Placeri culinare vinovate

 

 

Cea mai buna cafea italiana, am baut-o in Piata Savogna din orasul Alba si nu Alba de Romania ci Alba de  ciocolata Ferrero. Alaturi de cateva  placeri  vinovate, este cafeaua italiana,  mica, neagra si tare de-ti ia piuitul. Nu mi-o pot refuza oricat as incerca, dar totusi o prefer pe cea americana. Italianca   care servea a strambat din nas si a zis ceva de genul: cine poate bea o asemenea prostie? In schimb, cafeluta asta care era tare ca o tuica de la mama, o beam la o masuta retro, alaturi de un bisccoto sau un croisant, pe care nu mi-l puteam refuza niciodata. O nebunie ambulanta, croissantul italian alaturi de vestitul paninni pe care era tuflita o frunza de salata, este o experienta  de proportii academice! cine ar putea refuza asa ceva? desi sunt o gurmanda, sunt genul care ma abtin la timp, dar numai dupa ce am savurat rasfatul meu de dimineata multiculturala, dar si de traditie italiana.

Animalute miscatoare nu am mancat inca, dar daca se va intampla sa le gasesc in farfurie, probably, I will taste it! A, da! sa nu uit de caracatita, gamberetti, creveti, scoicile cu carne, salata de rucolla si fructele  de mare, care cred ca mi-au schimbat viziunea asupra vietii, gandindu-ma ca de fapt m-am transformat peste noapte, in alta natie decat cea in care ma stiam la origine. Oricum am trait cativa ani in care m-am abandonat total culturii culinare  italiene si nu numai,  in care am trait noi valente ale vietii traite la turatie maxima – si aici ma refer la placerile vinovate pe care am invatat sa mi le ofer.

La capitolul paste din cucina italiana, italienii sunt maestri din nascare, incat cred ca s-au nascut de la mama lor din burta, „mangiando la pasta„.

Cele mai bune paste, le-am mancat bineinteles la restaurantul lui Gigi, in mijlocul muntilor, dar daca ma gandesc mai bine, cred ca la fel de bune au fost si cele ale lui Pierre Angelo. Va spun eu: totul consta in faptul de a fi facute de un barbat si ala sa fie italian. Putina vanitate culinara este un must have pentru o femeie care viziteaza Italia, sau orice tara in care te poti simti o femeie implinita. Doar asa poate sa iasa o combinatie in farfurie, care sa aiba exact atat cat trebuie din condimente, exact cat trebuie din parmegiano si sa fie si putin suflet italian in farfurie. Alaturi de ospitalierul ” bon apetitto„, era tot ce imi doream mai mult pe lumea asta.

Pizza cea mai gustoasa, venita in burticica mea ca o buna recompensa pentru cine stie ce intamplare, nu a fost pizza din Napoli, a fost cea de la pizzeria lui Giuseppe din Genzano di Roma. Cum intram, Giuseppe ma aclama cu  „come stai tesoro?” si imi servea o felie uriasa de pizza,  fierbinte si suculenta, sub privirile incruntate ale sotului meu, care nu intelegea complicitatea. Anyway, era vorba de o mare miza: mancarea unei felii de pizza salbatica, cu o savoare dementiala a papilelor gustative si a celei mai intime experiente culinare pe care o puteam avea cu macaronarii. Asa, ca de la mamaligari la macaronari…

Perfectiune in termeni de viata, este deasemenea un vin bun, pe care l-am degustat direct din mana sotului meu, pe care unii preoti il folosesc in sfantul altar. Nebunia asta, se numeste „Sange de taur” si daca nu l-ati incercat, probabil ca nu ati cunoscut o latura ascunsa din voi-  cea a sangelui amestecat cu un vin bun.

Nu as putea rata nicicand o placinta din Marakes, direct din bucataria mea bucuresteana si facuta cu manutele mele, asa ca rasfatul sa fie si trudit. Punind degetul pe harta intr-un posibil  city brake, in care ma vad  savurind si alte delicatese (al caror  fan sunt  de pe acum), este o chestie care ma caracterizeaza si oricum nu imi fac probleme ca nu o sa-mi placa.

Aici a vorbit o gurmanda, care a degustat fructe de mare atat pe malul marii Mediterane, cat si in Alpii italieni! Trebuie sa iti permiti luxul sa te bucuri de tot ce e in jur si asta de unde poti sa o capeti, decat dintr-o tara ca a lor? E normal sa iubesti viata  in conditiile astea, nu?

 

 

Non, je ne regrette rien!

Frunze-n  cer si Je ne regrette rien!

Speech de toamna, cand muraturile sunt ce trebuie sa fie, cand nu regreti nici o secunda ca e toamna, ci te pliezi ca o mulatra in peisajul colorat de  anotimpul vechi si nou. Sunete de pian se aud de la vecinii de sus, care au o fetita ce canta zilnic,iar sora ei exerseaza la flaut si timpul ti se pare ca se comprima cu betoanele blocului si cu evadari prin gradini de  pe la tara.

Ritual de sambata

Fotografii care bat la ochi prin momentele prinse in ele, unice, de colectie si salvate in PC. Pozam flori, pe noi si iar pe mine. Imi place sa ma arat in fotografii, ca si cum as fi o intreaga lume  pentru cineva…

Buna dispozitie cu incarcatura de schimbare de macaz, asta aduce toamna. Planuri, evadari din orizontul zilnic, mituri care isi gasesc locatia in mine si fac permutari importante. Apoi vise,  plimbari de toamna pe sub copacii care raman drepti, indiferent de  cate parbrizuri intra in ei. Seri cu romantioase promenade pe strazi de capitala, intalniri de vacanta prelungita, fara adrenalina, ci doar cu voie buna si cu miros de prietenie.

