Aţi trăit vreodată un stil de viaţă care să nu vă dezamăgească?

Eu, da! Am trăit acel stil de viaţă nu un an, ci ani de zile şi m-a făcut să mă întreb de multe ori  de ce este o aşa mare diferenţă de trai acolo şi aici. Despre victimizarea noastră ca români,  sunt multe de spus. Românului îi stă în fire să se victimizeze, aşa cum americanului îi stă în fire să fie cu cinci sute de ani înaintea noastră. Cică dacă ajungi în America, nu poţi să nu te podidească plânsul la diferenţa de mentalitate de acolo faţă de cea de aici… O prietenă îmi spunea că după ce  s- a întors din America a plâns… probabil că a plâns de amarul  cu care ne primeşte ţara asta, ori de câte ori ne întoarcem în ea.

Italia este cu mult deosebită de România, cu toate comentariile haterilor asupra celor care se întorc de acolo şi înfundă spitalele cu boli nervoase. Da’ tu ai fost acolo?! ai bătut  la pas toată Italia şi ai văzut că sunt cu o sută de ani înaintea noastră? ai gustat din mâncarea lor de o fineţe ireproşabilă şi ai trăit în casele lor unde luxul este sută la sută roman, amintindu-mi de fiecare dată cât de scârbos este individul român, aruncând vrute şi nevrute celor ce lucrează în Italia?  ai bătut la pas catedralele lor, aşa încât ţi s- a schimbat percepţia despre tine ca om, ca fiinţă care este aparţinătoare unui spaţiu vast, mult mai vast decât ţara ta? „Ţoapele alea” care au muncit ani de zile în Italia, au susţinut economia unor zone defavorizate şi   banii pe care i-au făcut, i-au cheltuit tot în România, pe asta o ştii?? Şi care acum se confruntă în mass media cu multe alte injurii nemeritate.

italia, portofino

Mie uneia  viaţa din Italia mi-a priit la nivel pragmatic şi personal  şi recunosc că a fost prima mea iubire. Am vizitat Italia în lung şi în lat şi mi- a plăcut tot ce am văzut!  Nu poţi să îţi dai cu părerea despre  un stil de viaţă până nu îl trăieşti pe pielea ta, având în vedere  că  orice fapt trăit este ca o a doua natură!  Păi acolo şi soarele este mai strălucitor şi casele sunt atât de mari şi încăpătoare, încât tu nu poţi trăi  primitiv în aşa lume! Într-o lume în care stilul  roman  este împământenit încă de pe vremea împăratului Cezar, cu apelativul de rigoare Ave Cezar!♣♣♣

Nu poţi plânge şi nu te poţi victimiza în Italia, pentru că viaţa de acolo nu îţi permite. Pur şi simplu nu ai timp de aşa ceva, ai timp doar să trăieşti în ritmul lor -il dolce di fare niente. Apoi  să ai relaţii omeneşti de o demnitate maximă şi să trăieşti senzaţia că eşti într-o vacanţă continuă, care nu se mai termină niciodată. Cel puţin aşa am trăit eu! Şi faptul că te mai  afli înconjurat  şi de plaje cu mări albastre, nesfârşite, este cea mai mare dovadă a faptului că eşti într-o ţară unică.

Paste-Arrabiata

Mai ai timp apoi să lucrezi ca o persoană care face parte din familia lor. Şi să te bucuri  nimicurile  de zi cu zi, în care acest popor este expert.

Eu care sunt o persoană ce îmi dedic mult timp mie insumi şi  plăcându-mi atât singurătatea, dar şi  călătoriile, am găsit acolo multe variante de a trăi pe pielea mea şi pe gustul meu. Dar asta a cerut o capacitate uriaşă de adaptare la toate schimbările prin care am trecut şi care nu au fost puţine. De asemenea plăcerea de a întâlni necunoscutul şi o mare doză de umor, m-au ajutat întotdeauna. Neuitând totuşi nici o clipă că de câţiva ani m-am mutat în Bucureşti şi visul care mi-a acaparat tinereţea s-a terminat, totuşi rămânând cu zicala  cât a fost, a fost frumos. Mă aşteaptă poate alte aventuri, alte destinaţii, spiritul meu ludic şi explorator încă îmi dă bineţe în dimineţile în care mă trezesc cu faţa la cearceaf.

Revenind la dulcea Italie şi la faptul că am vrut să scriu pe blogul meu despre viaţa pe care am trăit-o acolo, am vrut să vă împărtăşesc şi vouă, prietenilor mei, câteva din trăirile  care m-au marcat.

