Bacalaureatul care a fost și o să mai fie

Totul a plecat din timpul liceului, de la orele în care mă simțeam în elementul meu cel puțin când venea vorba de discuții libere, logice și mai ales  de cultură generală. Nu mi-a fost niciodată greu să fac conexiuni între idei, situații, logica momentului de acum cu logica poveștilor din cărți, pentru mine cărțile fiind o complexitate de idei c are mi se așezau ca un puzzle în cap. Și eu până la urmă îl rezolvam. Și am mai fost și o elevă mediocră, care  la dezbaterile și creațiile literare, poezii, comentarii, literatură, excelam în mod deosebit. Cam atât.

Și apoi a urmat bacalaureatul. A fost simplu, complex, pe gustul meu. Practic la ce știam am luat note mari cu așteptări mici, dar cu rezultate fabuloase- filozofie oral- 9.50 (bașca  nu mi-a plăcut niciodată să spun lucrurilor pe nume și asta de când am citit Eliade,  Cioran și Dostoievski).  Română oral -9. La celelalte obiecte, note mediocre. După ce am citit Agonie și extaz de Irving Stone, m-am apucat de pictat și am dat și la Arte. Așa din senin. Nu am fost niciodată o frustrată și am visat cât de mult cu ochii deschiși. Michelangelo a fost idolul meu pentru câțiva ani și l-am divinizat. Cartea m-a marcat pentru totdeauna și a fost o pledoarie pentru o viață pe care nu am putut-o trăi niciodată.

Este frumos să ai un ideal, un model, un concept care să te definească sau o filozofie de viață după care să trăiești. Și asta am considerat eu  că este bacalaureatul – un examen de maturitate care te propulsează în viață.

Acum este altfel

Elevii nu mai iau bacalaureatul din prima, pentru că nu sunt capabili și pentru că nu au învățat, iar un alt adevăr este că bacalaureatul este foarte greu. Îți trebuie memorie bună la purtător și denotă faptul de a fi învățat zi de zi patru ani de școală. Nu pe principiul lasă că merge și așa, cu atâtea ispite tehnologice, cu o lume care vine spre un copil și care îl invadează, sufocându-i viața, liniștea și bruma de minte pe care o are.

Și aici Nu vorbesc de vârfuri, de acei copii atât de responsabili și de serioși, care au un drum atât de clar în viață- Și asta până intervine destinul, care poate coti brusc spre o altă destinație.

Lucian Blaga spunea – Eu nu ucid corola de minuni a lumii/ Și nu ucid cu mintea minunile din calea mea... atât de profund și de banal, încât cred că în versul ăsta se află toată esența unei vieți de Om.

Unii copii nu sunt destul de buni în ziua de azi ca să absolve bacalaureatul. Nu au materialul genetic, nu au stima de sine și nu au memoria ca să învețe materia stufoasă din cei patru ani de școală. Mai intervine și norocul.

Nu  toți copiii  iau examenul de bacalaureat,  ceea ce nu este banal și se încadrează foarte bine în știrile media. Și în statistici anul ăsta au absolvit examenul de bacalaureat 65% dintre elevi. Și încă o dată o zic – eu mi-am găsit drumul greu și uneori foarte greu, chiar după ce am luat bacalaureatul. Am luptat pentru mine, ceea ce cu siguranță o să învețe și ei să lupte pentru ei. Poate se vor orienta spre străinătate, spre lumea largă, spre joburi care nu cer calificare, ci doar îndemânare.

Credeți-mă că generațiile bunicilor noștri, nu au avut nici 10% din comoditatea pe care o au tinerii din ziua de azi.  Și totuși au muncit pământul și erau mult mai ambițioși să îl aibă, să îl posede și să aibă pământ în locul în care  Dumnezeu i-a pus. Ceea ce nouă din zilele de azi  ne lipsește cu desăvârșire. Așa că îl cedăm alături de ce avem mai bun în lumea asta- sufletul nostru. Ei au  fost ambițioși nu cu școlile pe care astăzi tinerii se  luptă să le absolve. Bunicii noștri nu au avut știri, dar au avut liniște. Nu au avut școli de medicină, dar au avut simplitatea și clar- vederea de a fierbe ierburile și de a culege mirodenii pentru a le pune în hrană. Nu au avut chimicale în fructe și în hrană, dar au avut produse bio care nu erau decât truda lor de la 5 dimineața până la asfințitul serii. Faptul că am aruncat la gunoi  în treizeci de ani tot ce am fost noi și bunicii noștri, nu mă miră deloc. Ne face ceea ce suntem astăzi – ființe mai mici la suflet și tot mai mari în nevoi, în consum și în aur.