Timpul  de acum, este doar o ceasca de cafea sorbita intr-un colt de cinema, la un film romantic, atunci cand astepti sa urmeze actiunea. Si te simti ca si cum vei intra intr-o bula a timpului, unde lumea  se opreste pentru doua ore, pentru ca sa ruleze actiunea. Asta este senzatia unica  pe care ti-o da cinematografia…

Filme, arta, fotografii, amintiri, toamna cu tomuri de vara, garderoba de toamna cu rochii cu linie eleganta ( nou achizitionate), copii galagiosi care isi disputa dreptul la o jucarie si care traiesc vacanta pe ultima suta de metri. Versuri si franturi de viata vazute din mersul masinii, munca de toamna a taranilor si oameni care fac polemici la tv.  Altii lupta pentru a da replica- cei mai inteligenti, care cred ca au ceva de spus-, iar poetii scriu versuri, fiind nepasatori la cerintele lumii.

Toamna si non, je ne regrette rien!

 

O cafea si un nod in gat

Viata mea s- a impartit intre scoli superioare incepute pe la 19 ani si „terminate” pe la 28.In lumea de azi,daca nu ai bani esti un rebut,nu reusesti sa termini o scoala fie ea si cu bani.Daca ar fi sa pun cap la cap, anii de scoala pe care i-am facut dupa liceu  ar iesi vre-o 6 ani, adica o facultate de medicina! Cu precizarea ca las posteritatii toate cunostintele mele din biografia mea, care in ziua de azi sunt egale cu nimic deoarece nu s-au finalizat intr-o diploma.Nostalgia continuitatii le apartine numai oamenilor rezolvati financiar sau buni de munca 24 din 24!Da bine, ca daca stai sa te gandesti, nici Eminescu nu a finalizat studiile si uite ce succes a avut! Sadoveanu nu a avut studii superioare, dar a avut o creativitate iesita din comun,din care s-au ivit la lumina zilei atatea romane de succes! Si totusi exista o portita si o cale de scapare intotdeauna! Dar sa fim seriosi, cine se mai gandeste in ziua de azi la posteritate? Doar la bani si la  jobul ala de vis, ma mai gandesc si eu, de imi vine  sa ma duc in capitala Romaniei si sa ma apuc de jobul ala corporatist! dar vorba romanului:nu se potriveste planul de acasa, cu planul de la piata! Trecand prin diverse situatii de viata, de-a lungul timpului, mi-am dat seama ca cel mai bine este sa traiesti viata la maxim , cu ce iti ofera ea: mai o plimbare pe la Roma, mai una pe la Venetia sau Milano, mai o plimbare prin Ungaria, sau Bruxelles si cu siguranta te vei simti  ceva mai implinit, decat sa stai intr-o unitate corporatista si sa produci timp de munca, pentru  buisnisul multinational,care mai ales, are loc in echipa-ca de unul singur, chiar nu mai esti valabil  in ziua de azi!- nu ca as fi impotriva muncii,chiar imi place munca bine organizata,dar nu sunt adepta muncii de 12 ore,in care esti sclavul si  seful e dumnezeul tau!In care esti novicele in ashramul budist si esti initiat in viata comunista,in care se lucreaza in echipa:adica eu spun una , tu spui alta,invatam unul de la altul si uite asa, se naste ideea comunista si iti aduci contributia la maretia si cresterea multinationalei!

Privind viata, printre sorbiturile de cafea ,mai cu dulceata mai cu un nod in gat,imi dau seama ca am  ajuns la o varsta respectabila de 35 de ani si nu am un drum bine definit, precum  al celora   carora nepotismele si mamica si taticul le-a aranjat un post caldut,cu spaga si cu relatii, in care esti tratat foarte bine si stii ca invatand la locul de munca ,nu vei fi dat afara de acolo, deoarece postul este cumparat, vandut, licitat si adjudecat! Dar viata linistita si cu un post caldut nu este pentru oricine,ci pentru  favorizatii sortii, restul suntem prostimea, care traieste de pe o zi pe alta sau de pe un salariu mizer, pe altul. Spaga in ziua de azi e atat de comuna , incat nu mai functioneaza nimic fara ea si ma intreb,cat o sa mai functioneze asa lucrurile in toate mediile  societatii din Romania.

Suntem intr-un mare rahat si ce e mai rau ca lucrurile nu pot lua o intorsatura  verticala peste noapte! Daca ai avut norocul sa dai spaga la un post de munca in care te afli si acum  esti un norocos! altfel,te lupti cu morile de vant si cu viata de fiecare zi, nemaisperand la  cine stie ce realizari marete, pe care  nu le poti implini fara acei arginti multi ,care se platesc  ca” dare”la spagari.

Eu azi, vad viata in Romania intr-o culoare incerta si viata mea de aici, din Italia o vad intr-o culoare albastrie, plina de imprevizibil intotdeauna, cu surprize facute de maria sa Destinul, care le aranjeaza si le aseaza pe toate,intr-un puzzle colorat pe care viata il joaca in fiecare zi. Printre sorbiturile de cafea dulce amaruie, asa cum e si viata mea, mai traiesc o stare de spirit a  bucuriei sau a eului superior si ma intreb :incotro urmatoarea destinatie? Probabil ca va fi mai incitanta si mai plina de suspans ca data trecuta!Cel putin, meseria de  debutant  si de aspirant la posturile caldicele mi se potriveste foarte bine! Turismul nu va disparea niciodata  de pe harta personala si destinatiile sunt multe si pline de imprevizibil!Printre sorbiturile de cafea, imi traiesc viata dulce- amar si imi refac omusorul  dupa nodurile in gat  si dupa o alta sorbitura de cafea, imi mai trag sufletul si  astept cu nerabdare  sa vad ce imi mai rezerva in continuare, destinul.