Lorelei de Ionel Teodoreanu

Romanul Lorelei este un amalgam de sentimente şi de miros de flori de tei. Dacă o citeşti într-o zi ploioasă,  ai şansa de a trăi emoţii noi amestecate cu povestea de dragoste dintre doi scriitori : unul celebru şi iubit de public, celălalt având un singur cititor.

lorelei-ionel-teodoreanu

Deşi este scrisă în 1935, Lorelei  este  o carte a iubirii cu final trist, acea carte care nu îţi lasă un bagaj greu în suflet, ci doar suspinele unei iubiri ce se mistuie sub ochii cititorului. Aceasta nu cere, nu umileşte, ci se dăruieşte ca o mândrie a sufletului, o minunată poveste ce zăpăceşte cititorul prin simplitatea ei.

Suntem două libertăţi. Dragostea noastră nu e umilinţă, e o mândrie. Nu vreau să te copleşesc, să-ţi limitez viaţa numai la mine. N- avea nicio bucurie să am alături de mine un prizonier. Nu-ţi cer decât dragostea ta. Aceea e a mea si numai a mea. N-o împart cu nimeni. Aşa cum nici tu nu vei împărţi cu nimeni dragostea mea. Dar dincolo de dragoste eşti liber a trăi cum vrei. 
  Ionel Teodoreanu, Lorelei 

Povestea se începe într-un tren, unde Luli, o tânără ce urmează să dea bacalaureatul, îl întâlneşte pe tânărul scriitor Bogdan Catul. La bacalaureat, Bogdan scriitorul de succes, face parte din comisia de evaluare şi astfel între cei doi se înfiripă o dragoste reală. Cei doi se căsătoresc şi trăiesc o dragoste pur românească, acea iubire care nu are legătură cu romanele americane. Însă apare o fată care este îndrăgostită de Catul şi aceasta este Gabriela, prietena lui Luli.

Lorelei este cea care scrie în secret, neafişându-şi scrierile altora şi de aceea este eterna scriitoare  timidă şi anonimă. Triunghiul amoros este alcătuit la un moment dat, din cei doi şi Gabriela, care îi trimite scrisori de amor lui Bogdan. Semnându-se Lorelei, îl face  pe acesta să creadă că ea este autoarea şi intră în jocul periculos al chezăşiei pentru iubire dintre cei doi. Iar Bogdan este profesorul universitar şi  soţul iubitor, a cărui viaţă este marcată de un semn de întrebare continuu, simţindu-se de multe ori ademenit de situaţii misterioase şi chiar fiind depăşit de ele.

Savoarea cărţii este dată de drama , iubirea şi de farmecul personajelor principale: Lorelei este o floare gingaşă care iubeşte aşa cum  razele de soare iubesc  primăvara, pe când Gabriela este contrariul lui Lorelei. Ea contrastează printr-o fire ce ţese intrigi amoroase, ce îi aduc satisfacţia că este iubită indiferent de consecinţe.

Scriitorul Bogdan Catul şi soţul iubitor a lui Lorelei, trăieşte o dramă interioară prin faptul că intrând într-o altă etapă a vieţii, nu se mai ridică la nivelul celui care a fost. El se află la o răspântie decisivă între mirabolanta lui soţie, cariera de profesor universitar şi talentul de scriitor, care par să îl solicite toate.  Primind scrisorile de la Lorelei, se declanşează adevărata nelinişte în sufletul său. Bogdan cade uşor pradă când primeşte scrisorile încărcate de talent şi emoţie, neştiind că acestea sunt de fapt farsa soţiei sale prin intermediul Gabrielei, care lucrează ca profesor în Braşov.

În momentul în care Gabriela vine în vizită le cei doi soţi, Luli trăieşte o mare nelinişte, dându-şi seama că Lorelai, pseudonimul său literar se preschimbă în Gabriela, confundându-se în viaţa lui Bogdan, ca una şi aceeaşi.

Povestea de dragoste are un deznodământ trist, căci în ziua în care soseşte Gabriela, Luli în urma unui accident chirurgical, moare. Astfel Bogdan se căsătoreşte cu Gabriela, cu cea de la care primise scrisorile şi  femeia de care era  fascinat.

Bogdan însă avea un mare gol în inimă datorită morţii soţiei sale şi aflând cine este de fapt Lorelei, trăieşte o mare nefericire. Astfel începe să îşi scrie romanul vieţii sale.

Bogdan nu este decât acel suflet care s- a vrut iubit, dar căruia viaţa i-a dăruit două femei mult diferite. Luli care a sfârşit în mod tragic şi Gabriela care a furat sentimentele lui Bogdan, nefiind cea care a fost sinceră decât de la un anumit punct, când totul a devenit fatal.

Bogdan Catul ajunge să îşi pună capăt zilelor aruncându-se în râu la Galaţi şi astfel povestea de iubire se termină tragic.

