De ce nu poţi să faci un copil?!

Mie ideea cu copilul nu mi-a fost prea clară niciodată. Pe la 27 de ani vroiam să fac un copil, dar să nu mă căsătoresc, să fie un copil doar al meu, deşi cred că eram influenţată foarte mult de curentul feminist din acea perioadă. Apoi mi- a trecut repede ideea,  aşa cum a venit.

Pe lângă faptul că sunt întrebată mereu de ce nu fac un copil, ca şi cum identitatea mea ca femeie nu este deplină decât în momentul în care eu o să procreez, am văzut multe femei care au făcut un copil şi le vine extrem de greu să îl crească. Başca este o responsabilitate enormă, asta înţeleg, dar sunt femei care nu au ce să le ofere copilului, în afară de dragostea maternă.

Mie părinţii nu mi-au oferit decât posibilitatea de a studia la facultate- mai bine zis mama, visul de a mă realiza mi-a aparţinut în totalitate mie, de aceea nu am ce să îmi reproşez. Aş avea de reproşat poate sistemului defect în care trăim.   Şi după aia, m-am zbătut aşa cum se zbate orice tânăr care nu are părinţi cu funcţii, afacerişti, sau care să îţi lase un apartament, ţie  copilului lor.

Ce aş putea eu să îi ofer copilului meu***? O lume mai bună nu se poate, pentru că ne-am născut în această ţară de pseudo democraţie şi nu vedem nici noi încotro mergem. Nici nu putem să ne mutăm pe altă planetă. Dacă copilul meu va hotărî să facă o meserie de vocaţie, va fi fericit şi îl voi susţine, ca scriitor, profesor sau ca învăţător. Dar cu asta nu poţi face avere… şi pe bune, nu încapi nici în spitale la o consultaţie fără acea brumă de avere de care  toţi avem nevoie.

Practic eu două sferturi din viaţă le-am trăit în Italia şi nu am plecat cu gândul de a mă îmbogăţi, ci am plecat cu ideea de a uita de coşmarul pe care o comunitate, o societate şi o facultate mi le-a oferit drept cadou de început de drum. Nu am nimic cu sistemul în care trăim, pentru că fac abstracţie de el, cât pot de mult. Prefer să fiu o ciudată visătoare, care îşi vede de cărţile ei, decât să reiau iar şi iar, bucăţile de viaţă care mi-au dăruit foarte mult patos, într-o societate bolnavă. De altfel, mentalitatea pe care am întâlnit-o în altă ţară, mi-a arătat că se poate  şi altfel.

De ce să nu ai copil***? Ce îţi poate oferi el la bătrâneţe? Îţi poate oferi afecţiune, un umăr pe care să te sprijini, dar va trebui să îi trăieşti amarul pe care îl trăieşte şi el, va trebui uneori să îl vezi murind, pentru că nu poate lupta cineva cu viaţa fără să cadă în genunchi. Cu noi nu este nici începutul nici sfârşitul. În final, parcă văd grămezile de morţi din cimitirul din satul uitat, unde zac toţi cei dinainte. Acolo o să fie îngropaţi şi părinţii şi apoi copiii. Aşa că într-o zi se va termina totul aşa cum a început şi uneori când mă gândesc, mă simt  uşurată.

Dacă va creşte şi te va trage de mânecă pentru faptul că nu i-ai asigurat strictul necesar? O casă, o masă? De restul sunt sigură că se va ocupa el.

Procesul prin care treci ca femeie însărcinată, nu este pentru toate femeile

Procesul prin care treci ca mamă, pe mine m-a înspăimântat dintotdeauna. Nemaivorbind de complicaţiile medicale  din timpul sarcinii şi al naşterii. Unele suntem făcute să nu privim la buba care cauzează durerea, iar pe unele din noi, ne doare şi ideea de a fi mamă. Nu suntem construite toate la fel şi nu avem aceeaşi doză de serotonină în creier. De aceea pentru unele din noi subiectul cu copilul este un subiect tabu.

Viaţa se desfăşoară pe bune şi fără copil. Nu mă simt stingheră pentru că nu am un copil, deşi uneori am vrut să mă conving singură că aş vrea să îl am. Ştiu că viaţa ţi se schimbă radical şi că eşti o femeie împlinită. În afară de asta, pentru o femeie este o binecuvântare gândind în termeni arhaici. Asta o întregeşte, o face să îşi îndeplinească menirea cu care a venit pe pământ.

Citisem de o descântătoare bătrână, ce spunea că fiecare femeie este făcută să nască copii, dar adevărul este că nu toate femeile o fac. Pentru multe din ele este o alegere, iar pentru altele este o simplă necesitate al unui proces normal, fiziologic.

 

 

Mesaj catre copilul de ieri

 

copilul

 

Cu visele stranse in pumnii inclestati de atitudine, suntem adulti… Unii copilaresc si bine fac, iar altii se lupta cu taxele si impozitele. Sa ramai copil in suflet, este darul pe care ti-l poti face tie insuti  si  asta da, atitudine!! Cu ceva mai multa personalitate si cu mai putin alint, poate si cu mai putina atentie, copilul a ramas undeva, in adancul sufletului. Uimit ca mai exista, sta cu ochii atintiti asupra ploilor vietii si te soarbe din priviri, atunci cand uneori ii mai dai si atentie.

