Nevoia de simplitate

În viața zilelor noastre simțim nevoia din ce în ce mai mult, să ne reconectăm cu sinele nostru, cu divinul și cu Iisusul din noi. Și acesta este un drum pe care putem merge, indiferent de condițiile exterioare.

Totul este desăvârșit, dacă alegem să fie desăvârșit. Chiar noi suntem plini de lumină, dacă alegem să vedem lumina din noi  și să ne curățim oglinda sufletului. Reconectarea cu sinele superior o putem face conștient, prin metode mai mult sau mai puțin tradiționale. Putem să ne conectăm  cu divinitatea, prin controlul gândurilor, prin metoda spirituală ortodoxă. Rugăciunea și compasiunea, nu au speriat niciodată pe nimeni, vă asigur. Nici măcar Vestul nu a fost speriat de așa lucruri subtile. Dar pentru că trăim aici pe pământul acestei țărișoare balcanice, trebuie să apelăm la metodele de spiritualitate de aici, adică la Ortodoxie. Simte, pipăie, simte nemurirea din icoane, din lemn, din tine. Apoi fă-ți semnul crucii, iubește cu sufletul și cu gândul. Nu îți răsuci mintea pe bigudiuri, nu cobi. Este plină lumea de așa ceva. Sfințește apa pe care o bei cu o rugăciune. Sfințește- ți copilul cu o mângâiere. Râzi la oameni, la soare. Iubește. Iartă, Speră, apoi ia-o de la capăt. Priveghează să nu te pierzi. Participă la slujbe. Fii emoție. Fii pod de bucurie. Fii original în toate și totuși prezent în tradiții și în viața cetății. Iubește cu mâinile, cu buzele ce sărută icoanele. Fii un răsărit, o icoană . Icoana nu are nevoie de definiții. Viața nu are nevoie de definiții, Doar este. Acum, aici. Și numele ei  este acum, aici. Restul sunt culori ce crapă întunericul.

cunoastelumea.ro

Respingerea întunericului este în fiecare din noi. Oglinda este mai puternică decât opacul. Și credința mai vie decât definițiile. Atunci totul are un sens. Totul capătă contur, așa cum pe o foaie, lumina cade prin culori. Este simplu, atât de simplu, încât ne place să complicăm lucrurile prea mult. Dar nu te pierde. Și dacă te-ai pierdut, ai să te regăsești acolo, unde te-ai lăsat. În culoare și în oglinzi.

Prin diferite situații de viață, ne putem redescoperi, acceptând ceea ce nu știm că suntem. Există o infinitate de posibilități de a  autocunoaștere, și o pleiadă largă de motive ca să o facem. Cel mai bine, zic eu, ne putem cunoaște prin ceilalți și prin oglinda pe care o oglindim în viața celorlalți. Se spune că nu atragi nici o situație, fără ca ceva din tine să nu vibreze și să nu se asemene cu acea situație, sau rol pe care îl joci. Dacă întâlnim persoane furioase, ceva din  noi a creat în celălalt, sentimentele de furie, pe care le manifestă față de noi. De asemenea bucuria și toleranța, sunt cea mai bună metodă de a rupe acest șir karmic de necazuri.

Simplitatea constă în acceptare, în frumusețea iertării, compasiunii și în gesturile frumoase prin care ne manifestăm rolul de salvatori ai acestei lumi, pe care toți îl avem. Citeam în niște cărți de Lazarev că noi ne supunem legilor universului. Și cum am călcat aceste legi, suntem sancționați prin necazuri, sau chiar prin moarte. Totuși eu nu sunt de acord în totalitate cu Lazarev, pentru că fiecare om are destinul său și are posibilitatea să își schimbe destinul în funcție de iertarea și faptele bune pe care le face. Deci să nu luăm totul atât de matematic. Viața este frumoasă, când noi ne-o facem frumoasă. Când alegem să bem un ceai, în loc să ne plângem de milă. Când alegem să acționăm , fie și cu ritmul unei broaște țestoase… Mai bine este un pas mic într-un an, decât deloc. Ideea este că suntem aici și asta este tot ce contează. Dincolo de matematică și de legi, prezența noastră este cea care contează și face diferența. Să fim buni, să iertăm, să cunoaștem , să fim minimaliști. Și să acceptăm că nu putem schimba ceea ce nu poate fi schimbat. Că nu putem lustrui o situație, dacă ea este dată în așa fel, ca să ne scape de alte rele mai mari, pe care poate nu le știm.

