O cafea si un nod in gat

Viata mea s- a impartit intre scoli superioare incepute pe la 19 ani si „terminate” pe la 28.In lumea de azi,daca nu ai bani esti un rebut,nu reusesti sa termini o scoala fie ea si cu bani.Daca ar fi sa pun cap la cap, anii de scoala pe care i-am facut dupa liceu  ar iesi vre-o 6 ani, adica o facultate de medicina! Cu precizarea ca las posteritatii toate cunostintele mele din biografia mea, care in ziua de azi sunt egale cu nimic deoarece nu s-au finalizat intr-o diploma.Nostalgia continuitatii le apartine numai oamenilor rezolvati financiar sau buni de munca 24 din 24!Da bine, ca daca stai sa te gandesti, nici Eminescu nu a finalizat studiile si uite ce succes a avut! Sadoveanu nu a avut studii superioare, dar a avut o creativitate iesita din comun,din care s-au ivit la lumina zilei atatea romane de succes! Si totusi exista o portita si o cale de scapare intotdeauna! Dar sa fim seriosi, cine se mai gandeste in ziua de azi la posteritate? Doar la bani si la  jobul ala de vis, ma mai gandesc si eu, de imi vine  sa ma duc in capitala Romaniei si sa ma apuc de jobul ala corporatist! dar vorba romanului:nu se potriveste planul de acasa, cu planul de la piata! Trecand prin diverse situatii de viata, de-a lungul timpului, mi-am dat seama ca cel mai bine este sa traiesti viata la maxim , cu ce iti ofera ea: mai o plimbare pe la Roma, mai una pe la Venetia sau Milano, mai o plimbare prin Ungaria, sau Bruxelles si cu siguranta te vei simti  ceva mai implinit, decat sa stai intr-o unitate corporatista si sa produci timp de munca, pentru  buisnisul multinational,care mai ales, are loc in echipa-ca de unul singur, chiar nu mai esti valabil  in ziua de azi!- nu ca as fi impotriva muncii,chiar imi place munca bine organizata,dar nu sunt adepta muncii de 12 ore,in care esti sclavul si  seful e dumnezeul tau!In care esti novicele in ashramul budist si esti initiat in viata comunista,in care se lucreaza in echipa:adica eu spun una , tu spui alta,invatam unul de la altul si uite asa, se naste ideea comunista si iti aduci contributia la maretia si cresterea multinationalei!

Privind viata, printre sorbiturile de cafea ,mai cu dulceata mai cu un nod in gat,imi dau seama ca am  ajuns la o varsta respectabila de 35 de ani si nu am un drum bine definit, precum  al celora   carora nepotismele si mamica si taticul le-a aranjat un post caldut,cu spaga si cu relatii, in care esti tratat foarte bine si stii ca invatand la locul de munca ,nu vei fi dat afara de acolo, deoarece postul este cumparat, vandut, licitat si adjudecat! Dar viata linistita si cu un post caldut nu este pentru oricine,ci pentru  favorizatii sortii, restul suntem prostimea, care traieste de pe o zi pe alta sau de pe un salariu mizer, pe altul. Spaga in ziua de azi e atat de comuna , incat nu mai functioneaza nimic fara ea si ma intreb,cat o sa mai functioneze asa lucrurile in toate mediile  societatii din Romania.

Suntem intr-un mare rahat si ce e mai rau ca lucrurile nu pot lua o intorsatura  verticala peste noapte! Daca ai avut norocul sa dai spaga la un post de munca in care te afli si acum  esti un norocos! altfel,te lupti cu morile de vant si cu viata de fiecare zi, nemaisperand la  cine stie ce realizari marete, pe care  nu le poti implini fara acei arginti multi ,care se platesc  ca” dare”la spagari.

