Pavilionul Mariei

pavilionul mariei

Dor, gând. Pulberea roz prăfuită a viselor ce se nasc în fiecare secundă. Gândul ce a creat o lagună albastră, plină cu idealuri și parfumuri de tuberoze. Plaiuri mioritice îmbălsămate cu roua incoloră, atât de așteptate de cei ce au trecut prin cărțile naturii. Viziunile văzute cu ochii de copil, sunt și azi acolo…nu au murit. Praf alb de vanilie ce cade din sita de de-asupra farfuriei cu prăjituri roz. Și apoi nimic … Doar Cer. Doar liniște și dulcea povară a ființei ce se odihnește cu ochii în farfuria celebrată în Ajun de Crăciun. Pe cealaltă masă, tipsia cu prune și portocale îi fac cu ochiul Mariei.  Stare de bine și desuet.

Peste câțiva ani, Maria este o tânără cu zulufi, cu picioare lungi și cu săpun Procter&Gamble în buzunar. Câțiva lei, câteva firimituri de lavandă în poșetă și amintirile cu bunici în egoul adolescentin, nu fac decât să umple această lume fragilă de adolescentă. Capul, ca un măr ce trebuie mușcat, cu perfecțiunea unui suflet reavăn și proaspăt, numai bun ca să fie o oază de frumusețe. Minuni se întâmplă, pentru că Maria vrea să se întâmple minuni. Și apoi, gândul din spatele gândului. Starea de bine a explodat la prima privire castanie. Exuberanța și călătoriile i-au dat infinit mai mult decât putea spera. A vizitat locuri, temple, a ars lumânări, tămâie și s-a întâlnit cu oameni. A discutat cu ei ca și cum ea era o creatoare a ființei lor. Și chiar era. Maria spunea povești. Triste, deplasate și uneori plictisitoare, dar erau create de ea. Era ca un pas drept, înaintea celui stâng. Și apoi iar un pas drept și tot așa. În geantă, acum avea carnețelul cu oximoroane din liceu, o diplomă de infirmieră și puțin  praf de nicotină. Versuri și un ruj roșu aprins. Cheile de la mașină și de la apartamentul închiriat și în suflet ca și în geamantan, o țară plină de furori. Italia. Făcuse furori țara asta în sufletul ei. Îi făcuse multe daruri și îi dăruise multe momente de grație. Ceea ce nimeni nu știa. Plecase cu un dor de acasă și s- a întors cu zeci de amintiri și prăvălii de lucruri mici pe care le dobândise în dar. În colivia de aur, rămaseră doar poveștile. Și ce povești… ce istorii de azi și de ieri, prea coapte ca să rămână nepovestite. Poveștile Șeherezadei, Arabia și deșertul Sahara, îi erau cei mai buni prieteni. Dar nimeni nu știa. Doar ea știa că tot ce visa se împlinea, peste noapte. Mai rămânea să facă pace cu trecutul. Acolo nu avea voie să revină, pentru că oasele trecutului trebuiau să fie îngropate. Lăsate să se odihnească și trebuia să își facă curaj pentru prezent. Prezentul, cea mai nevolnică realitate, era atât de dur încât de multe ori evita să îl întâlnească. Lăcrima de multe ori când se vedea aici, în prezent. Poate nu crede nimeni, dar Maria chiar visa la prezent. Era furată de camera ei și de micile tabieturi. Împlinise 30 de ani. Era ca o coală imaculată de hârtie albă, ca și cum nu trebuia să se întâmple nimic altceva în viața ei. Doar niște chestii, niște infime schimbări, neimportante bineînțeles. Și cum se vede viața la 30 de ani! Unii îți zic că ești matură, alții chiar nu te mai bagă în seamă, iar alții te tratează ca un adult.

Maria își luă cana cu reni roșii și turnă cacao în ea. Cea mai bună variantă era să bea cacao și să scrie acelui magnat care avea mulți bani. Și să îl convingă într-un fel că ea vrea să ajute copiii din Africa. Că vrea să îi salveze, chiar dacă nu cu banii ei, atunci cu banii lui. Mai avea și o verișoară care avea nevoie de lucruri minime pentru viața grea din ziua de azi. Maria trăia la limita dintre decență și suferință. Suferea pentru ceilalți și cum ar fi putut să facă rost de bani, acum când se apropia Crăciunul?  Vroia atât de mult să îi ajute, încât un gest era prea puțin pentru niște ființe care nu aveau nici nevoile primare asigurate. Se gândi iar la magnat. Dar ca să ia legătura cu el, îi trimise un e-mail. În e-mail îi scrise că îl admiră pentru felul în care face bani. Pentru slăvita lui prestanță, cât și pentru afacerea de succes pe care o avea de câțiva ani. Dar bineînțeles, nu primi nici un răspuns. Tăcerea era un evident refuz la gândul ei că ar putea rezolva ceva. Apoi  încă o ceașcă de cacao și intră în dormitor.

