Mărturia de Crăciun

Zâmbete calde… priviri fugare, luminițe în ochi și foșnetul cadourilor din apropierea Crăciunului. 

-Crăciunul trebuie trăit, spuse Noel, privind la bradul verde ca un mit de iarnă. Eu cred în veșnicia Crăciunului , deși nu mă bat pe biscuiți și nici pe vorbe, știu ce spun.

La care miticul personaj, a noastră Raluca, o ființă cu trac la emoții și care nu știa nici ea prea bine să spună ceva despre Crăciun, își propuse să tacă. Dar până la urmă spuse- Vai de capul meu, am atâtea gânduri despre Crăciun, că îmi vine să ies afară și să culeg zăpada de pe geam și să o pun pe checul de la mama. Noel și mama știau foarte bine stilul șugubăț și abstract al Ralucăi și li se părea că aberează încă o dată. Așa că nu o mai asculta nimeni din casă. 

-De Crăciun să fim mai buni, da’ totuși zic eu, că trebuie să facem calendarele alea pentru 2019… Pozele cu Audrey Hepburn trebuie prelucrate vintage, modificate în programul photoshop și adăugate urările de rigoare pentru fiecare lună. Și spunând asta, își luă profiterolul în față și începu să mănânce plictisită.

 

Din ce în ce mai mult, se contura profilul Ajunului de Crăciun, când faina zi va fi o celebrare unică, așa ca în fiecare an. În această familie exista o tradiție: ca în ziua de Crăciun să aibă ca musafir pe tanti Melbourn, o mătușă depărtată care era dulce ca o cutie de bomboane de ciocolată. Tanti Melbourn venea de fiecare dată cu un aer de prințesă din secolele trecute. Diminețile când se trezea era atât de pisicoasă, încât stătea o oră în pat și își scotea clamele din păr, puse cu o seară înainte la culcare. Era atât de alintată și de cerebrală, încât le învățase pe cele două fete să se comporte ca la o casă de bune maniere, încât era ca o pisică aristocrată.  Și ele făceau întocmai. Așezatul mesei și pusul pe masă a farfuriilor, a salatei beuf și al paharelor de vin, era o adevărată plăcere manifestată în mijlocul casei, sub privirile de guvernantă ale lui tanti Melbourn. Încă puțin și masa de Ajun era pregătită.

Era multă iubire în aer, amestecată cu respect și privațiunile de rigoare, pentru că nimeni nu putea să spună ceva mai deșucheat, atât cât era tanti Melbourn prezentă. Atât era porția de plăcere culinară, cât începeau glumele despre studenții pe care i-a îndrumat 50 de ani și tanti Melbourn depăna amintirile despre aceștia. Fetele râdeau în sughițuri și tanti era fermecătoare, pacifistă și ele învățau în fiecare clipă de la tanti, arta de a te bucura de viață. Discursurile nu erau- ce ți-ai dori tu draga mea mai mult și mai mult de Crăciun? ci erau o ca un parfum de vanilie, scump și aristocratic, pe care tanti îl răspândea prin obiceiurile și comportamentul pe care îl insufla celor două fete. Era o aristocrată din toate punctele de vedere, fără să slăbească vreo iluzie sau vreo îndoială că nu ar fi. Domnișoara Melbourn nu cerea implicare și responsabilitate, ci te făcea să ți-o asumi fără să vrei. Și ce bine era să stai în umbra ei… Cu  domnișoara cu fața albă ca o coală de hârtie, aveau atâtea de discutat și de dezbătut, încât orele treceau ca clipele, uitând de grijile zilei ca și când nu ar fi fost. Tanti nu era nici scriitoare, nu era nici doctoriță, era chimistă și avea atâta delicatețe, încât profilul ei era cel al unei domnișoare vintage, de viață bună. Într-un cuvânt aristocrația venea în casa lor în fiecare an, odată cu domnișoara Melbourn. 

A doua zi fetele se suiră în mașina din curte și plecară în excursie la munte. Pe drumul dintre munți, zăpada cădea  pe șoseaua șerpuită, culegând câte un „aaaa” lung de la cele două surori.  Erau prea extaziate ca să mai zică o  părere despre ziua de ieri. Și tot ce puteau să spună erau  glumele, calambururile și zicalele din lumea casei lor și din lumea lui tanti Melbourn. Din cer cădea o mare de ninsoare albă și feerica panoramă le prindea bine, privindu-se în iarnă ca într-o oglindă de puf, clară și metaforică. De fapt așa cum era toată viața acestor surori minunate – o metaforă în oglindă, așezată ca o poartă în sufletele celor dragi.