O perioadă din viața noastră, poate a fost plină de rutină, de blocaje, sau de diferite probleme. Totul ți se părea că stă pe loc. Că nu mișcă, indiferent cum acționai. Acea situație ți-a fost dată ca să speli niște greșeli, niște neajunsuri. Să lustruiești, să îți faci provizii la drum lung. Și să înveți să accepți, apoi să înveți că nu ești atotputernic. Că deși suntem lăsați de bunul Dumnezeu creatori pe pământ, că suntem unicele ființe de pe pământ care gândesc și își imaginează lucruri, totuși este un Dumnezeu de-asupra care le orânduiește pe toate. Ți-au mai fost date acele situații ca să înveți să apreciezi bucuriile și darurile atunci când o să le ai. Cum spunea scriitorul Haruki Murakami – Avem nevoie și de o cantitate de lucruri mici, imperfecte în viața noastră, pentru că altfel viața și-ar pierde până și imperfecțiunea din ea.

Apoi ți-au fost date situațiile ca să te trezești, să guști ceea ce nu ai gustat și să mergi la următorul nivel. Dacă stăm să ne gândim după ierarhiile îngerești, totul este pe pământ în ordine ierarhică- Precum în Cer, așa și pe pământ. Așa că trebuie să respectăm și ordinea ierarhică din lumea noastră. Întotdeauna ucenicul va învăța de la maestru, deși sunt situații, cum spunea Osho, în care maestrul devine învățăcelul ucenicului. Ucenicul ajunge să îl depășească pe maestru. Și asta pentru că forma se confundă cu fondul și ucenicul a învățat tot ce se putea învăța.

Iisus nu a scris nici o carte, dar a fost Învățătorul mulțimilor. Nu avea rang de preot, dar învăța cu cuvânt puternic, preoții de la templu. Făcea minuni cu putere pentru că era Mântuitorul, care avea puterea să ierte păcatele.

Nu sunt de acord cu acei care cred, dar ascund adevărul, deci sunt neutri. Ca să fii neutru, trebuie să îți permiți luxul ăsta. Este și ăsta un nivel de evoluție, pe care puțini care practică neutralitatea, îl au. Adică, ceea ce este în interior, vorbește pentru tine și se manifestă prin prezența ta, mai puternic decât dacă ai vorbi. Atât. Atunci, poți să fii neutru și numai atunci. În restul, jucați-vă rolurile pe care le aveți în viață, dar aveți grijă să le jucați bine, cu bucurie, cu dedicație și să fie bune pe cât este și Dumnezeu de bun. Nu lăsați să treacă o situație pe lângă voi, care v-ar putea salva de la rutină și de la plafonare. Și care v-ar putea schimba cu totul spectrul în care vedeți lumea, atât pe voi, cât și pe ceilalți.

Haideți, să fim bine!

Picatura de speranta

 

citat motivational cu munti

 

Azi e sambata tacerilor pentru mine sau cum ii mai spun eu, timpul de meditatie si de regasire a sinelui. Prea mult ne abtinem sa nu spunem binele si prea mult il tagaduim, dintr-un orgoliu prostesc, amestecat cu amareala si insatisfactii  repetate ale vietii noastre, punandu-ne eu-l in prim plan. Ajungem pana la urma sa uitam care este acel bine si care este scopul lui.  Si cand spun asta spun ca trebuie sa ne regasim drumul, dar nu vorbesc de yoga, meditatii transcedentale sau  de cine stie ce tehnici futuriste. Vorbesc de acea elice care pune in miscare avionul, la bordul caruia tu esti pilotul. Vorbesc de caii putere care se afla sub capota masinii in rezervor, sau mai bine zis de  vestitorii ingeresti care falfaie prin gandurile mele si pe care ii simt atat de apropiati uneori. Dar stiti ca drumul spre virtute este pavat cu renuntari, sacrificii, de multe ori cu intamplari pe care nu le putem controla si nici nu ar trebui.   Asa ca uite ce mi-a venit in cap sa va intreb : Cum il scriem pe Iisus cu diminutiv? vedeti ca nu se poate? Iisus nu poate fi trecut la diminutiv pentru ca este mult prea dulce pentru asta. Ar trebui mancat ca sa iti dai seama cum este.

