Lina lină lună și amurgul -Poezie

Lina lină lună  și amurgul

 

 

Sunt cea mai frumoasă din orașul acesta

Când cad pe case ca un amurg sinistru alb

Atât de grațios port tristețea din Ave Maria

Și sunt luna ce coboară din bard.

 

Ești cel mai frumos din orașul acesta

De tine vorbește în taină cetatea

Atât de grațios porți inelul pe deget

Ești rege, ești prinț sau amurgul de cuarț?

 

Pe veșmintele tale ai  panglici, cordoane

Ești plin de nimicuri și fantezii colorate

Ești burgul, burghezul ce își întinde pâinea în sosul de roșii

Și face milostenii în case curate.

 

-Ce suspini? Ce trudești și ostoiești?

Ce murmuri în noapte și te trezești

Apoi iar plângi și tânguiești?

 

Eu sunt cel mai frumos din cetate.

Când pășesc pe pământ pășesc ca pe  soclu,

Am cunoștința lui Solomon

și mă lupt cu demonii și în somn.

 

Sunt un fost teuton, cavalerul venețian

Ce a trăit alte vieți în închisori

și toți se întreabă dacă sunt viu sau sunt om?

Sunt un june nemuritor.

 

Sub haina mea mijlocul mi-e supt ca prin inel

Și scot cu grație piciorul de sub el

Ca apoi să îl ascund în același fel.

 

Toți dinții din gură mi-  s pudrați cu aur

Pe cap îmi curge mir și am  cunună de  lauri.

Și nu știu de ce când plimbarea îmi priește

Și din nou  trezesc în juru-mi noi ispite

Din mine ies șerpi și limbi otrăvite.

 

În fiecare zi îmi sporesc frumusețea

Fac baie în frunze de mirt de trei ori pe noapte

Mă scald în lapte matern de femeie

Și fața mea este o Cale Lactee.

 

În loc de scuipat, am o turmă de porci

În care îmi scuip nonșalant  neputința,

Am puterea Magului și am știința,

Cabaliștii, coriștii, teatraliștii îmi sunt  feciori.

 

Sunt înconjurat de vrăjitoare cu ochi verzi,

Femei ce au fost arse pe rug, schingiuite

Maci mistici cu diamante împodobite

Cu doruri cumplite și  înțelesuri vădite.

 

Sunt cel mai frumos din cetatea asta.

Din mine cresc pomi  verzi, frunze și lespezi

Din mine își fac casă cei ce sunt leneși

Căci orice sărac este un leneș în viață

Iar eu cu făptura mea le dau viață.

 

Sunt cel mai frumos din cetatea asta,

Atât de grațios port floarea la ureche

Și-atât de înflorite mi-s umbrela și vesta

Pe străzile pline nu am pereche.

 

scris de Ionela M. 

Orice femeie ar trebui sa stie

Va servesc micul dejun, cu o poezie de Pamela Redmond Satran. Poezia contine niscaiva sfaturi dragalase, cu care femeia trebuie sa stie sa treaca prin viata.

Poezia dupa parerea mea este un update la modul nostru de a fi, de a ne comporta si de a trece prin toate incercarile ce ne vin in cale, ca femei.

 

Orice femeie ar trebui sa stie

Cum să se îndrăgostească fără să se piardă pe ea însăși,

Cum să renunțe la un job,

Să se despartă de un iubit

Și să își confrunte un prieten

Fără să ruineze prietenia.

Când să încerce mai mult…

Și când e timpul să plece…

Orice femeie ar trebui să știe

Că nu își poate schimba lungimea coapselor,
Lărgimea șoldurilor,
Sau natura părinților săi.
Că poate nu a avut o copilărie perfectă…
Dar acum, s-a sfârșit…

Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce ar face sau nu ar mai face pentru iubire…
Cum să trăiască în singurătate,
Chiar dacă nu-i place asta…

Orice femeie ar trebui să știe
În cine poate să aibă încredere,
Și în cine să nu aibă
Dar și de ce ar trebui să își asume responsabilitatea…

Orice femeie ar trebui să știe
Spre ce se îndreaptă…
Poate fi masa de la bucătăria unui prieten
Sau o cabană frumoasă din pădure…
Și când sufletul ei are nevoie de alinare…

Orice femeie ar trebui să știe
Ceea ce poate și ceea ce nu poate să îndeplinească într-o zi…
O lună…
Un an…”

Lumea cinica, vazuta prin ochelarii roz

 

 

Daca un brazilian va privi luna, aceasta va fi albastra. Asta este diferenta dintre un vietnamez, chinez, sau un  francez- modul in care fiecare dintre aceste lumi, privesc luna!  Este adevarat ca am trait mai multe vieti in viata mea- sute. Sa nu cerem foarte multe destinului si sa nu fim lacomi! Universul mi-a dat mult si mi-a dat infinitatea de trairi cu care i-am trait pe oamenii cu care m-am intalnit!