Iar pentru ca să te victimizezi,  trebuie să vii în România. În Italia trăieşti totul aşa cum vine,   viaţa italienilor în general, nu poate fi decât bună-  ca să citez din înţelepciunea poporului italian. Nu zic că nu am întâlnit şi multe cazuri grave, doamne care aveau nevoie de ajutor ca de aer, destine triste, aşa cum sunt şi în România. Totuşi ceva m-a ţinut de-asupra disperării şi norilor negri din drumul meu. Pe de altă parte, ca nivel de trai şi de bogăţie nelimitată, Italia este o ţară foarte populară şi datorită climei meridionale. Ţara măslinelor şi a plajelor nesfârşite , dar şi ţara în care am întâlnit foarte multe cazuri de Alzheimer, cu care am lucrat şi care m-au marcat. Până la urmă fiecare în drumul lui are trăiri şi întâmplări unice şi pun pariu că dacă s-ar duce unii din cititorii articolelor mele acolo, ar trăi cu totul altceva.  Ăsta se cheamă destin şi mai ales şansă.

 

 

 

 

 

feminismul sau femeia în nuanţe pastelate

Speriată? teatrală sau  falsă? un fenomen  în picioare lungi! o femeie este desuetă, demodată, incisivă, iubitoare, abstractă până la punctul decisiv în care scoate din sărite pe oricine, isterică, obsedată de diplome,  telurică, pseudo intelectuală, poetă ocazional,  perfecţionistă, pedantă uneori, dăruitoare de plăcere, aeriană, poliglotă, reflexivă- foarte reflexivă… până la acele cercuri concentrice şi spirale de viaţă care reîntregesc feminismul pierdut din femeia de ieri şi de azi.

negresa cu flori

Feministă până în măduva oaselor, aliată cu cele care sunt împotriva tuturor misoginilor din lume şi adepta tuturor ideilor feministe şi regaliste- cum că femeia trebuie să se dăruiască, trebuie să facă acte de caritate, şi trebuie pe de altă parte să fie cel puţin o scriitoare şi să fi scos o carte. O femeie valoroasă are duşmani, pentru că astfel i se confirmă valoarea, lucru care nu este deloc greu.

Femeia jumătate feministă, jumătate creştină trebuie să confirme faptul că ea crede, cel puţin printr-un  mod de gândire dogmatic, dar şi prin faptul că practică o religie de preferat. Dacă nu practică e problema ei, ea nu este o fiinţă limitată de o religie, ea fiind cea care azi îmbracă pantaloni pană, iar mâine se îmbracă cu o rochiţă hippie. Femeia care nu practică religia, are o altă religie- dragostea de mamă, de soţ, de fiică, ea este  prin definiţie o religie. Toate cărţile lumii spun asta şi scriitorii  bărbaţi care iubesc natura umană, spun asta. Femeia care se dezbracă este la fel de pudică şi feministă prin gestul ei deşănţat, aşa cum este şi femeia care se înfofoleşte şi face o sută de cruci, în biserică sau oriunde.

Ea este religia  care se perindă prin catedrale, case, baruri, câmpuri, teatre, pe la Hollywood, aeroporturi, magazine de lux, hoteluri, ţări ex -comuniste, sau ţări vest- europene.

Ea este vedeta din viaţa ei, feminista care combate teatrul urât al vieţii, femeia pe care şi-o permite orice bărbat, sau cea care cunoaşte arta  conversaţiei şi face din asta o religie. Aşa că acel cod al bunelor maniere este o extensie a unei fuste scurte, pe care nu poţi să nu o adori, mai ales când ea face parte din  uniforma bleumarin de stewardeză. Şi da, comportamentul ei spune totul despre ea.  Azi este  femeia obişnuită, iar mâine poate fi cu mult succes, ambasador Unesco. Prima înjurătură care a dat startul civilizaţiei, a fost rostită de un bărbat, dar cea care a susţinut civilizaţia a fost tot femeia.

Oricum ai da-o, feminista din tine este cea care lucrează cu aparenţe, cu cărţi de bucate, cu cuvinte, cu aluzii, cu drame sau răsturnări de situaţii şi   în cazuri extreme cu pilule.    Într-o lume misogină în care  amintirile din liceu îţi mai aduc în memorie cât de naşpa era viaţa la 17 ani, te simţi perfect la 39. Nu ai ajuns la statutul de divă, nici la cel de soţie a lui Jheon Lenon, dar satutul tău de azi îţi spune că te cunoşti mai bine ca niciodată- compulsiv, verbal, ca dialog şi ca fapt în sine.  Nu eşti nici o babă comunistă, nici nu ai fraze pseudo politice în discurs, dar ‘pseudo’ este un cuvânt bun pentru a defini cam tot ce trece prin controlul calităţii din viaţa ta.

