Bursa binelui organizează în fiecare an, Campionatul de bine

 

Bursa binelui.ro

Sunt mulți oameni care au nevoie de ajutor. Suntem mulți cei care îl putem oferi. Mă gândesc la lucrul ăsta și la faptul că sunt copii, tineri, oameni în vârstă, care se luptă cu cancerul. Când această boală nemiloasă și lovește un om, lovește în întreaga familie. Persoana în cauză trebuie să se trateze în condițiile de sănătate din România, în spitalele din România și cine știe, poate scapă. Am avut în familie câteva cazuri de cancer și de aceea vă spun că este o boală care consider eu că nu ar trebuie să existe pe pământ. Nu mi-am imaginat niciodată cât chin poate avea un om care are cancer.  Nu cred că este ceva mai dureros, să mergi în spital, să te opereze și doctorul să te trimită acasă, pentru că nu mai are ce să-ți facă. Istorii repetate în multe familii…Trist este că sunt și copii care trăiesc cu această boală. Unii înving, unii, nu. Selecția naturală este nemiloasă și fiecare are un bagaj genetic, mai slab sau mai tare, cu care luptă pentru supraviețuire.

De obicei de Crăciun, devenim mai buni, sufletul ne este mai deschis și avem dorința de a dărui din prea plinul nostru. Crăciunul are efectul unui miracol, în viețile noastre. Colindele, bradul și cei dragi, ne sunt alături ca și cum toată iubirea de pe planetă este în casele noastre. Sufletul se încălzește și am vrvea să rămânem în acest timp magic al Crăciunului, pentru totdeauna.

Pe plan social este nevoie de multă iubire, transpusă în ajutorarea celor care au nevoie. Faptele bune sunt cele care ne scot din zona de confort și ne fac să privim în afara noastră, măcar în această perioadă din an. Dar crezi că este de ajuns? Este nevoie să facem donații tot timpul anului și pentru aceasta BCR  a lansat Bursa Binelui.  BCR și Bursa Binelui își dorește ca oamenii să facă donații pentru toate domeniile sociale, care sunt defavorizate- începând de la sănătate, copii care trăiesc în sărăcie și care au abandonat școala și multe probleme sociale cu care se confruntă țara noastră.

De exemplu, într-un orășel din județul Vaslui, Negrești, spitalul orașului s-a închis de 10 ani și nimeni nu a ridicat un deget ca să îl redeschisă. Urmarea? Oameni care au murit până la sosirea salvării  la ei acasă. De aceea îmi pun întrebarea – se mai uită cineva la acești oameni? În general în județul Vaslui sunt comunități de copii foarte săraci. Aici sunt familii în care mamele au plecat în străinătate și copiii au fost crescuți de bunici, în sărăcie. De aceea eu optez pentru ajutorarea copiilor din Județul Vaslui și am donat o mică sumă pentru Centrul de copii defavorizați din Vaslui.

Cei care doresc să doneze, pot dona sume mici sau mari, de la 5 lei la 1000 de lei, persoane fizice. Toate plățile sunt securizate, se procesează prin intermediul EuPlatesc.ro și nu se percepe comision.

Bursa Binelui

De asemenea pot participa și ONG-urile , cu sume de donații până la 5000 Euro.

Pe Bursa Binelui profitul se măsoară în recunoștință și recunoaștere. Și faptele bune au o valoare foarte mare, aceasta constând în susținerea morală și materială a celor mai puțin norocoși. Indicele de Fapte Bune care măsoară tranzacțiile cu faptele bune ale jucătorilor de pe Bursa Binelui: organizații, donatori, voluntari și suporteri.

Aceasta înseamnă un ajutor pentru comunitățile locale, care trebuie sprijinite și ajutate să crească. Noi în România, nu avem mentalitatea de a dona, dar cu puțin noroc și bunăvoință, se găsesc oameni cu suflet mare, care să doneze pentru cauze sociale. #Fundraising  și #crowdfunding este un mod de a ne deschide inimile și de a întinde o mână celor ce au nevoie. 

Cine poate deveni utilizator pe Bursa Binelui?

  1. Persoanele fizice:
  • Donează pentru cauza/ cauzele în care cred
  • Promovează cauzele pentru care donează prin instrumentele oferite de Bursa Binelui
  • Fac voluntariat pentru organizațiile înscrise pe platformă.

 

Articol scris pentru Superblog 2018.