♥♥♥♥

Și astfel a mărturisit Ialina 

Colind în sufletele voastre- Crăciunul este aproape

Se apropie cu pași repezi sărbătoarea Crăciunului. Vedem pe sticlă reclame cu reni, moși Crăciuni, crăciunițe pe on line, bannere cu cele mai bune oferte la cadourile de Crăciun. Voi v-ați hotărât ce le luați celor dragi? La paralela 45 dintre soare și iarnă, mi-ar plăcea să petrec un Crăciun sub o pătură de lână pufoasă, cu o cană de ceramică de ceai de mentă cu steluțe iernivore, și cu colindele tradiționale pe fundalul iernii.  Dacă stau să mă gândesc mai bine, elfii și spiritul Crăciunului se simte încă de pe acum. Peste tot sunt brazi la vânzare, aducându-ne aminte că vânzările și comerțul au devenit un spirit pragmatic al lunii decembrie.

Mulți dintre noi își petrec Crăciunul în supermarketuri, în căutarea a nu știu ce și nu știu câte produse happy, care au pe ele cel puțin o fundiță roșie și cel puțin o reclamă cu câte un moș Crăciun în roșu.

carti-sub-brad

În perioada asta, simțim că ni se suie sufletul în piept și în loc de inimă de piatră, avem o inimă bună de dăruit și celorlalți. Cu generozitate, zâmbete și beteală, Crăciunul își face apariția pe nesimțite, aducând miros de portocale în case și  tradiționalele bucate, căci nu există Crăciun fără cozonaci, colaci și piftie. La ușa casei vom oficia Ajunul Crăciunului, sub vâscul verde, simbolul  iubirii și al abundenței. Noi femeile, în goana după cumpărături, trebuie să ne ocupăm și de noi înșine, căci darurile cel mai bune pe care le putem primi,  sunt  iubirea și prețuirea celor dragi.

O carte, poate fi un dar potrivit pentru cei care iubesc să citească și să cocheteze cu diverși autori contemporani. Eu de exemplu mi-am cumpărat în ultima perioadă câteva cărți, care așteaptă cuminți să le citesc.  Orice femeie are câte un moft sau un panaceu universal pentru zilele melancolice, sau mai turtite de griji… Al meu sunt cărțile. Câteva cărți pe care urmează să le citesc și pe care mi le-am achiziționat, sunt:

Terapia cu îngeri de Doreen Virtue, o carte pe care mi-o doresc de foarte mult timp, Fugara de  Alice Munro, Nouă fețe ale lui Hristos de Eugene Whiteorth,  Învierea de Lev Tolstoi, Mitra de Doris Lessing- care a luat și premiul Nobel, Iluzii și realități evreiești de N. Steindhart și Em. Neuman.

poze carti 601poze carti 603 Nu prea am timp în perioada asta, dar am un sentiment de liniște sufletească atunci când le văd pe cele copertate frumos și mai ales pe cele de premiul Nobel, în biblioteca mea.

De Crăciun trebuie să ne luăm și atitudinea de gazdă, care trebuie completată cu amintiri dragi de pe vremea când bradul era un colos de daruri și sărbătoarea avea aerul rustic și tradițional, al oamenilor ce ne călcau pragul casei.

În momentul de vârf al Crăciunului, să  nu uităm de sufletele noastre. În tradiția familiei mele,  de Crăciun mergem și pe la biserică, unde putem simți cu adevărat sărbătoarea Crăciunului în splendoarea ei. Crăciunul va sosi cu grabă, dar fără grabă trebuie să ne fie bucuria, albul zăpezii și gândurile să ne fie ca o carte de amintiri. Și jurnalul sărbătorii să aibă notat neapărat și bucuriile de la masa de Crăciun.

Fiecare casă tradițională are câte un dar pentru colindători, fetele ieșind în poartă cu colaci, în costumul popular și cele care iubesc să fie iubite, acum au bucuria de a dărui din munca lor de gospodine, cozonaci, colaci și mere. Ai mei sunt biscuiții și dragostea pentru spiritul alb al Crăciunului. Tradițiile mi se par mult mai curate și mai primenite pentru o așa mare sărbătoare, acolo unde Maica Precista naște pe Iisus, în casele boierești sau rustice, de la țară. Acolo unde tradiția nu va dispărea și panorama iernii va fi descântată de bunicile ce scot cozonacii din cuptor, de fetele în ii ce țin cetele de colindeți și de colindătorii ce tulbură văzduhul cu primenirea Crăciunului.

Sa ninga si decembrie…

 

 

cana craciun

 

A scrie si a-mi  asuma lucrul  asta, pentru mine este ca un proces fiziologic cum este cel de  a manca, a respira, a zambi sau a transpira, a iubi sau a privi.  De cand cu tehnologia, a scrie este atat de fiziologic si  necesar, incat  este un must have sa impartasesti cu ceilalti, pe blog sau pe un site, parti din tine si sa mai dai si feedbackuri , dar sa le si primesti, ceea ce cred eu ca este cea mai mare realizare a unui blogger autentic. Sa ai taria de a spune lucrurilor pe nume, desi multi oratori din Antichitate nu faceau decat sa isi transmita invataturile din om in om, si multi dintre ei  nu au lasat nici un rand scris. Totusi  a scrie  pe blog mi se pare o misiune atat de frumoasa, incat a fi blogger este egal cu misiunea pe care o avea poate chiar Aristotel, sau ceilalti filozofi care invatasera la scoala din Alexandria si isi impartaseau cunostintele cu cei care vroiau sa-i asculte.

