Intentia pura si Ludmila

fata cu ochi frumosi

Mister si intentie pura- cheita spre o lume in care  Ludmila, veritabila rusoaica se dadea pe sine unor barbati care nu ar fi trebuit sa o aiba.  Asa cum rusoaicele erau blonde si aveau acea  atitudine de femeie trecuta prin toate, ca si cum lumea se incepea si se sfarsea cu ele, erau insa imbatabile cand venea vorba  de intentia pura. Practic nimic nu era in afara cadranelor sinceritatii si ajutorului dat la nevoie de o rusoiaca semenilor ei. Nu exista nimic mai sfant pe lumea asta, decat semenii. Si cand era vorba de barbati, era la fel. Atitudinea rusoicelor era definitorie pentru Ludmila. Se stie ca misterul rusoaicelor este o „mura-n gura”, ca el este exprimat prin multe surprize verbale, practic sufletul unei rusoaice este ca o carte deschisa recitita ori de cate ori rusoaica deschide gura. Ah!! si daca nu ar fi accentul ala demential de rusoaica iesita din cutie si mai bine zis, din cutia Moscovei, acolo unde totul este inchis in sine! Despre misterul Rusiei sunt multe de spus, dar despre Ludmila as scrie un roman intreg.

Ludmila nu era fericita de vreo zece ani. Avea o boala venerica pe care o capatase de la un rus cu care se culcase. In seara aceea era imbracata in rochia albastra si avea perechea de pantofi de balerina, singura pereche de pantofi buni pe care ii incalta numai atunci cand se intalnea cu vre-un pretendent. Desi nu i se implinise visul din adolescenta de a fi balerina, totusi silueta zvelta nu ar fi dat de banuit ca ea ar fi putut fi vreodata. Asa ca fata ei, Matia, care era identica cu ea, avea  ochi azurii- albastri, parul blond purtat intr-o coada impletita ce cadea pe spate, dupa moda maica-sii. Desi era divortata de cativa ani, nu devenise femeia amarata si  scortoasa de divortul prin care trecuse. Ramasese  din ea doar femeia care purta cu ea oriunde se ducea scheletul din dulap, care nu era cea mai buna varianta pentru viitorul ei. Oricum ai fi privit, ea era o femeie cu atitudine, provocata de sfintii rusi sa abdice de la viata si sa care cu ea ceea ce era imposibil de carat chiar si pentru semenii ei: povara unei femei frumoase, care avea totul, neavand nimic.

 

Asa cum si in cartile rusesti dramele nu se mai termina, viata Ludmilei era ca a unui personaj iesit din Tolstoi, o femeie  a carei viata era atat de dramatica, incat nu puteai sa o incadrezi intr-un tablou. Nu era nici Matriuska, da’ nici #Katiusa mult iubita de soldatii amanti rusi. Ea era femeia singura cu un copil, nebagand in seama ca fetita  ei de 12 ani ar avea probleme, asa  cum sunt parintii din ziua de azi, care  dau atata importanta propriului copil, incat  inventeaza un milion de motive pentru a-i observa comportamentul. Ludmila nu era asa. Era insa pe sistemul rusesc  vechi, ea avea fetita care crestea langa ea, pur si simplu fara nici o problema. Matia facea mancare, cara apa, dadea cu matura prin casa si stergea praful. Nu era nimic nefiresc pentru ca si Ludmila era o femeie dintr-o bucata. Cu ochii bleo  plini de irizatii slave, cu fata slava si puternica , ea nu stia sa vada decat ceea ce era de vazut. Restul era sinceritate si rugi in fata icoanei Slavoslovia a Preacuratei Fecioare, la care se ruga in genunchi in fiecare seara.

Puritatea intentiei  unei femei din suburbia unui oras obscur, era aceea ca Dumnezeu sa ii ierte pacatele, iar in zori de zi  sa o ia de la capat.. . De multe ori cand nu mai putea indura o pufnea un plans venit din inima, cu fata in pumni si cu sufletul facut tandari. Ea Ludmila, fosta balerina a carei visuri  se spulberasera din cauza mortii premature a tatalui ei, isi vazuse tineretea spulberata. Cat mai era pana la intalnirea cu tatal ei? de multe ori se intrebase. Pana atunci, amarul painii era mai amar cand isi amintea de vorbele tatalui ei, pe care i le spusese cand era o copila: „Sa nu fii dulce: te vor manca; sa nu fii amara: te vor scuipa afara”. Si parca toata viata Ludmilei nu fusese decat o bomboana dulce  si amara asa ca un grapefruit, pe care multi l-au scuipat.

Va urma…