Si totusi…

 

Sa nu uiti sa te iubesti tocmai pe tine
Tu scut de arma, invins de gramatica divina
Ce stii a conjuga verbul „a ierta” de saptezeci de ori cate sapte
Si semiotica din tine,e arta de a face bine.
Sa nu uiti sa te iubesti tocmai pe tine, faptura blanda
Cu privire de Iisus,
si cu razboaie de tesut, ce razboiesc
pacate, zdrente de coruptie si de divinitate.
Sunt trista ca acum e ceasul de a
da socoteala de toate
desi  stiu ca in iubire toate sunt iertate.
Si ai uitat sa te iubesti pe tine
din toate cate au fost de iubit,
de iertat, de dovedit…
Eu nu fac decat sa cersesc cuvantul
si sa prind cu agrafe ganduri
dincolo de toate zdrentele,
si ororile…
Si Luciferul nu stie decat sa loveasca in plex
razbunandu-se cu ura mare
dincolo de noapte si de zi,
dincolo de lume, de unde tu vii
acolo unde sta sfintenia blanda ca o fata mare
neimpacata cu ea, pentru ca lumea dispare.
Mi-as fi dorit sa fie un razboi
intre iubire si virtute
nu de alta, dar ti-as fi dovedit
ca in razboi si in iubire toate sunt permise.

Si chiar daca ma bate ingerul peste gura

ca stie el de ce, mi-a mai ramas cuvantul…

intr-un inceput si intr-un final de lume

unde ne asteapta Alfa si Omega.