O sa va povestesc o poveste frumoasa a unei fete de 20 de ani, care era studenta  si alerga pe la o biblioteca din Iasi pentru a-si procura carti. La un moment dat, i-au cazut in mana niste carti ale unor sfinte catolice, pentru ca nimic nu este intamplator pe aceasta lume si fata s-a indragostit de aceste sfinte… desi diferenta dintre catolici si ortodocsi este destul de mare si nu vreau sa pun in evidenta acest lucru, aici.  Poate ati auzit cu totii de controversatele vieti ale unor sfinti catolici care se biciuiau sau aveau stigmate pe corp, ceea ce pentru noi ortodocsii este o mare curiozitate, dar pentru religia catolica este o realitate. Pana sa va dumiriti despre ce vreau sa vorbesc in articolul asta, vreau sa va spun ca am invatat si din cartile  cu sfinti catolici, ceea ce mi-a completat ca o gura de aer proaspat, cunostintele despre sfintii ortodocsi… Lunga perindare prin tara catolica nu a facut decat sa-mi formeze o imagine pitoreasca si clara despre o religie atat de raspandita. Pe mine m-au marcat profund aceste carti si biografiile povestite acolo, in timp ce ma rugam sa intalnesc oameni care sa ma lumineze in anumite aspecte sensibile, uite ca asa cum se spune viata bate filmul, dar mai mult, nu reusesti de multe ori sa iti spui de ce ti s- a intamplat un anumit lucru bun, desi poate au fost putine lucruri bune in viata ta (dar asta mi-a intarit convingerea ca Dumnezeu stie ce face si   trebuie sa privesti in perspectiva).

  • Coincidenta este modul lui Dumnezeu de a-si face simtita prezenta.

Si ideea suna cam asa: viata Sfintei Tereza di Avilla m-a marcat profund. De ce? o sa ma intrebati si o sa va spun cateva motive:

  •  viata in austeritate pe care a dus-o, faptul ca nici gandurile ei nu erau impure ci ii erau dedicate in totalitate lui Iisus, faptul ca i s-a aratat Iisus in nenumarate viziuni, alaturi de Sfanta Treime, Iisus numind-o „mireasa lui adevarata”. Faptul ca fiind calugarita si stareta  a avut de a face cu multe personalitati din timpurile ei, incepand de la oameni politici, episcopi, inalti prelati, dar si faptul ca a infiintat manastiri de calugarite. Ea a dus o lupta pentru dobandirea sfinteniei ani de zile, mult timp luptandu-se cu ispita de a dori sa fie in totalitate a lui Dumnezeu, dar nu reusea sa-i dea timpul si afectiunea sa.

Incercata de suferinte fizice, ea isi revine in mod miraculos de fiecare data si la varsta de 39 de ani cand citeste  Confesiunile Sfantului Augustin, isi schimba viata total, mai ales cand i se arata Iisus pe cand era intr-o stare suferinda, acest lucru dandu-i lovitura de gratie.  Pentru ea incepe o perioada de extraordinara lumina, de viziuni si iluminari  de care ea ramane  perplexa.

Am tinut sa scriu un articol despre aceasta sfanta catolica, deoarece am vrut sa subliniez ca nu este intamplatoare trairea in religia in care suntem, ca chemarea sufletului de catre Iisus nu este de lepadat si ca multi sfinti care au trait in interiorul bisericii, in efortul de a duce o viata de perfectiune si de sfintenie, au avut iluminari si revelatii sau viziuni, astfel ajungand la multa lumina sufleteasca. Si daca ma gandesc bine, ce este mai placut si mai dulce decat sa stai de vorba cu Iisus si sa te perfectionezi in trairile tale, chiar atunci cand nu primesti raspuns? Darmite atunci cand primesti raspunsuri si haruri duhovnicesti?

In lumea de azi este o smintire sa vorbesti despre aceste lucruri, dar cu siguranta, pana la urma totul se petrece intre mine si Dumnezeu. Asa a fost dintotdeauna si asa va fi pana la sfarsit.

