Nu noi suntem pentru lume, lumea este pentru noi

Unii nisipdintre noi au nevoie de o exorcizare. Exorcizarea poate fi făcută cu o carte bună, în care cuvintele să îți alunge repulsia de a trăi curat și echilibrat. Eu una practic exorcizările cu ceai de mentă, ciocolată și pandișpan pufos. Realitatea este că devenim pufoase o dată cu trecerea timpului, mai iubitoare și mai tolerante după caz. Sunt și persoane acide, care au nasul ca o protuberanță vișinie din cauza gerului de afară, care miros în mod acut ocaziile de a -l reduce pe celălalt la o fișă sau la un act care nu spune nimic unui om normal. Apropos, dacă țineți regim de acte fiscale, nu puteți ține regim și de iscălituri pe care vi le cere orice funcționar pe la ghișee și care uneori îți dau buzna și în casă. Hello? Fascim? nO, just wanted to say that the politics is a sh… well, I’m not preoccupied.

Exorcizările se mai fac și prin cultură, prin artă, artcraft, sau handmade, depinde ce îți place. Uneori, unii dintre noi mai scriem câte o carte, mai rătăcim câteva vorbe într-o scrisoare expediind-o unei vechi prietene din liceu, punând-o în cutia poștală în cinstea vremurilor trecute.

Eu  azi m-am lăsat exorcizată de Maica Tereza. Este un model de cumpănire a vieții, care a trăit prin iubire și pentru iubire și care a înțeles în mod profund că viața nu este o cursă cu obstacole, ci este o cale de a trăi frumos, ajutându-ne aproapele.

maica tereza

Nu există cheia fericirii. Ușa este întotdeauna deschisă.

Cu cât mai multă iubire, înțelepciune, frumusețe, bunătate descoperi în tine, cu atât mai mult le observi în lumea din jurul tău.

Nu avem nevoie de arme și bombe. Pentru a cuceri răul, avem nevoie de iubire și de compasiune. Toate eforturile iubirii sunt lucrări pentru binele lumii.

Cea mai grea boală este aceea de a nu reprezenta nimic, pentru nimeni.”

Când condamnați oamenii, nu aveți timp să îi iubiți.

citate maica tereza

♥♥♥ Cu drag, Ialina

Viața trebuie trăită frumos acum ca și atunci

 

gratitudineaViața o trăim și o luăm așa cum este. Nu merită să dăm la o parte frumosul din ea, ca să lăsăm loc urâtului. Pe parcurs viața își arată greutățile, frustrările, neajunsurile, sărăcia.  Grija zilei de mâine ne schimbă în locul cel mai esențial – în  omul din noi… Nu vei primi vreun premiu că ai ajuns la cariera dorită, că ai un stil de viață mult mai bun decât atunci când ai plecat de la casa părinților, sau că ai o stabilitate financiară. În final rămâi cu sufletul tău și drumul este doar al tău.

Suntem buni, pentru că așa suntem făcuți, iar când ne preschimbăm în ceea ce nu suntem, în frustrați și în oameni care vor mai mult decât au nevoie, atunci omul din noi este nefiresc. Este crud, sarcastic și cinic. Nu îl mai interesează  virtuțile, ci îl interesează mai mult materialul, nu viața în splendoarea ei, cinicul vieții devenind o a doua natură. Dar avem nevoie de foarte puțin ca să fim fericiți. De o pereche de pantofi noi,  de o pălărie cu aer de nonșalanță, de o cafea cu un prieten la cafeneaua din colț, sau de minimalistul trai din apartamentul închiriat. De un motiv ca să o iei de la capăt în fiecare zi, de obiceiuri intime pe care le știi doar tu, de amintirile dragi din anii de aur ai tinereții, de frecțiile cu iarbă și flori când te tăvăleai în câmpul simpatic, leagăn al copilăriei. De fracțiuni de secunde în care o privire a lui ți s-a părut că îți transmite ceva, de viața în culorile de pe foile din timpul facultății când toată lumea era a ta. De culorile din lume  și de darul de a avea în preajma ta, oameni cu ochi colorați. De preziceri pe care le-ai făcut acum douăzeci de ani și de care acum râzi copios,  de prieteni implicați și de o vorbă bună. De faptul că ești liberă ca o pasăre migratoare și că te sui în avion ori de câte ori vrei, având destinația către o țară îndepărtată. Sau uitându-te în niște poze, să călătorești cu mintea în zări depărtate ale lumii, unde viața ta este ca viața unui burghez care primește câte un dar de la fiecare, el dăruind din abundența sa de om frumos, în această lume. Să iubești să fii iubit care mi se pare cel mai frumos sentiment din lume. Să visezi și visele să ți se îndeplinească, pentru că viața este frumoasă și să o știi numai tu. Să trăiești minunea că ești tu în fiecare dimineață, în fața cearceafurilor și să fii conștientă că ești un dar că ești femeie.   Să ai acel „chelque-chose” ca femeie și să fii fericită că nu ești ca toate celelalte. Să fii fericită că ai atâta personalitate, încât chiar dacă te frângi de dor și de amar, rămâi tot femeia originală și autentică, pentru că prin asta te-ai remarcat și când erai fetiță, iar acum te remarci ca femeie. Chit că nu  înțelege nimeni  comportamentul tău rebel și nonșalant. Și mai zic eu, dacă cei dragi ți-s sănătoși și viața ți-i ține aproape atunci te poți numi fericit!