Şi sistemul tău de valori este invers proporţional cu obişnuitul lucrurilor- diplomele nu sunt făcute să te ridice, şcolile sunt plictisitoare la vârsta asta, copiii sunt un lux, până şi bărbatul pe care îl ai este un lux. Faptul că eşti indiferentă, este o filozofie pe care ţi-ai însuşit-o în   şcoli şi în multe relaţii sociale.

Feminista de azi poate fi combatanta   prostiei umane de pretutindeni. Iar în altă zi poate fi femeia care scrie jurnalul unui Adam rătăcit în lumea obscură a realităţii dure şi pline de neprevăzut.  În altă zi este doar femeia care luptă pentru copiii din Africa.  Aşa că realitatea este că  a fi feministă nu este o găselniţă uşor de digerat, ci uneori este o găselniţă ce face valuri şi este  incomodă.

Feminismul este un mod de viaţă pe care fie vorba între noi,  nu l-am inventat nici eu nici tu, ci alte femei practice, indecise şi perfecţioniste. Boala secolului nu este alta decât femeia care nu ştie ce să facă cu viaţa ei şi a altora, în lumea în care avioanele sunt scuturi de protecţie împotriva plictisului. Aşa că rutina este un duşman periculos, dar realitatea cu bune şi cu rele este cartea de identitate a vieţii, care schimbă destinul la orice pas.

A consemnat, Ialina♥♥♥

Uganda din România

Dragi prieteni, astăzi vreau să vă vorbesc  despre un job în învățământ pe care l-am avut pentru un an de zile, într-un sat uitat de lume, unde copii de țigani erau mai necăjiți ca cei din Uganda. Mi se strângea inima când mă duceam la ore și vedeam la clasele mici, copii murdari pe față, cu hainele rupte și murdare, mirosind a fum. Eu i-am asociat cu cartea Mizerabilii, și mai exact cu Cosette. Satul Băcești, este un sat din județul Vaslui, unde majoritatea locuitorilor fac parte din casta șătrarilor, deci o comunitate cu reguli proprii. Din păcate, am auzit că ei trăiesc în case în care nu se poate trăi așa ușor, casele lor fiind în același timp și grajdi pentru măgar. Ei stau cu casa căzând pe ei, și chiar nu știu din ce se descurcă pentru traiul zilnic. Copiii de țigani, erau în majoritate analfabeți, chiar și când ajungeau în clasele mai mari, pentru că nu aveau condiții să învețe. Mi s-a strâns inima când am văzut atâta suferință și mizerie umană. În sinea mea mi-am spus că locul acela este uitat de Dumnezeu și oamenii aia aveau nevoie de sprijin material mai mult decât copiii din Uganda. Faptul că erau murdari pe față de funingine, că iarna nu aveau nici strictul necesar, nu mai zic de lemne ca să se încălzească, este strigător la cer. Eu mi-am dorit dintotdeauna să fac voluntariat pe undeva prin Africa, dar uitându-mă în urmă, mi-am dat seama că am făcut voluntariat la o școală unde analfabetismul este în floare, cu câteva clase excepție. Și zic asta, dragii mei, pentru că salariul care mi se dădea atunci pentru a fi suplinitoare de religie și franceză, avea valoarea unui coș de cumpărături. Acestea erau salariile în 2014 în acest județ uitat de lume.  Cu toate astea, nu m-au  interesat condițiile grele în care am lucrat, și faptul că salariul era practic un fel de bacșiș la nivel de Vaslui, ceea ce cred că se întâmpla și în restul țării, nu numai acolo. 

În acest loc uitat de lume, mai nou, am auzit că s-a implicat o fată care este baptistă și merge și ajută aceste comunități de oameni săraci, cu produse, lemne și chiar le construiește case. Domnișoara a plecat din București de la un job în marketing și s-a dus să ajute familiile sărace din zonă. Văd tot timpul postări pe Facebook cu ea și  cu ajutorul pe care îl acordă acestor oameni uitați de toți. Nu pot decât să o felicit pentru inițiativa pe care a luat-o și să îi doresc curaj și putere de a continua ceea ce a început.

La polul opus, se află un alt sat din zonă, numit Parpanița, unde un preot cu suflet uriaș, a construit case pentru familiile sărace, precum și cantina socială a bisericii, unde le dă masă zilnic.  Le-a făcut o bibliotecă și îi susține să studieze la universitate. Oamenii din sat spun că nu au avut preot așa niciodată și sunt foarte mulțumiți de minunile care se întâmplă în viața lor. Și toate astea, le-a făcut din banii lui. Implicit și calitatea vieții acestor oameni, a crescut simțitor și se simt ajutați și ocrotiți de un om cu suflet mare.