Am intalnit oameni in perindarile mele prin Italia, care nu spuneau ca se impartasesc, ci ca „il mananca pe Iisus”, dar cat poate sa fie de mare legatura dintre un crestin care se impartaseste si dragostea lui Iisus?

Haideti sa privim si partea mistica a credintei si nu sa traim orbi in lumea consumatorista, in care alergam dupa multe lucruri, nestiind pana la urma dupa ce mai alergam. Cand ti se face ordine in cap, in minte si in inima, atunci vine Iisus si isi face loc in inima ta, de iti vine sa lasi toate in numele Lui si sa ii slujesti.

  • Întotdeauna la pornirea unui proiect pentru Dumnezeu, în urma unei bune inspiraţii, e necesar un efort mare şi depăşirea fricii. Dar odată luată decizia, trebuie insistat. Cu cât mai mare e piedica şi tulburarea interioară ce trebuie depăşită, cu atât mai mare e răsplata, chiar în viaţa aceasta.Sfanta Tereza di Avilla

Scrisoare pentru tine

Uneori esti avid de a incerca ceva nou. Ceva care este in tine si care este dincolo de tine.  Alte ori, spiritul tau este prea rebel ca sa stea inchis intr-o colivie de lut. Vrea sa plece acasa, in locul de unde a venit si de aia simte un dor nedefinit.  [Poate stie asta, pentru ca a mai fost acolo si stie ca acolo, era o stare in care era acasa).  Daca ar fi asa, ce are el aici, este de imprumut. Trupul si spiritul. Poate spiritul tau, nu este decat un copil razgaiat care a venit intr-o vacanta penibila, cu rucsacul plin de pietre adunate de nici unde nu te gandesti. A venit intr-o vacanta, terorizat de trecerea dintre lumi, si a ramas pentru o vreme pe acilea. Pietrele culese pe drum  au fost grele de cand te stii si praful si oboseala, sunt specifice lumii acesteia. Deranjant si inaltator, sa vrei ceva si sa  obtii acel ceva, numai cu truda. Frustrant, as zice! Si in vacanta asta teribila, ai parte numai de pacaleli si de colegi de calatorie extrasi din lumi diferite, pusi pe harta si de multe ori, pusi in calea ta, ca sa inveti ceva  ce ai uitat.

Poti mijloci pentru cineva pe care il doare? Nu stiu sa raspund la intrebarea asta, cu toata stiinta avansata a zilelor noastre, care e suprema pe lumea asta, desi accidentele si neprevazutul pandesc de dupa colt.  Totul este atat de neclar, incat ti-e teama si de umbra ta. Ti-e teama pentru viata ta in fiecare moment si stii ca nu ai nici o putere sa ii rezisti.

images (38)

 

Azi o sa incerc sa explic printr-un puseu filozofic, ceea ce se intampla cu noi, oamenii. Se intampla ca multi dintre noi, suntem tristi si  nu  vedem decat partea proasta sau intunecata din viata noastra. Heloooo! mai este si partea plina a paharului si anume, aia care conteaza cu adevarat! Dar cum noi suntem capete tari si alegem sa fim nefericiti si tristi, pentru ca asa ne-am obisnuit sa fim, este alegerea noastra. Cum spunea cineva: este mult msi usor sa nu lupti, decat sa lupti cu tine!  si  este usor sa accepti ca esti praf, decat sa iti dai valoarea pe care o ai cu adevarat.

Iata si  un dialog fictiv, dintre om si Sinele Divin:

Cat o sa mai stau pe aici?

O sa stai pana o sa-ti termini treaba, pe care ai inceput-o! Si poate nici macar. Cred ca pana lumea o sa aiba nevoie de tine si apoi, -pa! E loc destul si pentru tine, daca intr-o buna zi, vei pleca din scoala asta. Este loc de mai bine, dincolo!

Aici e asa stramt, incat intind mainile  si ma simt stingher, de multe ori strain fata de ceilalti si chiar fata de mine insumi! Pe de alta parte, inchid ochii si ma cufund in Sinele Divin. Sinele Divin e singurul care ma poate intelege si imi trimite mesaje in fiecare noapte, care  ma indruma in ziua ce vine.

Chiar nu stii ce o sa urmeze? Iti spun eu: va incepe viata!