Deschise televizorul și acolo rula un film clasic, cu Fred Astaire și cu o actriță care nu își mai amintea cum se numea. Ce talie, ce rochii de seară, ce siluetă avea acea actriță și totul pe un fond alb -negru. Până la urmă femeile erau mult mai frumoase în anii 50, își spuse. Acum sunt ceva mai corpolente și mult prea consumatoriste, în special  de cosmetice și de gadgeturi tehnice. Plus pantofii cumpărați cu zecile de femeile mondene și mașinile atât de voluminoase din peisajul capitalei. Până și corporațiile din ziua de azi, sunt niște triste filiale de calculatoare și creiere arse de oboseală și de extra ore în plus de muncă. Practic o religie făcută din calculatoare și din supuși subterani.

Oricum ar fi, Maria vedea lumea ca pe un mare pension, în care fiecare avea nevoie să fie ajutat și iubit. Era demodată, dar și tristă de multe ori de faptul că acest vis era o utopie, dar cu toate astea, refuza realitatea. Pe pat lângă ea, era un dicționar de limba germană pentru începători. Vroia să învețe limba germană și să vadă totul într-o limbă tăioasă ca lama unui cuțit. Cu o istorie în care găsești și  scheletul din Danemarca și mai aspră ca un fierăstrău. Oricum, asta era ideea. Poate trebuia totuși să se facă asistentă medicală. Acolo era pavilionul perfect în care ea își putea manifesta dragostea față de  ceilalți. Și tot visând așa, închise ochii și apoi adormi…

Surogate de menta

 

images (64)

 

Surogatele de menta sunt idilele tale cu viata. Te-ai trezit intr-o buna zi, ca ai fost sugativa  toata viata si te-ai procopsit cu niste clisee. Ai saltat pe de  laturi de linia permisiva, dincolo, unde cresc menta si sanzienele, cele mai mirositoare buruieni din lume. Una miroase a vesnicie si una a sarbatoare…

Fiinta!  te-ai preschimbat in sacal, apoi in leu, apoi in lup si alta data in cangur cu marsupiu, care isi duce poverile cu demnitate.

Si atunci cand ti-ai pus menta pe tample, menta in os si in prezenta ta, te-ai trezit ca miroseai mai dihai ca bunica in pragul casei, care avea in brate manunchiuri de flori pentru nepoatele ei. Ai furat parfumul unui alt veac, unei alte ere, in care prajiturile erau delicatese si privirile erau blandele priviri ale blajinilor.

Descoperind lumea, te-a infrant ea pe tine de nenumarate ori, dar fortele Cerului nu au dormit niciodata, asa ca ti s-a dat inapoi ceea ce ai cerut.

Si iata ca ai batut cu piciorul muntii, schiturile si ai inotat in apele marii, cu gandul ca intr-o zi vei gasi ceea ce ti-a fost promis atunci cand erai doar un prunc. Crede ca nu-ti va fi dat! Nu esti mai presus de  muritori ca sa pleci de aici fara sa platesti tribut, fara sa speli negreata de pe ia alba si sa o faci imaculata, alba ca spuma laptelui!

Distanta dintre nas si  gura, este o rasuflare fierbinte, care iti taie gandurile ce mint. Caci da si gandurile mint frumos, mint ca o amanta atat de fina si prevazatoare cu tine, incat nu stii in ce pozitie te afli, la un moment dat: esti complice la perversitatile ei, esti un flurure ce se zbate sa iasa din coconul de matase, sau esti barbatul care se lasa sedus?

Gandurile fine  se afla in tine ca un regiment de soldatei, care lovesc cu tarnacoapele in tamplele tale si transpira voios, spre a construi o increngatura de ite, care se folosesc de tine pentru a dovedi ceva.  Fiecare dintre noi, stim ce vor sa dovedeasca gandurile noastre.  Legea Cauza- Efect este destul de perfecta ca sa explice de ce gandurile noastre  se zbat sa dovedeasca fie ca suntem ceva, fie ca nu suntem. Intr-o lume imperfecta, de ce ar fi gandurile noastre perfecte? Maestrul gandurilor, in orice caz, nu cred ca este din lumea noastra… dar Avatarul Maestrului, cred ca a trecut pe aici… si a lasat si urme adanci…

Busola este aruncata undeva in nisipurile miscatoare ale mintii si noi ne invartim in jurul busolei  si ceea ce este cel mai grav, zic eu-  fara arme si fara munitii. Suntem o planeta ocupata si populata de ganduri straine, gandurile care sunt armele altor fiinte superioare si malefice? Inclin sa cred ca da…