Ca un observator al firului epic al cărţii, îţi dai seama că Ionel Teodoreanu care a excelat în  cărţile pentru copii, este de fapt acel spirit care face din fiecare carte a sa, un mit. Cu atât mai mult, cartea Lorelei este de fapt un mit al iubirii şi al neîmplinirii în iubire. De aceea am înţeles din acest roman, că nu contează cine eşti, căci mitul iubirii se lasă trăit de fiecare om în parte şi miezul incertitudinii din romanul Lorelei, este însăşi iubirea de care unii sunt răpuşi până la final…

Nu vom şti niciodată dacă Lorelei a fost acea Luli din scrisori, sau a fost într-o măsură mai mare fiinţa iubită de Bogdan, sau poate sufletul pereche al Gabrielei, care exprima ceea ce acesteia nu îi era dat să trăiască. Lorelei este în final un simbol al tainei vieţii, ce se desfăşoară şi se deschide în iubire, trăind până la final tragedia ei.

 a scris Ialina♥♥♥

 

 

‘Sofia’- Rugaciuni din iubire

24131bddcbe0db38b34178898783e925

Dilutii si profiluri de tempera stau sa cada de pe peretii goi, in inimile imbogatite de perspective. Daca cumva ti-ai pierdut perspectiva, adio viata, adio bine, adio, adio! Nu poti sa-ti pierzi reperele, perspectiva si tot ce reprezinti, fara consecinte, fara sa te lovesti cu capul de pragul de sus. In caz ca esti cu capul in nori, nu ai pierdut mare lucru, ca orbul nu stie ca este orb, dar stie sa bajbaie prin viata celorlalti si sa-l minta frumos pe calalalt, ca ii vrea tot binele din lume, ca daca va fi cu el va avea tot ce si-a dorit vreodata sufletul lui, ca marea si sarea sunt nimic pe langa importanta cantitate de iubire ce o va primi. Ca de calitate stiti ca nu pomeneste nimeni…

O fi chestie hormonala sau vorbeste poetul din el? te intrebi. Pana una alta nu te imbata cu apa rece, caci in tine este bine sa incapi atât tu, cât si  Dumnezeu. Trecutul este trecut, lasa-l acolo si iarta-te cat poti de mult. Auzim  teorii in stanga si in dreapta, mergem la workshopuri, citim Best-sellere, vizionam filme, vedem actori si celebritati, care ne spun cum trebuie sa vedem  persoana ideala. Cum trebuie sa o primim în suflet si sa indepartam temerile pentru a fi capabili de a darui iubire si  de a primi asa cum am daruit. Cred ca daca punem mana pe o carte de Mircea Eliade, o sa vedem  ca el  nu s-a eschivat sa vorbeasca despre iubire si sa o traiasca, pana la cele mai adanci radacini si minuni- ( „Cât am fugit de tine, până te-am întâlnit!”- zice Mircea Eliade).

4 reguli pentru a fi mai fericit:

  • Atunci cand disperi, sa te ascunzi in locul cel mai linistit al inimii tale;
  • oamenii care te-au facut sa suferi, sunt oamenii carora nu trebuie sa le dai importanta;
  • răzbunarea cea mai bună, este atunci când te-ai pus pe picioare și reușitele tale vorbesc mai mult decât glasul celui ce ti-a vrut raul.
  • Si faptul ca in loc de istericale, poti alege sa citesti o carte, sa traiesti vietile personajelor inălțându-te in spirit și coborând în abis o data cu ele.

Oricat de trist ai fi, gandeste-te ca ai avut si timpuri in  care te-ai simtit plin de fericire. Ei, tot tu ai fost si atunci, asa încât corabia nu trebuie sa se scufunde pentru simplul fapt ca azi, ți-ai pierdut reperele.

Cum zicea un mare filozof: lasa-te pe tine cel disperat acolo, si pleaca in cautarea celuilalt „eu”,  a acelei părți din tine care așteaptă  linistită să treacă ispita și ceasul rău. Acea parte din tine care este copilul ce se hrănește cu iubire și compasiune și care așteaptă un semn de la tine. Se spune ca noi nu  folosim decât 10% din mintea noastră, cealaltă de 90% rămâne neexploatată. Dar faptul că suntem o minune nu știrbește cu nimic posiblitățile de care ne putem folosi pentru a descoperi cine suntem cu adevărat și câte putem face cu două mâîni și cu mintea pe care o avem.

Nu fă eroarea să te identifici cu demonii tai si sa crezi tot ceea ce îți dictează ei. Mai bine fă- ți prieteni… peste tot. Vorbește cu ei, socializează față în față și vei vedea câte minuni se întâmplă!

Scoate din tine puterea ascunsa ce zace in adancurile tale, ca intr-un ocean  adanc si atunci vei vedea cât de multă încredere poți să ai în tine.  Daca esti femeie, lasa-te sedusa, cucerită și vezi minunile care se întâmplă în jurul tău.