Viata, zici? Abia astept sa inceapa viata, ca asta  de acum, pentru numele lui Dumnezeu, nu se poate numi viata! Scoala si purgatoriu, da! Cursa cu obstacole si spital de nebuni, da! Un fel de nu stiu ce si nu stiu cum, invelit in mii de straturi de aurole boreale, care vor pleca spre casa lor.

Pana la urma copile, si stelele stralucesc numai cand vor si numai in intuneric. Daca nu ai trai in intunericul numit OM, nu ai straluci atunci cand ai  pleca de aici! E simplu, cat se poate de simplu!  Stelele,  noaptea iti arata calea,  si mai sunt semnele… Lumea e plina de semne! La fiecare pas e cate un semn, dar cei multi aleg sa nu-l vada , sau chair nu-l vad, pentru ca sunt prea ocupati cu  partea goala a paharului. Inchipuie-ti ca tu esti om. Si pentru tine, e noapte in suflet, pentru ca asta  se cheama Omul. Dar mai gandeste-te ca stelele stralucesc numai noaptea si numai in intuneric sunt puse semne pentru a le urma. Ca daca n-ar fi, nu s-ar povesti… Si ce-o maaaaaaaai fi, o mai fi.. Doar stelele si semnele  or mai sti!

Da, stelele si semnele si Cel care  a venit ca Lumina in intuneric si oamenii nu L-au cunoscut, pentru ca au iubit mai mult intunericul decat Lumina.

Petre Ţuţea: „nu există decât un singur adevăr şi acela este Dumnezeu, celelalte sunt provizorii”

Iată Omul!, născut într-un sat din Orientul Apropiat în urmă cu 2000 şi ceva de ani: a crescut într-un alt sat până la vârsta de 30 de ani, muncind într-un atelier de tâmplar, după care 3 ani şi jumătate a umblat ca predicator misionar; n-a avut nici o casă, n-a avut nici o familie, n-a avut slujbă publică, n-a studiat la nici o universitate, n-a călcat în niciunul din marile oraşe ale lumii, n-a călătorit mai mult de 250 de km de locul unde s-a născut, n-a avut nicio licenţă, doar El însuşi. Din tinereţe opinia publică s-a ridicat împotriva Lui, prietenii L-au părăsit, cel mai apropiat L-a negat, un altul L-a trădat, a fost dat în mâna duşmanilor, a fost batjocorit, a fost judecat, condamnat pe o cruce între doi tâlhari şi a fost îngropat într-un mormânt de împrumut prin mila unui prieten. Douăzeci de secole s-au scurs şi astăzi El este piatra centrală a rasei umane. Putem afirma cu toată convingerea că toate armatele care au mărşăluit vreodată, toate navele care au fost construite, toţi regii, prinţii şi preşedinţii lumii, nu au afectat aşa de puternic viaţa omului ca şi această singură viaţă. Nu a scris niciun rând, dar nicio bibliotecă din lume nu poate cuprinde toate cărţile care s-au scris despre El, nu a compus niciun vers, dar El este subiectul celor mai multe cântece care s-au scris vreodată; nu a fondat nicio universitate, dar nicio şcoală din lume, nu se poate mândri cu atâţi ucenici pe băncile ei câţi are El; n-a comandat niciun soldat, n-a mărşăluit nicio armată, dar niciun general de oşti nu a cucerit atâtea inimi rebele fără niciun singur foc de armă şi n-a avut atâţia voluntari sub steagurile Lui câţi are acest Om.

Numele marilor oameni de stat ai Europei, ai Asiei, ai Americii, a filosofilor, a revoluţionarilor, a anarhiştilor, au apărut pentru o vreme şi au dispărut, dar numele Lui străluceşte cu fiecare generaţie mai puternic pentru că Pilat nu L-a putut ucide, mormântul nu L-a putut fereca, moartea nu L-a putut învinge; El şade în cel mai înalt vârf al gloriei cerurilor, este adorat de sfinţi, este venerat de îngeri, este temut de diavolul, este proclamat de Dumnezeu Tatăl ca Domnul Domnilor, Împăratul împăraţilor şi Preşedintele preşedinţilor, şi numele Lui nu este altul decât IiSUS HRISTOS… slăvit să fie El!