pantofi cu as

Femeia din noi are nevoie de atenție, dar și ea trebuie să fie fină atât în convingeri, cât și în simțăminte. Avem nevoie de frumos, de compasiune, de har și de iubire. De un cuvânt bun care să smulgă răul din noi și să facă sufletul să zboare. Chiar dacă o aripă este frântă și   zburăm doar cu o aripă, important este zborul spre lumină. Putem să ne oprim oricând o clipă și să privim în față, în spate, sau înlăuntrul nostru. Putem să ne luăm în serios, sau să râdem de noi, oricum ar fi, drumul va fi mai ușor. Totuși viața este despre viață. Poate ceva te-a marcat atât de tare, pierderea cuiva drag, o boală sau stagnarea pe loc de ani de zile, încât este mai ușor să alegi calea pierzaniei. Căci pierdut poate să îți fie și sufletul când își pierde drumul și el devine crud. Pentru că l-ai vitregit de bine, de iubirea de sine și l-ai îngenuncheat cu mai mult decât poate duce…

Și încă ceva – mai este loc de bine dacă alegi să te iubești și să îți oblojești rănile. Este un prim pas spre drumul care duce la tine.

♥♥♥Cu prietenie,  Ialina

 

Haikuuri

Weheartit.com

Cum alungam perplexitatea momentului mort din viata noastra? Cum trecem peste finalurile noastre sau ale altora? Eu am gasit raspunsul in haikuuri. Aceste poezii care te indeparteaza de tenebrele tale, de visele care sunt reminescentele unor frunze moarte. Uneori nu simtim cand a murit un sentiment in noi, o persoana, sau cand am inchis usa unei situatii. Si o purtam totusi cu noi ani de zile, ani in care ne mustra constiinta pentru acel moment, in care nu am trecut testul. Sau l-am amanat, sau am pus un sentiment in loc, care nu -si avea locul acolo. Pe straduta mea sunt multe astfel de sentimente, care nu-si mai au locul. Ideile atunci cand le scriu imi sunt clare ca lumina, dar le recunosc doar atunci cand le vad scrise. Ce economic ar fi sa stam  la un foc de tabara si sa ne povestim cate in luna si in stele. Ne-am spune tot ce am vrea sa rostim si nu putem rosti. Si  totusi viata nu asteapta… Ea vrea sa alerge si sa ne duca in punctul final. Dar pana atunci, mai este de trait. Cei care au acest dar, mai au de povestit, de vindecat, de uimit. Eu m-am uimit azi de poezia japoneza. Suna bine si atat de reconfortant. Intr-un cuvant, este tonica.

Ce sunt norii?

Decat un pretext pentru cer.

Ce este viata?

Decat o fuga de moarte.

 

Inainte de toate

trandafirul alb

in rasaritul toamnei.

Clopotul tace
florile in ecou
parfumeaza seara.
(Basho)

Nimic nu-mi apartine
Doar pacea inimii
si racoarea aerului.
( issa)

In fata fulgerului
sublim e acela
care nu stie nimic.
(Basho)

Tunet
Pe cer albastru
explozie de adevar in om.
(Shuson)