Aţi trăit vreodată un stil de viaţă care să nu vă dezamăgească?

Eu, da! Am trăit acel stil de viaţă nu un an, ci ani de zile şi m-a făcut să mă întreb de multe ori  de ce este o aşa mare diferenţă de trai acolo şi aici. Despre victimizarea noastră ca români,  sunt multe de spus. Românului îi stă în fire să se victimizeze, aşa cum americanului îi stă în fire să fie cu cinci sute de ani înaintea noastră. Cică dacă ajungi în America, nu poţi să nu te podidească plânsul la diferenţa de mentalitate de acolo faţă de cea de aici… O prietenă îmi spunea că după ce  s- a întors din America a plâns… probabil că a plâns de amarul  cu care ne primeşte ţara asta, ori de câte ori ne întoarcem în ea.

Italia este cu mult deosebită de România, cu toate comentariile haterilor asupra celor care se întorc de acolo şi înfundă spitalele cu boli nervoase. Da’ tu ai fost acolo?! ai bătut  la pas toată Italia şi ai văzut că sunt cu o sută de ani înaintea noastră? ai gustat din mâncarea lor de o fineţe ireproşabilă şi ai trăit în casele lor unde luxul este sută la sută roman, amintindu-mi de fiecare dată cât de scârbos este individul român, aruncând vrute şi nevrute celor ce lucrează în Italia?  ai bătut la pas catedralele lor, aşa încât ţi s- a schimbat percepţia despre tine ca om, ca fiinţă care este aparţinătoare unui spaţiu vast, mult mai vast decât ţara ta? „Ţoapele alea” care au muncit ani de zile în Italia, au susţinut economia unor zone defavorizate şi   banii pe care i-au făcut, i-au cheltuit tot în România, pe asta o ştii?? Şi care acum se confruntă în mass media cu multe alte injurii nemeritate.

italia, portofino

Mie uneia  viaţa din Italia mi-a priit la nivel pragmatic şi personal  şi recunosc că a fost prima mea iubire. Am vizitat Italia în lung şi în lat şi mi- a plăcut tot ce am văzut!  Nu poţi să îţi dai cu părerea despre  un stil de viaţă până nu îl trăieşti pe pielea ta, având în vedere  că  orice fapt trăit este ca o a doua natură!  Păi acolo şi soarele este mai strălucitor şi casele sunt atât de mari şi încăpătoare, încât tu nu poţi trăi  primitiv în aşa lume! Într-o lume în care stilul  roman  este împământenit încă de pe vremea împăratului Cezar, cu apelativul de rigoare Ave Cezar!♣♣♣

Nu poţi plânge şi nu te poţi victimiza în Italia, pentru că viaţa de acolo nu îţi permite. Pur şi simplu nu ai timp de aşa ceva, ai timp doar să trăieşti în ritmul lor -il dolce di fare niente. Apoi  să ai relaţii omeneşti de o demnitate maximă şi să trăieşti senzaţia că eşti într-o vacanţă continuă, care nu se mai termină niciodată. Cel puţin aşa am trăit eu! Şi faptul că te mai  afli înconjurat  şi de plaje cu mări albastre, nesfârşite, este cea mai mare dovadă a faptului că eşti într-o ţară unică.

Paste-Arrabiata

Mai ai timp apoi să lucrezi ca o persoană care face parte din familia lor. Şi să te bucuri  nimicurile  de zi cu zi, în care acest popor este expert.

Eu care sunt o persoană ce îmi dedic mult timp mie insumi şi  plăcându-mi atât singurătatea, dar şi  călătoriile, am găsit acolo multe variante de a trăi pe pielea mea şi pe gustul meu. Dar asta a cerut o capacitate uriaşă de adaptare la toate schimbările prin care am trecut şi care nu au fost puţine. De asemenea plăcerea de a întâlni necunoscutul şi o mare doză de umor, m-au ajutat întotdeauna. Neuitând totuşi nici o clipă că de câţiva ani m-am mutat în Bucureşti şi visul care mi-a acaparat tinereţea s-a terminat, totuşi rămânând cu zicala  cât a fost, a fost frumos. Mă aşteaptă poate alte aventuri, alte destinaţii, spiritul meu ludic şi explorator încă îmi dă bineţe în dimineţile în care mă trezesc cu faţa la cearceaf.

Revenind la dulcea Italie şi la faptul că am vrut să scriu pe blogul meu despre viaţa pe care am trăit-o acolo, am vrut să vă împărtăşesc şi vouă, prietenilor mei, câteva din trăirile  care m-au marcat.

Iar pentru ca să te victimizezi,  trebuie să vii în România. În Italia trăieşti totul aşa cum vine,   viaţa italienilor în general, nu poate fi decât bună-  ca să citez din înţelepciunea poporului italian. Nu zic că nu am întâlnit şi multe cazuri grave, doamne care aveau nevoie de ajutor ca de aer, destine triste, aşa cum sunt şi în România. Totuşi ceva m-a ţinut de-asupra disperării şi norilor negri din drumul meu. Pe de altă parte, ca nivel de trai şi de bogăţie nelimitată, Italia este o ţară foarte populară şi datorită climei meridionale. Ţara măslinelor şi a plajelor nesfârşite , dar şi ţara în care am întâlnit foarte multe cazuri de Alzheimer, cu care am lucrat şi care m-au marcat. Până la urmă fiecare în drumul lui are trăiri şi întâmplări unice şi pun pariu că dacă s-ar duce unii din cititorii articolelor mele acolo, ar trăi cu totul altceva.  Ăsta se cheamă destin şi mai ales şansă.