 

 

Împărăteasa Cerurilor

 

fecioara-maria-342

Tu Maică Preacurată, a Cerurilor împărăteasă

Porfiră de iubire şi pruncă preaaleasă

Iubirea ta de oameni este ocean de lacrimi

Ce curge în veşnicie.

 

Şi chiar şi cei pierduţi de ţi se roagă ţie

Ies la liman cu bine, cu mila ta de mamă

Ceea ce eşti milă şi nu tăgadă,

Cum suntem noi cei în  nevoi.

 

Preasfântă împărăteasă şi pururea Fecioară

Tu  stai în genunchi şi rogi pe Fiul tău-

Adu  o umbră de speranţă şi sufletului meu.

Străin în lumea asta, în care toate se sfârşesc,

Greşesc mereu păcătuind şi uit tot ce-i firesc.

 

Grăbind vino spre noi, Preasfântă Împărăteasă

Ce eşti iubirea sfântă de îngeri preaslăvită

Curată floare din Ceruri şi mamă preaiubită

Şi pururea Fecioară.

 

Vino şi ne arată milă, căci după ea tânjim.

Avem nevoie de tine, ca de o dulce poartă

De graţie divină, de har şi de iubire,

De harul Duhului Sfânt, ca  scut în veşnicie.