Copiii care nu iau bacalaureatul sunt așa cum am fost și noi. Mie însă mi-a promis mama  că pot să fac facultatea la Iași și asta mi-a fost de ajuns să mă ridice și  din morți ca  să trag tare și  să iau bacul. Pe copiii din ziua de azi probabil că altceva îi ridică din letargia lor, un lucru pe care numai ei îl știu. Iar  la asta contribuie viața care le stă în față.

Rumi, poetul inimilor

Rumi a fost un poet persan, sufi mistic ce a trăit în secolul 13. Rumi a avut o filozofie a iubirii pe care a transformat-o în iubire mistică și a crezut puternic faptul că îl poate găsi pe Dumnezeu prin poezie, muzică și dans.

Poeziile lui Rumi au puterea de a pune inimile în legătură cu intimitatea noastră care este iubirea, de a trezi conștiințe și de a deschide inimi. Cred că dacă mi-aș dori să fi cunoscut o mare personalitate din istorie  în viața mea, mi-ar fi plăcut să îl cunosc pe misticul Rumi.

El a trăit în Persia și mai târziu în Turcia. Tatăl său a fost un renumit teolog, jurist și mistic, Rumi provenind dintr-o familie înstărită. În perioada invaziilor tătare, Rumi a fost nevoit să plece cu familia sa în mai multe orașe, unde a intrat în contact cu alte culturi și civilizații.

La vârsta de 18 ani l-a întâlnit pe marele poet sufit Atar, care i-a oferit o carte numită Asrarnama, în care se vorbea despre cum omul își pune piedici spre cunoașterea lui Dumnezeu și se leagă pe sine de lumea materială.  În Turcia, a fost un lider religios și a învățat de la mari maeștri să se roage ( se retrăgea în rugăciune și meditații 40 de zile, ținând și post). Se spune că mergea în Allepo și Damasc ca să primească cunoaștere de la cei mai înalți maeștri. În zece ani Rumi ajunge renumit jurist, teolog și predicator.

Rumi s-a  dedicat practicilor mistice, abandonând căutarea intelectuală și a început să dicteze  poeme mistice, pe care prietenul lui Husamedin Chelebi i-a promis să i le recite. Se spune că după întâlnirea cu  Shams el a atins pragul de  Maestru perfect și că vizita teritorii inaccesibile muritorilor de rând, de aici având inspirația divină, care i-a permis să scrie aceste poeme mistice.

„Nu a pus niciodata mana pe un stilou, in timpul compunerii volumului Mathnawi. Oriunde se afla cand il prindea inspiratia, fie ca era la scoala, la bai, la terme, sau in vie, eu scriam tot ceea ce el recita. De multe ori, abia puteam tine pasul cu el, pentru ca dura zile si nopti, la rand. Alteori, nu compunea cu lunile, iar altadata, nu a compus nimic timp de 2 ani. La terminarea fiecarei carti, ii citeam inca o data ceea ce am scris, pentru ca el sa corecteze ceea ce am scris.”

În 1273 la moartea sa, se spune  că au venit oameni de toate religiile ca să își ia rămas bun. Vestea despre darul său și despre lumina sa, ajunsese departe. Astfel oamenii au înțeles autenticitatea și universalitatea mesajului său.

Poemele lui Rumi astăzi sunt la fel de puternice și de vii, ca acum 800 de ani și sunt traduse în toate limbile lumii. Dealtfel mesajul său este un mesaj universal al iubirii de Dumnezeu, care ne îndeamnă a – L  trăi pe Dumnezeu și a-l căuta neîncetat pe Cel iubit.

Nu pot decât să spun că Rumi  ne privește de dincolo și fiecare om care îi citește poemele ajunge la un extaz mistic, astfel încât poemele lui nu sunt din această lume, ci vin din inspirația divină pe care a avut-o din plin.

Daca Ma Iubesc, de fapt Te Iubesc! Daca Te Iubesc, de fapt Ma Iubesc”

„O viata fara Iubire este lipsita de sens! Iubirea este Apa Vietii. Soarbe-o cu inima-ti si sufletul!”

„Iubirea vine din infinit si ramane o eternitate. Cel ce cauta dragostea scapa de lanturile nasterii si mortii.”