Eu azi, vad viata in Romania intr-o culoare incerta si viata mea de aici, din Italia o vad intr-o culoare albastrie, plina de imprevizibil intotdeauna, cu surprize facute de maria sa Destinul, care le aranjeaza si le aseaza pe toate,intr-un puzzle colorat pe care viata il joaca in fiecare zi. Printre sorbiturile de cafea dulce amaruie, asa cum e si viata mea, mai traiesc o stare de spirit a  bucuriei sau a eului superior si ma intreb :incotro urmatoarea destinatie? Probabil ca va fi mai incitanta si mai plina de suspans ca data trecuta!Cel putin, meseria de  debutant  si de aspirant la posturile caldicele mi se potriveste foarte bine! Turismul nu va disparea niciodata  de pe harta personala si destinatiile sunt multe si pline de imprevizibil!Printre sorbiturile de cafea, imi traiesc viata dulce- amar si imi refac omusorul  dupa nodurile in gat  si dupa o alta sorbitura de cafea, imi mai trag sufletul si  astept cu nerabdare  sa vad ce imi mai rezerva in continuare, destinul.

Teoria conspirationista

Gratiela era o tipa foarte moderna, ce detinea o sartorie, adica o croitorie,undeva intr-un orasel,  pe langa Roma. Fiind reprezentanta comunitatii romanesti  din acel orasel, ne- a invitat la crotoria ei, pe mine si pe sotul meu si chiar  am lucrat timp de cateva saptamani acolo, fiind si confidenta ei. Intalnirile noastre decurgeau  ceva de genul:cum ar putea sa ne implice si pe noi in viata comunitatii de acolo, cum am putea deschide un ziar, in care eu sa fiu redactor, sau cum am putea sa fim coechipieri la organizarea unui spectacol, pentru comunitatea romaneasca din acea zona.Gratiela, a avut multe actiuni civice de acest gen si s-a implicat in ajutorarea  anumitor cazuri disperate, ale romanilor, din peninsula,cu ajutorul autoritatilor italiene, din zona.

Intr-o zi ne-a invitat la un restaurant, in vecinatatea zonei, unde se afla resedinta de vara a Papei, la Castel Gandolfo si a comandat cu gesturi de diva, multe platouri cu mancare meridionala si cu diverse rulouri  cu carne, pe care ne- a si invitat sa le savuram, fara sa facem prea multe concesii. Gratiela, era o tipa  care avea tot ce isi dorea: un sot italian, o croitorie si un Audi, la purtator, plus multa ambitie, de a realiza ceva maret, in comunitatea din care facea parte si de a ajunge cat mai sus. Dar ii placea sa jongleze cu situatiile, cu oamenii, vroia mult de la viata. Vroia sa  smulga vietii imposibilul. Dar imposibilul, nu este decat pentru zei si paharul lor, nu il bea oricine!!

La un moment dat, datorita ambitiei ei de nestavilit, mi-a dezvaluit ca a intrat in niste grupari foarte puternice, dar am tras eu concluzia, ca necorespunzand din punct de vedere al puterii  si al valorilor, in primul rand, a fost atacata psihotronic ,atat ea, cat si familia ei.

Concluzia este, ca atunci cand tii sa fii mai presus decat ai fost nascut sa fii, cand uiti cine esti si ” te lasi pe tine” pentru anumite interese, cand crezi ca tot ce zboara se mananca, cand uiti de „eul” tau si uiti de tine, te asteapta nimic altceva decat nebunia  si gandurile tale ti se invalmasesc in cap si te autodistrugi printr-o ambitie nebuna si atunci nu e Ok. Nu stii mare lucru despre ce fac ei, sau poate ca stii prea multe, si mai stii  ca vrei sa faci parte-cu disperare, dintr-o grupare de elita. Vai de capul nostru, ce mici suntem, cat de insignifianti si  cu toate astea, curiozitatea si curajul, pot fi uneori prea mult pentru niste persoane normale.  Uneori curajul prea mare, face rau, stiti cum e? Dar ca sa pastrez misterul, sa stiti ca  Gratiela stia multe si cu toate astea, nu putea sa vorbeasca nimic despre ce stia. Mi-a spus doar atat: ca primea telefoane de amenintare si ca o luase razna. Ca lumea se intorsese „cu susul in jos”,  atat pentru ea cat si pentru familia ei,  si  ce se mai putea face de aici? Nimic, in afara de faptul ca trebuia sa se retraga si retragerea asta trebuia sa fie si un ascunzis.

