Poșeta din piele vintage – cupru

Deși este vară, mă gândesc cu ardoare la ziua de naștere a surorii mele, care va fi prin octombrie. Orice dar pe care ni-l facem între noi femeile, trebuie gândit cu câteva luni înainte, zic eu. Și mai ales trebuie aplicată strategia de gust, rafinament, trend și multe alte amănunte care trebuie avute în vedere. Noi femeile avem nevoie de o piesă de rezistență, care bineînțeles te scoate din anonimat și câteva perechi de pantofi cu toc, eleganți, de diferite culori.

Știm cu toate momentul ăla când ieșim la diferite evenimente și nu avem destule accesorii, astfel încât nu sunt niciodată prea multe sau nu suntem niciodată mulțumite cu ce avem în garderobă.

Pentru o zi de naștere deosebită aș opta pentru o geantă din piele, eventual la comandă. Este mai mult decât necesar să avem o astfel de bijuterie la purtătoare, de o culoare nude sau de o culoare aprinsă, dar care să fie emblematică pentru personalitatea ta. Îmi amintesc cu fiori de filmele cu Audrey Hepburn, plimbându-se pe străzile Parisului cu o geantă minusculă care o definea ca femeie și ca actriță. Gândindu-mă și la marile actrițe care apar prin marile orașe cu genți colorate, Size XXL, sau genți vintage genul anilor 60, mă trece un val de emoții, analizând dintr-o privire situația. Vedeți o femeie pe stradă, îmbrăcată într-o cămașă albă imaculată, vaporoasă și largă și pe umăr purtând o geantă care îi completează statutul și mai ales personalitatea. În acel moment câte nu putem spune despre ea? O geantă bine aleasă și neapărat scumpă, este un must -have și nu o găselniță. O femeie care se respectă are de arătat mult mai mult decât o pereche de pantofi și niște accesorii. Are de arătat marea artă de a purta o geantă, care îi  completează prezența.  Poți să îți dai seama văzând-o că nu are mai mult de treizeci de ani, sau are o vârstă care nu se întreabă, dar oricum ar fi este o tipă care știe să se pună în valoare printr-o poșetă.

perfecte.md
perfecte.md

Mie în general îmi plac gențile XXL, acele genți în care îți încape toată viața ta din prezent. Și asta pentru că nu obișnuiesc să fiu o femeie statică, ci una care gândește fiecare aspect din look-ul său.

Nu este chirurgie estetică, nu îți înlocuiește sânii mari dacă îi ai mici, dar îți poate da personalitatea pe care nu o ai, sau pe care vrei să ți-o construiești. Mă gândeam că nu toate femeile au atuul unei talii de viespe, dar nici nu au toate  rafinamentul de a purta o geantă vintage cu un aer interbelic, dar  încadrată în același timp perfect în povestea ei și a celorlalți.

eleganta♥♥♥

Plecând de la ideea că mapa înlocuiește sapa (o zicere din anii studenției și care în orice caz nu înlocuiește  știința cabalei, adică nu poți fi mai deșteaptă decât ești…), geanta înlocuiește defectele pe care vrem nu vrem le avem.  Mă gândesc cât de norocoase sunt cele care știu să își pună mintea la contribuție și să facă alegeri inspirate în acest domeniu.

Nu uitați femeilor, că prima impresie nu se uită niciodată și  aparențele țin loc de multe detalii la care trebuie să lucrăm – după întâlnire și care  necesită un efort dublu.

Christian Dior spunea

Eleganța trebuie să fie cea mai bună combinație dintre distincție, naturalețe și simplitate.

Aș, că nu mi-aș dori o geantă! Da, mi-aș dori-o! O geantă personalizată la comandă de pe situl Alesa.ro este tot ce mi-ar trebui vara aceasta. Mai ales  gândind în perspectivă, astfel încât mi-aș lua una pentru toamnă și sezonul rece. Însă aș face una cadou surorii mele Claudia de pe situl Alesa.ro. Am pus ochii pe o geantă cu două mânere din piele cupru cu aspect tocit, vintage.

poseta-din-piele-cupru-cu-aspect-tocit-spre-negru-vintage-rena-1562922131-4

O geantă altfel fetelor, care cu siguranță o să îi placă surorii mele. Modelul triunghiular, culoarea care îmi amintește de rafinamentul unor ani interbelici, aș vedea-o purtată cu o eșarfă albă legată la gât, în stil parizian. Geanta care este plăcută la atingere, îmi dă senzația de happy moments și cred că ar merge și la o ieșire cu ștaif la un eveniment, cât și la un cocktail. Culoarea este cu adevărat unică, un cupru tocit spre negru și faptul că este piele naturală, nu îi dă decât forța pe care o are numai un lucru de calitate. Așa că eu cred că este o alegere bună și de-abia aștept să o cumpăr și să i-o ofer cadou.