“Ieri am fost inteligent asa ca am vrut sa schimb lumea. Astazi sunt intelept, asa ca ma schimb pe mine insumi.”

„Doar cu inima poti sa atingi cerul.”

„Doar prin Iubire se poate intelege Iubirea si Indragostitii”

„Iubim : de aceea viata este plina de atatea daruri minunate”.

Și iată și un poem al lui Rumi:

rumi poetul

 


„Toata ziua ma gandesc la asta, apoi noaptea, intreb:

De unde vin si ce trebuie sa fac aici?

Nu am nicio idee.

Sufletul meu este de altundeva. Sunt sigur de asta.

Si vreau sa sfarsesc acolo.

Aceasta betie a inceput in alt loc.

Cand voi ajunge din nou acolo, voi fi complet treaz.

Intre timp…Sunt ca o pasare de pe alt continent,

Stand in aceasta crescatorie de pasari.

Dar va veni ziua in care imi voi lua zborul.

Dar, stai, cine este acum in urechea mea?

Cine aude vocea mea? Cine spune cuvinte cu gura mea?

Cine vede cu ochii mei? Ce este sufletul?

Nu ma pot opri din a pune intrebari.

Daca as putea gusta macar o picatura din raspunsul la aceste intrebari,

As putea sa evadez din aceasta inchisoare pentru cei beti.

Nu am venit aici din propria mea voie

Si nu pot pleca din voia mea.

Oricine ar fi Cel care m-a adus aici,

Tot El va trebui sa ma ia inapoi.

Aceasta poezie…Niciodata nu stiu ce urmeaza sa spun..

Nu o planific.

Cand sunt in afara ei, devin foarte tacut….Si rareori vorbesc.”

 

“Cine m-a adus aici” Rumi


 

 

Lina lină lună și amurgul -Poezie

Lina lină lună  și amurgul

 

 

Sunt cea mai frumoasă din orașul acesta

Când cad pe case ca un amurg sinistru alb

Atât de grațios port tristețea din Ave Maria

Și sunt luna ce coboară din bard.

 

Ești cel mai frumos din orașul acesta

De tine vorbește în taină cetatea

Atât de grațios porți inelul pe deget

Ești rege, ești prinț sau amurgul de cuarț?

 

Pe veșmintele tale ai  panglici, cordoane

Ești plin de nimicuri și fantezii colorate

Ești burgul, burghezul ce își întinde pâinea în sosul de roșii

Și face milostenii în case curate.

 

-Ce suspini? Ce trudești și ostoiești?

Ce murmuri în noapte și te trezești

Apoi iar plângi și tânguiești?

 

Eu sunt cel mai frumos din cetate.

Când pășesc pe pământ pășesc ca pe  soclu,

Am cunoștința lui Solomon

și mă lupt cu demonii și în somn.

 

Sunt un fost teuton, cavalerul venețian

Ce a trăit alte vieți în închisori

și toți se întreabă dacă sunt viu sau sunt om?

Sunt un june nemuritor.

 

Sub haina mea mijlocul mi-e supt ca prin inel

Și scot cu grație piciorul de sub el

Ca apoi să îl ascund în același fel.

 

Toți dinții din gură mi-  s pudrați cu aur

Pe cap îmi curge mir și am  cunună de  lauri.

Și nu știu de ce când plimbarea îmi priește

Și din nou  trezesc în juru-mi noi ispite

Din mine ies șerpi și limbi otrăvite.

 

În fiecare zi îmi sporesc frumusețea

Fac baie în frunze de mirt de trei ori pe noapte

Mă scald în lapte matern de femeie

Și fața mea este o Cale Lactee.

 

În loc de scuipat, am o turmă de porci

În care îmi scuip nonșalant  neputința,

Am puterea Magului și am știința,

Cabaliștii, coriștii, teatraliștii îmi sunt  feciori.

 

Sunt înconjurat de vrăjitoare cu ochi verzi,

Femei ce au fost arse pe rug, schingiuite

Maci mistici cu diamante împodobite

Cu doruri cumplite și  înțelesuri vădite.

 

Sunt cel mai frumos din cetatea asta.

Din mine cresc pomi  verzi, frunze și lespezi

Din mine își fac casă cei ce sunt leneși

Căci orice sărac este un leneș în viață

Iar eu cu făptura mea le dau viață.

 

Sunt cel mai frumos din cetatea asta,

Atât de grațios port floarea la ureche

Și-atât de înflorite mi-s umbrela și vesta

Pe străzile pline nu am pereche.

 

scris de Ionela M.