Nu cobesc, dar ca sa ajungi sa fii membru a unei astfel de grupari, nu e de ici de colo. O admiram, dar si eu am trecut prin ceva de genul, la un nivel mult mai mic, dar cu riscuri majore pentru echilibrul meu. Si am patit-o si eu, deci stiam ce  sa-i spun in atare situatie. Ce sa zic? Si eu eram patita si eu am trecut prin valul de adrenalina data de importanta pe care o ai, cand esti la un alt nivel, inchipuit sau nu. Oricum, asta se plateste, mai devreme sau mai tarziu! Si eu am platit-o cu varf si indesat, asa cum si Gratiela a platit-o! Numai ca ea nu stia, ca eu stiu perfect despre ce vorbeste si in ce ” shit” se afla! Sa ajungi unde a ajuns ea- nu dam nume, ca o sa-mi spuneti ca nu poate fi adevarat, desi banuiti in ce grupari a intrat, vorbind de nivelul unui oras ca Roma!!- nu e pentru oricine si nu e pentru muritorii de rand!   Asa ca am invatat si eu ceva din povestea asta: destinul iti propune, dar asta nu inseamna ca tu trebuie sa si accepti! Ce naiba? Stiti zicala: nu te juca cu focul, ca o sa te arzi rau!! Asa a patit si ea.

 

Incurcate sunt caile Domnului!

Cand am avut 18 ani,mi-am petrecut 3 luni din viata mea, la manastirea Agapia, la niste maicute. Ma dusesem sa tatonez terenul.Viata manastirii ma atragea si mi se parea foarte frumoasa si eu  eram plina de elan mare! Ajunsa acolo, o maica m-a sfatuit sa ma duc la maica Elipidia, care era maica vesmantara a manastirii. Si tin-te bine , ce probe am trecut,in timpul asta de 3 luni! Am fost cu camionul de maici la lucratul pamantului, am fost la slujbe,in creierii noptii, le ascultam pe maici si in casa,la treburile de zi cu zi. In casa mea erau 3 maici, toate cu caractere diferite,maica Elipidia, care era cea mai batoasa si era pe functie, la biserica principala a manastirii, ca vesmantara, maica Agapia, care era de vre-o 60 de ani si era ca o sfarleaza,muncind in vesmantaria manastirii si maica Andreea, care se ocupa in principal, cu a canta la strana.Era o minunatie sa stai cu ele, mai ales pentru ca erau toate caractere diferite si toate comandau pe teritoriul lor. Cand ma apostrofa maica Elipidia, incepea si maica Agapia si apoi la randul ei ,maica Andreea. Era o minunatie de viata, sa traiesti cu 3 femei care nu prea aratau compasiune, ci cel mai mult, militarie. Asta  a fost.Viata de manastire are farmecul ei, atunci cand ai toate calitatile ca sa rezisti ispitelor si sa faci fata militariei,data jos din podul manastirii, acolo unde stau cuminti,sfintii lui Grigorescu. Mi-a placut peisajul foarte mult, de aceea m-am retras tocmai acolo, la Agapia:muntii inalti, aerul taios si rarefiat,liniste si multa rugaciune. In acest peisaj isi face loc Sarsaila si pune ispite intre maici, stiut fiind ca spiritului feminin ii sare aschia imediat si  este plin de gelozii-mai ales cand stau doua ,trei femei la un loc!

O sa ma intrebati: si cu ce te-ai ales din aceasta intamplare? si atunci o sa va raspund: am ramas cu experienta de viata, cu niste amintiri frumoase,dintr-o primavara frumoasa, cand mijeau ghioceii prin zapada muntilor ;cu multa caldura in suflet si prietenie, pentru maicile de acolo, mai ales ca maica Elipidia si maica Agapia au murit  de vre-o 10 ani,ramanand in viata doar maica Andreea, care acum este foarte batrana si din pacate,paralizata la pat. M-am ales cu niste sfaturi de viata minunate si cu 3 luni de „armata”, care privind-o prin ochii de acum, era intr-adevar foarte dura. Oricum, nu era de stat!

Dar vorba scriitorului, care si-a odihnit pasii si pe la manastirea Agapia,incurcate sunt caile Domnului!