Noi femeile știm să ne răsfățăm, să ne iubim, dar și să dăm valoare unei prezențe care se cere admirată. Așa că dacă vrei să faci o alegere bună, nu ezita să vizitezi situl Alesa.ro, unde găsești genți de  clasă și pentru toate gusturile.

Iluminarea şi misterele din cărţile Agathei Christie

Tente roz, liliachii, sidefii, cu vinişoare roşii, se aflau pe masa de marmură a unei încăperi abstracte. Luminile vitraliilor din înaltul cladirii de vis ‘a’vis, erau roşiatice, şi se reflectau fără discernământ în podeaua bisericii.

flori si cheie

Lara aştepta un semn providenţial, o pană de înger, un curcubeu ieşit din soare, un nor sub formă de potcoavă, sau o persoană care ar fi intrat chiar în acest moment pe culoarul casei sale. Tristeţea ei se asemăna cu aripile plăpânde ale unui sisif, sau ale unei făpturi vii, atât de vii, încât te întrebai dacă ea este cea plină de cicatrici, care bâjbâia prin întuneric.

Uneori vroia să devină un copac, cu frunze verzi, un copac care să tacă mereu şi care să se scuture de anotimpuri doar atunci când se schimbă vremurile, ploile şi poate frunzele.  Era o ciudăţenie a naturii să vezi atâta experienţă de om şi să nu realizezi nimic despre el, pentru că este ca o carte închisă. Ce trăieşte? care îi este primul gând dimineaţa? femeia era o primola, o Agatha Christie, o cercetătoare în domeniul ciudăţeniilor naturii, o clarvăzătoare ipohondră, cu uşoare obsesii, pe care le venera din plictisul unei dupa amiezi lungi de vară.

Trăia pentru conversaţii, pentru enigme, pentru a clarifica misterul din capul cunoştinţelor care nu vedeau bine în ce ape se scaldă. Aceasta era o parte din distracţia pe care o avea în cazurile rezolvate, o altă parte  fiind transpiraţie şi poate iluminare divină. Cu iluminarea nu puteai să te joci, ea având prieteni care erau mai abitir la capitolul iluminare. De exemplu, domnul Nelu din Italia, era un astfel de fenomen. Omul iţi spunea ce o să fie, cum o să fie, deci predispunea, dar tu erai cel care dispune de situaţie. Aşa că uneori se împlineau previziunile, alteori nu se împlineau, în ciuda corectitudinii viziunilor dl’ui Nelu.

Lara era mai rezervată, foarte dură cu sine,  vedea lumea printr-o  pereche de ochelari arătoşi şi îşi spunea de câte ori îi venea gândul că trebuie să îşi facă cunoscută menirea, că nu are rost, că nu este important ceea ce spune. Aşa că prefera să trăiască ca şi până atunci. Conversaţiile ei, când prindea pe cineva erau de genul- aţi văzut ultimul episod din Sherlock Holmes? ascunzând de fapt, întâmplarea că se vedea pe sine în rolul lui Sherlock Holmes şi chiar se ocupa de multe ori cu puzzeluri ale minţii, foarte întortocheate, grele de parcurs şi pentru un om cu studii. Mai dăunezi luă o carte despre îngeri şi ierarhia îngerească şi îşi bătu capul cu ea, o citi şi o răstălmăci, până când ajunse la concluzia că dacă îngerii există, nu se poate ca ea să nu-i vadă.

Şi într-o zi, chiar aşa se şi întâmplă. I se arătase un cer cu îngeri, cu fiinţe celeste ce cântau o muzică divină. Nu era decât un episod celest care ţi se întâmplă o dată în viaţă. Amintirea fu atât de puternică, pentru că de fiecare dată când i se întâmpla aşa ceva, ea se desprindea de lume. Intra în transa celui care vede cele nevăzute, deşi era o îmbinare de suferinţă cu descoperire divină. Citise prea multe din aceste descoperiri şi probabil că Dumnezeu îi dăduse aceste viziuni în dar, ceea ce poate doar unui copil îi poate dărui.

Era ora trei. Pe masa de sticlă din cameră se aflau o carte, o portocală şi un pahar cu apă. La cinci trebuia să vină Sergiu, soţul ei, de la muncă. Până la cinci avea timp să spună două rugăciuni şi să posteze ceva pe internet. Practic nimic nu se schimbase în viaţa ei de femeie (deşi nu mai avea douăzeci de ani♣♥♥♥)decât faptul că se măritase. Iar  uneori avea obsesii care veneau de te miri unde… de la o vreme, probabil că îi venise ideea că viaţa ei îi era în pericol, deşi îşi punea clar problema că trăim pe timp de pace.

Nu se ştie de unde îi venise aceste idei, dar cu siguranţă Lara nu se lăsa până nu afla adevărul din existenţa sa şi poate şi din alte existenţe. Era foarte important să ştie unde hălăduise şi de ce viaţa ei de acum avea atâtea abstracţiuni şi atâtea spaime. Până la urmă îşi spuse că totul se datora unui fenomen colectiv. Şi un lucru era clar: colectivul era o realitate şi ea făcea parte din memoria lumii.