Odata am spus  Cerului, ca vreau sa intalnesc oameni, care sa imi fie prieteni si cred ca mi s-a dat acest dar, din plin! Sa vezi lumea prin ochelarii roz, asa cum o vad eu, nu este atat de rau! Chiar daca in jur se intampla crime oribile, manipulare si tradari, am ales sa vad viata cu ochelari roz. Practic, este un bine pe care mi l-am facut mie si pe care l-am adus ca dar, lumii in care traiesc. Atunci cand vezi totul in roz, iti dai seama ca totul poate fi reparat. Ca nimic nu este prea greu, atunci cand inchizi ochii si spui „da!” lumii. Darul meu este cel de a vedea prin prisma optimistei care are imbolduri de „Zana buna!”-( si trebuie sa va spun ca  mai mereu mi se intampla asta!) Nu mai conteaza  atunci, nici ca ti-a fost greu, nici macar contributia ta minima  la umanitate (ca tot ne facem probleme  de constiinta mai mereu si intalnim numeroase prejudecati in cultura romaneasca, cum ca traim degeaba, daca nu lasam ceva in urma noastra!) Nu, dragilor! ceea ce am lasat in urma este ziua de ieri si ziua de azi, vreau sa o privesc ca pe un miracol ! Si cu siguranta  si sunt sigura de asta, ca maine va fi o zi mult mai buna decat cea de astazi! Voi citi o poezie mai frumoasa, voi invata un lucru nou si imi voi manifesta inca cele o mie de trairi, care imi dau o mie de vieti, intalnind oameni sau o faptura noua pentru mine! Faptul ca imi cititi aceste ganduri, este un lucru deosebit pentru mine! Ceea ce am adus eu in lume, au fost trairile mele din numeroasele zile de „ieri”, vointa de a nu ma da batuta si cred ca si Universul a complotat un pic la dorinta mea, fie vorba intre noi! Mi-a dat sanatate ca sa mai daruiesc cate ceva, din ce aveam de daruit!  Daca ai fluturi in stomac, daruieste fluttttttttturi in stomac! Daca ai vise, daruieste-le pe ele! Daca ai prieteni in alte tari cu care te-ai intalnit si te-ai cunoscut si intamplator, acolo ti-ai indeplinit destinul care ti-era scris, trimite-le ganduri bune, alaturi de rugaciunile tale!!

E adevarat ca totul este efemer si chiar in clipa asta, eu sunt pregatita sa plec, desi dorinta de viata este mareeee!! O sa mai stam de vorba  si pe tema asta! Deocamdata, acum cand ma gandesc la contextele in care am trait in diferite civilizatii, asta ma bucura si ma face sa fiu si acum fericita! Dincolo de spiritul balcanic si spiritul mioritic, mai exista o lume!- cea de azi, a ta! Nu mai spun ca e demodat sa vezi lumea in roz si ca e demodat sa nu fii pragmatic pana la sange si cinic, ca asa e spiritul romanesc pe care il vedem in toate sursele media!! EE, uite ca eu imi permit luxul asta, aici pe blog, de a nu fi pragmatica, ci  de a-mi aduce contributia modesta la o lume mai buna, mai surazatoare si la a „Dovedi contrariul” a ceea ce exista in lume! Si anume ca din urat rasare Frumosul si din inima rasare o lume mai buna! Din inima fiecaruia dintre noi, rasar splendide flori de bine si de iubire!! Si nu, nu suntem nici mici, inapoiati, nevalorosi si sclavi! Nevalorosi pentru ca suntem prea educati si prea cu bun simt, ceea ce in lumea de azi, bineinteles ca este un mare defect! Suntem stapani pe noi, atata timp cat ne iubim si suntem conectati cu Sinele nostru, cu rozul ce invaluie tot ce ne inconjoara, ca intr-un dans al pasarilor Flamingo!!

Din atata cinism cat exista imprejur, care ne indeamna sa ne indatoram tuturor si sa plecam capul,( ca doar- doar, nu vom mai trai decat dezamagiri si mizerie, asa cum le place celor mai puternici sa ne vada), va trimit gandurile mele de bine, de dragoste si de binecuvantare, dragi prieteni!!  Si nu uitati niciodata dragelor, ca lumea e mica privita prin ochelari si persepctiva se schimba de la inaltimea tocurilor!