Povestea mea de pus pe rana- primele economii

 

cercelbuza1_w653_h800_q99

Vecinii mei de scara, trei baieti vanjosi, erau baieti de un sarcasm teribil. Niciodata nu stiu cum am supravietuit cand eram copila, intr-o lume a baietilor in care m-am invartit toata copilaria. Farmecul de atunci al copilariei, era presarat cu batai, lupte pentru cine domina grupul de copii si de multe ori cu replici pline de sarcasm, la care atunci cand ajungi adult devii ca sa zic asa, imun. Lupta pentru putere era pe gasti, cam cum e si in ziua de azi la orice job. Erau bisericute si in momentul in care ascultai muzica lor, iti placeau filmele care le placeau si lor, chit ca nu puteai sa fii niciodata egala- ca erai  fata de la bloc,  mai faceai schimb de surprize de la guma Turbo, sau te mai pacaleau baietii cu albumele de filatelie, astea toate erau miezul pentru  a supravietui la bloc. Ca paruielile se desfasurau cu prietenele cele mai bune, asta e a doua parte. In sfarsit, ca veni vorba de primul job avut, adica primii bani castigati….. aaa, cum sa va spun? au fost munciti la colectiv, cu gasca de baieti de la bloc! da, da, ati inteles bine: la 12 ani, eu fata plapanda, prin extensia comunismului care exista atunci, am ajuns sa muncesc pentru primii bani, pe camp la colectiv (what? oh my god, o sa ziceti…)- (desi va zic sincer ca mi-ar fi placut sa dresez ursi polari sau sa fiu voluntara pe sarma la circ). Ca vroiam sa vad si eu cum e! si  stiti vorba americanului – copilul trebuie responsabilizat de mic. Asa ca a fost o experienta inaltatoare, eu cot la cot cu cei trei baieti (care vorba aia ma depaseau in puteri) si puteti  sa vizualizati cum stateam pe un morman urias de cartofi ai CAP-ului si cu un cutit in mana, curatam cartofi- asta a fost vreo 3 zile, ca asa era intelegerea. Printre injuraturi si glume de nivelul specific atmosferei inaltatoare de munca si impreuna cu sarcasticii mei vecini, care incepusera sa ma protejeze. Si ce sa va zic? apoi au urmat niste siruri incomensurabile de porumb – stiti voi, ca in filmele cu Izaura, in care eu mi-am luat rolul de sclava Izaura in serios, de parca ma nascuse mama pe plantatiile cu negri, conform zicalei: „n-ai ce-i face! alta mama nu mai face….”

Si uite asa mi-am cumparat din primele economii, prima geaca de blugi si primul meu stilou chinezesc cu penita de aur, de care aveau la scoala doar fiii de politisti, primar, etc. Geaca a fost dementiala mea achizitie, care pe vremea aia aparuse odata cu moda lui Culture Beat si Vanilla Ice. Era o nebunie, imbracata cu iegari negri si cu geaca aia muncita cu sudoare si cu mari sacrifici de copil! Nu mai zic ca pe atunci nu erau tentatii atat de mari si bani pentru o inghetata sau o limonada „Cico”, aveam fie ca eram in vacanta de vara, fie ca eram pe maidan la joaca. Surprinzator este ca desi parintii nu au fost afaceristi, noi ne ocupam de mici cu „economiile” si cu micile afaceri la bloc: schimbam timbre valoroase cu timbre mai putin valoroase, schimbam rochite intre noi fetele (sau chiar ni le coseam singure) si faceam schimb de gandaci din dotare, inclusiv pietre stralucitoare de pe bloc- sic! Termenul de „economie” il auzeam de la parinti cand vorbeau de cecurile de la Coop, ceva de genul. Oricum viata era plina, caci si la scoala mai faceam rocade de radiere roz, din alea care miroseau frumos si de creioane cu radiera, sau de stilouri cu penita de aur, care uneori dispareau asa ca prin minune, in multimea de copii de care erau numai gurile si zarva.

Acum cand ma gandesc la primii mei bani castigati, ma mandresc cu faptul ca a fost de munca „in echipa” si ca am supravietuit onorabil intr-o lume a baietilor si ma mir si acum cat de inconstienta si de baietoasa am putut sa fiu…pfff… Dar asa cum stiti, viata bate filmul, de cele mai multe ori.

Școala de Bani pe Roți este proiectul național de educație financiară itinerantă al BCR care îi încurajează pe copiii între 7 și 14 ani să învețe cum circulă banii prin lume, cum să facă economii și cum să gestioneze un buget- pentru ca in lumea de azi cred ca este indispensabil asa ceva- realizând toate acestea cu ajutorul unor jocuri desfășurate în cadrul atelierelor de educație financiară. Acestea au loc în camionul FLiP, special amenajat pentru a fi deopotrivă loc de joacă și sală de curs. Timp de o oră și jumătate, grupuri de câte 15 elevi sunt ghidați de traineri specializați într-o călătorie care are drept scop să îi familiarizeze pe cei mici cu noțiunile financiare de bază.

Si avem si un concurs!!  Cei de la BCR cu proiectul „Scoala de bani, va invita sa va inscrieti in concursul „Flip your story„, unde poti câștiga o bicicletă Pegas. Înscrierile se pot face până pe 29 iunie, iar câștigătorul este ales prin tragere la sorți. Succes!