A scris cu drag, Ialina♥♥♥

De ce nu poţi să faci un copil?!

Mie ideea cu copilul nu mi-a fost prea clară niciodată. Pe la 27 de ani vroiam să fac un copil, dar să nu mă căsătoresc, să fie un copil doar al meu, deşi cred că eram influenţată foarte mult de curentul feminist din acea perioadă. Apoi mi- a trecut repede ideea,  aşa cum a venit.

Pe lângă faptul că sunt întrebată mereu de ce nu fac un copil, ca şi cum identitatea mea ca femeie nu este deplină decât în momentul în care eu o să procreez, am văzut multe femei care au făcut un copil şi le vine extrem de greu să îl crească. Başca este o responsabilitate enormă, asta înţeleg, dar sunt femei care nu au ce să le ofere copilului, în afară de dragostea maternă.

Mie părinţii nu mi-au oferit decât posibilitatea de a studia la facultate- mai bine zis mama, visul de a mă realiza mi-a aparţinut în totalitate mie, de aceea nu am ce să îmi reproşez. Aş avea de reproşat poate sistemului defect în care trăim.   Şi după aia, m-am zbătut aşa cum se zbate orice tânăr care nu are părinţi cu funcţii, afacerişti, sau care să îţi lase un apartament, ţie  copilului lor.

Ce aş putea eu să îi ofer copilului meu***? O lume mai bună nu se poate, pentru că ne-am născut în această ţară de pseudo democraţie şi nu vedem nici noi încotro mergem. Nici nu putem să ne mutăm pe altă planetă. Dacă copilul meu va hotărî să facă o meserie de vocaţie, va fi fericit şi îl voi susţine, ca scriitor, profesor sau ca învăţător. Dar cu asta nu poţi face avere… şi pe bune, nu încapi nici în spitale la o consultaţie fără acea brumă de avere de care  toţi avem nevoie.

Practic eu două sferturi din viaţă le-am trăit în Italia şi nu am plecat cu gândul de a mă îmbogăţi, ci am plecat cu ideea de a uita de coşmarul pe care o comunitate, o societate şi o facultate mi le-a oferit drept cadou de început de drum. Nu am nimic cu sistemul în care trăim, pentru că fac abstracţie de el, cât pot de mult. Prefer să fiu o ciudată visătoare, care îşi vede de cărţile ei, decât să reiau iar şi iar, bucăţile de viaţă care mi-au dăruit foarte mult patos, într-o societate bolnavă. De altfel, mentalitatea pe care am întâlnit-o în altă ţară, mi-a arătat că se poate  şi altfel.

De ce să nu ai copil***? Ce îţi poate oferi el la bătrâneţe? Îţi poate oferi afecţiune, un umăr pe care să te sprijini, dar va trebui să îi trăieşti amarul pe care îl trăieşte şi el, va trebui uneori să îl vezi murind, pentru că nu poate lupta cineva cu viaţa fără să cadă în genunchi. Cu noi nu este nici începutul nici sfârşitul. În final, parcă văd grămezile de morţi din cimitirul din satul uitat, unde zac toţi cei dinainte. Acolo o să fie îngropaţi şi părinţii şi apoi copiii. Aşa că într-o zi se va termina totul aşa cum a început şi uneori când mă gândesc, mă simt  uşurată.

Dacă va creşte şi te va trage de mânecă pentru faptul că nu i-ai asigurat strictul necesar? O casă, o masă? De restul sunt sigură că se va ocupa el.

Procesul prin care treci ca femeie însărcinată, nu este pentru toate femeile

Procesul prin care treci ca mamă, pe mine m-a înspăimântat dintotdeauna. Nemaivorbind de complicaţiile medicale  din timpul sarcinii şi al naşterii. Unele suntem făcute să nu privim la buba care cauzează durerea, iar pe unele din noi, ne doare şi ideea de a fi mamă. Nu suntem construite toate la fel şi nu avem aceeaşi doză de serotonină în creier. De aceea pentru unele din noi subiectul cu copilul este un subiect tabu.

Viaţa se desfăşoară pe bune şi fără copil. Nu mă simt stingheră pentru că nu am un copil, deşi uneori am vrut să mă conving singură că aş vrea să îl am. Ştiu că viaţa ţi se schimbă radical şi că eşti o femeie împlinită. În afară de asta, pentru o femeie este o binecuvântare gândind în termeni arhaici. Asta o întregeşte, o face să îşi îndeplinească menirea cu care a venit pe pământ.

Citisem de o descântătoare bătrână, ce spunea că fiecare femeie este făcută să nască copii, dar adevărul este că nu toate femeile o fac. Pentru multe din ele este o alegere, iar pentru altele este o simplă necesitate al unui proces normal, fiziologic.