Si de aici pana la a fi la unison cu misiunea ta si cu universul, nu mai este decat un pas. A sti ca esti pe aceeasi lungime de unda cu universul este esential, atat de translucid si  de banal, incat  doar accepti ca esti... In final, totul va conta asa cum tu esti ceea ce mananci, esti ceea ce gandesti si esti ceea ce faci. Pana la urma rezultatele conteaza, nu? Pana la urma un norisor pufos se va opri intr-o buna zi si de-asupra ta si te va invata tot ce nu stiai, iar din ziua aceea vei sti ce sa faci si vei sti  cat din tine sa daruiesti si cat sa pastrezi, cat sa rupi si cat sa dai uitarii, reusind prin asta sa iti rezolvi multe probleme pe care destinul ti le-a scos in cale – Nu uita, ca roata cat e de patrata tot se-ntoarce ea  odata!

 

Zilele astea a fost Sfantul Nicolae si nu ma indoiesc ca sunt printre noi si unii care primesc daruri si acum de la el, care vorba aia-  pentru ca este sfant, poate sa ti le daruiasca  tot  anul, numai starea ta sufleteasca sa fie buna pentru a le primi. Nu mai zic de alti mosi care salasluiesc in ceruri  si care te invita frumos sa te primenesti, sa te speli de nefagaduinte, de neiertari, de patimi si de toate neimplinirile care ti se fac rugi si porti de lumina ce stau deschise ca niste portale prin care te vad sfintii. Dar si  pentru ca tu esti importanta in viata ta, pentru ca nu ai realizat pana acum  cat de valoroasa esti si ai cedat primul loc din viata ta primului venit, primului gasit… si pentru ca nimeni nu ti-a spus asta si faptul ca esti bine,  ca esti vie si sanatoasa, ca zambesti si raspandesti lumina, ca ajunge faptura ta pentru a lumina o incapere si ca gesturile tale frumoase lumineaza mai mult decat orice voluntariat pe la ONGuri; pentru ca le faci dezinteresat, impartind din tine si  celorlalti mai putin norocosi, sa stii ca iti implinesti misiunea de a fi femeie, arma gingasa a lui Dumnezeu, ce desparte raul de bine si face diferenta intre a avea parte de bucurie si a fi o bucurie in viata celorlalti.

Pentru ca tu esti cea mai prezenta acolo unde esti si stii sa coordonezi ca un antreprenor  de succes toate situatiile care iti ies in cale, doar ca nu ai constientizat asta pana acum. Si te mai si miri de unde ai atatia admiratori, desi admiratorii stau in umbra urmarindu-te sa vada ce mai imparti din tine….Pentru ca degetele tale ating pianul din camera ta si scriu pe tastatura cuvinte si stari de a fi, dandu-ti voie sa fii o virtuosa nelinistita, anonima si banala, cu verigheta stralucind pe degetul inelar, stiind ca apartii celui ce te iubeste. Pentru ca iti dai raspunsuri mii si iti iei asupra ta vina de a nu le urma si apoi iti faci alte planuri pe care iar nu le urmezi, dar sunt atat de reale in mintea ta si tie nu iti mai ramane decat un pas mic pentru a le implini, dar ceva iti spune sa astepti.

crazy nights

Si apoi te tii sa nu faci planurile astea, pentru ca stii tu ca dincolo de lumea reala, mai exista o lume, lumea ta pe care nu vrei sa o imparti cu nimeni. Si tot in lumea ta mai sunt si alte lumi, straturi si straturi de invelisuri, care mai sunt si ciuruite, mai sunt si gaurite de iti intra si o mana prin ele, mana aceea care  a intrat  ca un intrus si a reparat gaura care nu avea cine sa o repare. Pana sa concretizezi tot ce ai in cap, pana sa deslusesti sensurile ascunse ale nu stiu cator lucruri, iti mai tragi pe suflet un pulover  care sa-ti tina de cald si il imbraci ca si cum ar fi intaia oara  cand te-ai imbracat cu un pulover calduros, intr-o zi de iarna. E frig, e iarna si planurile stau sa coboare din cer in realitate. Se mai aude cate un sfant care alearga prin cer si striga a bucurie, cu talpile lipite de nuferi albi si de bumbac pufos… ca doar cerul are asa material…

Aici pe pamant mai este o doara si vine Craciunul… cu Mosul atarnand de gat si de grumazi cu har, inca ne mai facem planuri pentru inca doua saptamani pana la Ajunul lui. Sa dea Domnul ca planurile astea sa se concretizeze, asa cum de multe ori in prag de Craciun, se intampla sa ne atinga cate un fulg  de lumina, care sa ne puna pe treaba. Si ia sa vedem  cine o sa mai zica ca nu suntem pusi pe treaba si pe fapte mari, cand este atata loc de carpit suflete si atatea planuri care sunt bune de a fi implinite?