Iti amintesc ca oricât de mult ai vrea să numeri stelele, ele nu pot fi numarate și în cel mai bun caz, o sa adormi numarandu-le. Deci nu îți pretinde ție insuți imposibilul, pe care ceilalți ti-l insufla, așa încât tu vei uita de tine și vei fi atentă la cerințele celorlalți. Cuvantul „trebuie” si „e musai”,  este o sintagma care ne-a fost indusa toata viata, in scoli si in familie si care poate fi inlocuita cu  cuvantul „ma accept asa cum sunt’, „sunt minunat” si „iert pe toti si pe toate”. Cu siguranta intr-o zi vei adormi cautand cuvantul care te va salva, vei adormi numarand oile si stelele, iar alteori vei face calcule cautand o lume care sa fie trasata cu echerul.

 a judeca:

a judeca este cel mai trist lucru care ni se poate intampla, noua oamenilor. Noi care suntem pierduti in altii pe care ii judecam si care suntem fapturi atat de minunate, caci daca am incepe sa visam la o lume mai buna, aceasta s-ar si realiza poate imediat. Noi cei care am uitat cat de minunati suntem, cat de ridicoli suntem cand judecam si cum ne pierdem timpul cu universurile altora, poate mult mai sarace decat ale noastre. Cum nu onoram Dumnezeul din noi, atunci cand ii vedem pe altii cu ochiul bolnav al celui care vrea ce este al altuia.

Daca ii vei judeca pe ceilalti, nu vei mai avea timp sa ii iubesti.

 atunci cand ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute:

trecand peste toate minunatiile care sunt in lume, peste poeti, peste iubire si peste semne si minuni, noi ne permitem sa cadem in deznadejde si sa aruncam cu noroi in ceilalti. Atunci cand nu mai avem nici glas sa strigam, cand groaza ne tine prizonieri si ne are ca amanti, atunci uneori, ne rugam la orice dumnezeu din cer sa ne ajute si acei dumnezei chiar ne ajuta.

Avem nevoie şi de o cantitate de lucruri inutile în viaţa noastră imperfectă. Dacă n-am avea parte de lucruri inutile, viaţa noastră şi-ar pierde până şi imperfecţiunea„- Haruki Murakami.

un gand de incheiere:

vreau sa te incurajez sa nu disperi si sa iesi din intunericul in care cel rau te-a bagat. Poate destinul sau fiinta ta atat de minunata. Noi fiind mici dumnezei, avem si posibilitatea  sa ajungem si in iad cu sufletul, dar si in rai. Fiind creatori, avem posibilitatea sa cream ganduri, stari, palate, gradini, sa sadim flori si seminte, sa construim piramide si blocuri care ajung pana la cer si sa cream oameni noi. Sa cream o lume mai buna, mai iubitoare, dar aceasta trebuie sa plece de la mine si de la tine, suflet drag. Legile au fost create pentru a avea un punct de reper, intr-o lume debusolata de minciuna si de intuneric.

ps: iubirea este raspunsul la toate intrebarile…

  • Cea mai puternica amprenta care este in tine si  in inima ta, este iubirea. Acesta este raspunsul la intrebarile tale,  la faptul ca uneori zile intregi te chinui intr-un iad creat de tine. Esti creator, asa ca poti sa-ti creezi din nou iubire, sa te pui intr-o pozitie avantajoasa si sa crezi in tine; sa te ierti, sa te iubesti pe tine, sa iti iubesti trecutul si prezentul, neputintele si foamea de Dumnezeu. Asadar  binecuvinteaza pe cei pe care ii intalnesti si chiar creaza-ti lumea ta binecuvantata, in care sa incapi  Dumnezeu si cu tine. Si apoi, vor incapea in sufletul tau, toti si toate.

 Asa este si asa va fi.

Contorsiune din lut

 

 papusi din lut

 

Din lut fiind adusa-n carne 

Si cu iubire infiripata in duh 

Pamantul ce ne tine are o moarte 

Moartea celor ce  nu iubesc indeajuns. 

 

Nu vreau pamantul greu sa-mi cada 

Cand ma va ascunde  pe vecie in el 

Caci iubesc prea mult faclia 

credintei  in bunul Dumnezeu… 

 

 Nu vreau pamant si de voi vrea 

Nu ma voi numi crestina 

si nu voi tine calea grea 

celor ce mi-au pus pricina. 

 

Si cat traiesc vreau sa fiu libera 

sa calc pe flori si papadii 

si spinii sa-mi strapunga talpa 

ca tot pamantul e de-a valma 

si nimeni nu-l va imparati. 

 

Cum as putea sa imi doresc  

sa te posed pamantule cand eu liber iubesc? 

iubesc florile cu a lor  surori 

si viul colorat din tine, 

pamantule de mii de ori? 

 

Nu as avea lumina  

de as iubi doar  materia 

ce preschimba frunzele in viermi 

si din samanta ta,  

se va naste  spiritul florilor etern. 

 

Si cand nu voi mai fi 

imi  voi schimba  rolul de „lut” 

Intr-o salcie plangatoare, 

sa-mpodobesc catapeteasma  

Preasfintei Fecioare din icoane.