Vara, soare, 28%C. Termometrul copilariei are scris pe el gradele de caldura, pe care i le oferi. Ups, ieri termometrul a indicat putin cam rece! mai mult rece decat cald, inima aduce totusi a plamadeala de copil. Te intorci acolo, ori de cate ori esti necajit, abatut, trist si ti se pare ca lumea e absurda. Farama de copilarie iti cere o farama de atentie, ca si cum ar spune: intoarce-te acasa si ia de-ti aminteste de copilaria ta!  ia de priveste lumea cu curiozitate, fara ranchiuna si fara prejudecata, iar atunci vei descoperi ceea  ce ai uitat!  Ai uitat sa fii copil!  Si daca iti vei aminti, cu senzatia  ca te-ai regasit, el te va ierta pentru multele momente in care  nu te-ai iubit si ai uitat sa zambesti,  ai uitat sa razi, ai uitat sa te joci; sa visezi cu ochii deschisi si sa auzi tot ce urechile nu au mai vrut sa auda.

Din cerul innorat, uneori mai cad stropi de ploaie, dar copilul din tine,  i-a cules in pumni si i -a binecuvantat. Asa cum un inger binecuvinteaza tot ce atinge, pentru ca are inima curata. Ai uitat apoi, sa  fii generoasa cu tot ce te inconjoara. In lumea unui copil, nu exista termeni de adulti. Acolo totul este vesel, plin de candoare si uimire.

In lumea copilariei, nu exista biblioteci si pancarde care sa ii arate drumul si destinatia.  Destinatia copilului  este drumul catre visele nesfarsite din  lumea ingerilor de noapte, pufosi, cu pene rasfirate, ce il cuprind in somn. Doar gramezi de zambete, amestecate cu lacrimi si  bucurie. Rasul de copil si fericirea de a fi un ghem de branza, te facea sa joci toate jocurile copilariei si sa spui „da” prieteniei, oriunde ar fi fost ea!  Odata s-a manifestat si in tine harul acela, prin care tot ce atingeai, se transforma in minune si in scene de fericire – darul cel mai de pret. Nu cauta in biblioteci si in carti nenumarate, ci in inima ta, acolo unde copilul a spus: te iert, chiar si atunci cand m-ai lasat in umbra, chiar si atunci cand ai fost prea adult si prea nefericit! Prea ajuns de frici si de cosmaruri si de umbra intunericului, pe care ai ale sa o porti in urma ta. Puteai sa alegi sa fii copil, sa ai mereu o duiosie ascunsa in inima, duiosia care sterge orice gand apasator si orice umbra de intuneric.

Esti prins cu ploaia de vara si stii ca fiinta ta a ajuns „acasa”.  Azi, esti copilul de ieri si viata nu este altceva, decat un joc in care doar universul stie regulile  pe care trebuie sa le joci, desi un emoticon iti zambeste cu un subinteles plin de intelesuri.

Prietenii copilariei, sau reteta de adult

 

 

Stateam pe o banca si ma uitam in zare. Oraselul a ramas vechi cum il stiam. Gol, presarat cu oameni pe ici pe colo, doar pe alocuri se mai plimba oameni in varsta, impovarati de greutati.

Oamenii nu mai sunt ce au fost. Sunt oameni care te pun la rabdare, cu vorba. Cercul copilariei,  s-a zavorat si oamenii au uitat sa fie copii in suflete.  Au uitat  cum e sa fii copil, sa plangi si apoi sa razi – sa-ti treaca ca prin miracol.

In lumea zanelor si a spiridusilor, in care ei sunt cei mai mici dintre pamanteni, ei care nu au putere asupra oamenilor mari, se asterne seara. Lumea viselor isi intra in drepturi si ingeri blanzi coboara in zona. Unde ne-o fi fost capul cand ne doream  sa crestem mari? A fost o capcana si  o trezire dintr-un vis frumos.

Mai stii cand ne zbenguiam si alergam toate dealurile sa prindem fluturi de aur si zmee de carpa? Ai uitat ce fericire era in ochii nostri plini de mii de emotii  si  de trairi? Unde s-a dus tot tavalugul de jocuri si rasete colorate? Au plecat si au ramas undeva in strafundul fiintei. In Copilul  de ieri.

Azi suntem adulti si ne doare sufletul pentru orice. Cand o sa ne intalnim, prietene, sa vorbim despre copilarie, despre muguri de copaci, despre viata, fara resentimente. Mi-e dor de conversatiile lungi intre noi, prietenii de la bloc, cand dezbateam problema Sorilor, sau pe cea a planetelor sau a extraterestrilor. Intalnirile de Gradul 1 ne dadeau de gandit ca unor oameni mari pfff!!! – si deja ne inchipuiam ca vom fi rapiti de extraterestri si dusi pe o planeta infricosatoare!

Planul B:

Trecutul devine prezent.

Acum ne mai intalnim doar la Inviere si ne revedem dupa multi ani, fostii copii, azi oameni mari. Si nu spun de viata profesionala – unii suntem stingheri, altii mai impliniti, dar traim taina Invierii impreuna!

Asa sa fie viata?

Uneori viata este si asa. Dar daca suntem cu un pas inainte, atunci  ne ramane ceva frumos printre oameni.

Un om nu isi va aminti ce i-ai daruit, dar intotdeauna isi va aminti cum l-ai facut sa se simta!

 

8d78dcf58348f5a2af4bf43bd89bdad1